Pretenţii. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 16.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 23.04.2014, la 30.04.2014 și apoi la 07.05.2014, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 08.06.2011, sub nr._, reclamanta . . SA) în contradictoriu cu pârâta . SRL a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.197.066,045 lei, reprezentând valoarea totală a prejudiciului cauzat reclamantei ca urmare a încetării de drept a contractului de închiriere nr. 7086/22.08.2006, compus din: 2.097.086 lei - constând în valoarea rămasă de amortizat a bunurilor distruse; 1.099.980,45 lei - constând în cheltuieli de relocare a activității și înlocuire a bunurilor distruse și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în noaptea de 26 spre 27 iunie 2009, clădirea M. BUSINESS CENTER, situată în București, .. 2-4, sector 2, a fost afectată de un incendiu puternic, în urma căruia spațiul închiriat în care își desfășura activitatea reclamanta a "devenit impropriu utilizării ca urmare a unei daune neimputabile chiriașului". Acest eveniment a primit aviz din partea Camerei de Comerț și Industrie a României ca fiind un caz de „forță majoră” și a invocat faptul că din adresa nr._/P/04.07.2009, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, "Dealul Spirii" al Municipiului București a reținut că "sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric" provocat de o "descărcare electrică de origine atmosferică", care a constituit mijlocul de aprindere a panourilor exterioare, iar apoi incendiul a escaladat la nivelul întregii clădiri.

S-a mai menționat că raporturile juridice dintre părți au fost reglementate de contractul de închiriere nr.7086/22.08.2006, încheiat pe o perioada de 5 ani, calculată începând cu data predării spațiului, respectiv 14.12.2006, iar prin Sentința comercială nr. 5157/21.04.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009 s-a constatat încetarea de drept a contractului de închiriere a spațiului în suprafață de 2.415 m.p., respectiv etajele 2, 11, 12 și 13, situat în clădirea de birouri situată în .. 2-4, sector 2, București, precum și 18 locuri de parcare situate la nivele 2 și 3 din subsolul clădirii Milenium datorită faptului că a devenit impropriu utilizării ca urmare a unei daune ce nu a fost produsă din culpa chiriașului.

Reclamanta a invocat că în conformitate cu dispozițiile art. 1439 cod civil „Contractul de locațiune se desființează când lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obișnuita întrebuințare, iar potrivit art. 1423 Cod civil dacă în timpul locațiunii, lucrul închiriat ori arendat se strică în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfăcut, iar dacă este distrus în parte, locatarul poate, după împrejurări, să ceară o scădere din preț, ori desființarea contractului fără despăgubiri și apreciază că din interpretarea „per a contrario” a dispozițiilor legale citate, rezultă că, în situația în care bunul devine impropriu utilizării din culpa proprietarului este vorba despre neexecutarea culpabilă a obligației de a asigura folosința bunului și constituie o faptă ilicită a proprietarului, care dă dreptul la dezdăunări în conformitate cu art. 1082 din Codul Civil ca stipulează obligația debitorului la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu nu a fost de rea-credința în afara situației în care dovedește că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

În legătură cu pretinsa culpa a pârâtei pentru producerea prejudiciului reclamanta a susținut că a intervenit pactul comisoriu de gradul IV, prevăzut de art.7.1. deoarece bunul a devenit impropriu utilizării, în urma incendiului produs în noaptea dintre 26-27 iunie 2009. Vinovăția - Neexecutarea obligației de a asigura folosința imobilului nu a fost cauzată de un element exterior ce nu putea fi împiedicat și pentru care pârâta nu este ținută să răspundă, astfel cum s-a invocat în cuprinsul Procesului Verbal de conciliere din data de 07.04.2010 ci reclamanta consideră că pârâta a folosit materiale necorespunzătoare la edificarea construcției, care nu respectau standardele tehnice de siguranță în construcții, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă în condițiile în care panourile utilizate la fațadă nu au caracteristicile prevăzute de Agrementul Tehnic 020-02/327-2004, emis pentru panourile compozite din aluminiu EXALCO BOND, antreprenorul general al lucrărilor nu a putut face dovada deținerii documentelor legale necesare punerii în operă a panourilor sus menționate iar prin adresa nr.2314/17.08.2009 proiectantul S.C. WEST G. ARCHITECTURE S.R.L a semnalat că menținerea în exploatare a panourilor de aluminiu EXALCO BOND utilizate la placarea fațadei ""constituie un factor de risc inacceptabil și se impune înlocuirea lui

Reclamanta a menționat că fapta ilicită a pârâtei constă în neexecutarea obligației de a asigura folosința imobilului din culpa pârâtei care a avut cunoștință, sau ar fi trebuit să cunoască, faptul că materialele de construcție folosite pentru edificarea spațiului închiriat au fost de calitate necorespunzătoare, neconformă și cu intenție sau din gravă neglijență, nu și-a luat toate măsurile de prudență pentru a remedia aceste defecțiuni.

