Pretenţii. Decizia nr. 975/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 975/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 30958/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1776/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 975/2014
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta pârâtă . SA împotriva sentinței civile nr.1057/10.03.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. V.-R. prin reprezentant legal I. M.-M. și I. M.-M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 20 octombrie 2014 și 27 octombrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
P. sentința civilă nr. 1057/10.03.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanții I. M. - M. și I. V.-R., în contradictoriu cu pârâta . SA și pe cale de consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamanta I. M. M. a sumei de 5000 lei - daune materiale și 300.000 lei daune morale și către reclamantul I. V.-R. prin mama I. M. M. a sumei de 300.000 lei daune morale. A fost obligată pârâta la plata penalităților de 0,1%/zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 19.09.2013, sub nr._, reclamanții I. M. - M. și I. V.-R. au chemat în judecată cu pârâta . SA, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor datorate pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui I. V.-R. – soțul, respectiv tatăl reclamanților, reprezentând daune morale în cuantum de 300.000 lei și daune materiale de 5.000 lei.
Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,2%/zi întârziere calculate la sumele acordate, începând cu data rămânerii definitive a prezentei acțiuni și până la plata efectivă a sumelor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii, reclamanții au arătat faptul că la data de 01.02.2012 a avut loc un accident de circulație în urma căruia, I. V. R. a decedat. Pentru autoturismul care a generat accidentul rutier era încheiată o poliță de asigurare la . SA, astfel că se solicită obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale și materiale către reclamanți, pentru prejudiciul produs.
Totodată, reclamanții au arătat faptul că în urma decesului soțului, reclamanta a înregistrat un prejudiciu material prin cheltuielile efectuate cu înmormântarea îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire ulterioară, precum și un prejudiciu nepatrimonial produs de durerea și suferința pricinuită de pierderea soțului. În ceea ce-l privește pe reclamantul I. V. R., acesta a suferit un prejudiciu prin pierderea tatălui său la vârsta de nici 6 ani.
Reclamanții au mai arătat faptul că au încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă prin adresa emisă pârâtei nr.79/23.01.2013 precum și prin invitațiile la mediere transmise acesteia pentru 14.08.2013 și 22.08.2013, pârâta însă nedând curs acestor invitații.
Se susține că potrivit Legii nr.136/1995, asigurătorul are obligația de a depune toate diligențele pentru despăgubirea persoanei prejudiciate după avizarea daunei, însă aceasta a avut loc la data de 11.05.2012, prin transmiterea de către asigurător a cererilor de despăgubire.
S-a arătat că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art.29 lit.i din OUG nr.80/2013, întrucât despăgubirile decurg dintr-o cauză penală, respectiv dosarul nr.695/P/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu V..
În dovedire s-au solicitat probele cu înscrisuri și doi martori, s-au depus înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.136/1995 și a dispozițiilor art.26 alin.1 din Norma CSA nr.14/2011.
La data de 22.10.2013, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală și a invocat excepția de netimbrare.
Pârâta a susținut că reclamanții au obligația de a achita taxa de timbru la valoarea pretențiilor, întrucât în speță nu sunt incidente dispozițiile art.29 lit. i din OUG nr.80/2013 deoarece prin Rezoluția Parchetului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a conducătorului auto conform art.178 alin.2 Cod penal, stabilindu-se faptul că acesta nu se face vinovat de producerea infracțiunii de ucidere din culpă.
În ceea ce privește temeiul legal invocat de reclamanți, susține pârâta, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Ordinului CSA nr.5/2010, sub imperiul căruia a fost încheiată polița de asigurare. De asemenea, solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2%, având în vedere că Ordinul CSA 5/2010 prevede penalități de 0,1%/zi de întârziere.
Pe fond, pârâta a arătat că prin raportare la dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr.136/1995, reclamanții nu au calitate de persoane vătămate, întrucât nu s-au aflat nici în interiorul, nici în exteriorul autovehiculului implicat în accident. De asemenea, potrivit art. 26 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 5/2010, asigurătorul acordă despăgubiri persoanelor vătămate corporal sau decedate, prin intermediul vehiculului asigurat, or, în speță, niciunul dintre reclamanți nu a fost vătămat, neaflându-se în vehiculul asigurat, deci aceștia nu se încadrează în categoria persoanelor care beneficiază de despăgubiri în baza poliței de asigurare.
În susținerea apărărilor formulate, pârâta a depus înscrisuri constând în copia dosarului de daună. Totodată, a solicitat respingerea probei cu martori propusă de reclamanți ca neutilă soluționării cauzei.
La data de 14.11.2014, reclamanții au formulat o cerere precizatoare privind temeiul juridic al cererii, arătând că acesta este Ordinul CSA nr.5/2010, precum și privind solicitarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere calculate la sumele acordate, de la data rămânerii definitive a acțiunii și până la plata efectivă.
Totodată, au formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei, solicitând respingerea excepției netimbrării cererii întrucât despăgubirile decurg dintr-o cauză penală, iar instanța nu a pus în vedere reclamanților să achite vreo taxă judiciară de timbru; cu privire la temeiul juridic au precizat că își întemeiază cererea pe dispozițiile Ordinului CSA nr.5/2010 și ca o consecință, au solicitat penalități în cuantum de 0,1%.
Pe fondul cauzei, au solicitat admiterea acțiunii în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 50 alin.3 din Legea nr.136/1995, conform cărora, se acordă despăgubiri și în cazul soțului sau persoanelor aflate în întreținerea proprietarului sau conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
De asemenea, au susținut relevanța probei cu martori și au atașat practică judiciară.
În drept, au invocat dispozițiile art.201 pct.2 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
P. încheierea de ședință de la data de 13.01.2014 instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecata în condițiile art.29 lit. j din OUG nr. 80/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fond, tribunalul a reținut următoarele:
P. cererea de chemare în judecată se solicită obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor datorate pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui I. V.-R. – soțul, respectiv tatăl reclamanților, reprezentând daune morale în cuantum de 300.000 lei și daune materiale de 5.000 lei.
În soluționarea litigiului dedus judecații tribunalul a reținut că la data de 01.02.2012 a avut loc un accident de circulație în urma căruia, I. V. R. - soțul și respectiv tatăl reclamanților a decedat.
Autoturismul care a generat accidentul rutier era asigurat la societatea pârâtă fiind încheiată polița RCA . /0/R7/YD nr._ valabilă pentru perioada 03.11._12, astfel că se solicită obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale și materiale către reclamanți, pentru prejudiciul produs.
Tribunalul nu a reținut apărările societății de asigurare formulate în cadrul întâmpinării (fila 61 la dosar) prin care se contestă reclamanților calitatea de persoane vătămate .
Se rețin în acest sens dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr.136/1995 potrivit cărora se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
În soluționarea litigiului tribunal a avut în vedere dispozițiile art. 26. alin.1 din Ordinul CSA nr.5/2010 potrivit cărora asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.
Astfel, se constată că reclamanta I. M. M. – soția persoanei decedate - a solicitat obligarea societății de asigurare la plata sumei de 5.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării și îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire ulterioară.
Instanța a reținut în susținerea daunelor materiale înscrisurile depuse (filele 43-55) și declarația martorului (fila 111) apreciind că rațiunea pentru care pretențiile pot fi dovedite cu orice mijloc de probă este imposibilitatea acoperirii cu înscrisuri a tuturor cheltuielilor având în vedere circumstanțele în care s-a aflat reclamanta.
În ceea ce privește daunele morale se vor avea în vedere dispozițiile art. 49 lit. d din Ordinul CSA nr. 5/2010, daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Tribunalul a reținut că legislația română nu oferă criterii precise de stabilire a daunelor morale. Astfel, cuantumul daunelor morale rămâne la libera apreciere a instanței de judecată, neexistând criterii matematice, precis determinate, astfel încât să poată constitui o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, simpla referire la legislație și jurisprudența neoferind un jalon clar și precis. Intima convingere a judecătorului are la bază criterii obiective și particularitățile cauzei, cuantumul daunelor neputând a fi stabilit în mod evident cu o rigoare matematică și nu poate fi identic cu cel acordat chiar în spețe similare, fiecare suferință – efect al unui accident – fiind diferita și particulară.
Astfel, din punct de vedere obiectiv tribunalul s-a raportat la plafonul stabilit de art. 24 alin. (2) lit. b) din Anexa - Norma la Ordinul nr. 5/2010 - pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
Tribunalul a apreciat că accidentul rutier a cărui victimă a fost soțul, respectiv tatăl reclamanților a fost în mod evident de natură să producă o suferință psihică inerentă izvorâtă din raporturile afective existente între membrii familiei de natură să justifice acordarea de daune morale.
În ceea ce privește reclamanta I. M. M., în calitate de soție, în mod indubitabil a suferit în afară de prejudiciul material prin cheltuielile efectuate cu înmormântarea și îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire ulterioară și un prejudiciu nepatrimonial produs de durerea și suferința pricinuită de pierderea soțului, în acest scop fiind relevante relațiile afective existente între soți, dragostea și sprijinul reciproc, prin accident reclamanta rămânând singură cu un minor în îngrijire, astfel că tribunalul a apreciat că daunele morale în cuantum de 300.000 lei sunt echitabile și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei.
În cazul reclamantului I. V. R., tribunalul a apreciat că prin pierderea tatălui său la vârsta de nici 6 ani acesta a suferit un prejudiciu nepatrimonial constând în dispariția unui părinte la o vârstă fragedă, fiind lipsit astfel de dragostea paternă inerentă, precum și de un sprijin și un model în viată, aspecte care pot afecta pe termen lung dezvoltarea normal a unui copil, daunele morale în cuantum de 300.000 lei fiind echitabile și neechivalând cu o îmbogățire fără just temei .
Pentru considerentele expuse tribunalul, reținând dispozițiile legale evocate a admis cererea și a obligat societatea pârâtă la plata către reclamanta I. M. M. a sumei de 5000 lei - daune materiale și 300.000 lei daune morale și către reclamantul I. V.-R. prin mama I. M. M. a sumei de 300.000 lei daune morale, precum și la plata penalităților de 0,1%/zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta pârâtă . SA, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, apelanta susține greșita interpretare a prevederilor legale referitoare la persoanele îndreptățite să solicite despăgubiri în baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, ca urmare a decesului victimei.
A învederat instanței de fond, atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile orale și scrise, că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite daune materiale și morale ca urmare a decesului numitului I. V. R., deoarece, așa cum rezultă din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu V. nr.695/P/2012, vinovăția producerii accidentului îi aparține acestuia. Astfel, în rezoluție se menționează ca autoturismul SKODA, cu numărul de înmatriculare_, condus de I. V. R., atât în momentul premergător accidentului, cât și în momentul impactului, circula cu o viteză de 137 km/h, în condițiile în care regimul legal de viteză pe sectorul respectiv de drum (curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător în condițiile unui carosabil umed) era de 30 km/h. Se mai arată în rezoluție că învinuitul Konya Jozsef S. (celălalt conducător auto implicat în accident), nu are nicio culpă în producerea accidentului. De cealaltă parte, victima (I. V. R.) având calitatea de conducător auto, putea evita accidentul rutier, dacă ar fi respectat prevederile legale privitoare la respectarea poziției în timpul mersului și circulației pe benzi și la regimul legal de viteză conform dispozițiilor art. 41 din OUG 195/2002 și art. 123 lit b din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
În cauză, a formulat pretenții de despăgubire ca urmare a decesului lui I. V. R., I. M. M., în calitate de soție și ca reprezentant al minorului I. V. R.. Pretențiile se întemeiază pe existența poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților, poliță pe care I. V. R. o avea încheiată la apelantă.
Instanța a respins apărările apelantei prin care solicită să se constate că reclamanții nu au dreptul de a solicita pretenții de despăgubire pentru decesul lui I. V. R., deoarece acesta a fost vinovat de producerea accidentului în urma căruia și-a pierdut viața, fără a face o motivare temeinic argumentată a acestei respingeri. Deși a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și cele ale Ordinului 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța s-a rezumat la citarea numai a dispozițiilor Legii 136/1995, nici acestea nefiind corect interpretate în ceea ce privește drepturile șoferului vinovat și, pe cale de consecință, a persoanelor care cer despăgubiri ca urmare a decesului său.
Așa cum a arătat, Legea 136/1995, prevede expres: „ art. 53 - P. norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civila auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare”.
Normele adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în aplicarea art.53 din Legea 136/1995, sunt cele care "detaliază" prevederile cu statut de principiu ale legii, referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
În aceste condiții, susține apelanta, după ce în art. 50 alin 2 di Legea 136/1995 se arată că "în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respective", în art. 26 alin 2 din Ordinul 5/2010 al CSA, se arată că " Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA pentru:
1. cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul."
Dispozițiile legale menționate exprimă voința legiuitorului de a acorda membrilor familiei conducătorului auto a cărei răspundere este angajată într-un accident de vehicul, dreptul de a solicita despăgubiri, numai în situația în care aceste persoane suferă în urma accidentului vătămări corporale.
În cauză, arată apelanta, solicită despăgubiri sub formă de daune materiale și morale soția și fiul persoanei vinovate de producerea accidentului. Aceste persoane nu sunt „ terțe persoane păgubite" care au dreptul la acordarea despăgubirilor în baza asigurării obligatorii de răspundere civila auto.
În accepțiunea legii, terța persoană poate fi orice persoană - fizică sau juridică, cu domiciliul, reședința sau sediul în țară sau în străinătate (art. 51 alin 2 ) - păgubită printr-un accident de autovehicul, păgubirea putându-se produce prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri (art. 50 ).
Asiguratul deținător al autovehiculului nu are calitatea de terț în această materie, deoarece nu poate avea răspundere civilă față de el însuși.
Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului nu are calitatea de terț, deoarece - fără a avea calitatea de asigurat în terminologia legii, este cuprins în raporturile de asigurare obligatorie de răspundere civilă, indiferent că este chiar persoană asigurată, sau o altă persoană decât asiguratul. . despăgubiri și „ în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul" ( art. 51 alin 1 ), de exemplu comodatarul, locatarul, hoțul mașinii etc.
Așa cum a stabilit doctrina în materie de asigurări, noțiunea de terță persoană păgubită nu este aplicabilă conducătorului auto și deci el sau urmașii săi nu pot obține de la asigurator, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civilă repararea pagubelor suferite (Profesor doctor F. D. - Tratat de drept civil roman - Contracte speciale - Contractul de asigurare - Plata despăgubirilor - Noțiunea de terță persoană).
Făcând abstracție de lipsa dreptului reclamanților de a solicita despăgubiri, apelanta critică și cuantumul în care instanța de fond a acordat daunele materiale și morale.
Cu privire la pretențiile reclamanților, așa cum au fost detaliate în precizarea acțiunii, apelanta le consideră neconforme cu legislația și jurisprudența românească și exagerat de mari. În cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului CSA nr.5/2010.
Conform acestor prevederi legale, daunele materiale trebuie acordate numai în măsura în care sunt dovedite cu documente justificative, iar daunele morale trebuie să fie astfel acordate încât să constituie o compensație echitabilă pentru prejudiciul cauzat părții civile în raport de suferințele psihice cauzate ca urmare a decesului rudei lor. Cuantumul daunelor morale trebuie stabilit de către instanță astfel încât să reprezinte o compensare a suferinței morale a acestora. Cuantificarea acestei suferințe este în mod obiectiv greu de realizat în termeni pecuniari însă practica judiciară a stabilit anumite criterii și a concretizat modul de determinare a despăgubirilor. Sumele solicitate sunt excesive, prin raportare la practica consacrată în materie, astfel că pot fi considerate că depășesc scopul acoperirii prejudiciului, constituind un venit nejustificat pentru reclamanți.
În concluzie, apelanta solicită admiterea apelului și, în principal, respingerea acțiunii ca fiind promovată de persoane care nu sunt îndreptățite să primească despăgubiri în baza poliței de răspundere civilă auto. În subsidiar, apelanta solicită schimbarea în parte a hotărârii și reducerea cuantumului daunelor acordate, daunele materiale urmând a fi acordate numai în măsura în care sunt probate cu documente justificative, iar daunele morale astfel încât să constituie o compensație echitabilă a suferințelor îndurate.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica apelantei privind lipsa calității reclamanților de terțe persoane păgubire prin accidentul rutier produs la data de 01.02.2012, Curtea apreciază că în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art. 50 alin. 1-3 din Legea nr. 136/1995: „(1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. (2) În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.(3) Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului”.
Din modul cum a redactat textul de lege mai sus evocat rezultă că legiuitorul a stabilit în cele 3 alineate, trei situații distincte în care se acordă despăgubiri urmare a producerii unui eveniment rutier în condițiile existenței unei polițe de asigurare RCA.
În acest sens, reținem că alin.3 al art. 50 stabilește că despăgubirile se acordă și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul/soția sau persoanele care se află în întreținerea proprietarului sau conducătorului autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Contra celor susținute de apelanta din cauza de față, textul de lege nu distinge în sensul că acest drept ar exista doar dacă persoanele respective s-ar fi aflat în autovehiculul condus de cel vinovat de producerea accidentului și ar fi fost vătămate în urma accidentului. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca soțul/soția sau persoanele aflate în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului să poată formula pretenții de despăgubiri doar dacă ar fi fost în vehiculul avariat și ar fi fost vătămați în urma accidentului, atunci alin.3 al art.50 nu-și mai avea rostul căci acele persoane ar fi beneficiat de despăgubiri în baza alin.1 al art. 50, ca orice altă persoană ce a suferit un prejudiciu.
P. introducerea alin. 3 legiuitorul a înțeles să reglementeze un caz distinct de acordare a despăgubirilor, acordând acest drept și persoanelor care, indiferent dacă s-au aflat sau nu în autovehiculul avariat, nu au fost în mod direct, personal, vătămate fizic, însă au suferit un prejudiciu prin decesul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, prejudiciu ce decurge din calitatea acestora de soț/soție și respectiv fiu, persoană ce se afla în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului.
Este de observat astfel că, în cazul reglementat de art.50 alin.3 din Legea nr.136/1995, categoria persoanelor ce pot solicita despăgubiri este restrânsă la soț/soție și persoanele aflate în întreținerea conducătorului auto vinovat.
De asemenea, Curtea apreciază că dispozițiile art.1 alin.1 și art.27 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 5/2010 (aplicabil în raport de data producerii accidentului), invocate de apelantă nu pot fi interpretate decât în consens cu legea nr.136/1995, Ordinul fiind dat în temeiul legii și neputând cuprinde dispoziții contrare.
Pe de altă parte, art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 trebuie interpretat în sensul ca acesta să producă efecte, iar nu în sensul de a nu produce nici unul, potrivit principiului de interpretare a legii ( actus interpretanbdus est potius ut valeat quam ut pereat), astfel cum solicită indirect apelanta-pârâtă.
A doua critică invocată de apelantă, cu privire la reducerea cuantumului daunelor materiale și morale acordate de instanța de fond, este de asemenea nefondată.
Sub acest aspect, deși apelanta-pârâtă a susținut că valoarea daunelor trebuie redusă, aceasta nu a arătat la ce cuantum s-ar putea aprecia că repararea prejudiciului ar fi rezonabilă, criticile sale sub acest aspect având doar o conotație teoretică și generală ce nu poate produce efecte.
De aceea, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 49 alin.1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, care prevăd că asigurătorul acordă despăgubiri, în caz de deces, pentru cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și pentru cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative ( filele 43-55) la care se adaugă și declarația martorului ( fila 111), reținute ca atare de către tribunal, Curtea constată că această critică este întemeiată, valoarea daunelor materiale probate cu documente justificative fiind corect reținută și raportată la probele administrate.
În ceea ce privește critica formulată de apelanta-pârâtă referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, pe care le-a apreciat ca fiind excesive, de asemenea Curtea o apreciază ca nefondată.
Pentru înlăturarea acestei critici Curtea a avut în vedere faptul că nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane dragi și apropiate, traumele create în această situație fiind incomensurabile.
Practica judiciară în materie este, însă, constantă în sensul că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părții vătămate o alinare în condiții de viață mai confortabile, să permită acesteia ca, la un moment dat, să poată realiza un transfer de afectivitate.
Față de aceste criterii generale și ținând cont și de caracteristicile concrete ale speței, respectiv faptul că intimații-reclamanți sunt soția și fiul în vârstă de 8 ani ai defunctului conducător auto, aceasta din urmă aflându-se în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, vârsta fragedă a minorului și sarcina mamei de a-i oferi, de una singură, pe o perioadă îndelungată de timp, creșterea și educația necesară, Curtea apreciază că daunele morale acordate de instanța de fond sunt într-un cuantum rezonabil, iar acestea exprimă o compensație a suferințelor morale încercate de reclamanți, nereprezentând o îmbogățire fără justă cauză.
Având în vedere toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 296 din C.pr. civ. va respinge apelul ca nefundat și va menține sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă . SA cu sediul în București, .. 80-84, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1057/10.03.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. V.-R. prin reprezentant legal I. M.-M. cu domiciliul ales la SCPA "J. ȘI ASOCIAȚII" în G., .. 141, ., . și I. M.-M. cu domiciliul ales la SCPA "J. ȘI ASOCIAȚII" în G., .. 141, ., ., ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
5 ex./27.11.2014
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător - sindic: A. R.
| ← Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 524/2014.... | Radiere. Decizia nr. 1096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
