Pretenţii. Decizia nr. 1817/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1817/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 899/335/2013
Dosar nr._
(Număr intern 2160/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1817/R/2014
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. B. F.
JUDECĂTOR: M. I. B.-P.
JUDECĂTOR: L. C.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât I.F. Ș. Ș. împotriva Deciziei civile nr. 279 din 23.07.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. A. S.R.L.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 279 din 23.07.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost constatată perimarea apelului declarat de pârâtul I.F. Ș. Ș. împotriva Încheierii nr. 553/28.08.2013 a Judecătoriei V..
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul I.F. Ș. Ș..
Asupra netimbrării recursului:
Potrivit art. 33 alin.1 din OUG nr. 80/2013, legea prevede regula că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
În acest sens, art. 486 alin.2 N.C.pr.civ. dispune că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
Recurentul a formulat cererea de recurs însă nu a atașat acesteia dovada achitării taxei de timbru conform legii.
Recurentului i s-a comunicat în mod legal, în repetate rânduri, obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, astfel cum rezultă din actele dosarului (filele 11, 14, 15 și 17), însă la termenul acordat nu a făcut dovada achitării taxei de timbru stabilite.
În consecință, Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin.3 N.C.pr.civ., conform cărora cerința achitării taxei de timbru este prevăzută sub sancțiunea nulității și, în consecință, în temeiul art. 496 alin.1 raportat la art. 174 N.C.pr.civ., va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul-pârât I.F. Ș. Ș., cu sediul în ., împotriva Deciziei civile nr. 279 din 23.07.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. A. S.R.L., cu sediul în Roșiorii de Vede, .. J109, ., jud. Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. B. F. M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
S. I. S.
Red. jud.G.B.F. / 06.11.2014 (4 ex.)
Tribunalul Teleorman - Secția Civilă
Judecători apel – F. M.
V. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr.... → |
|---|








