Radiere. Decizia nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 31/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 5150/3/2013

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr.31

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTELILIANA C.

JUDECĂTORMIHAELA I. B. P.

JUDECĂTORGEORGE B. F.

GREFIERFLORENTINA D.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta S.C. M. S.A., împotriva sentinței civile nr.2833 din data de 05.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., O. R. COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și S. DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A. prin consilier juridic D. T. care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 06.01.2014 recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, respectiv ordinul de plată nr.8/06.01.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și motivele de recurs, în 2 exemplare, iar la data de 19.12.2013 intimata S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A. a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Curtea ia act de legala timbrare a cererii de recurs formulată de recurentă, în cuantumul dispus de instanță potrivit rezoluției de primire a dosarului, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurentă.

Intimata S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală. Solicită instanței să observe că recursul nu are un temei de drept material invocat, iar singura critică pe care o aduce sentinței recurate se referă la lipsa unui prejudiciu pe care S.I.F. Muntenia l-ar fi suferit în urma mențiunilor făcute la O. R. Comerțului. Învederează că actele în baza cărora s-au efectuat aceste mențiuni au fost anulate în mod irevocabil de către instanța de judecată și în prezent societatea pe care o reprezintă votează cu o cotă de 4%, față de cota inițială de 12%. Consideră că prejudiciul său este dovedit cu prisosință și justifică solicitarea sa privind respingerea recursului.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2833 din data de 05.04.2013, în temeiul art.25 din Legea nr.26/1990, Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a admis cererea principală formulată de reclamanta S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., a dispus radierea din registrul comerțului a mențiunilor înregistrate în temeiul hotărârii AGEA . 18.08.2008 prin care s-a aprobat majorarea capitalului social al societății pârâte cu aporturi în natură și în numerar, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S. DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA, în favoarea reclamantei.

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin încheierea nr._/21.08.2008 judecătorul delegat la ORCTB a admis cererea de depunere și/sau menționare acte nr._/19.08.2008 și a dispus menționarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor nr.275/18.08.2008 a societății M. SA, J_, CUI_. Prin încheierea nr._/25.11.2008 judecătorul delegat la ORCTB a admis cererea nr._/13.11.2008 și a dispus majorarea capitalului social al M. SA, în baza actului adițional autentificat sub nr.4608/12.11.2008 emis de Notarul Public D. Crin T., actului constitutiv actualizat din data de 12.11.2008 al M. SA, a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor M. SA nr.341/30.10.2008.

Prin sentința comercială nr._/04.11.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea SIF Muntenia SA având ca obiect anularea hotărârii A. a pârâtei . data de 18 august 2008.

Prin sentința comercială nr.735/14 ianuarie 2009 Tribunalul București Secția a VI-a comercială a admis acțiunea reclamantelor SIF Banat - Crișana și SIF M. SA și a dispus anularea acelorași hotărâri AGEA din data de 18 august 2009 a intimatei-pârâte .>

Prin încheierea din data de 4 noiembrie 2003,Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială a dispus conexarea dosarului_/3/2008 la dosarul_/3/2008.

Prin decizia comercială nr.172/10 martie 2010 Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială a respins ca nefondat apelul pârâtei . admis apelul reclamantei SIF Muntenia SA împotriva sentinței nr._/4 noiembrie 2008, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a anulat hotărârea AGEA din data de 18 august 2008.

Decizia Curții de Apel București a devenit irevocabilă prin decizia nr.11/11.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială în dosarul nr._/3/2008 ca urmare a respingerii recursului declarat de pârâta ..

Condițiile prevăzute de decizia nr. X/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt îndeplinite, existând o hotărâre irevocabilă prin care a fost anulată hotărârea AGEA . 18.08.2008 prin care s-a aprobat majorarea capitalului social al . această hotărâre nu s-a dispus efectuarea de mențiuni în registrul comerțului; reclamanta a făcut dovada existenței unui prejudiciu prin prisma calității sale de acționar al .>

Art.25 din Legea nr.26/1990 oferă legitimare pentru formularea unei cereri de radiere oricărei persoane fizice sau juridice prejudiciate ca urmare a unei înmatriculări sau mențiuni în registrul comerțului. Menținerea unor înregistrări în registrul comerțului care au la bază acte care au fost anulate în mod irevocabil de o instanță judecătorească este de natură a produce prejudicii acționarilor societății, iar aceștia au interesul de a cere radierea mențiunii păgubitoare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta . admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Prima instanță a reținut greșit faptul că reclamanta a dovedit că a suferit un prejudiciu. Acțiunea în radierea unor mențiuni din Registrul Comerțului nu poate fi calificată ca fiind o acțiune socială. Dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990 prevăd că acțiunea este deschisă oricărei persoane (inclusiv celor străine de societate si interesul acesteia), dar societatea nu a acordat mandat reclamantei în calitatea sa de acționar.

Instanța de fond a retinut în mod greșit că domeniul de aplicare a textului de lege menționat nu exclude acționarii societății, întrucât interesul societății sau al acționarilor nu este urmărit neapărat de orice persoană fizică sau juridică care introduce o acțiune în radierea unor mențiuni din Registrul Comerțului.

Reclamanta nu justifică un interes având în vedere că nu i s-a produs nici un prejudiciu prin efectuarea respectivelor mențiuni, iar în cazul în care ar obține radierea mențiunilor, aceasta nu ar transforma automat societatea M. SA în societate ale cărei acțiuni să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată. Admiterea acțiunilor la tranzacționare se poate face doar prin urmarea strictă a procedurilor și condițiilor stabilite de Legea 297/2004.

Intimata S. de Investiții Financiare MUNTENIA S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Asupra recursului:

Astfel cum în mod corect a apreciat prima instanță, Curtea constată că prejudiciul s-a produs tocmai prin înregistrarea mențiunilor respective, efectul opozabilității subzistând si in prezent, in sensul ca la Registrul Comerțului este înregistrat un capital social eronat, care are la baza înscrisuri anulate irevocabil.

Înregistrările la Registrul Comerțului trebuie să fie conforme cu deținerile de acțiuni. Totodată, deținerile de acțiuni trebuie sa fie conforme cu cele existente înainte de majorare și nu cu mențiunile înregistrate in prezent în temeiul unei Hotărâri AGEA care a fost anulata prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Menținerea unor înregistrări eronate poate conduce la încălcarea dispozițiilor art. 101 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, existând posibilitatea ca ședințele A. ale . se desfășoare cu un capital social incorect.

Curtea mai subliniază faptul că atât in cuprinsul cererii de chemare in judecata cât și in sentința atacată nu se reține că acțiunea formulată este o acțiune sociala.

Pe de altă parte, însăși recurenta precizează că potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990 acțiunea este deschisă oricărei persoane fizice și juridice, iar faptul că reclamanta a avut sau nu mandat din partea societății pentru a promova acțiunea de radiere nu poate face obiect de analiză al prezentei cauze.

Legitimarea procesuală activă rezultă din dispozițiile legale menționate, iar interesul este legitim, personal și direct, născut și actual, rezultând din dovedirea prejudiciului suferit ca urmare a menținerii în Registrul Comerțului a unor înregistrări care au la bază acte ce au fost anulate în mod irevocabil.

Totodată, susținerile conform radierea mențiunilor din registrul comerțului nu transformă societatea M. SA într-o societate ale cărei acțiuni să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată sunt lipsite de relevanță juridică, deoarece nici reclamanta și nici instanța de fond nu au reținut că acesta ar fi argumentul pentru care se impune admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta S.C. M. S.A., împotriva sentinței civile nr.2833 din data de 05.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., O. R. COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și S. DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

L. C. M. I. B. P. G. B. F.

GREFIER, F. D.

Red./tehnored.Jud.L.C.

Fond: Tribunalul București Secția a VI-a Civilă

Președinte: M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Decizia nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI