Pretenţii. Decizia nr. 1182/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 13.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii sau note scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 16.05.2014, când a decis următoarele:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 11.07.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._, reclamanta . Galateni prin lichidator judiciar Expert ..L. C. a solicitat obligarea pârâților P. F. E., P. F. M., M. V. si M. M., în solidar, la plata sumei de 453.646,95 lei, echivalentul a 105.760 euro la cursul BNR din data de 24.10.2009, reprezentând contravaloare prestări servicii.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C. civ. coroborat cu cele ale Legii nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr.1370/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă ca prescrisă cererea formulata de reclamanta ., prin lichidator judiciar expert . contradictoriu cu pârâții P. F. E., P. F. M., M. V., M. M..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că intre reclamanta . Galateni si paratii P. F. E., P. F. M., M. V., si M. M. a fost încheiat la 26.02.2009 un contract, având ca obiect executarea lucrărilor de construcții enumerate in anexa nr. 1, prețul acestora fiind transferul dreptului de proprietate asupra apartamentelor situate in B., Cv1, P4 lot 1, jud. Ilfov.

Conform art. 3 lit. d (v), prețul lucrărilor va fi plătit prin transferul dreptului de proprietate asupra celor doua apartamente, iar conform art. 3 lit. (e) durata contractului de prestări servicii curge de la data semnării si înregistrării de către părțile contractante și se finalizează în 60 de zile, adică la 28.04.2009.

Pe de alta parte, intre reclamantă si pârâți s-au mai încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare pentru fiecare dintre cele doua apartamente, potrivit cărora prețul a fost considerat de părți ca fiind achitat in întregime prin executarea de către . a unor lucrări de construcții si finisaje, stabilite prin convenție sub semnătură privată.

Prin aceleași doua antecontracte, s-a stabilit că actul translativ de proprietate va fi încheiat cel mai târziu la 15.05.2009.

Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâții M..

Astfel, s-a arătat că este necesar sa fie stabilita scadenta obligației pârâților de a achita contravaloarea lucrărilor, dată care marchează începutul termenului de prescripție de 3 ani.

Conform contractului, prețul pentru lucrările de construcție si finisaje consta in transferul proprietății asupra celor doua apartamente, iar executarea obligației asumate de către pârâți a devenit scadentă la 15.05.2009, adică data limită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, prevăzută in antecontracte.

Aceasta este data scadentă și în situația in care reclamanta solicita plata unei sume de bani, iar nu încheierea actelor translative de proprietate, fără a prezenta relevanță procesul-verbal de recepție parțiala a lucrărilor, încheiat la 24.10.2009. Acest act putea fi avut in vedere cel mult in situația in care, soluționând cauza in fond, instanța ar fi analizat apărarea pârâților cuprinsa in întâmpinare, privind neexecutarea contractului din partea reclamantei.

Cum prezenta acțiune este formulata la 09.07.2012 (data poștei), după împlinirea termenului de 3 ani la 15.05.2012 si întrucât nu s-a făcut dovada existentei unui caz de suspendare sau întrerupere a prescripției, excepția invocata de părți a fost admisa, iar acțiunea respinsa ca prescrisa.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta . Galateni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a arătat că este netemeinică si nelegala sentința instanței de fond, având in vedere următoarele considerente:

Instanța de fond a considerat ca scadenta obligațiilor asumate prin contract a intervenit la data de 15.05.2009, fără a prezenta relevanță procesul-verbal de recepție parțiala de lucrării, încheiat la data de 24.10.2009.

Consideră apelanta că se impunea a fi avut in vedere atât procesul-verbal de recepție parțiala a lucrărilor executate la blocul de locuințe B., încheiat la data de 24.10.2009, prin care se recunoaște faptul ca s-au executat lucrări de către A. C. S.R.L, precum si valoarea acestora in cuantum de 105.760 Euro. Totodată, instanța nu a avut in vedere Protocolul încheiat la data de 24.10.2009, prin care s-a convenit majorarea termenului de finalizare, a lucrărilor pana la concurenta sumei de 140.000 Euro exclusiv TVA, la data de 01.12.2009.

Astfel, data la care urma sa fie achitat prețul lucrărilor prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor in cauza, a fost stabilita la data de 01.12.2009.

Prin urmare, apelanta consideră ca fiind netemeinica sentința instanței de fond, întrucât nu s-au avut în vedere toate documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv Protocolul de majorare a termenului de finalizare a lucrărilor la data de 01.12.2009.

Instanța de fond a considerat ca scadenta contractului a intervenit la data de 15.05.2009, deși daca scadentei a fost stabilita la data de 01.12.2009, conform Protocolului de majorare a termenului de finalizare din data de 24.10.2009, încheiat in baza Procesului de Recepție Parțiala a lucrărilor încheiat la data de 24.10.2009.

In aceste condiții, termenul de prescripție începea să curgă la data de 01.12.2009.

Apelanta a mai arătat că trebuie avut în vedere faptul că, la data de 24.10.2009 a fost încheiat Procesul Verbal de Recepție Lucrări, precum si Protocol amintit, prin care s-a recunoscut executarea lucrărilor de către A. C. S.R.L, precum si valoarea acestora in cuantum de 105.760 Euro.

Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția.

Pe cale de consecința, având in vedere ca, la data de 24.10.2009 s-au recunoscut lucrările executate, valoarea acestora, precum si faptul ca s-a stabilit un nou termen de finalizare a contractului, respectiv 01.12.2009, consideră apelanta că prescripția extinctiva a fost întrerupta prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie.

In concluzie, fata de argumentele expuse, apelanta a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței nr. 1370/15.02.2013 pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr._ și trimiterea cauzei spre rejudecare aceeași instanțe.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 si urm. C.proc.civ.

Apelanta reclamantă a menționat că, potrivit art. 77 din Legea 85/2006, cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La data de 28.05.2013 intimații-pârâți M. V. și M. M. au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat.

Intimații au arătat că din lecturarea actului intitulat proces-verbal de recepție parțiala a lucrărilor executate la . ca acesta cuprinde, așa cum ii arata si titlul, situația lucrărilor efectuate de reclamanta pana la aceea data si nicidecum o prelungire a momentului de la care reclamanta să poată solicita plata contractului, scadența acestuia rămânând neschimbata la data de 28.04.2009.

De asemenea, prin cel de-al doilea act invocat de reclamanta si anume Protocolul încheiat in data de 27.10.2009, se acorda un termen pana la care reclamanta sa execute anumite lucrări.

De acest termen putea fi legata doar obligația contractuala a paraților si anume aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare deoarece potrivit art. 2 pct. b din contract, modalitatea de plata aleasă de către părți, nu va fi in bani ci prin transferul dreptului de proprietate asupra unor apartamente, iar momentul in care se va face plata prețului in condițiile asumate de părți prin art. 2 al contractului, este la 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepție a lucrărilor.

In condițiile in care procesul-verbal de recepție a lucrărilor nu s-a mai încheiat, deoarece reclamanta nu a finalizat lucrările, aceasta nu se poate raporta pentru a solicita plata in bani a lucrărilor deja efectuate (plata neprevăzuta in contract) decât la termenul de finalizare a contractului adică la termenul de 28.04.2009.

A considera altfel înseamnă a îngădui reclamantei a se folosi de propria culpa, pentru ca neexecutând contractul in termen sa poată prelungi perioada de timp in care sa poată solicita o eventuala plata.

Nici unul din actele invocate de reclamanta nu se refera la o eventuala prelungire a momentului la care trebuie sa se facă plata in bani, plata care oricum nu era prevăzuta in contract.

Nici unul dintre actele invocate nu constituie o recunoaștere a pretinsei datorii, ci constata eventual doar neîndeplinirea obligației de executare a lucrării de către reclamanta.

Pentru a pute întrerupe prescripția, recunoașterea trebuie sa fie clara si fără echivoc, iar cele doua acte invocate nu vorbesc de nicio datorie si constata o neîndeplinire a obligațiilor contractuale de către reclamantă.

Daca ne raportam la data inserata in antecontractele de vânzare cumpărare încheiate intre reclamantă si parați, antecontracte ce ar fi trebuit urmate de contractele de vânzare-cumpărare drept plata a prețului lucrărilor daca acestea ar fi fost executate, atunci de la data de 15.05.2009 (data la care trebuiau încheiate contractele de vânzare cumpărare) ar fi devenit scadenta obligația de a face, obligație ce se preschimba în dezdăunări in caz de neexecutare, termenul de prescripție a dreptului la acțiune fiind tot de trei ani.

Actele sub semnătura private invocate de reclamanta nu prelungesc termenul prevăzuta in antecontractele încheiate in forma autentica, iar reclamanta își invocă propria culpa (neexecutarea contractului) pentru a încerca întreruperea prescripției.

Intimații au mai arătat că cerere reclamantei este inadmisibila având in vedere ca nu s-a realizat procedura concilierii prevăzuta imperativ de disp. art. 720 indice 1 C.pr.civ.

Potrivit acestui articol de lege, în litigiile comerciale având ca obiect plata unor sume de bani, reclamantul este obligat in prealabil sa încerce concilierea directa potrivit termenelor si modalităților prevăzute in text din conținutul acestuia rezultând caracterul imperativ al acesteia, sancțiunea fiind respingerea cererii ca inadmisibila.

Textul de lege invocat nu este unul prin care se recomanda procedura concilierii, ci din conținutul sau rezulta fără dubiu caracterul imperativ. Față de caracterul prealabil si obligatoriu al concilierii, neefectuarea ei constituie un fine de neprimire a cererii urmând a fi aplicate dispozițiile art.109 alin 2 Cod de procedura civila.

Intimații au mai arătat că din simpla lecturare a contractului se observa ca M. M. nu este semnatara a contractului, așa încât nu se poate retine ca M. M. si-a asumat vreuna din obligațiile prevăzute in contract.

Totodată intimații au arătat că invocă excepția de neexecutare a contractului. Ața cum reiese din lecturarea contractului, parații urmau să-și îndeplinească obligația asumata prin contract doar după ce reclamanta își îndeplinea integral obligațiile prevăzute in contract, adică dup ace reclamanta realiza toate lucrările la pe care s-a angajat sa le efectueze.

Așa cum reiese din contract cat si din anexele acestuia si din procesele verbale depuse de reclamanta, lucrările nu au fost realizate pana in acest moment, fapt care reprezintă o neexecutare a contractului.

Prin urmare, in acest moment nu exista o creanța certa si exigibila.

Potrivit art. 2 pct. b din contract, modalitatea de plata aleasa de către părți, nu va fi in bani ci prin transferul dreptului de proprietate asupra unor apartamente. În consecința, solicitarea reclamantei de a primi prețul in bani trebuie respinsa ca neîntemeiata.

De asemenea momentul in care se va face plata prețului in condițiile asumate de părți prin art. 2 al contractului, este la 14 zile de la data semnării procesului verbal de recepție a lucrărilor, iar acest proces-verbal nu exista pentru ca lucrările nu au fost realizate integral.

Nu in ultimul rând părțile nu pot fi obligate, in solidar, la plata unor sume de bani deoarece fiecare si-a asumat plata doar a unei părți din contract prin semnarea antecontractelor de vânzare cumpărare anexate contractului de prestări servicii, iar în acest moment nu știm cat anume din contract a realizat reclamanta pentru fiecare beneficiar de la care solicita prețul.

În probațiune, intimații au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin Decizia130/11.06.2013, Tribunalul București, Secția a VI-a a respins apelul ca neîntemeiat.

În motivare a arătat că:

„Prin contractul încheiat la data de 26.02.2009 între apelanta-reclamantă . si pârâții-intimați P. F. E., P. F. M., M. V. si M. M., apelanta-reclamantă s-a obligat să execute lucrările de construcții așa cum au fost enumerate în Anexa 1 la contract, iar pârâții – intimați s-au obligat să plătească prețul lucrărilor de construire prin transferul dreptului de proprietate asupra apartamentelor situate în localitatea B., Cv1, P4 lot 1, jud. Ilfov, identificate cu nr. 26 și 32 în suprafață de 109,47 mp fiecare.

La art. 2 lit. c din Contract, s-a stipulat că acesta este un contract general și conține două contracte specifice, aferente celor două obligații principale, respectiv un contract de prestări servicii – executare lucrări de construcții - și un antecontract de vânzare cumpărare a celor două apartamente mai sus menționate.

La art. 3 lit. d pct.( ii) s-a prevăzut că prețul lucrărilor în sumă fixă de_ Euro inclusiv TVA, iar la pct. (v ) s-a stabilit că prețul lucrărilor va fi plătit prin transferul dreptului de proprietate asupra celor două apartamente evaluate de comun acord de către părți la suma de 157.080 Euro, inclusiv TVA.

Astfel cum rezultă din prevederile art. 3 lit. (e) din Contractul încheiat între părți la data de 26.02.2009, apelanta-reclamantă s-a obligat să execute lucrările contractate până la data de 28.04.2009.

În ceea ce privește obligația de plată a prețului, la art. 4 din Contract s-a stipulat că antecontractele de vânzare-cumpărare vor fi încheiate în formă autentică, iar în cuprinsul lor se va stabili obligația părților M. și P. de a se prezenta și a semna contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică a apartamentelor în termen de 14 zile de la semnarea procesului verbal de predare-primire la prețul stabilit de comun acord de 157.080 Euro inclusiv TVA .

În conformitate cu clauzele Contractului încheiat la data de 26.02.2009, (art. 2 lit. c și art. 4) între reclamanta-apelantă și pârâții-intimați s-au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1269/26.02.2009 și sub nr. 1270/26.02.2009 de BNPA V. G. și R. J., pentru apartamentele 26 și 32, în cuprinsul cărora s-a prevăzut obligația părților contractante ca până cel mai târziu la data de 15.05.2009, să se prezinte la notar în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele două apartamente, prețul lucrărilor urmând a fi considerat achitat integral.

Așadar, obligația reclamantei de a executa lucrările contractate a devenit scadentă la data de 28.04.2009, iar obligația pârâților de a plăti prețul lucrărilor a devenit scadentă la data de 15.05.2009.

Prin urmare, de la data de 15.05.2009 a început să curgă termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul reclamantei de a pretinde plata prețului lucrărilor la care s-a obligat prin contract.

Susținerea apelantei-reclamante în sensul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 1-3 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescripția dreptului, neluând în considerare Procesul-verbal de recepție parțiala a lucrărilor executate la blocul de locuințe B., încheiat la data de 24.10.2009 și Protocolul încheiat la data de 24.10.2009 este nefondată, față de dispozițiile imperative ale art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripției este întrerupt numai în cazul „recunoașterii dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția”, însă pentru a putea produce efecte, recunoașterea de către debitor trebuie să fie neîndoielnică fie că este expresă sau tacită.

În speță, nu poate fi reținută drept o recunoaștere a dreptului reclamantei, în sensul prevăzut de lege, împrejurarea că intimatul M. V. și numitul S. C. (care nu este parte nici în contractul din data de 26.02.2009 și nici în vreunul din cele două antecontracte ) au semnat la data de 24 octombrie 2009 procesul-verbal de recepție parțială a lucrărilor în valoare de 105.760 Euro, executate la blocul de locuințe B. și nici împrejurarea că prin Protocolul încheiat la data la data de 24.10.2009 s-a stabilit ca reclamanta-apelantă să execute până la data de 01.12.2009 lucrările menționate în acest protocol pentru a acoperi diferența între valoarea contractului 1270 /26.02.2009 și valoarea situației de lucrări încheiată la data de 24.10.2009.

Cele două înscrisuri mai sus menționate, semnate de altfel doar de către unul dintre cocontractanți (M. V.), nu fac decât să dovedească faptul că reclamanta-apelantă nu și-a executat lucrările la termenul stabilit prin contract și nicidecum dovada că pârâții-intimați au recunoscut dreptul acesteia la plata contravalorii lucrărilor, așa cum nu fac nici dovada că părțile au convenit o altă modalitatea sau un alt termen pentru plata prețului.

De asemenea, faptul că reclamanta-apelantă nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract la termenul convenit, nu poate constitui nici motiv de întrerupere și nici motiv de suspendare a cursului prescripției, acestea fiind prevăzute expres și limitativ de lege, neputând fi extinse la alte cazuri neprevăzute.

Argumentarea apelantei-reclamante în sensul că termenul de prescripție începea să curgă la data de 01.12.2009, nu poate fi primită de tribunal, deoarece reclamanta nu se poate apăra invocându-și propria culpă, iar pentru a-și valorifica dreptul pretins nesocotit aceasta se putea adresa instanței de judecată în termenul de prescripție de 3 ani calculat de la data la care pârâta s-a obligat să efectueze plata lucrărilor.

Având în vedere cele reținute mai sus și faptul că acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 09.07.2012, deci după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani (termen împlinit la data de 15.05.2012) tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantă”.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs . prin lichidator judiciar EXPERT . și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare a arătat că, conform art. 7 din Decretul 167/1958 prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune. Astfel, chiar dacă inițial se stipulase termenul limită pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică data de 15.05.2009, recurenta nu avea dreptul de a cere executarea obligației de către pârâți, având în vedere faptul că lucrările nu fuseseră realizate în totalitate, datoria nefiind exigibilă la acea dată. Data a fost în mod tacit modificată prin protocolul din 24.10.2009 până la 01.12.2009.

Deci, recurenta nu putea solicita încă de la data de 15.05.2009 executarea obligației de a încheia contractele în formă autentică, având în vedere că părțile de comun acord au stabilit prelungirea lucrărilor până la concursul sumei de 140.000 euro + TVA, iar termenul de finalizare era data de 01.12.2009. Deci, instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile privind începerea termenului de prescripție, care a început să curgă de la noua data stabilită pentru finalizarea lucrărilor, respectiv 01.12.2009, iar nu de la data de 15.05.2009.

Mai mult, art. 16 din Decretul nr. 167/1958 arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Prin procesul verbal din 24.10.2009 a fost recunoscută în mod tacit și neechivoc creanța de 105.670 euro, reprezentând valoarea lucrărilor parțiale prestate. Semnarea acestui proces verbal de către pârâtul M. V. reprezintă un mijloc tacit și neechivoc de recunoaștere a creanței solicitate, în cuantum de 105.760 euro, atât timp cât a fost semnat personal de pârât, recepționând astfel lucrările prestate și recunoscând contravaloarea acestora.

În drept recurenta s-a întemeiat pe art. 304 pct. 9 C., Decretul 167/1958, Legea 85/2006.

Intimații-pârâți M. V. și M. M. au depus note scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată, Curtea reține următoarele asupra recursului:

Obligația intimaților-pârâți de a se prezenta la notar pentru a încheia contractele de vânzare-cumpărare pentru cele două apartamente (26 și 32) avea scadența la 15.05.2009, conform antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1269/26.02.2009 și sub nr. 1270/26.02.2009 de BNPA V. G. și R. J.. Acesta este fundamentul contractual al pretențiilor recurentei, care solicită o parte din suma la care se evaluaseră inițial respectivele lucrări, respectiv 105.760 euro. Or, momentul începerii termenului de prescripție, prevăzut expres prin stabilirea scadenței în contractul dintre părți, nu poate fi modificat prin neexecutarea totală (sau neexecutarea corespunzătoare) a cotraprestației sale, chiar de către partea reclamantă. O interpretare contrară ar încălca principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, care interzice invocarea propriei culpe pentru protejarea unui drept subiectiv. Faptul că, prin propria acțiune reclamanta se punea în situația, în cazul declanșării unei acțiuni, să in se opună excepția de neexecutare a contractului din partea sa nu ar putea prelungi momentul curgerii termenului de prescripție, pentru că, în această teză, prin acest mod de comportament, partea care nu-și execută corect/complet obligațiile ar putea face implicit și obligațiile părții adverse imprescriptibile; este evident că nu acesta poate fi sensul art. 7 din Decretul 167/1958.

În ceea ce privește susținerea privind actul recognitiv care ar întrerupe termenul de prescripție, act presupus a fi făcut la 24.10.2009 (procesul verbal de recepție, eventual coroborat cu „protocolul” din aceeași zi), doctrina și practica au fost întotdeauna cvasiunanime în sensul că un act recognitiv ar trebui să fie clar, neechivoc. Or, acestea acte nici măcar nu sunt încheiate de părțile împotriva cărora se declanșează acțiunea (cu excepția lui M. V., dar nici pentru acesta nu se dovedește acordarea unui eventual mandat și din partea lui M. M., mandat ce existase pentru actul autentificat din 26.02.2009).

Mai mult, aceste acte au în mod evident caracterul de a constata o situație de fapt vizând execuția lucrărilor, precum și ce lucrări ar trebui executate în continuare, fiind mai degrabă o preconstituire de probatorii pe aspectul executării conforme a raportului juridic de drept material dintre părți. A le caracteriza drept acte recognitive ale unui debit ar transforma orice proces verbal constatând o situație de fapt (pentru întocmirea căruia părțile pot avea diverse interese, inclusiv în sensul ușurării unei eventuale tranzacții ulterioare, aceasta din urmă putând avea veritabil efect de întrerupere a prescripției prin recunoașterile reciproce) în acte de recunoaștere a unui debit, în condițiile în care, de exemplu în speța de față, la respectivul moment fiecare dintre părți putea opune celeilalte diverse neexecutări sau executări cu întârziere. Recunoașterea unui „drept la contravaloarea lucrărilor” (care este discutabil și dacă exista stipulat între părți conform actelor inițiale), de la care să curgă o nouă prescripție, ar trebui să fie neîndoielnică, iar nu să provină dintr-o constatare de fapt ce dovedește, cel mult, o evaluare de comun acord (dar oricum, doar între semnatari, care nu sunt toți intimații-pârâți) a lucrărilor efectuate până la acel moment (cu întârziere).

Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, aceasta apreciind în mod corect termenul de prescripție ca fiind împlinit la 15.05.2012, înainte de declanșarea acțiunii la 09.07.2012, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta apelantă . prin lichidator judiciar EXPERT . Deciziei civile nr.130/11.06.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimații pârâți P. F. E., P. F. M., M. V. și M. M., ca nefondat.