Pretenţii. Decizia nr. 1308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1308/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 23092/3/2007**

ROMÂNIA

DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1181/2014)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1308

Ședința publică de la 22 decembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. C. N.

JUDECĂTOR - S. R. A. V.

GREFIER - L. M.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta ., în contradictoriu cu intimata B. ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE SA și intimata – chemată în garanție B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, împotriva încheierii din data de 6.09.2011, a sentinței civile nr._/20.09.2011 și a încheierii din data de 3.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, apel după casare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.10.2014, la data de 19.12.2014 și la data de 22.12.2014 când în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului reține:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI a Comercială sub nr._, din 20.06.2017, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta B. ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE-.GROUPE SOCIETE GENERALE (B.R.D.), solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13.000.000 lei (RON), reprezentând contravaloarea a 4.000.000 USD la data de 9.08.2004 și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 9.08.2004 până la data soluționării, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 6.08.2004 a depus la B.R.D. – GSG – SUCURSALA B. un bilet la ordin emis de . favoarea ., în valoare de 4.000.000 USD, cu scadența la data de 9.08.2004, pentru a fi înaintat spre încasare la B. Națională a Greciei SMB, ca bancă plătitoare.

La momentul depunerii biletului la ordin în data de 6.08.2004 pârâta a eliberat reclamantei borderoul care atestă primirea biletului la ordin ștampilat atât la rubrica „intrat în bancă” cât și la rubrica „transmis spre încasare”.

Pârâta nu a înaintat însă spre plată acest bilet la ordin, reținându-l fără nici o justificare legală și fără a comunica reclamantei motivele:

Pârâta a fost invitată la conciliere directă pentru data de 6.10.2004, dar nu a dat curs solicitării.

Întrevederea cu reprezentanții pârâtei din cadrul Direcției Juridice a avut loc la 21.12.2004, dar răspunsul pârâtei a fost comunicat reclamantei în data de 18.01.2005, pârâta anunțând că nu va da curs solicitării de a plăti despăgubiri.

A arătat reclamanta că prin neintroducerea la plată a biletului la ordin pârâta i-a creat un prejudiciu de 13.000.000 lei (Ron) contravaloare a 4.000.000 USD la data scadenței biletului la ordin.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1000 alin. 3 raportat la art. 1073 și următoarele Cod Civil, Legea nr. 56/1934 a cambiei și biletului la ordin, Normele B.N.R. nr. 6/1994 privind aplicarea Legii nr. 56/1934, Regulamentul B.N.R. nr. 10/1995, Circularea B.N.R. nr. 31/1995 privind compensarea cambiilor și biletelor la ordin.

Au fost solicitate probe cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză contabilă bancară.

La data de 19.02.2008 reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a Băncii Naționale a României pentru ca alături de BRD-G.S.G. să repare prejudiciul de 4.00.000 USD.

Reclamanta a arătat că în cadrul cercetării penale, urmare a plângerii penale pentru abuz în serviciu pe care reclamanta a formulat-o în anul 2005 împotriva BRD- GSG, in rem, banca BRD a trimis o adresă către DNA în care arată motivele pentru care nu a introdus la plată biletul la ordin și în care a făcut referire la o adresă a B.N.R. prin care aceasta ar fi sesizat societățile bancare cu privire la introducerea în circuitul bancar a B.O. emis de Regtown, în vederea dispunerii măsurilor de prudențialitate adecvate

De asemenea, a mai arătat reclamanta, în dosarul penal nr. 1_ aflat pe rolul Secției a II a penală, la termenul din 11.02.2008 avocatul reprezentant la BRD a afirmat, așa cum reiese din caietul grefierului, că B.N.R. a solicitat oprirea tranzacției și nu Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, precum și că nu B.R.D. a considerat că operațiunea e suspectă, ci B.N.R.

Așa fiind, reclamanta consideră că B.N.R. se face vinovată și răspunzătoare de repararea prejudiciului alături de B.R.D. – G.S.G. pentru blocarea tranzacției fără un temei legal, B.N.R. este atât emitentul Normei nr. 3/2002, cât și al Normelor - cadru 6/1995, al Regulamentului nr. 10/1995, Circularei nr.37/1995 emise pentru aplicarea de către bănci a prevederilor legale ale legii cambiei și biletului la ordin, nr. 58/1934, iar prin lege și prin statut B.N.R. are obligația de a supraveghea activitatea bancară în România, de a controla unitățile bancare pentru verificarea respectării de către acestea a normelor și legislației bancare și de a lua măsuri în cazul în care constată abateri.

În drept, art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.

La data de 27.03.2008 B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI a depus întâmpinare, invocând excepția de netimbrare, excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a B.R,.N. și excepția prescripției dreptului la acțiune și, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, față de faptul că între reclamant și B.N.R. nu există nici un fel de raport juridic, nicio obligație legală sau contractuală care să justifice atragerea răspunderii B.N.R. pentru cazul când reclamanta ar cădea în pretenții, fiindu-i respinsă acțiunea introdusă împotriva B.R.D – G.S.G., precum și pentru că B.N.R. nu a participat la derularea operațiunii privind neintroducerea în compensare a biletului la ordin în discuție, iar în atribuțiile B.N.R. nu intră și soluționarea diferendelor dintre băncile comerciale și clienții acestora și nici controlul, verificarea sau certificarea legalității tuturor operațiunilor efectuate de instituțiile de credit.

Deasemena, susținerea reclamantei că B.N.R. a blocat tranzacția fără un temei legal este o simplă afirmație, în lipsa oricărei probe care să ateste că B.N.R. ar fi dispus neintroducerea în circuit a biletului la ordin, din probele existente și din acțiunea reclamantei rezultând cu claritate că B.R.D. a refuzat efectuarea acestei operațiuni, considerând-o suspectă și nejustificată corespunzător, aspect ce rezultă din adresa nr. 2003 din 9.08.2004 prin care B.R.D. – G.S.G. a comunicat B.N.R. Raportul de tranzacții suspecte nr. 2002/9.08.2004.

A mai susținut B.N.R. că în cauză nu sunt întrunite nici condițiile atragerii răspunderii delictuale - existența culpei, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu.

A invocat B.N.R. în sprijinul susținerilor privind inexistența prejudiciului, concluziile din considerentele sentinței penale nr.975 din 26.10.2007 conform cărora la data scadenței B.O., emitentul Regtown Investment LTD nu avea disponibil în conturile deschise în evidențele Național Bank of Greece SMB, după cum rezultă din relațiile comunicate Parchetului de către B. Românească-Sucursala B., cu adresa nr. 1276 din 20.04.2006.

La data de 1.04.2008, reclamanta . a formulat cerere precizatoare (modificatoare) prin care a solicitat obligarea pârâtei BRD și a chematei în garanție B.N.R. la plata daunelor interese în valoare de 10.000.000 Euro, pentru repararea prejudiciului adus reclamantei prin publicitate negativă și mincinoasă, defăimătoare, atât la adresa societății cât și la adresa administratorului acesteia, ceea ce a dus la blocarea activității reclamantei. Astfel, la solicitarea BRD, B.N.R. a sesizat toate societățile bancare cu privire la introducerea în circuitul bancar a B.O. emis de Regtown în vederea dispunerii măsurilor de prudențialitate adecvate.

Nu rezultă însă, a arătat reclamanta, în ce mod tranzacția respectivă putea afecta semnificativ reputația și/sau situația BRD- G.S.G. SA întrucât nu s-a solicitat acestei bănci scontarea B.O., ci simpla transmitere la plată, astfel încât BRD nu se afla în situația de a asuma un risc de credit și de neplată și nici în sfera de aplicare a măsurilor de prudențialitate astfel cum sunt definite de art. 45 alin. 2 din Norma B.N.R. nr. 3/2002, modificată prin Norma B.N.R. nr. 13/2003.

Informațiile false, mincinoase referitoare la . la BO transmise și recepționate de către unitățile bancare ale partenerilor de afaceri au condus la întreruperea și anularea oricăror relații de afaceri și/sau contracte comerciale în derulare sau negociere.

A mai solicitat reclamanta și obligarea BRD și a B.N.R. la plata de penalități în valoare de 0,1%/zi și dobânda în valoare de 0,5%/zi pentru întârzierea la plata valorii B.O. de la data scadenței 9.08.2004 și până la data plății efective a sumei, astfel cum este precizat de către B.R.D.- G.S. în contractul de cont curent și de către B.N.R. în Regulamentul nr.1/2002, art. 25.

În drept, art. 1082 și următoarele Cod procedură civilă, art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pârâta B.R.D. – G.S.G a formulat întâmpinare, la data de 13.05.2008, solicitând respingerea cererii precizatoare/modificatoare, invocând în principal, excepția insuficienței timbrării a acesteia, iar în subsidiar, tardivitatea acestea, conform art. 132 coroborat cu art. 108 Cod procedură civilă, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata daunelor – interese, a penalităților și dobânzilor.

A solicitat pârâta și respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri.

Prin încheierea pronunțată la 30.09.2008 tribunalul a anulat cererea modificatoare formulată la 1.04.2008, ca netimbrată.

La termenul de judecată din data de 25.11.2008 pârâta BRD a invocat excepția autorității de lucru judecat, în temeiul dispozițiilor art. 22 Cod procedură penală, raportat la existența sentinței penale nr. 975 din 26.10.2007, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei . împotriva rezoluțiilor procurorului de la DNA prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 283 R din 25.02.2008 Tribunalul București a respins ca nefondat recursul declarat de petenta . împotriva sentinței penale nr. 975/2007 care a devenit irevocabilă.

Prin sentința comercială nr._ din 9.12.2008 Tribunalul București – Secția a VI a Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta B.R.D. – G.S.G. pentru existența autorității de lucru judecat.

A respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu B.N.R., ca neîntemeiată.

Prin decizia comercială nr. 553 din 14.12.2009 Curtea de Apel București – Secția a V – a Civilă a admis apelul formulat de reclamanta ., a desființat sentința comercială nr._ din 9.12.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Recursul declarat de către B.R.D. – G.S.G. împotriva deciziei comerciale nr. 553 din 14.12.2009 a Curții de Apel București – Secția a V – a Comercială a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția Comercială, prin decizia nr. 2251 din 15.06.2010, Instanța Supremă apreciind că în mod legal completul de apel a statuat asupra neîndeplinirii condițiilor necesare pentru existența autorității de lucru judecat.

Astfel, a arătat Înalta Curte, nu este îndeplinită condiția de obiect între faptele suspuse analizei în procesul penal și cele supuse analizei în procesul civil, în fața instanțelor penale fiind contestată rezoluția procurorului de inexistență a faptei penale (infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 Cod procedură civilă), în timp ce obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentant de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, având ca temei juridic art. 1000 alin. 3 Cod Civil, cu referire la art. 998 – 999 Cod Civil.

De asemenea, a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, analiza efectuată de instanțele penale s-a circumscris doar la aspectul penal al existenței sau inexistenței infracțiunii cu care a fost sesizat procurorul și pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, aceste instanțe nefiind abilitate să se pronunțe sau să analizeze fapta din punct de vedere al ilicitului civil, cauzator de prejudicii.

Nici identitatea de cauză nu poate fi reținută, a mai arătat Instanța Supremă, instanțele penale au analizat fapta doar din perspectiva ilicitului penal fiind sesizată doar cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale, procurorul constatând că nu au fost identificate elementele constitutive ale infracțiunii cu care a fost sesizat.

Inexistența ilicitului penal nu conduce automat la constatarea ilicitului civil, acest aspect nefăcând obiectul de analiză în plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale.

În fine, nici identitatea de părți nu se regăsește a precizat Înalta Curte, analiza efectuată în procesul penal s-a oprit la momentul identificării elementelor constitutive ale infracțiunii, în faza actelor premergătoare, fază în care părțile nu sunt conturate, analiza vizând doar existența infracțiunii.

Abia la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale pot fi identificate părțile procesului penal, respectiv partea vătămată (sau partea civilă) și inculpatul, în speță neajungându-se însă la acest moment al procesului penal, simpla referire în considerentele sentinței penale la BRD-GSG SA neconfirmându-i acesteia caracterul de parte în procesul penal.

La rejudecarea în fond după casare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI a Civilă, sub nr._ din 15.10.2010.

La data de 22.02.2011, reclamanta . a depus la dosar o altă „cerere precizatoare/completatoare”, prin care arată că înțelege să se judece cu B.N.R. în calitate de pârâtă, solicitând obligarea în solidar a celor două pârâte la plata:-sumei de 13.000.000 lei actualizată cu rata inflației, reprezentând contravaloarea a 4.000.000 USD înscrisă, în B.O., pentru repararea prejudiciului produs prin neintroducerea B.O. în compensare al scadență; - la plata de daune corespunzând beneficiului nerealizat aferent sumei de 4.000.000 USD și penalități în valoare de 0,1%/zi întârziere de la data scadenței și până la data plății efective, conform Regulamentului B.N.R. nr.1/2002, art. 25, pentru a se acoperi beneficiul nerealizat de reclamantă prin potențiale investiții ce nu au mai fost realizate; - plata de daune în valoare de 10% din valoarea B.O. anual pro rata temporis, începând cu data scadenței, 9.08.2004 și până la soluționarea definitivă a cauzei; - precum și la plata sumei de 10.000.000 Euro, reprezentând daune materiale pentru nerealizarea unor contracte comerciale și a unor potențiale investiții pentru repararea prejudiciului adus reclamantei ca urmare a creării unei imagini defăimătoare în mediul autohton de afaceri, atât a societății, cât și a administratorilor acesteia.

Prin încheierea pronunțată la 6.09.2011, tribunalul a admis excepția tardivității celor două cereri precizatoare/modificatoare din 1.04.2008 și din 22.02.2011, pe care le-a respins ca tardive și a constatat că rămâne investit cu soluționarea cererii principale inițiale și a cererii de chemare în garanție a B.N.R., apreciind că prima zi de înfățișare a fost la 22.01.2008 când „s-au încuviințat probe”.

Prin aceeași încheiere tribunalul a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție – B.N.R. și prescripției dreptului la acțiune.

Prin sentința comercială nr._ din 20.09.2011 Tribunalul București – Secția a VI a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de chemata în garanție B.N.R., ca neîntemeiate.

A respins cererea principală formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta B.R.D. – G.S.G. SA, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta . împotriva chematei în garanție B.N.R., ca neîntemeiată.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 3.01.2012, tribunalul a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta ., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în ceea ce privește cererea principală dedusă judecății, că reclamanta a formulat o acțiune în răspundere civilă delictuală, solicitând obligarea pârâtei BRD la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul pârâte de a transmite spre încasare la Național Bank of Greece SMB (bancă plătitoare) biletul la ordin cu scadența la data de 9.08.2004, emis de Regtown Investment LTD, pentru suma de 4.000.000 USD.

Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul ce se cere a fi reparat.

Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită și vinovăția pârâtei, prima instanță a reținut că pârâtei B.R.D. i se impută de către reclamantă o inacțiune, respectiv de a nu înainta spre plată BO în litigiu, prin neintroducerea acestuia în circuitul de compensare interbancară.

Tribunalul a apreciat că subzistă o cauză de înlăturare a caracterului ilicit, respectiv exercitarea unei activități impuse sau permise de lege, BRD acționând în conformitate cu Norma B.N.R. nr. 3/2002, privind standardele de cunoaștere a clientelei (în vigoare la acel moment), prin care se urmărește prevenirea și sancționarea spălării banilor și necesitatea diminuării riscului reputațional, operațional, de credit, de lichiditate și de conformare la cerințele legii, precum și protejarea siguranței și stabilității băncilor și, prin aceasta, a integrității sistemului bancar.

Potrivit dispozițiilor art. 45 din Norme, B. va putea refuza efectuarea operațiunilor considerate suspecte și nu va efectua operațiunile care sunt contrare legii sau care nu pot fi justificate corespunzător, totodată, va raporta operațiunile suspecte B.N.R..

BRD a procedat în acest sens, a apreciat instanța de fond, refuzând efectuarea operațiunii solicitate de către reclamantă, prin raportare la situația financiară a reclamantei și față de valoarea foarte mare a operațiunii, care îndreptățeau pârâta să suspicioneze tranzacția, astfel încât refuzul de a efectua operațiunea nu este o acțiune ilicită, ci este permisă de către lege, condiții în care, inacțiunea pârâtei fiind permisă de art. 45 din Norme, nu se poate reține nici existența vinovăției.

A mai apreciat prima instanță că în cauză nu este îndeplinită nici cerința existenței unui prejudiciu în condițiile în care chiar dacă BRD nu ar fi refuzat înaintarea B.O., nu s-ar fi putut încasa contravaloarea B.O. scadent la 9.08.2004, deoarece emitentul nu avea disponibil în cont, astfel încât nu este îndeplinită cerința ca inacțiunea pârâtei să fi produs reclamantei un prejudiciu, iar reclamanta nu s-a prezentat la Bancă, urmare a invitației nr. 57 din 18.01.2005, pentru a ridica originalul B.O. și să-l depună la o altă bancă.

A mai considerat tribunalul că împotriva emitentului reclamanta putea să introducă o acțiune directă sau să procedeze la executarea nemijlocită a B.O., conform art. 106, 107 și 46 din Legea nr.58/1934.

Pe cale de consecință, neexistând o faptă ilicită a pârâtei și nici un prejudiciu, nu este îndeplinită nici cerința legăturii de cauzalitate între aceste două elemente.

A mai reținut instanța de fond că unele aspecte au fost statuate cu putere de lucru judecat de către instanța penală care a confirmat neînceperea urmării penale și care a apreciat că „refuzul băncii de efectuare a operațiunii de transmitere spre încasare a B.O. este un refuz pe care legea îl prevede și îl permite”, iar „motivele legale invocate de bancă pentru justificarea acestui refuz, respectiv considerarea operațiunii ca fiind suspectă și că nu a putut fi justificată corespunzător sunt prevăzute de lege”.

De asemenea, cu privire la prejudiciu, instanța penală a reținut că netransmiterea spre încasare a B.O. nu a cauzat o vătămare intereselor legale ale petentei, având în vedere că emitentul Regtown nu avea disponibil în conturile deschise în evidențele Național Bank of Greece –Sucursala București.

Aceste aspecte, a arătat instanța de fond, soluționate definitiv de instanțele penale, nu ar mai putea fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate atât excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de B.N.R., cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pe fondul cererii, tribunalul a arătat că niciuna dintre faptele imputate de către reclamantă chematei în garanție nu reprezintă fapte ilicite apte să atragă răspunderea civilă delictuală a acesteia.

Astfel, în ce privește „blocarea tranzacției fără temei legal”, tribunalul a reținut că pârâta BRD este cea care a refuzat înaintarea B.O., aspect recunoscut inclusiv de către această pârâtă.

Împrejurarea că B.N.R. a emis diverse acte normative nu reprezintă o faptă ilicită, ci exercitarea unui drept conferite de lege în atribuțiile specifice ce revin B.N.R., conform art. 25 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul B.N.R., aceasta neputând fi trasă la răspundere pentru faptele instituțiilor de credit.

A mai arătat prima instanță că din nicio dispoziție legală nu rezultă instituirea unui raport juridic de garanție între reclamantă, în calitate de client al unei bănci comerciale, și B.N.R.-autoritate publică centrală care autorizează și supraveghează instituțiile de credit.

Cât privește cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 6.09.2011, formulată de către reclamanta ., instanța de fond a reținut că reclamanta critică lipsa unei consemnări „ad literam” a susținerilor sale verbale, ceea ce nu ar fi posibil decât în condiții de stenodactilografiere a dezbaterilor, situație neincidentă în cauză.

A mai susținut tribunalul că cele invocate de către reclamantă în cerere nu reprezintă aspecte de natură a altera esența discursului său judiciar, fiind consemnate toate susținerile și argumentele esențiale iar, potrivit dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să conțină doar „susținerile în prescurtare ale părților”, dispoziții care sunt aplicabile și încheierilor de ședință, față de prevederile art. 255 Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii de ședință din data de 6.09.2011, a sentinței comerciale nr._ din 20.09.2011 și a încheierii de ședință din data de 3.01.2012, pronunțate de către Tribunalul București – Secția a VI a Civilă (fostă Secția a VI a Comercială), în dosarul nr._ a declarat apel reclamanta ., apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V – a Civilă, sub nr. _ , din 27.02.2012.

În motivarea apelului, reclamanta a susținut că în mod greșit prin încheierea din ședința publică din data de 6.09.2011 au fost respinse pentru tardivitate cererile din data de 22.02.2011 și 1.04.2008, că, în principal, hotărârea de respingere a cererii principale este lovită de nulitate pentru nerespectarea dispozițiilor art. 157 Cod procedură civilă, art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă, a principiilor oralității, contradictorialității, dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil, dreptul de acces la instanță, principiul egalității de arme prevăzut de CEDO, art. 6.1. și în subsidiar, în mod greșit a fost respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, în principal, cererea de chemare în garanție a B.N.R. a fost respinsă, hotărârea fiind lovită de nulitate deoarece a fost încălcat principiul disponibilității, nefiind cercetată cererea, iar în subsidiar, cererea în mod greșit a fost respinsă ca neîntemeiată.

Tot în mod greșit au fost respinse și probele solicitate de către reclamantă.

A considerat apelanta reclamantă că, contrar susținerilor instanței de fond în legătură cu publicitatea primei zile de înfățișare, există posibilitatea revenirii la prima zi de înfățișare în rejudecarea fondului în primă instanță atunci când în primul ciclu procesual nu s-a intrat în cercetarea fondului, aspect ce a fost confirmat și de practica altor instanțe. Așa fiind, instanța de rejudecare revine din nou la prima zi de înfățișare, motiv pentru care cererea din 22.02.2011 nu este tardivă și cu atât mai puțin cererea din 1.04.2008 care este anterioară rejudecării și care, și în ipoteza în care nu s-ar reveni la prima zi de înfățișare nu ar fi tardivă, întrucât în primul ciclu procesual, prima zi de înfățișare, a fost abia la 25.11.2008, și nu la 22.01.2008 cum, eronat, a apreciat instanța de fond, întrucât la acel termen în mod greșit instanța a dat cuvântul pe probe înainte de a fi soluționat reducerea taxei de timbru în Camera de Consiliu.

Chiar dacă cererea din 22.02.2011, care constituie o modificare sub aspectul completării obiectului cererii cu un nou petit, ar fi fost tardiv depusă după prima zi de înfățișare, a mai arătat apelanta, aceasta nu trebuia respinsă, ci cel mult disjunsă pentru protejarea interesului pârâtei privind celeritatea soluționării cauzei, dar și pentru protejarea interesului reclamantei privind accesul la justiție.

Același raționament juridic se aplică și cerii din 1.04.2008 care a completat obiectul cererii cu noi capete și care ar fi trebuit cel mult disjunsă.

Cel de-al doilea motiv de apel, care vizează respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție, critică faptul că instanța de fond nu a pus în discuție fondul cauzei, la termenul din 6.09.2011 fiind discutate excepțiile și cererile de probe și s-au pus doar scurte concluzii, instanța amânând pronunțarea pentru depunerea de note scrise, orele fiind înaintate, încălcându-se dispozițiile art. 157 Cod procedură civilă, deoarece instanța nu a acordat un alt termen, la cererea administratorului societății reclamante, pentru discuțiile asupra fondului și nici nu a admis cererea de repunere pe rol.

Prin cel de-al treilea motiv de apel reclamanta apelantă a susținut că instanța de fond a motivat hotărârea reținând doar apărările BRD, urmărind firul concluziilor scrise depuse de BRD în care se regăsesc argumente principale susținute pentru prima dată de către BRD, fără a analiza apărările apelantei reclamante, pe care le-a ignorat cu desăvârșire și a preluat paragrafe din textul sentinței penale.

Cât privește existența faptei ilicite, a arătat apelanta reclamantă, au fost preluate de către instanța de fond considerentele din concluziile scrise ale BRD de la punctele 42,43,47,49,53,59,60,65, 67,76,62, 63,64,73,84,91, aprecierile instanței privind cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei constituind pct. 53 (articol nou Cod Civil) din concluziile BRD, ce nu au fost aduse la cunoștința reclamantei.

De asemenea, instanța de fond a reiterat articole din Norma B.N.R. nr.3/2012, aceleași articole și în aceeași ordine ca și în sentința penală.

Apărările reclamantei nu au fost luate în considerare de către instanța de fond.

Astfel, instanța de fond a ignorat să examineze apărarea principală a reclamantei, anume faptul că BRD nu a refuzat operațiunea, a primit biletele, a emis borderoul ștampilat „transmis”, deși acest argument se regăsește în repetate rânduri pe parcursul dosarului.

Referitor la condiția existenței prejudiciului, a mai arătat apelanta reclamantă, instanța de fond a analizat mai întâi această condiție prin prisma lipsei disponibilului în contul emitentului la scadență, aspect ce rezultă din relațiile emise de B. Românească SA, și a respins proba cu efectuarea unei expertize bancar-contabilă la B. Românească, motivând că adresa Băncii este concludentă în condițiile în care emitentul înscrisului își asumă responsabilitatea pentru cele afirmate.

De asemenea, aprecierea instanței de fond, care este în fapt o preluare a apărării BRD, în sensul că reclamanta a fost invitată să ridice B.O. iar aceasta nu s-a prezentat, motiv pentru care nu poate să invoce propria culpă în legătură cu imposibilitatea de a acționa prin executare în lipsa B.O., este eronată, instanța de fond ignorând complet susținerile reclamantei în sensul că executarea silită a emitentului și a avalistului nu ar fi putut avea loc fără a fi fost prezentat B.O. la plată, la BRD sau la „altă bancă”, iar scopul sesizării B.N.R. către bănci a fost tocmai acela de a împiedica prezentarea B.O. la altă bancă și executarea silită a emitentului.

Instanța de fond a ignorat și nu a examinat nici argumentele reclamantei în sensul că prin legea cambiei și normele cadru B.N.R. de aplicare privind somația de executare cambială, nici un executor judecătoresc nu ar accepta începerea executării silite în baza unui B.O. neprezentat la plată.

A mai arătat apelanta că nu acțiunea cambială directă invocată mai ales de B.N.R., și însușită și de către instanță, ar fi fost soluția recuperării prejudiciului, deoarece aceasta este îndelungată, față de rapiditatea investirii executării și executării silite a emitentului în caz de neplată a biletului la scadență.

Instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat asupra anumitor aspecte a hotărârii penale, fără să le fi pus însă în discuția părților.

Toate aspectele învederate, a susținut apelanta reclamantă, sunt de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

Cât privește aspectele de netemeinicie a hotărârii atacate, cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii principale, apelanta reclamantă a arătat că acestea vizează:

aspectele reținute cu privire la cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei în situația exercitării drepturilor sau exercitării unei activități impuse de lege care nu se extind și asupra situației când dreptul este exercitat abuziv (art. 1353,1364 N.C.C), ceea ce s-a întâmplat în cauză:

-criticile privind fapta ilicită, refuzul, norma B.N.R., prudențialitatea bancară, prejudiciul și alte aspecte rezultă din detalierea aspectelor de fond (reiterare concluzii scrise);

-puterea de lucru judecat a sentinței penale a fost reținută cu încălcarea legii, instanța de rejudecare fiind obligată să se conformeze deciziei Curții de Apel, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cel de-al patrulea și al cincilea motiv de apel critică netemeinicia și nelegalitatea respingerii cererii de chemare în garanție a B.N.R.; instanța de fond preluând întocmai susținerile B.N.R., instanța de fond preluând întocmai susținerile B.N.R. din întâmpinarea depusă de aceasta și din concluziile scrise, fără a analiza susținerile reclamantei – apelante și fără a încuviința reclamantei probele solicitate în dovedire.

Cât privește fondul cauzei, apelanta reclamantă a susținut că fapta ilicită a pârâtei BRD există, culpa acesteia fiind extrem de gravă.

Astfel, BRD nu a refuzat operațiunea, nici nu a considerat-o nejustificată, susținând în mod fals că ar fi aplicat art. 45 alin. 1 din Norma B.N.R. 3/2002, întrucât în speță era vorba despre o operațiune de cont curent și nu despre o tranzacție financiară proprie băncilor în care BRD să fi fost implicată, iar riscul reputațional este incident tranzacțiilor proprii financiare ale băncilor, nu și operațiunilor de cont curent, singurul risc incident operațiunilor de cont curent fiind cel de conformare la cerințele legii spălării banilor.

Legea spălării banilor, atât în varianța Legii nr. 21/1999, cât și a Legii nr. 656/2002, în vigoare în anul 2004, prevede însă o derogare la art. 4 prin care este acceptată raportarea ulterioară efectuării operațiunii în cazul unor operațiuni bancare pe care prin natura lor banca are obligația să le efectueze imediat.

În cazul operațiunilor de prezentare la plată a biletelor la ordin cu scadența fixă ajunse la scadență, chiar și în situația existenței unor suspiciuni, legea spălării banilor permite fără a sancționa efectuarea operațiunii anterior raportării.

În speță, BRD a transmis Raportul de tranzacție suspectă către Oficiu în data de 10.08.2004, astfel că în cazul operațiunii de compensare a B.O. al reclamantei nu mai era incident nici un alt risc.

BRD, a susținut apelanta reclamantă, nu a respins, ci a oprit executarea obligației de transmitere la plată a B.O. prin introducerea în compensare, încălcând astfel dispoziției Circularei B.N.R. nr.37/1995 privind compensarea cambiilor și biletelor la ordin.

Cât privește „verificările preliminare” invocate de BRD drept temei al refuzului, acestea ar fi avut sens numai anterior emiterii borderoului și nu ulterior acceptării biletului și documentelor ceea ce înseamnă că BO a trecut cu succes de verificările preliminare interbancare, iar argumentele privind suspiciunea, refuzul sunt doar investiții ulterioare ale BRD pentru a-și motiva neîndeplinirea obligației asumate.

Susținerea BRD, preluată de instanța de fond, că banca a refuzat efectuarea operațiunii, considerând-o suspectă și nejustificată corespunzător, a mai arătat apelanta – reclamantă, este lipsită de orice temei, B. având la dispoziție contractul de factoring pe care trebuia să-l analizeze strict sub aspectul garantării plății cu B.O. prezentat, în cazul particular al operațiunilor cu bilete la ordin, nepunându-se în discuție legalitatea sau justificarea biletelor la ordin, singura obligație a clientului băncii fiind aceea de a furniza informații băncii cu privire la operațiune prin prisma prevederilor legislației privind combaterea spălării banilor.

Chiar dacă BRD a considerat operațiunea suspectă și a efectuat raportul către oficiu, avea în continuare obligația legală de a prezenta biletul la plată emitentului.

Referitor la existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită culpabilă a BRD și prejudiciu, apelanta reclamantă a susținut că prejudiciul există deoarece B.O. nu a putut fi valorificat ca urmare a inacțiunilor și acțiunilor celor două bănci.

Chiar dacă la scadență nu ar fi existat disponibil în contul emitentului, a arătat apelanta reclamantă, posesorul B.O. cu scadență fixă avea două posibilități de valorificare, respectiv, pe lângă încasarea sumei în urma compensării, posibilitatea de a se adresa judecătoriei competente pentru investirea B.O. returnat de bancă cu mențiunea respectivă („refuzat”) aplicată pe verso, apoi executorului judecătoresc pentru începerea procedurii de executare silită a oricăror bunuri mobile și imobile ale emitentului, astfel cum dispune Legea nr. 58/1934, în acest caz fiind obligatoriu prezentarea BO emitentului la plată.

Cât privește calea acțiunii cambiale directe, a mai susținut apelanta reclamantă, aceasta ar fi fost îndelungată, suficient ca emitentul să-și pună fondurile la adăpost, ceea ce s-a și întâmplat, motiv pentru care nici celelalte două BO nu au mai putut fi valorificate.

În drept, art. 294 și următoarele Cod procedură civilă.

Au fost solicitate proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză de specialitate bancară, expertiză banca-contabilă.

Apelul declarat împotriva încheierii pronunțată în ședința din data de 3.01.2012 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială a fost motivat în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat consemnarea ad literam” a susținerilor verbale, în realitate reclamanta a solicitat rectificarea consemnării unor așa-zise susțineri ale sale la termenul de judecată din 6.09.2011, care pur și simplu nu au avut loc.

A fost depus înscrisuri în susținerea apelului.

La data de 12.06.2012 intimata chemată în garanție, B. Națională a României – B.N.R.- a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.

Intimata a invocat și excepția de netimbrare/insuficientă timbrare a apelului.

A susținut intimata că încheierea de ședință din 6.09.2011 este temeinică și legală, cererile de modificare a acțiunii fiind tardiv formulată, sens în care s-a pronunțat și Instanța Supremă (decizia nr. 691 din 11.04.1960).

Pe fondul apelului, a susținut intimata că nu suntem în prezența art. 157 Cod procedură civilă, care să fi impus amânarea cauzei la judecata în fond, iar instanța de fond a respectat principiile care guvernează procesul civil.

Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, a arătat intimata B.N.R., din probele administrate la judecata fondului a rezultat că nu există prejudiciu, aspect ce rezultă și din considerentele sentinței penale nr.975/2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, emitentul neavând disponibil în cont la data scadenței B.O., iar posesorul se putea îndrepta împotriva acestuia printr-o acțiune directă sau în regres.

B.N.R. a susținut că nu avea printre atribuțiile sale stabilite de Legea nr. 312/2004 și nici nu a dispus blocarea B.O., hotărârea de respingere a cererii de chemare în garanție reținând justificat că cererea este neîntemeiată întrucât BRD este aceea care a refuzat înaintarea B.O., astfel încât nu se poate vorbi despre o blocare a B.O. de către B.N.R., iar emiterea unor acte normative (norma nr. 3/2002) nu reprezintă o faptă ilicită, ci exercitarea unui drept conferit de lege.

Dealtfel, a mai arătat intimata B.N.R., acțiunea inițiată de reclamantă în contencios administrativ, în contradictoriu cu B.N.R., având ca obiect constatarea nelegalității Normei B.N.R nr. 3/2002 a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2839 din 1.07.2009 a Curții de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, fiind irevocabilă prin Decizia nr. 100 din 15.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție –Secția C. Administrativ și Fiscal, care a respins recursul declarat de ..

Și intimata pârâtă B.R.D. – G.S.G. SA a depus întâmpinare la data de 14.06.2012 (filele 179 – 214, vol.I) solicitând respingerea apelului.

Cererea precizatoare/completatoare nu se putea formula decât cel mai târziu la prima zi de înfățișare care, în speță, a fost cea din data de 18.09.2007, sancțiunea formulării după prima zi de înfățișare fiind cea prevăzută de art. 103 Cod procedură civilă, respectiv decăderea și nu disjungerea.

Cât privește susținerile apelantei referitoare la ședința de judecată din 6.09.2011, acestea sunt contrazise de consemnările din hotărârile judecătorești și caietul grefierului, instanța fiind suverană în aprecierea întinderii dezbaterilor orale.

De asemenea, atât încheierea din 6.09.2011, cât și sentința comercială nr._ din 20.09.2011 cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Sentința atacată este temeinică și legală, a arătat intimata pârâtă, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instanța de fond reținând în mod corect că pârâta B.R.D. nu a săvârșit nicio faptă ilicită, reclamanta Geneze G. SRL nu a suferit nici un prejudiciu, iar pârâta nu se face vinovată de pretinsul prejudiciu pe care reclamanta susține că l-a suferit, astfel încât nu există nici legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Intimata B.R.D. a mai reiterat că hotărârea sa de a face aplicare art 45 din Normele B.N.R. nr. 3/2002 a fost întemeiată, iar art. 4 din Legea nr. 656/2002 stabilește un drept și nu o obligație a Băncii, cum susține reclamanta, în speță neexistând urgența cu care se impunea efectuarea tranzacției și, oricum, între Legea nr. 656/2002 și Norma BNR nr.3/2002 nu există un raport de subordonare, art. 4 din lege neaplicându-se cu prioritate față de art. 45 din Normă. A mai susținut intimata că atât contractul de factoring, cât și contractul de cesiune încheiat de . lovite de nulitate absolută, lipsind temeiul în baza căruia reclamanta putea solicita B.R.D. înaintarea spre plată a B.O., întrucât reclamanta a încălcat principiul specialității capacității de folosință la data de 4.12.2003, schimbarea obiectului de activitate având loc abia la 30.09.2004.

În fine, susținerea apelantei în sensul că pârâta a defăimat-o și i-ar fi cauzat blocarea activității apare drept hilară și lipsită de logică, deoarece potrivit propriilor declarații oficiale, reclamanta nu a avut în toată perioada de la înființare și până în prezent (perioada 2000-2007) nici o activitate, nu deține lichidități, proprietăți sau valori mobiliare sau imobiliare și nu are angajați, deci nu există prejudiciu din acest punct de vedere spre a fi reparat.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 14.01.2013 (filele 41-44, vol. II), Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către apelanta reclamantă, ca inadmisibilă pentru considerentele ce s-au arătat prin încheiere.

Prin decizia nr._13, a fost admis apelul declarat de apelanta . împotriva Sentinței Comerciale nr._/20.09.2011 și a încheierii din data de 6.09.2011 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._ . A fost schimbată în parte sentința comercială nr._/20.09.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._, în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de către reclamanta S.C G. G. SRL și a fost obligată pârâta B.R.D G. SOCIETE GENERALE S.A la plata către reclamantă a sumei de 13.000.000 lei (RON), reprezentând contravaloarea a 4.000.000 U.S.D la data de 9.08.2004 și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data de 09.08.2004 și până la data soluționării cauzei. A fost obligată pârâta B. ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE SA la cheltuieli de judecată către reclamanta ., în sumă de 2612,15 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în fond și apel. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale încheierii din 6.09.2011 și ale Sentinței Comerciale nr._/20.09.2011. S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta ., în contradictoriu cu intimata B. ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE SA și intimata – chemată în garanție B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, împotriva încheierii din data de 3.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._ .

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta.

Prin decizia nr. 921/11.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respinge excepția nulității recursului reclamantei, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta . București împotriva deciziei nr.166/2013 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București–Secția a V-a Civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta B. R. DE DEZVOLTARE - GROUPE SOCIETE GENERALE SA București împotriva aceleiași decizii, pe care o casează în parte și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-au menținut dispozițiile deciziei recurate privind respingerea apelului declarat de reclamanta . București împotriva încheierii din 3 ianuarie 2012.

A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la calea de atac formulată de recurenta reclamantă ., în privința primului motiv de recurs că potrivit dispozițiilor art.134 Cod procedură civilă este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii. Aceste dispoziții legale au fost corect aplicate prin hotărârile anterioare, decizia instanței de apel stabilind că în speță, prima zi de înfățișare a fost la data de 22 ianuarie 2008, în primul ciclu procesual, când s-au încuviințat probe.

În aceste condiții cererile formulate de reclamanta la datele de 1 aprilie 2008 și 22 februarie 2011, aceasta din urmă înregistrată în rejudecare după casare, au fost corect calificate, independent de denumire, ca fiind cererii de modificare și nu de precizare sau completare a cererii inițiale, deoarece prin prima cerere s-au formulat noi pretenții solicitate pârâtei B. Română pentru Dezvoltare pentru o altă faptă, respectiv publicitate negativă. Prin cererea din 22 februarie 2011, reclamanta a solicitat schimbarea calității procesuale a BNR din chemata în garanție în pârâtă și obligarea acestora în solidar la plata despăgubirilor.

Prin urmare, excepția tardivității acestor cereri, invocată de pârâtă a fost corect admisă în considerarea dispozițiilor art.108 și art.132 Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedură civilă „la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantei un termen pentru întregirea sau modificarea cererii și pentru a propune noi dovezi”.

Raportat la caracterul dispozitiv al acestor prevederi, rezultă că în mod corect s-a concluzionat prin decizia recurată că, pârâtul poate consimți expres sau tacit la modificarea acțiunii și ulterior acestui moment procesul, condiție neîndeplinită în speță, deoarece partea interesată a invocat excepția tardivității acestor modificări, excepție justificat admisă prin încheierea din 6 septembrie 2011.

În consecință, conformând sentința primei instanțe prin decizia recurată s-a argumentat soluția și prin obligativitatea respectării dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă, în sensul că în ipoteza casării și trimiterii cauzei spre rejudecare, judecata se desfășoară în limitele precis determinate de prevederile legale evocate, nefiind posibilă modificarea cererii de chemare în judecată în rejudecare după casare, astfel cum reclamanta a procedat prin cererea depusă la data de 22 februarie 2011.

Pentru identitate de rațiune și critica formulată prin al doilea motiv de recurs este nefondată, deoarece excepția tardivității – pentru considerentele menționate – a fost admisă în urma calificării acestor cereri ca având caracterul unor modificări de acțiune, astfel încât aceleași cereri nu puteau fi considerate precizări ale cererii de chemare în judecată.

În privința celui de al treilea motiv de recurs se constată că aceste critici nu au fost examinate de instanța de apel, astfel că, omisso medio, nu vor putea face obiectul analizei instanței de recurs.

În consecință, nu se poate reține motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, decizia fiind legală în privința modului de soluționare a recursului declarat de reclamant.

A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la recursul declarat de pârâta B. Română pentru Dezvoltare, că sunt întemeiate criticile acesteia referitoare la faptul că instanța de apel reține, în egală măsură, în stabilirea caracterului ilicit al faptei comise de pârâtă atât inacțiunea acesteia de a prezenta biletul la ordin la plată, cât și încălcarea unor obligații de natură contractuală derivate din contractul de cont curent și a obligațiilor de informare, confidențialitate, care de asemenea își au izvorul în raporturi de natură contractuală, fiind prin urmare exclusă, pentru eventuala neîndeplinire a acestor din urmă obligații, antrenarea răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel analizând fapta ilicită arată că în mod greșit tribunalul a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale. În considerentele sentinței se precizează faptul că a fost avută în vedere puterea de lucru judecat și nu autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, astfel că motivarea deciziei este inexactă în această privință.

Pe de altă parte, deși majoritatea argumentelor reținute de instanța de apel în analizarea caracterului ilicit al conduitei pârâtei par să contureze o examinare a acestei condiții din perspectiva delictuală, totuși referirea la obligațiile prevăzute de contractul de cont curent existent între părți, trimiterea în acest sens la dispozițiile art.370 Cod comercial și analizarea modului de îndeplinire a obligațiilor de informare și confidențialitate pe care banca le are față de reclamantă, în calitate de client permit și interpretarea că a fost avută în vedere și examinarea relațiilor contractuale dintre părți, situație în care este întemeiată critica formulată prin primul motiv de recurs, în sensul că, deși s-a invocat răspunderea civilă delictuală, prin decizia recurată s-a reținut și neîndeplinirea de către pârâtă a unor obligații de natură contractuală, ceea ce creează un echivoc în legătură cu temeiul răspunderii incidente în speță.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, considerentele de natură contractuală avute în vedere fiind pe de o parte străine naturii cauzei și în egală măsură contradictorii.

În acest context se impune precizarea că în prima decizie de casare instanța de recurs a arătat că se impune analizarea condițiilor în care poate fi reținut caracterul ilicit al faptei imputate pârâtei despre care s-a dovedit în instanța penală că nu are caracter penal, ceea ce în mod evident nu exclude de plano existența ilicitului civil.

Sub acest aspect trebuie precizat că, chiar dacă s-ar reține faptul că inacțiunea pârâtei are un caracter ilicit, astfel cum susține reclamanta, deoarece banca nu era îndreptățită să refuze înaintarea spre plată a biletului la ordin pe care l-a primit spre încasare, această împrejurare nu este suficientă prin ea însăși pentru a concluziona că sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în conformitate cu art.998-999 Cod civil.

De altfel, în această privință reclamanta a susținut că banca a primit și a acceptat să transmită spre încasare biletul la ordin, conform mențiunilor de pe borderoul întocmit în acest scop, iar pârâta a susținut că dimpotrivă doar a recepționat acel bilet la ordin însă nu l-a mai trimis spre încasare deoarece având anumite suspiciuni în legătură cu operațiunea ce se cerea a fi efectuată a procedat conform Normelor Băncii Naționale a României nr.3/2002 și Legii nr. 656/2002.

Această apărare a pârâtei nu a fost în concret analizată, instanța de apel reținând că potrivit borderoului banca a acceptat efectuarea operațiunii, însă printr-o conduită ilicită nu a finalizat-o, reclamanta fiind în acest mod un prejudiciată.

Detaliind posibilitățile prevăzute de Legea nr.58/1934 pe care le are posesorul unui bilet la ordin în vederea încasării sumei înscrise pe titlul de credit, prin decizia recurată se reține și faptul că refuzând înaintarea spre plată a biletului la ordin, pârâta a privat-o pe reclamantă de posibilitatea exercitării acțiunilor cambiale și cauzale pentru încasarea valorii cuprinse în titlul de credit.

Această motivare nu este însă suficientă pentru a contura existența unei fapte ilicite și respectiv a cerințelor cumulative prevăzute de art.998-999 Cod civil, în condițiile în care aceste dispoziții legale nu au fost analizate prin raportare la particularitățile speței.

S-a susținut, în speță, că în absența mențiunii de „refuz de plată” titlul de credit nu putea fi învestit cu formulă executorie.

Apărarea pârâtei conform căreia biletul la ordin a fost emis fără protest astfel că nu exista niciun impediment pentru executarea silită, nu a fost analizată prin decizia recurată în ale cărei considerente nu se regăsesc mențiuni referitoare la conținutul biletului la ordin, respectiv dacă acesta a fost cu sau fără protest și prin urmare dacă apărarea pârâtei în această privință era sau nu întemeiată.

De asemenea, în privința prejudiciului instanța de apel a argumentat că inacțiunea pârâtei constând în refuzul de a introduce la plată biletul la ordin prezentat de reclamantă are un caracter ilicit și prin urmare a produs un prejudiciu cert constând în imposibilitatea reclamantei de a-și recupera într-un alt mod suma înscrisă în biletul la ordin astfel că este îndeplinită și această condiție.

Pentru a fi îndeplinită această condiție, în sensul art.998-999 Cod civil, prejudiciul trebuie să fie cert atât în privința existenței cât și a întinderii sale.

Considerentele deciziei recurate nu relevă însă îndeplinirea acestei cerințe, în absența oricărei referiri la probele care au determinat această concluzie.

Astfel, apărarea constatată a pârâtei a vizat faptul că în absența disponibilului în contul emitentului nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat reclamantei care - chiar dacă biletul la ordin ar fi fost introdus în compensarea interbancară – nu putea fi încasat din acest motiv.

De remarcat în această privință că reclamanta prin apelul formulat a criticat nelegalitatea sentinței deoarece instanța de fond nu i-a permis administrarea unor probe prin care să facă dovada că emitentul avea disponibil în alte conturi, nu doar în cel deschis în USD, iar instanța de apel precizează în termeni generali că în cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. Conținutul acestora nu este însă precizat și nici felul în care prin această probă s-a demonstrat existența prejudiciului.

Procedând în acest mod prin decizia recurată, instanța de apel reține - în baza unor considerente contradictorii și fără o cercetare reală și efectivă a fondului litigiului - că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, situație în care sunt incidente dispozițiile art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, astfel că soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului pârâtei, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare în conformitate cu dispozițiile art.315 alin.3 Cod procedură civilă vor fi avute în vedere și examinate în concret cererile și apărările părților, administrându-se din oficiu sau la cerere toate probele necesare justei soluționări a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr. _ .

În fața instanței nu au fost administrate probe noi.

Analizând cererea de apel, se reține:

În ceea ce privește dacă răspunderea ce se putea pretinde a fi antrenată în cauză era una contractuală sau delictuală, se reține că la data de 25.07.2003 apelanta a deschis un cont la pârâta BRD (fila 202 dosar_ ). De altfel chiar în cadrul convocării la conciliere din data de 20.09.2004 (fila 213-214 dosar_ ) apelanta-reclamată indică faptul că aceasta apreciază că modul de acțiune al Băncii încalcă obligațiile care îi revin în cadrul contractului de cont curent.

Atât răspunderea delictuala cat si răspunderea contractuala sunt forme ale răspunderii civile si presupun existenta acelorași elemente esențiale (prejudiciu, fapta ilicita; raport de cauzalitate intre paguba si fapta ilicita; culpa contractuala care nu are o natura diferita de culpa delictuala).

Cu toate acestea, răspunderea delictuala se distinge de răspunderea contractuala. Astfel răspunderea contractuala se întemeiază pe un contract valabil, încheiat intre păgubit si păgubitor, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale. Răspunderea delictuala se situează in afara raporturilor contractuale si impune cu pregnanță sa se stabilească cert daca autorului faptei i se poate sau nu imputa vreo culpa in producerea pagubei. Fiecare forma a răspunderii civile are deci domeniul sau propriu de aplicare.

Raportul dintre răspunderea civilă delictuală și cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, astfel că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, în măsura în care s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului.

Ca urmare a formularului de deschidere a conturilor între apelantă și pârâta s-a încheiat contractul de cont curent în temeiul căruia banca avea obligația să efectueze operațiunile dispuse de client cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care banca nu efectua o operațiune dispusă de client, răspunderea atrasă nu putea fi decât contractuală.

Însă în prezenta cauză Curtea are de soluționat apelul formulat de către reclamantă. Apelantului nu i se putea agrava situația în propria cale de atac, principiul non reformatio in pejus consacrat de art. 296 teza a II-a Cod procedura civila găsindu-si aplicabilitate în situația în care doar una din parți a formulat apel, așa cum e cazul în speța.

Dacă apelul este declarat de doua sau mai multe părți cu interese contrare ori în ipoteza aderării la apel, apelantului i se poate agrava situația în calea de atac. Apelul este o cale de atac devolutiva, care duce la rejudecarea pricinii în fond, ceea ce înseamnă ca problemele de fapt si de drept dezbătute în fata primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel, atât în fapt, cât si în drept.

În speța, instanța de control judiciar în apelul părții căreia i s-au respins pretențiile formulate pe fond, nu ar putea sa admită apelul si sa respingă acțiunea pe temeiul unei excepții, invocata din oficiu, încălcând astfel principiul non reformatio in pejus, urmând ca apelul să fie analizat, în măsura posibilității, doar din punct de vedere delictual.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, temeiul juridic al cererii dedusă judecății îl constituie dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod Civil, cu referire la art. 998 – 999 Cod Civil.

Persoana fizică sau juridică ce are calitatea de comitent răspunde pentru prejudiciul cauzat de prepusul său în funcția ce i s-a încredințat, numai dacă în persoana prepusului sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzută de art. 998 – 999 Cod Civil, victima trebuind să facă dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției prepusului pentru comiterea faptei ilicite.

Fapta ilicită este definita ca fiind orice acțiune sau inacțiunea prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Se reține că inacțiunea constituie faptă ilicită, ori de câte ori norma legală obligă pe o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată în speță.

Această inacțiune reprezintă un comportament, o acțiune împotriva legii, de natură a angaja răspunderea autorului său și pe cale de consecință a comitentului.

În ceea ce privește biletul la ordin 010/2 emis la data de 04.12.2003, scadent la data de 09.08.2004 (fila 4 dosar_ ) stipulat fără protest, acesta a fost primit de către bancă (fila 6 dosar nr._ ), banca confirmând că tot la data de 06.08.2004 a fost trimis spre încasare.

Potrivit art. 45 din Normele nr. 3/2002 instituția de credit va putea refuza efectuarea operațiunilor considerate suspecte și nu va efectua operațiunile care sunt contrare legii sau care nu pot fi justificate corespunzător. (2) Deosebit de obligația de a raporta autorităților competente operațiunile în cazul cărora suspectează că fondurile provin din, au legătură cu sau urmează să fie utilizate în scopul săvârșirii de infracțiuni, instituțiile de credit vor raporta operațiunile suspecte și Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, în situația în care aceste operațiuni pot afecta în mod semnificativ situația financiară și/sau reputația instituției de credit ori reprezintă o operațiune de valoare semnificativă în raport cu volumul activității instituției de credit. Raportarea va cuprinde elemente de identificare a clientului, sumele implicate în operațiune, justificarea operațiunii oferite de client, motivele pentru care operațiunea solicitată este considerată suspectă și orice alte informații considerate relevante de către instituția de credit.

Legalitatea acestei norme a fost confirmată în dosarul nr._ soluționat între apelanta-pârâtă și BNR și confirmată prin decizia nr. 100/15.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

C. și în cazul unui refuz care ulterior se dovedește nejustificat, B. ar putea fi chemată să răspundă în cazul în care inacțiunea sa produce prejudicii.

În speță se constată faptul că deși biletul la ordin a intrat în circuitul bancar, operațiunea nefiind refuzată, ulterior, pârâta nu a acționat pentru decontare, justificându-și atitudinea prin prisma suspiciunilor existente referitoare la operațiune.

Partea a prezentat spre încasare un bilet la ordin, titlu de valoare, cu caracter constitutiv, dreptul încorporat putând fi exercitat doar în temeiul înscrisului și având totodată un caracter autonom, în sensul că dreptul și obligația decurgând din titlu sunt independente de actul juridic din care decurg; posesorul legitim al titlului își exercită dreptul în temeiul biletului la ordin nu în baza raportorului juridic fundamental.

Autonomia titlului de credit, caracterul general si abstract al obligațiilor cambiale, independența fata de raportul juridic fundamental ce i-a dat naștere si fata de care se comporta ca o obligație de sine stătătoare, face ca posesorul legitim al titlului de valoare sa își exercite dreptul fără a-i putea fi opuse chestiuni legate de raportul fundamental, emitentul titlului executând obligația în temeiul titlului si nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea lui.

Biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligație abstracta, autonoma, iar cauza obligației (raportul fundamental) este un element extern, care nu are nicio influenta asupra titlului. Raporturile juridice care preexista biletului la ordin, justifica emiterea acestuia, însa, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător. Toate operațiunile privind biletele la ordin fac abstracție de raporturile fundamentale si sunt supuse unor reguli speciale, diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.

În speță din borderou pentru încasare bilet la ordin rezultă faptul că la data de 06.08.2004 a fost transmis spre încasare nu doar data intrării în bancă (fila 6 dosar_ ). În afara acestui înscris B. nu a mai prezentat alte înscrisuri privind circuitul intern al acestui bilet la ordin și care să justifice susținerea sa în sensul ca borderoul nu reprezenta decât primirea biletului și nu trimiterea spre decontare. Se mai reține că pârâta a arătat că la 09 august a informat BNR cu privire la suspiciunile sale, data scadenței biletului la ordin și afirmă că la data de 12.08.2004 au avut loc discuțiile cu organele de cercetare.

Posesorul biletului la ordin plătibil la o zi fixă sau la un anume termen de la data emisiunii sau de la vedere trebuie să îl prezinte la plată, fie în ziua în care ea este plătibilă, fie în una din cele două zile lucrătoare ce urmează (art. 41 coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934), în acest fel păstrându-se drepturile de regres.

În vederea respectării art. 41 din Legea asupra cambiei și biletului la ordin și a pct. 237 și 238 din Normele-cadru nr. 6/1994, emise de B.N.R., societățile bancare care urmează a încasa bilete la ordin cu scadența la termen fix, la un anumit termen de la data emiterii sau la un anumit termen de la vedere, vor urmări ca ziua compensării acestora să coincidă cu data scadenței sau cu una dintre cele două zile lucrătoare care urmează datei scadenței. De altfel nerespectare termenelor constituia contravenție conform art. 20 lit. 10 din Regulamentul nr. 10/1994.

Instanța reține că primind biletul la ordin aceasta inițial nu a refuzat operațiunea așa cum pretinde în temeiul art. 45, însă, fără a continua operațiunile de decontare și a solicitat părții, după expirarea scadenței, să îl ridice, fără existența unui înscris care să ateste o justificare a refuzului.

În ciuda susținerii că a refuzat operațiunea se observă că s-a aplicat ștampila băncii în sensul transmiterii la plată, ceea ce însemna . în circuitul bancar pentru ca ulterior pârâta să sesizeze BNR cu privire la un posibil incident și fără a indica beneficiarului biletului existența refuzului, fapta sa încălcând dispozițiile legale. Refuzul de efectuarea a operațiunii trebuia manifestat înainte de transmiterea la plată și nu ulterior.

Chiar dacă pârâta ar fi avut motive să refuze operațiunea aceasta nu s-a realizat decât după acceptarea transmiterii la plată, omisiunea sa fiind ilicită, iar suspiciunile neconfirmate putând constitui cel mult o cauză care înlătură caracterul ilicit, așa cum a reținut și Tribunalul, însă doar în măsura unui refuz manifestat înainte de acceptarea operațiunii de decontare.

Dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 stabilesc că „Persoanele prevăzute la art. 8, care au cunoștință că o operațiune ce urmează a fi efectuată are ca scop spălarea banilor, pot să efectueze operațiunea fără informarea prealabilă a oficiului, dacă tranzacția se impune a fi efectuată imediat sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacției suspecte (…)”, lipsa de acțiune nu poate fi justificată.

Cum B.R.D. a acceptat operațiunea, emițând borderoul pentru încasarea Biletului la Ordin la data de 6.08.2004, pentru suma de 4 mil. U.S.D. (fila 6, vol. I, dosar T.B.), iar operațiunea era conformă legii nr.58/1934, neexistând anomalii aparente ale titlului de credit prezentat spre încasare, aceasta nu mai era în drept să refuze ulterior transmiterea spre compensare a B.O.; însăși norma invocată de către B.R.D. și reținută ca atare de către instanța de fond, art. 45 din Normele B.N.R. nr. 3/2002, permițând efectuarea operațiunii, atâta timp cât nu interzice expres efectuarea acestei operațiuni.

Textul actului normativ invocat dispune în sensul „B. va putea refuza efectuarea operațiunilor considerate suspecte și nu va efectua operațiunile care sunt contrare legii sau care nu pot fi justificate corespunzător”.

În speță însă, B. nu mai putea refuza efectuarea unei operațiuni după ce o acceptase deja și nici nu era abilitată să desfășoare verificării asupra justificării raportului judiciar fundamental ce stătea la baza emiterii B.O., față de dispozițiile legii speciale nr. 58/1934 cu privire la titlurile de credit.

Față de cele reținute, rezultă că B.R.D. avea obligația față de reclamanta . efectua operațiunea de introducere spre compensare a unui titlu de credit, respectiv a B.O. scadent la 09.08.2004 și prezentat de către client băncii la data de 06.08.2004.

In temeiul dispozițiilor art. 46¹ din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, prezentarea unu bilet la ordin la plata se poate face in original sau prin trunchiere. Refuzul total sau parțial la plata al unui bilet la ordin prezentat la plata prin trunchiere se face in forma electronica de către instituția de credit plătitoare, iar, la baza acestui refuz, instituția de credit care deține biletul la ordin in original va înscrie pe acesta data prezentării acestuia la plata, spre a constata daca prezentarea s-a făcut in cadrul termenului prevăzut la art. 41 si declarația de refuz, datata si semnata de către reprezentanții legali sau împuterniciți ai acestora. Mențiunile înscrise pe biletul la ordin original constituie dovada refuzului de plata (art. 46 ind. 3 din lege).

In caz de refuz de plata a biletul la ordin, posesorul acestuia poate exercita fie dreptul de regres (art. 48 din Legea nr. 58/1934), fie poate declanșa executarea silita, art. 61 alin. 1 din lege dispunând ca biletul la ordin are valoare de titlu executoriu pentru capital si accesorii. Or, pentru a acționa, posesorul trebuia să aibă dovada refuzului de plată.

Dispozițiile privitoare la cambie în ceea ce privește protestul sunt aplicabile și biletului la ordin conform art. 106 coroborat cu art. 66 din Legea nr. 58/1934.

Protestul este un înscris prin care se constată refuzul de plată al biletului la ordin, a cărui competență pentru întocmire aparțin executorului judecătoresc. Întocmirea protestului de neplată este obligatorie pentru conservarea dreptului de regres al posesorului biletului la ordin. Însă în speță biletul la ordin a fost emis fără protest astfel că dresarea unui asemenea protest nu era necesar și după refuzarea plății de către bancă posesorul putea prezenta biletul la ordin pentru învestirea cu formulă executorie. Însă pentru învestirea biletului la ordin era necesar refuzul băncii, mențiunea fără protest având doar rolul de a exclude dresare protestului de neplată prin intermediul executorului judecătoresc înainte de prezentarea pentru învestire cu formulă executorie. Dacă este scrisă de către emitent, renunțarea la protest operează cu privire la toți semnatarii biletului la ordin, inclusiv pentru avalist.

Deci operațiunea de protest și refuzul de plată sunt operațiuni separate, refuzul de plată fiind însă indispensabil și în cazul stipulării biletului la ordin fără protest.

Rezulta, așadar, ca numai mențiunea vizând declarația de refuz înscrisă pe biletul la ordin, in original, face dovada refuzului de plata a acestuia, indiferent de modalitatea de prezentare la plata a acestuia, motiv pentru care, raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt si de drept dedusa judecații, rezulta că pentru exercitarea drepturilor titlul de valoare trebuia să cuprindă declarația de refuz care trebuie sa fie aplicata pe însuși biletul la ordin si sa cuprindă data si semnătura reprezentantului legal al instituției de credit sau împuterniciți ai acesteia.

Din acest punct de vedere concluziile Tribunalul nu sunt corecte, Curtea apreciind că este îndeplinită condiția existenței faptei ilicite.

Cât privește vinovăția, aceasta presupune întotdeauna și indiferent de forma ei, un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a faptelor și a urmărilor eventuale ale acestora. În speță, neîndeplinirea culpabilă de către reprezentanții băncii a obligațiilor ce le reveneau pentru efectuarea operațiunii de compensare a B.O., inacțiunea acestora fiind însușită fără echivoc de către B.R.D., antrenează răspunderea B.R.D. pentru repararea prejudiciului cauzat clientului, respectiv apelantei reclamante, banca acționând abuziv împotriva intereselor propriului client, printr-o ingerință nepermisă în afacerile acestuia și blocarea operațiunii în mod nelegal.

Așa fiind, B.O. nu a putut fi transmis spre compensare din cauza faptului că BRD nu a efectuat operațiunea necesară în vederea încasării sumei prevăzute în B.O.

Prejudiciul reprezintă efectul negativ, cu caracter patrimonial produs unei persoane prin fapta ilicita a altei persoane este un element esențial al răspunderii civile delictuale. Existenta prejudiciului da dreptul la repararea lui integrala, care se face in natura sau, când aceasta nu e posibil, prin acordarea despăgubirilor. Pentru a fi susceptibil de reparare trebuie sa îndeplinească anumite condiții: a. sa fie cert (adică existenta si întinderea sa fie sigure; este cert prejudicial actual, adică prejudicial deja produs, cat si prejudiciul viitor, care este sigur ca se va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat); b. sa fie direct (adică sa constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate); c. sa nu fi fost acoperit incă.

Repararea prejudiciului patrimonial este diferita, despăgubirile trebuie sa cuprindă atât valoarea pierderii efective, damnum emergens, cat si beneficiul sau castigul nerealizat, lucrum cessans.

În ceea ce privește prejudiciul din prezenta cauză se reține că din extrasul de cont curent în usd nr._ și cont curent în euro nr._ (fila 132-134 dosar nr._ ) rezultă că nu existau fonduri disponibile pentru asigurarea sumei de bani aferente scontării biletului la ordin. Acest aspect rezultă și din sentința penală nr. nr. 975/26.10.2007 (fila 191 ds._ ) și are la bază verificările efectuate de organele de cercetare penală.

Pe de altă parte se observă că efectuarea unei expertize privea conturile unui terț aflate la o bancă terță, ceea ce punea în discuție dincolo de secretul bancar chiar posibilitatea de efectuare a unei expertize în aceste condiții.

Totodată pentru restul biletelor la ordin apelanta, prin reprezentanți, nu a indicat faptul că s-ar fi reușit recuperarea sumelor prin alte măsuri de executare deși unul dintre bilete a fost chiar învestit cu formulă executorie, ce ceea ce pune sub semnul întrebării chiar certitudinea prejudiciului. Astfel la fila 251-252 a dosarului Tribunalul nr._ se regăsește biletul la ordin nr. 011/1, emis la data de 04.12.2004 și scadent la data de 30.09.2004, avalizat tot de I. R., refuzat la plată de N. Bank of Greece, depus de către apelantă la Raiffeisen Bank Sa și învestit cu formulă executorie. Aceste susțineri reprezintă tocmai o recunoaștere a posibilităților reale de obținere a sumei.

Nu se poate primi nici susținerea apelantei în sensul că avalistul era acționar/asociat la o societate comercială și suma de bani putea fi obținută, în lipsa oricărei probe în acest sens. Pe de o parte în cazul în care existau astfel de bunuri, chiar fără o executare silită începută, se putea obține informații publice cu privire la aceste părți sociale/acțiuni spre exemplu de la ONRC și susținerea probată. Pe de altă parte așa cum s-a indicat anterior în temeiul biletului la ordin emis de același debitor și avalizat de aceeași persoană, apelanta a arătat că nu a executat suma cuprinsă în titlu.

Chiar dacă așa cum a indicat Înalta Curte de Casație și Justiție sentința penală nu are autoritate de lucru judecat față de obiectul prezentului dosar, se observă că Tribunalul a reținut puterea de lucru judecat. Nefiind vorba de o excepție procesuală ci de a respecta cele statuate anterior prin alte sentințe judecătorești, Tribunalul nu era obligat să pună în discuția părților puterea de lucru judecat pe care tot părțile au relevat-o prin depunerea hotărârilor.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate ca într-o nouă acțiune să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Se mai reține faptul că sentința penală a statuat în ceea ce privește fapta și vinovăția din punct de vedere al ilicitului penal și nu civil, astfel încât Tribunalul în mod corect a continuat analiza cererii. Însă, pe de altă parte cele stabilite de instanțele penală privind prejudiciu, lipsa disponibilului la scadență, cu participarea în litigiu a apelantei-pârâte pe baza verificărilor efectuate de către organele de urmărire penală nu pot rămâne lipsite de relevanță cât timp prejudiciul în litigiul penal nu era diferit față de cel civil.

Chiar dacă biletul la ordin reprezintă un titlu de valoare astfel cum instanța a reținut anterior, în ceea ce privește posibilitățile concrete de a se obține suma înscrisă în titlu în cadrul unei răspunderi civile delictuale, aprecierea prejudiciului nu se poate realiza doar prin raportare la această sumă.

În ceea ce privește posibilitatea de introducere a acțiunii cambiale, partea nu putea fi obligată la efectuare unor astfel de demersuri cât timp alesese calea de acțiune în temeiul unui bilet la ordin titlu de valoare. Pe de altă parte o astfel de apărare ține cel mult de posibilitățile concrete pe care le-ar fi putut lua pentru limitarea prejudiciului și nu de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În aceste condiții, cu înlocuirea concluziilor Tribunalului privind existența faptei ilicite, calea de atac nu poate fi admisă.

Criticile apelantei privind respingerea ca tardivă a cererilor modificatoare urmează a nu fi analizate reținând cuprinsul deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție se reține că soluția Curții de Apel nu a fost recurată și totodată prin decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție s-a menținut doar soluția dată împotriva încheierii din data de 09.01.2012.

În aceste condiții în ciuda celor susținute de BNR se reține că partea nu a renunțat la cererea de apel privind soluția cererii chemare în garanție ci s-a referit la limitele casării și se apreciază că este necesar a se analiza și restul aspectelor contestate.

Nu chematul în garanție este cel care a blocat tranzacția, (fără temei legal) ci, potrivit propriei recunoașteri, B.R.D. este cea care a refuzat, în mod nejustificat înaintarea biletului la ordin spre încasare către banca emitentului.

B.N.R., în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit, în limitele atribuțiilor conferite de Legea nr.312/2004 privind statutul B.N.R., nu este abilitată să intervină în relațiile dintre băncile private și clienții acestora, ci doar să controleze și să verifice, pe baza raportărilor primite, registrele, conturile etc. pe care le consideră necesare și nu este ținută să răspundă pentru fiecare operațiune în parte efectuată de bănci.

Faptul că, urmare a adresei nr. 2003/9.08.2004 a B.R.D. – G.S.G. prin adresa nr. VIII/1/CT/_/13.08.2004 B.N.R. (fila 98, vol. II, dosar_ C.A.B.) – Direcția Supraveghere a transmis instituțiilor de credit caracteristicile biletului la ordin în vederea dispunerii măsurilor de prudențialitate adecvate, conform atribuțiilor conferite prin reglementările legale, nu reprezintă, de plano, o faptă ilicită a acesteia, nici nu o transformă într-un comitent al instituțiilor de credit pentru faptele ilicite săvârșite de acestea împotriva intereselor propriilor clienți, prejudiciul apelantei reclamante fiind cauzat în speță de către B.R.D. prin inacțiunea acesteia, ca subiect de drept independent, B.N.R. nerăspunzând pentru activitatea și faptele instituțiilor de credit de natura celor reclamate de către apelanta reclamantă.

De asemenea, în mod judicios tribunalul a stabilit că nicio dispoziție legală nu instituie un raport juridic de garanție între reclamanta apelantă, în calitate de client al unei bănci private și B.N.R. – autoritate publică centrală care autorizează și supraveghează instituțiile de credit.

Susținerile apelantei reclamante în legătură cu nulitatea încheierii din 6.09.2011 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 157 Cod procedură civilă și a principiilor oralității, contradictorialității, dreptului la apărare, dreptului de acces la instanță nu sunt fondate, nefiind probate de consemnările din caietul grefierului și practicaua hotărârii judecătorești, aceste însemnări atestând faptul că instanța de judecată a pus în discuția părților toate solicitările acestora, a permis dezbateri orale prelungite ale părților, ședința de judecată fiind condusă cu respectarea dispozițiilor procedurale care guvernează judecata, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia întinderea dezbaterilor orale și închiderea acestora, potrivit art. 128 și art. 150 Cod procedură civilă.

Cele susținute de către apelanta reclamantă cu privire la omisiunile de consemnare fidelă și integrală a dezbaterilor orale din ședința publică de la 6.09.2011, neputând avea loc decât în condițiile stenografierii dezbaterilor sau a înregistrării audio a acestora.

Având în vedere considerentele anterioare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta ., cu sediul în București, ., ., sector 1, în contradictoriu cu intimata B. ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, cu sediul în București, .. 1- 7, sector 1 și la SCA S. & ASOCIAȚII, în București .. 2, . II, sector 5 și intimata – chemată în garanție B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București ., sector 3, împotriva încheierii din data de 6.09.2011, a sentinței civile nr._/20.09.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, ca nefondat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I. C. N. S. R. A. V.

GREFIER

L. M.

Red. C.N.I.

5 ex./07.01.2015/5 ex.

Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă – judecător fond C. C.

← Radiere. Decizia nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligatia de a face. Decizia nr. 1430/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Radiere. Decizia nr. 446/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligatia de a face. Hotărâre din 11-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI Radiere. Decizia nr. 367/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Radiere. Decizia nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligatia de a face. Decizia nr. 1430/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Radiere. Decizia nr. 714/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligatia de a face. Decizia nr. 613/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI