Pretenţii. Decizia nr. 730/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 730/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 9825/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 933/2014)
Decizia civilă nr. 730
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. N.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul pârât C. D. A. împotriva sentinței civile nr.6239/22.10.2013 și împotriva încheierii din data de 30.04.2013, pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă VENETO B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI ( fostă B. I. ROMENA S.P.A ITALIA VOLPAGO DEL MONTELLO- SUCURSALA BUCUREȘTI).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 18.09.2014, apoi la 25.09.2014 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 6239/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A admis cererea formulată de reclamanta B. I. Romena S.p.A. Treviso - Sucursala București, în contradictoriu cu pârâtul C. D. A.. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 582.617,69 lei către reclamantă precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculate de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective a debitului principal. A obligat pârâtul și la plata sumei de 23.813,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocat).
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că deși B. I. Romena se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor art.48 din Legea nr.85/2006, respectiv de efectuarea transferurilor în lipsa ordinului administratorului judiciar astfel cum s-a stabilit prin sentința comercială nr.816/07.02.2011 a Tribunalului București, aceasta nu îl absolvă pe pârât de răspunderea pentru propria faptă ilicită ce a constat în ordonarea transferurilor în lipsa unei autorizații în acest sens a administratorului judiciar.
Apărările pârâtului potrivit cărora nu este el persoana care a ordonat transferurile, acestea fiind realizate prin intermediul dispozitivului digipass, iar anexa 1 din data de 17.12.2008 la cererea de deschidere cont (f.124-125) nu ar fi fost completată de pârât nu pot fi primite atâta timp cât documentul este semnat de C. D. A., acesta recunoscând în ședința publică din data de 25.06.2013 că semnătura ce se regăsește la fila 125 dosar, în dreptul rubricii „semnătura utilizator autorizat”, îi aparține (potrivit încheierii de ședință din data de 25.06.2013).
Împrejurarea că acest document semnat de C. D. A. (anexa 1 din data de 17.12.2008 la cererea de deschidere cont) conține date eronate – referitoare la codul numeric personal, data și locul nașterii - nu poate decât să îi fie imputabilă pârâtului, atâta timp cât rolul semnăturii executate pe un înscris este tocmai acela de însușire a conținutului înscrisului.
Instanța nu exclude posibilitatea ca formularul bancar să fi fost completat de o altă persoană, chiar pârâtul arătând în răspunsul la interogatoriu (întrebarea 8, fila 234) că obișnuia să semneze „sute de acte” întocmite de „cei cu care lucra”, despre care afirmă că „erau totuși niște profesioniști”, dar aceasta nu este de natură să exonereze pârâtul de răspunderea ce decurge din actele pe care pe care le-a semnat.
Mai mult, tribunalul reține că prin împuternicirea nr.12/02.12.2008 de la fila 221 dosar, ulterioară sentinței comerciale nr.4620/31.10.2008 a Tribunalului București prin care a fost deschisă procedura insolvenței, pârâtul C. D. A., prevalându-se de calitatea de reprezentant al . conform hotărârii A. din 02.12.2008 în relațiile cu B. I. Romena, a împuternicit-o pe numita A. D. G. pentru operațiuni de depunere/ridicare documente, ridicare/depunere numerar la B. I. Romena. Pârâtul nu a contestat faptul că semnătura de pe acest înscris îi aparține.
Examinând anexa 1 din data de 17.12.2008 la cererea de deschidere cont (f.124-125) se observă că la rubrica „predare-primire mijloace de securitate de către utilizator” este consemnată primirea dispozitivului digipass și a codului PIN de către împuternicitul pârâtului, respectiv numita A. D. G..
Cum A. D. G. acționa în baza împuternicirii acordate de pârât, apărarea acestuia din urmă în sensul că nu a știut că există digipassul, și implicit că nu a efectuat plăți prin intermediul respectivului dispozitiv nu poate fi primită, pârâtul răspunzând pentru actele mandatarei sale potrivit art.1546 alin.1 Cod civil.
Tribunalul reține prin urmare că prin efectuarea transferurilor de fonduri neaprobate de către administratorul judiciar pârâtul a săvârșit o faptă ilicită, care a avut drept consecință prejudicierea . cu suma de 582.937,19 lei.
Cum reclamanta B. I. Romena a fost obligată prin sentința nr.816/07.02.2011 a Tribunalului București, la plata către . a acestor sume în baza art.48 din Legea nr.85/2006, concluzia care se impune este cea potrivit căreia fapta pârâtului de a ordona transferurile fără a exista ordinul administratorului judiciar a avut drept consecință prejudicierea reclamantei din acest dosar cu suma de 582.617,69 lei.
Tribunalul constată că între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciu există legătură de cauzalitate, prejudiciul de 582.617,69 lei fiind determinat de ordonarea de către pârât a transferurilor de fonduri fără a exista autorizarea administratorului judiciar în acest sens.
În ceea ce privește condiția vinovăției, aceasta este îndeplinită în cauză, pârâtul ordonând transferurile deși cunoștea interdicția legală de a transfera fonduri ale societății în insolvență în lipsa ordinului administratorului judiciar, respectiv cunoștea care sunt atribuțiile stabilite de Legea nr.85/2006 în sarcina administratorului special - nemo censetur ignorare legem.
Un element care este relevant în cauză pentru evaluarea vinovăției pârâtului este faptul că printre beneficiarii transferurilor bănești efectuate de acesta în perioada 27.03._09 se află și . SA, societate în care pârâtul avea calitatea de administrator (conform furnizării de informații de la ONRC de la fila 17 dosar) .
Având în vedere considerentele arătate mai sus, tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 - 999 cod civil pentru atragerea răspunderii pârâtului pentru fapta ilicită ( nu este incidentă în cauză răspunderea civilă delictuală, așa cum a susținut pârâtul, raporturile dintre reclamantă și pârât nefiind guvernate de o convenție), pe cale de consecință cererea reclamantei va fi admisă, iar pârâtul va fi obligat la repararea prejudiciului produs pârâtei, respectiv la plata sumei de 582.617,69 lei.
În baza O.G. nr.13/2011 tribunalul va obliga pârâtul și la plata dobânzii legale aferente sumei de 582.617,69 lei, dobândă ce va fi calculată de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective a debitului principal.
Mai trebuie menționat faptul că excepția prescripției invocată de pârât nu poate fi primită.
Potrivit art.8 din Decretul 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
În situația în care considerăm ca punct de plecare data la care au fost efectuate primele transferuri de către pârât, respectiv 27.03.2009 ( în cauză s-ar putea aprecia chiar în sensul în care termenul de prescripție începe să curgă ulterior acestui moment, respectiv de la data la care reclamanta a fost obligată să plătească suma de 582.617,69 lei către societatea în insolvență, acesta fiind momentul în care s-ar putea considera că patrimoniul reclamantei a fost păgubit și în care reclamanta a cunoscut paguba), termenul de prescripție extinctivă de trei ani se împlinește pe data de 27.03.2012 deoarece potrivit art.101 alin.3 C.pr.civ. termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
Cum acțiunea reclamantei a fost expediată prin poștă la data de 27.03.2012 (potrivit ștampilei aplicate pe plicul aflat la fila 31 dosar, verso), concluzia care se impune este aceea că cererea de chemare în judecată a pârâtului a fost formulată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuie respinsă.
În baza art.274 C.pr.civ. și având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, acesta a fost obligat la plata sumei de 23.813,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocat).
Împotriva acestei sentințe, dar și împotriva încheierii din data de 30.04.2013, apelantul pârât C. D. A. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, și prin care, în esență, apelantul critică încheierea din data de 30.04.2013 prin care Tribunalul București a respins excepția inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, ce a fost invocata de apelant prin întâmpinare, in raport de faptul că intimata- reclamantă nu ar fi respectat prevederile art. 7201 C.proc.civ. și ar fi promovat cererea de chemare în judecată fără să fi îndeplinit procedura concilierii directe.
Apelantul a mai criticat și modalitatea în care instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale patrimoniale a apelantului.
S-a invocat că prima instanță nu ar fi motivat respingerea apărărilor dezvoltate în cadrul întâmpinării, cât și pe parcursul soluționării cauzei în fond, că instanța în mod greșit a reținut culpa apelantului cu privire la săvârșirea unei fapte ilicite și că nu ar fi existat dovezi din care să rezulte că apelantul a fost cel care a ordonat efectuarea plăților din contul societății aflate în insolvență.
