Radiere. Decizia nr. 1248/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1248/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 6227/3/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1248
Ședința publică de la 17 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE V. DUMINECA
JUDECĂTOR I. G.
GREFIER G. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea AFP SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr.2839/02.06.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații O. prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și . ..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.411 pct.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 2839/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantul O. prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și s-a dispus radierea societății . ., în baza art. 237(7) și (8) din legea nr. 31/1990 republ.
În motivare, s-a reținut că a trecut mai mult de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 9416/28.06.2012 pronunțate de aceiași instanță prin care societatea a fost dizolvată și nu s-a solicitat desemnarea unui lichidator.
Împotriva acestei soluții, a declarat apel DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRATIEI JUDEȚEANĂ A FINANTELOR SECTOR 4, solicitând schimbarea hotărârii pronunțate și respingerea cererii de radiere pentru a permite recuperarea creanței în valoare de 29.287 lei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și urm. NCPC și art. 237 din Legea nr. 31/1990 republ.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Societatea intimată a fost dizolvată în temeiul art. 237(1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republ. pentru nedepunerea situațiilor financiare, prin sentința civilă nr. 9416/28.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În cazul societăților dizolvate pe cale judiciară potrivit dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 republ., pentru asigurarea certitudinii cu privire la situația juridică a societății și protejarea intereselor terților și a comerțului în general, legiuitorul a oferit oricărei persoane interesate posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator, dacă asociații nu au procedat la numirea unui lichidator în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare.
Succesiunea celor două termen de câte trei luni în interiorul cărora asociații sau persoanele interesate pot solicita numirea unui lichidator are drept scop respectarea, cu prioritate, a regulii potrivit căreia numirea lichidatorului se face de către asociați cu respectarea principiului unanimității, prevăzută de art. 262(1) din lege, fără împiedicarea persoanelor interesate, în special creditori, să poată solicita declanșarea procedurii de lichidare.
Potrivit art. 237(8) din aceeași lege corob. cu dispozițiile OUG nr. 116/2009, dacă nu s-a solicitat, în condițiile alin. 7, numirea unui lichidator în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7, persoana juridică se radiază, prin hotărârea instanței de la sediul societății. În acest scop, publicitatea cu privire la măsura dizolvării este asigurată în condițiile art. 237(3) și (4) din Legea nr. 31/1990 republ.
P. urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, apelanta, ca persoană interesată, avea posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii lichidării, determinate de dizolvarea anterioară a societății intimate, scop în care avea și posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale. Or, apelanta nu a fost în măsură să probeze că ar fi adresat o cerere de numire a unui lichidator.
Față de cele reținute, Curtea constată că toate cerințele legale care atrag aplicarea dispozițiilor art. 237(8) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au fost îndeplinite, legiuitorul instituind o procedură legală de dizolvare și radiere a societăților comerciale cu termene precise tocmai pentru a asigura previzibilitatea situației juridice a acestora în interesul general al protejării comerțului.
Totodată precizează că dispozițiile art. 5(4) din legea nr. 314/2001 nu sunt incidente în cauză, acestea referindu-se la un alt caz de dizolvare ca situație premisă.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază drept legală și temeinică sentința atacată și, în baza art. 480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRATIEI JUDEȚEANĂ A FINANTELOR SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr. 2839/02.06.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și . ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR GREFIER,
V. D. I. G. G. M.
Red./Dact. - VD./2 ex.
Judecător fond - M. C.
Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă
| ← Dizolvare societate. Sentința nr. 4579/2014. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act. Decizia nr. 1246/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