În apel, s-a formulat întâmpinare de către intimata reclamantă VENETO B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI (fostă B. I. ROMENA S.P.A ITALIA VOLPAGO DEL MONTELLO- SUCURSALA BUCUREȘTI), depunându-se și concluzii scrise de către părți.
Examinând apelul declarat de către apelantul pârât C. D. A. în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, cu dispozițiile articolului 294, articolului 295 Cod procedură civilă și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente: în speță, reclamanta VENETO B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI (fostă B. I. ROMENA S.P.A ITALIA VOLPAGO DEL MONTELLO- SUCURSALA BUCUREȘTI) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. D. A., să fie obligat pârâtul la plata sumei de 582.617,69 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei prin efectuarea de către pârât, în calitate de administrator special al .. („Termob" - societate în faliment), a unor transferuri de fonduri neaprobate de către administratorul judiciar al Termob. De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta B. I. Romena SPA Italia Volpago del Montello - Sucursala București a depus cerere completatoare, solicitând ca, în temeiul art. 2 din Ordonanța Guvernului 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar să se dispună obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale calculate de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective a despăgubirilor datorate societății reclamante.
În ce privește critica adusă Încheierii atacate din 30.04.2013, prin care Tribunalul București a respins excepția inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, ce a fost invocata de apelant prin întâmpinare, in raport de faptul că intimata- reclamantă nu ar fi respectat prevederile art. 7201 C.proc.civ. și ar fi promovat cererea de chemare în judecată fără să fi îndeplinit procedura concilierii directe, Curtea reține că sunt nefondate criticile apelantului.
Apelantul pârât a invocat excepția neîndeplinirii procedurii reglementate de art. 7201-C.proc.civ. întrucât nu ar fi fost înaintata invitația de a participa la conciliere anterior formulării cererii de chemare in judecata si ca aceasta invitație a fost comunicata la o adresa la care apelantul nu mai locuiește.
Curtea reține că, B. a arătat ca invocarea prevederilor art. 7201C.proc.civ. era condiționata de existenta si probarea unei vătămări de pe urma modalitatii in care a fost îndeplinita aceasta procedura. In lipsa unei vătămări invocate si probate de apelant modalitatea in care intimata a înțeles sa îndeplinească condițiile prevăzute de art. 7201C.proc.civ. nu poate echivala cu neprimirea cererii de chemare in judecataă.
Rațiunea concilierii directe este aceea de a simplifica si degreva instantele de judecata in legătură cu soluționarea cererilor in materie comerciala, avand ca obiect pretentii de natura baneasca, pretentii ce pot fi solutionate pe cale amiabila si într-un termen scurt.
In speța, rațiunea leguitorului a fost îndeplinita si atunci cand încercarea de conciliere a intimatei cu paratul a fost îndeplinita dupa introducerea cererii de chemare in judecata si pana fa primul termen de judecata, deoarece esențial este ca părțile prin voința lor, exprimata neechivoc, sa stăruie pentru a rezolva litigiul.
Astfel, apelantul a fost convocat in vederea îndeplinirii procedurii de conciliere directa, acesta manifestandu-si, in prima faza, intentia de a purta discuții si de a gasi o soluție amiabila pentru ambele parti. Ulterior si-a exprimat clar opțiunea de a nu recunoaște pretentiile formulate de către reclamanta intimată.
Mai mult, apelantul a recunoscut in fata primei instante, că a primit notificarea formulata de B. si comunicată prin B.E.J. P. V. la data de 12.04.2012, iar ulterior a răspuns notificării adresate solicitând stabilirea unui alt termen in vedere purtării negocierilor si găsirii unei soluții amiabile. Prin urmare, astfel cum rezulta chiar din susținerile apelantului, scopul procedurii realizate a fost îndeplinit, acesta avand posibilitatea de a negocia termenii in care si-ar fi putut îndeplini obligația de plata, drept care i-a fost respectat prin comunicarea intentiei reclamantei de a soluționa pe cale amiabila acest litigiu.
Nefondate sunt și criticile aduse sentinței apelate.
Curtea constată că în perioada 27.03._09 pârâtul C. D. A., ce deținea în societatea în insolvență .. calitatea de administrator special, a efectuat o . transferuri de fonduri din contul acestei societăți deschis la B. I. Romena, neaprobate de către administratorul judiciar, în cuantum total de 582.937,19 lei.
În mod corect s-a reținut de prima instanță că pârâtul, fiind administrator special în societatea în insolvență, avea atribuțiile prevăzute de art.18 alin.2 din Legea nr.85/2006, respectiv de a exprima intenția debitorului de a propune un plan, de a participa, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80, de a formula contestații în cadrul procedurii reglementate legea insolvenței, de a propune un plan de reorganizare, de a administra activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, iar după . a participa la inventar, de a semna actul, de a primi raportul final și bilanțul de închidere și de a participa la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului, de a primi notificarea închiderii procedurii.
Rezultă astfel că administratorul special nu are și atribuția de a dispune efectuarea de plăți din conturile societății în insolvență fără un ordin în acest sens al administratorului judiciar.
Întrucât transferul sumelor de bani în cuantum total de 582.617,69 lei a fost efectuat de pârât fără a exista autorizarea administratorului judiciar, ordonarea acestor plăți contravine dispozițiilor art.18 alin.2 din Legea nr.85/2006 ce stabilesc limitativ atribuțiile administratorului special, convertindu-se într-o faptă ilicită ce a avut drept rezultat direct scoaterea sumei de 582.617,69 lei din patrimoniul societății în insolvență, cum corect s-a reținut și de instanța de fond.
Prin sentința comercială nr.816/07.02.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2007 judecătorul sindic a obligat B. I. Romena la plata acestor sume către societatea în insolvență, reținându-se că aceasta nu a respectat prevederile art.48 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comerciala nr.816/07.02.2011 pronunțata de Tribunalul București Secția a Vll-a Comerciala in dosarul nr._/3/2007, in care instanța a analizat transferul sumelor de bani ce fac obiectul prezentului dosar si obligat parata la plata către societatea debitoare a sumelor solicitate paratului, instanța a reținut in considerente ca: «... parata B. I. Romena SpA Italia Treviso Sucursala București a incalcat un ordin al judecătorului sindic » precum si faptul ca «B. a realizat operațiuni ca si cum nu ar fi primit nicio dispoziție din partea judecătorului sindic si ca si cum societatea si-ar fi desfășurat activitatea in condiții normale nu in condițiile procedurii speciale a insolventei», situație fata de care este cert ca transferul neautorizat al sumelor de bani din contul societății in insolventa a fost generat in exclusivitate de culpa reclamantei.
Instanța a mai reținut in considerentele sentinței nr. 816/07.02.2011, ca reclamanta din prezenta cauza a incalcat dispozițiile art. 48 alin. 1 din Legea 85/2006 conform cărora «Prin sentința sau după caz încheierea având drept efect ridicarea dreptului de administrare judecătorul-sindic va da dispoziții tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului».
În ceea ce privește aspectele invocate de către apelantul pârât, în sensul că prima instanță nu ar fi motivat respingerea apărărilor sale din întâmpinare și de pe parcursul soluționării cauzei, Curtea apreciază că sentința apelată este motivată corespunzător, cu argumentarea soluției pronunțate.
Obligația instantelor de a-si motiva hotararile nu trebuie înțeleasa ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de aparare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia in funcție de natura hotararii. In conformitate cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica in instanta, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentintelor si hotarariior in diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.
Astfel, hotărârea este dată în conformitate cu dispozițiile art. 261 pct.5 C.proc.civ întrucât instanța de judecata nu are obligația de a răspunde la fiecare argument expus de către parat, ci doar de a răspunde acelor argumente care ar putea influenta soluționarea cauzei, obligație indeplinita in prezenta cauza.
Susținerea potrivit careia hotararea nu a fost motivata ori ca a fost superficial motivata este nefondata deoarece instanta de fond a analizat in mod temeinic apararile si argumentele ce ar fi putut influenta soluționarea cauzei si a dat o interpretare corecta probatoriului administrat in cauza.
Prima instanță a constatat in mod corect îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, nefiind incidenta instituția răspunderii civile contractuale întrucât raporturile dintre părțile din proces nu au fost guvernate de o convenție. Cererea de deschidere a contului si Anexa 1 la această cerere au fost incheiate intre Termob si B., persoana administratorului special de la acea vreme, respectiv, apelantul din prezenta cauza neavand nicio calitate in contract.
În speță, nu opereaza puterea de lucru judecat in ceea ce privește motivele retinute de către instantele investite cu soluționarea dosarului nr._/3/2007 in legătură cu pretinsa culpa a Băncii care ar fi cauzat o paguba in patrimoniul Termob, intrucat, puterea de lucru judecat nu poate opera in prezenta cauza avand in vedere lipsa de identitate intre părțile prezentului litigiu si părțile dosarului nr._/3/2007. Acest lucru este dovedit chiar de jurisprudenta instantei supreme invocate prin apel.
Efectele puterii de lucru judecat nu pot fi opuse in prezentul litigiu avand in vedere faptul ca, în dosarul nr._/3/2007 se urmarea antrenarea răspunderii Băncii pentru efectuarea platilor/transferurilor bancare, iar în prezenta cauză, obiectul este constatarea culpei administratorului special al societatii aflat in insolventa pentru ordonarea respectivelor plati/transferurilor bancare in temeiul art. 998 - art. 999 C.Civ., rezultând lipsa identitatii de cauză.
Curtea apreciază că instanta de fond in mod corect a retinut culpa apelantului pârât cu privire la incalcarea atribuțiilor sale în calitate de administrator special al Termob.
Conform prevederilor Legii nr.85/2006, apelantul avea dreptul de a administra averea debitorului in timpul procedurii insolventei insa numai sub supravegherea administratorului judiciar.
Curtea constată că pârâtul apelant a ordonat efectuarea unor plati/transferuri bancare cu depasirea limitelor prevăzute de art.18 din Legea 85/2006 si fara aprobarea administratorului judiciar, acesta din urmă fiind singurul care avea dreptul de a efectua respectivele operațiuni, imprejurare din care rezulta culpa apelantului.
Susținerea apelantului potrivit careia nu exista o dispoziție legala prin care sa fie limitate atributiile administratorului special al unei societati aflate in insolventa este neintemeiata avand in vedere prevederile art 18 alin. (2) din care rezulta in mod evident raportul de subordonare al administratorului special fata de administratorul judiciar, primul avand obligația de a solicita celui din urma aprobarea oricărui act pe care îl indeplineste.
Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate.
Apelantul a recunoscut in fata instantei de fond faptul ca semnătură din Anexa 1 la cererea de deschidere cont persoane juridice ii aparține de unde rezulta ca susținerea potrivit careia semnătura olografa nu ii aparține este neîntemeiată. De asemenea, acesta avea obligația de a verifica orice document pe care îl semnează, astfel ca susținerea potrivit careia documentul ar conține date eronate releva culpa acestuia.
Tribunalul București in mod corect a retinut faptul ca numita A. D. G. a fost imputernicita de către apelant pentru a efectua platile/transferurile bancare.
Faptul ca efectuarea de plati/transferuri bancare s-a făcut prin intermediul altei persoane nu inlatura raspunderea apelantului, care avea obligația de a acționa in limitele prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 si cu aprobarea prealabila a administratorului judiciar.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, motive pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul pârât C. D. A., iar în baza dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă, îl va obliga pe apelantul pârât la plata către intimata reclamantă a sumei de 10.936,55 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor depuse la filele 79-80, dosar C.A.B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât C. D. A. domiciliat în București, ., ., . sector 6, și cu reședința în B., Manesti (fosta Foisor), nr.7, J. Ilfov, împotriva sentinței civile nr.6239/22.10.2013 și împotriva încheierii din data de 30.04.2013, pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă VENETO B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI (fostă B. I. ROMENA S.P.A ITALIA VOLPAGO DEL MONTELLO- SUCURSALA BUCUREȘTI) cu sediul ales în București la SCA D. ȘI ASOCIAȚII ., nr. 3C, sector 5.
Obligă pe apelantul pârât la plata către intimata reclamantă a sumei de 10.936,55 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. Ș. C.
N. C.
GREFIER
I. L. P.
Red. Jud. C.M.N.
Tehnored. I.N.
5 ex.
14.10.2014
…………………..
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: R.-E. T.
| ← Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 971/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