La data de 18.09.2012 A. E. LIMITED LONDRA - Sucursala Bucuresti (fostă CHARTIS LIMITED LONDRA - Sucursala Bucuresti) a depus cerere de intervenție în interesul pârâtei în contradictoriu cu reclamanta . . SA), prin care a solicitat încuviințarea în principiu a prezentei cereri și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată susținând că între Societatea de Asigurări A. România SA și D. MILLENNIUM TOWER a fost încheiată polița de asigurare de răspundere civilă pentru daune cauzate terților nr._, că societatea de Asigurări A. România SA și-a schimbat denumirea în Societatea de Asigurări Chartis România SA și ulterior la data de 24 noiembrie 2011 Societatea de Asigurări Chartis România SA a încheiat un contract de transfer de activitate și un contract de Transfer al Portofoliului de Asigurări astfel că în baza legislației aplicabile prin transferul de portofoliu se transferă și disputele aferente polițelor transferate astfel că transferul a fost aprobat prin decizia nr. 159 din data de 15 martie 2012 și a devenit efectiv de la data de 1 aprilie 2012.

Intervenienta a justificat interesul său de a formula cererea de intervenție prin faptul că printre daunele subsumate poliței de asigurare se regăsesc și daunele cauzate chiriașilor, iar în cazul în care pârâta va fi ținută să răspundă pentru eventuale pagube cauzate societății reclamante, asigurătorul poate fi obligat să achite toate sumele cerute de chiriași cu titlu de despăgubire.

Intervenienta a precizat și faptul că există în studiu dosarul de daună deschis în urma incidentului sus-menționat, iar asigurătorul are dreptul conform termenilor și condițiilor din polița de asigurare și inclusiv ex lege să-și conserve drepturile sale procedurale intervenind în acest proces a cărui soluționare are în mod vădit consecințe asupra dosarului de daună.

În dovedirea cererii intervenienta a depus în copie polița de asigurare nr._ din data de 15 ianuarie 2009; înscrisuri care atestă schimbarea denumirii din A. România SA în Chartis România SA; aprobarea emisă de CSA și decizia CSA nr. 159 din data de 15 martie 2012.

Prin sentința civilă nr.960/12.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta . . SA), în contradictoriu cu pârâta . SRL. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de A. E. LIMITED LONDRA - Sucursala Bucuresti (fostă CHARTIS LIMITED LONDRA - Sucursala Bucuresti).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut din ansamblul materialului probator că, în fapt, între părți au existat raporturi de locațiune conform contractului de închiriere nr. 7086/22.08.2006 încheiat pe o perioada de 5 ani, calculată începând cu data predării spațiului, respectiv 14.12.2006. În baza art. 5.4. lit. a din contract pârâta avea obligația să asigure folosința liniștită și utilă a spațiilor închiriate iar ca urmare a nerespectării obligației prevăzute de prezentul articol datorează despăgubiri limitate la daunele directe suportate de către chiriaș. Conform art. 7.1. pct. (i) contractul încetează de drept în cazul în care spațiile închiriate devin improprii utilizării ca urmare a unei daune ce nu a fost produsă din culpa chiriașului, fără intervenția instanței, în termen de 30 (treizeci) de zile de la data la care spațiile au devenit improprii utilizării lor.

În noaptea de 26 spre 27 iunie 2009, la clădirea M. Business Center în care erau situate spațiile închiriate a avut loc un incendiu major produs ca urmare a unei descărcări electrice de natura atmosferica care a lovit o reclama luminoasa amplasata de un chiriaș in zona exterioară a clădirii.

Prin sentința comercială nr. 5157/21.04.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009 s-a constatat încetarea de drept a contractului de închiriere a spațiului în suprafață de 2.415 m.p., respectiv etajele 2, 11,12 și 13, situat în clădirea de birouri situată în .. 2-4, sector 2, București, precum și pentru un nr. de 18 locuri de parcare situate la nivele 2 și 3 din subsolul clădirii M., instanța reținând că a intervenit pactul comisoriu expres de grad IV ce a determinat încetarea de drept a contractului, din cauză că bunul închiriat a devenit "impropriu utilizării ca urmare a unei daune ce nu a fost produsă din culpa chiriașului".

Această concluzie a instanței a avut la bază constatările Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii" al Municipiului București în care s-a reținut că „sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric" provocat de o "descărcare electrică de origine atmosferică" care a constituit mijlocul de aprindere a panourilor exterioare iar apoi incendiul a escaladat la nivelul întregii clădiri, conform adresei nr._/P/04.07.2009.

Raportul ISU a constatat că sursa de aprindere a fost un scurt circuit electric cauzat de o descărcare electrica de origine atmosferica – trăsnet, iar mijlocul cel mai probabil care a putut produce aprinderea fiind cablul electric al reclamei ca urmare a descărcării electrice de origine atmosferica - trăsnet direct, împrejurarea determinanta fiind un cablu electric defect ca urmare a supunerii la intemperiile meteo-atmosferice si descărcarea electrica de origine atmosferica - trăsnet direct.

Camera de comerț și Industrie a eliberat un aviz de forța majora la cererea pârâtei ce a fost eliberat în conformitate cu prevederile art. 4, lit. j din Legea nr. 335/2007 privind Legea camerelor de comerț din România care este singura autoritate din România abilitată în acest sens, camerele județene având dreptul să avizeze existenta cazurilor de forța majora și să stabilească influența acestora asupra executării obligațiilor între profesioniști.

Se poate observa ca ISU a apreciat ca sursa Incendiului a fost trăsnetul. Este bine cunoscut faptul ca trăsnetul este o descărcare electrica care restabilește echilibrul electric intre straturile norului de furtuna sau între nor si pământ, fiind un fenomen care nu poate fi controlat de către om.

În ceea ce privește materialele folosite pentru placarea clădirii MBC au fost recomandate de către antreprenorul general și achiziționate de la o societate din G., EXALCO S.A. Alumminum Industry, producătorul și furnizorul materialului EXALCOBOND, folosit la placarea clădirii.

În ceea ce privește agrementul tehnic nr. 020-02/327-2004, elaborat de AT.ROM 2000 S.A. ("Agrement Tehnic") cu privire la materialul EXALCOBOND a stabilit ca acestea este încadrat în clasa C1 – „PRACTIC NEINFLAMABIL" și anume trebuia să realizeze combustia fără să se poată aprinde sau propaga flacăra. Acest document a fost emis de o autoritate abilitate pentru a efectua astfel de testări si certificări.

Calitatea necorespunzătoare a materialului a fost cunoscută după incendiu, rezultatul Agrementului Tehnic a fost infirmat de rezultatul raportului de clasificare pentru reacția la foc nr. 09.019 din 29 iulie 2009 întocmit de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgența - Centrul N. pentru Securitate la Incendiu si Protecție Civilă la solicitarea ISC în urma căruia panoul compozit Exalcobond a fost încadrat in clasa de reacție la foc E si C4, in clasa de combustibilitate ("puternic inflamabil").

În momentul in care pârâta a cumpărat părțile sociale ale M. și a devenit proprietara a Clădirii MBC, materialul EXALCOBOND avea Agrementul tehnic, era încadrat în clasa C1 si nu avea posibilitatea reala de a știi că în fapt materialul nu corespundea cerințelor de securitate la incendiu. Orice proprietar diligent și prudent nu putea la momentul respectiv decât sa aibă încredere în documentele emise de către autoritățile acreditate in domeniu.

Susținerea reclamantei în sensul ca pârâta a avut posibilitatea de a remedia problemele cu privire la fațada și nu a luat masurile necesare pentru a remedia aceste defecțiuni este neîntemeiată.

Prin urmare, nu exista nicio proba administrata în dosar din care sa rezulte culpa pârâtei pentru distrugerea imobilului închiriat și implicit a bunurilor locatorului din imobil.

Pentru a fi în prezența unui caz de forță majoră, exonerator de răspundere, art. 1082 Cod Civil prevede existența unei cauze străine care conferă caracterul de exterioritate al forței majore și s-a apreciat că întrunesc aceasta cerința evenimentele străine de voința omului, precum cataclismele naturii: trăsnetul, cutremurul, furtuna.

În cazul de față, așa cum se poate observa din raportul ISU și din concluziile avizului de forța majora (documente oficiale, emise de autorități abilitate in domeniile respective, valabile la mai bine de 3 ani de la data producerii incendiului), cauza care a stat la baza producerii Incendiului a fost o descărcare electrica de origine atmosferica - trăsnet direct. Existenta descărcărilor electrice este menționata si in Adresa ANM.

În speță ne aflăm în prezența unei situații în care părțile au avut raporturi contractuale ce au încetat de drept ca urmare a intervenirii pactului comisoriu expres de grad IV, din cauză că bunul închiriat a devenit "impropriu utilizării ca urmare a unei daune ce nu a fost produsă din culpa chiriașului" la momentul producerii incendiului 26 spre 27 iunie 2009, aspect constat prin sentința comercială nr.5157/21.04.2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009.

Atât răspunderea civilă delictuală cât și răspunderea contractuală iau naștere ca urmare a încălcării unei obligații, încălcare prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv al unei persoane.

În cazul răspunderii civile delictuale obligația încălcată este o obligație legală, generală care revine tuturor, respectiv obligația de nu a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea unei obligații contractuale.

Pentru a se angaja răspunderea contractuală trebuie să se dovedească conform art. 1169 din Codul Civil culpa debitorului obligației.

Tribunalul reține că obligația contractuală a pârâtei de asigura folosința spațiului nu a mai fost îndeplinită datorită unei cauze externe care nu are legătură cu o culpă a pârâtei astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta . MKB ROMEXTERA BANK SA), apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

1) Neanalizarea condițiilor răspunderii civile contractuale privitoare la fapta ilicită, prejudiciu și legătura de cauzalitate. Desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Potrivit art. 261 alin. 1 C. proc. civ. „Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: (...) 5. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Pentru a verifica temeinicia cererii de chemare în judecată, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, pe care le-a și administrat nemijlocit.

Cu toate acestea, în analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată, instanța de fond s-a limitat să cerceteze exclusiv dacă este îndeplinită condiția vinovăției. Instanța de fond nu analizează nici fapta ilicită (dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei), nici prejudiciul (dovedit prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză) și nici legătura de cauzalitate (dovedită, de asemenea, prin înscrisuri). Chiar dacă s-ar interpreta că instanța de fond a analizat doar implicit condiția faptei ilicite, aceasta nu acoperă lipsa analizării celorlalte două condiții ale răspunderii evocate anterior.

În atare condiții, în măsura în care instanța de apel va considera că, în mod eronat, instanța de fond a respins acțiunea ca urmare a reținerii lipsei vinovăției (față de intervenția unui eveniment de forță majoră), se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu obligația pentru aceasta de a analiza pe fond îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale. În caz contrar, părțile ar fi lipsite de un grad de jurisdicție, aspect nepermis de legislația în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

2) Hotărârea apelată a fost pronunțată cu încălcarea puterii de lucru judecat stabilite prin Sentința civilă nr. 5157/21.04.2010, rămasă definitivă și irevocabilă.

Problematica încetării Contractului de închiriere dintre părți și efectele acestei încetări au făcut obiectul dosarului nr._/3/2009, având ca părți pe subscrisa, în calitate de reclamantă, respectiv pe pârâta D. Milenium, în calitate de pârâtă. Acest dosar a fost soluționat de Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 5157/21.04.2010, hotărârea rămasă irevocabilă prin neapelare, astfel că aspectele reținute în cuprinsul acesteia au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin Sentința civilă nr. 5157/21.04.2010, „Tribunalul a apreciat că acest contract este încetat de drept, prin intervenția pactului comisoriu de grad IV, deci nu era necesară intervenția instanței ca să constate această încetare de drept." (fila 5 paragraf 6 din hotărâre).

În condițiile în care, prin hotărâre irevocabilă, se constată de către instanță încetarea contractului de închiriere, ca efect al pactului comisoriu de gradul IV, înseamnă că intră în puterea lucrului judecat atât faptul juridic al încetării, cât și cauza care a determinat încetarea (devenirea bunului impropriu spre obișnuita întrebuințare), respectiv culpa D. M. care a făcut posibilă încetarea contractului.

Dincolo de faptul că se bucură de putere de lucru judecat considerentele decisive și că toate apărările formulate de pârâtă au fost respinse de instanță, este incontestabil că instituția puterii de lucru judecat exclude posibilitatea ca partea să formuleze apărări, ce ar fi trebuit să fie valorificate în procesul soluționat irevocabil, ulterior finalizării acestuia, încercând astfel să înfrângă indirect efectul puterii de lucru judecat.

3). Nelegalitatea hotărârii apelate, față de interpretarea eronată a a) raporturilor juridice dintre părți, respectiv a b) efectelor forței majore și a modalității în care aceasta trebuie constatată.

În ceea ce privește răspunderea proprietarului în cadrul unui contract de locațiune, raportat la împrejurarea că acesta cunoștea sau nu cunoștea cauzele sau împrejurările care au determinat distrugerea imobilului.

Este incontestabil faptul că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, proprietarul unui bun dat spre închiriere are obligația de a păstra bunul în asemenea condiții încât acesta să poată fi utilizat de chiriaș, în scopul pentru care acesta a fost închiriat. în cazul proprietarului unei construcții, cu destinația - spații de birouri, există o . obligații legale și contractuale specifice locațiunii: e.g. obligația acestuia de a deține autorizație privind paza și stingerea incendiilor, autorizație de montare a unor reclame luminoase, etc.

Pe de altă parte, între proprietarul construcției și cel care a edificat imobilul (antreprenor general, subantreprenori, arhitecți, proiectanți etc.) există alte raporturi juridice și o reglementare specifică a acestora: răspunderea pentru vicii aparente (ce trebuie descoperite până la predarea construcției), răspunderea pentru viciile ascunse (ce trebuie descoperite în termenul de garanție legală sau convențională), răspunderea pentru viciile ascunse ale structurii de rezistență (pe toată durata de existență a construcției).

În altă ordine de idei, astfel cum s-a arătat în doctrină, interpretându-se prevederile art. 1082 C. civ., în cazul răspunderii contractuale, în sarcina debitorului „operează o prezumție de vină, deoarece debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor cât timp nu justifică existența unei cauze străine, neimputabile. De aceea, se spune că în materie contractuală vina debitorului este prezumată."

Așadar, fiind prezumată în culpă, era de datoria pârâtei să dovedească faptul că neexecutarea obligației de a asigura folosința lucrului închiriat, în beneficiul subscrisei, a fost împiedicată de o cauză străină, exoneratoare de răspundere.

În dovedirea cauzei străine, exoneratoare, pârâta a invocat existența unui trăsnet direct „care a stat la baza producerii incendiului" - fila 5 din întâmpinare. Acest argument a fost și singurul reținut de instanța de fond în vederea respingerii acțiunii formulate de apelantă.

Or, astfel cum vom demonstra în cele ce urmează infra 4.3, autoritățile abilitate ale statului, pe baza informațiilor furnizate de aparatura tehnică ce monitorizează evenimentele atmosferice, au arătat, dincolo de orice dubiu, că niciun trăsnet în noaptea respectivă nu a atins vreo clădire pe raza municipiului București, astfel că, în prezenta cauză, pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția de culpă.

În ceea ce privește efectele forței majore - cauză exoneratoare de răspundere în privința contractului de locațiune.

Forța majoră intervenită în executarea unui contract de locațiune presupune că, în urma unui eveniment natural (fulger, cutremur, inundație etc.) cauzează producerea unei urmări imprevizibile și insurmontabile părții (în speță, un incendiu), a cărei evoluție și finalitate să facă imposibilă stoparea efectelor sale, în ciuda conduitei conforme și legale a părții.

Așadar, simplul fapt că un trăsnet lovește o clădire nu poate reprezenta în sine incidența unui caz de forță majoră, deoarece legea stabilește condițiile concrete de protecție, ce trebuie îndeplinite de o clădire, pentru a fi protejată într-o astfel de ipoteză, destul de întâlnită, de altfel.

Așadar, fără a-și propune de a stabili cu certitudine care a fost cauza exactă a distrugerii bunului, autoritățile ISU au stabilit alternativ: un eveniment exterior, de origine atmosferică, respectiv un element intern - viciu al unuia dintre materialele înglobate în construcție.

Or, instanța de fond se referă exclusiv la forța majoră pe aproximativ două pagini în cuprinsul considerentelor, însă fără a realiza o analiză concretă a forței majore și a efectelor acesteia respectiv o analiză a posibilității ca un viciu de construcție să fie cel care a dus la distrugerea bunului.

În ceea ce privește efectele avizului de forță majoră emis de Camera de Comerț și Industrie a României.

Instanța de fond a reținut că „avizul de forță majoră emis în 2009 este încă valabil și nu există nicio decizie sau alt document din care rezultă contrariul", respectiv că, așa cum ar rezulta din raportul ISU și din concluziile avizului de forță majoră, „cauza care a stat la baza producerii incendiului a fost o descărcare electrică de origine atmosferică - trăsnet direct. Existența descărcărilor electrice este menționată și în adresa ANM." (fila 6 din hotărârea apelată).

Un astfel de argument este vădit netemeinic, având în vedere următoarele:

Avizul de forță majoră a fost emis de către Camera de Comerț și Industrie a României având la bază documentele emise de autoritățile statului (n.n. Adresa nr._/P/04.07.2009 a ISC), ulterior producerii incidentului, care stabileau cauza probabilă, iar nu sigură a producerii incendiului. Astfel cum s-a reținut de către instanța supremă „față de obiectul lor, avizele de atestare a cazurilor de forță majoră și actele de retragere a acestor avize sunt întocmite exclusiv pentru un interes privat și nu pentru un interes legitim public, care potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 7 lit. r) din Legea nr. 554/2004, vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice."

Tot instanța supremă, în cadrul aceleiași hotărâri a mai reținut că „Conform regulilor adoptate de Camera de Comerț și Industrie a României în limitele competenței sale de reglementare, certificatul de forță majoră este actul prin care, în baza împuternicirii acordate de părțile contractante prin clauza de forță majoră, Camera atestă producerea unui eveniment de forță majoră care împiedică îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate prin Contract, astfel că produce efecte juridice asupra executării unui contract comercial."

Așadar, avizul de forță majoră este un act de interes privat (a se citi opus actului administrativ), emis pentru a atesta o situație de fapt (distrugerea bunului închiriat care a devenit impropriu pentru utilizare), în temeiul unor probe puse la dispoziție de părțile care au solicitat acest aviz. Avizul de forță majoră dat de Camera de comerț nu poate stabili cauzele care au dus la o astfel de stare de fapt, întrucât emitentul acestui aviz nu are competențe în a verifica și constata cauzele.

Existența culpei intimatei-pârâte în distrugerea bunului obiect al contractului de închiriere exclude incidența forței majore, drept cauză exoneratoare de răspundere.

Instanța de fond reține că, deși calitatea materialelor cu care a fost placată fațada clădirii s-a dovedit a fi fost necorespunzătoare, acest aspect a fost cunoscut de pârâtă doar după producerea incidentului, astfel că pârâta a acționat ca un proprietar prudent și diligent neavând „posibilitatea de a ști că, în fapt, materialul nu corespundea cerințelor de securitate la incendiu" respectiv că „pârâta nu a cunoscut problemele de neconformitate ale materialelor folosite la edificarea imobilului, în condițiile în care clădirea a fost edificată anterior intrării în patrimoniul pârâtei, iar deficiențele materialelor au fost constatate ulterior producerii incendiului."

Totodată, în susținerea tezei de exonerare a pârâtei, instanța de fond a revenit și arătat că sunt neîntemeiate afirmațiile subscrisei în sensul că pârâta a folosit materiale necorespunzătoare la edificarea fațadei clădirii, „din moment ce contractul de edificare a imobilului nu a fost încheiat de pârâtă cu antreprenorul, clădirea a fost preluată de către pârâtă la momentul la care era deja finalizată și închiriată."

Pretinsa necunoaștere a caracterului neconform al materialelor sau lipsa relațiilor directe cu antreprenorul construcției nu pot duce Ia o exonerare de răspundere a proprietarului acesteia, respectiv la o suportare integrală a pagubei de către chiriaș, față de argumentele expuse în cele ce urmează:

Dacă materialele încorporare în cuprinsul fațadei clădirii au fost neconforme, aspect dovedit și reținut de instanța de fond, acest fapt dă dreptul pârâtei să se îndrepte cu acțiune în răspundere civilă contractuală pentru vicii împotriva celui de la care a achiziționat construcția, respectiv cu acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva antreprenorului general, subantreprenorilor, în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/1995, privind siguranța în construcții, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a acelor vicii.

De altfel intimata-pârâtă chiar a promovat o astfel de acțiune în pretenții, întemeiată atât pe normele și principiile răspunderii civile delictuale, respectiv răspunderii contractuale cât și pe dispozițiile speciale din legislația privind siguranța în construcții, împotriva tuturor celor care au participat direct sau indirect la edificarea construcției. Acțiunea se află în prezent pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a, înregistrată sub nr._ (Anexa nr. 2 - extras portalul instanței).

Or, în asemenea condiții este evident că pârâta din prezenta cauză are o atitudine duplicitară, din moment ce (i) atunci când se pune problema atragerii răspunderii acesteia înțelege să invoce forța majoră, arătând că acesta este singura cauză care a determinat producerea evenimentului, iar, pe de altă parte, (ii) îndreptându-se împotriva tuturor celor care au edificat/participat la edificarea construcției, susține că motivele care au dus la producerea evenimentul țin de vicii ascunse în faza de proiectare și execuție.

În final, apelanta – reclamantă susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale cu privire la fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtei, concluzionând:

Responsabilă pentru producerea prejudiciului este pârâta care nu a pus la dispoziția apelantei un bun conform, ci un bun afectat de vicii de construcție, edificat cu materiale necorespunzătoare, care nu respectau standardele tehnice de siguranță în construcții, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă din:

-constatările Inspectoratul de Stat în Construcții, care, în urma testelor efectuate asupra panourilor exterioare, arată că "panourile utilizate nu au caracteristicile prevăzute de Agrementul Tehnic 020-02/327-2004, emis pentru panourile compozite din aluminiu EXALCO BOND, existent la Cartea Construcției".

-faptul că antreprenorul general al lucrărilor nu a putut face dovada deținerii documentelor legale necesare punerii în operă a panourilor (declarație de conformitate, certificat de calitate etc.).

-din Adresa 2314/17.08.2009 prin care proiectantul S.C. WEST G. ARCHITECTURE S.R.L. arată că menținerea în exploatare a panourilor de aluminiu EXALCO BOND utilizate la placarea fațadei "constituie un factor de risc inacceptabil și se impune înlocuirea lui."

Toate aceste aspecte demonstrează că pârâta a avut cunoștință sau ar fi trebuit să cunoască că materialele de construcție folosite pentru edificarea spațiului închiriat au fost de calitate necorespunzătoare, neconformă. Faptul că pârâta pretinde că a descoperit aceste vicii doar ulterior producerii incendiului, aceasta nu înlătură cauza care a dus la producerea prejudiciului și nu poate avea caracter exonerator de răspundere.

Deși avea posibilitatea remedierii acestor probleme, pârâta, cu intenție sau din gravă neglijență, nu și-a luat toate măsurile de prudență pentru a remedia aceste defecțiuni și, ca urmare a unui scurt circuit electric, panourile exterioare au luat foc și au determinat avarierea gravă a întregii clădiri și a bunurilor aflate în interiorul acesteia, printre care și bunurile apelantei.

De altfel, pârâta chiar demonstrează în cuprinsul acțiunii în pretenții, formulată împotriva celor care au participat la edificarea construcției, ce face obiectul dosarului nr._, la care a făcut referire, că incendiul s-a produs ca urmare a unor vicii de execuție și proiectare, fără de care efectele acestuia (rezultatul păgubitor) ar fi fost semnificativ redus sau chiar inexistent.

Intimata pârâtă . SRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, în esență, pentru următoarele argumente (expuse pe larg în întâmpinarea aflată la filele 42-49 dosar C.A.B. Vol. I).

Instanța de fond a rezolvat cauza ca urmare a cercetării fondului, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile articolului 297 alin. 1 Cod procedură civilă.

Forța majora este o cauza care exclude raspundrea civila si nu mai impune analiza condițiilor specifice angajarii răspunderii civile contractuale

N. susține ca instanta a analizat doar vinovatia, respectiv implicit fapta ilicita, dar nu a analizat prejudiciul si legătură de cauzalitate.

Asa cum reiese din întampinarea formulata de către D. in fond, aceasta a inteles sa invoce cazul de forța majora ca si o cauza de inlaturare a răspunderii civile contractuale.

Era firesc si logic ca instanta sa stabileasca pe baza probelor administrate in dosar daca . condițiile pentru a se invoca forța majora. Daca instanta de fond ar fi ajuns la concluzia ca nu a existat un caz de forța majora, numai in acest context ar fi fost imperios necesar sa se constate daca condițiile angajarii răspunderii civile contractuale sunt indeplinite.

Având in vedere ca pentru existenta răspunderii civile contractuale este necesara intrunirea celor patru condiții generale (fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa), in cazul in care prejudiciul exista, forța majora exclude culpa, caracterul ilicit al faptei si raportul de cauzalitate si, in final, angajarea răspunderii civile.

N. nu poate invoca puterea de lucru judecat

N. susține ca prin Sentinta, instanta de fond nu a luat in considerare cele retinute prin Sentinta nr. 5157/21.04.2010 pronunțată de Tribunalul București ("Sentinta 5157") incalcand puterea de lucru judecat.

Învederează instantei ca Sentinta 5157 stabileste limitativ ca contractul de închiriere incheiat intre D. si N. a incetat de drept fara sa existe culpa locatarului (N.).

Niciunde in motivarea Sentinței 5157 nu s-a stabilit ca a existat vreo culpa a D. in producerea Incendiului sau ca nu a existat un caz de forța majora; singurul aspect asupra caruia instanta s-a pronunțat a fost acela cu privire la faptul ca acest contract a incetat din cauza faptului ca spațiul închiriat a devenit impropriu folosirii si ca dauna nu s-a produs din culpa N..

Existenta cazului de forța majora exonereaza D. de orice răspundere contractuala fata de N..

Instanta de fond a constatat in mod corect pe baza probatoriul analizat in dosar ca ne aflam in prezenta unui caz de forța majora.

Existenta cazului de forța majora nu poate fi contestata in mod valabil de către N. si este dovedita prin documentele depuse la dosarul cauzei.

In ceea ce privește afirmațiile N. conform carora D. a folosit materiale necorespunzatoare la edificarea fațadei Clădirii MBC, solicită a se avea în vedere urmatoarele:

Susținerea reclamantei in sensul ca D. a avut posibilitatea de a remedia problemele cu privire la fațada si nu am luat masurile necesare pentru a remedia aceste defecțiuni este tendențioasa si dovedește necunoașterea de către aceasta a realitatii concrete.

D. a aflat ca aceste materiale sunt neconforme ulterior intervenirii incendiului ca urmare a rezultatului testării realizate de ISU (2009), astfel incat D. nu avea cum sa se le inlocuiasca in lipsa unor astfel de informații.

Instanta trebuie sa aiba in vedere faptul ca D. nu ar fi aflat niciodata de neconformitatea materialelor daca nu ar fi existat acest incendiu de exterior. Aceste vicii ascunse ale materialului folosit la placarea Clădirii MBC au fost descoperite ca urmare a unor testări speciale (Single Burning Item) realizate la solicitarea ISU si au presupus decopertarea Clădirii MBC pentru prelevare de probe, realizarea unor epruvete care sa reconstituie condițiile de montaj si execuție a fațadei si testarea prin aplicarea unei surse de foc asupra acestei epruvete.

Prin urmare, atata timp cat Agrementul Tehnic era emis de AT-ROM 2000 o societate acreditata in acest sens, existau certificate de conformitate ale materialului Exalcobond, iar aceste neconformitati nu se puteau observa printr-o analiza vizuala, ci prin testări extrem de complexe si sofisticate, nu se poate dovedi vreo acțiune sau inacțiune care sa ii fie imputabila societatii D. si fara de care nu s-ar fi produs aceste evenimente.

Prin urmare, D. nu poate fi obligata la asigurarea folosinței liniștite si utile a spațiului inchiriat si la plata daunelor presupus cauzate N., pentru ca, in contextul dat, ar fi obligata la ceva imposibil. Prestatia imposibil de executat impiedica executarea obligației conform adagiului "ad impossibilium, nuila obligatio" si, mai mult, nu poate fi obligat la daune.

Mai mult, faptul ca au existat vicii ascunse ale materialului folosit la placarea Clădirii MBC nu inlatura nicicum intervenirea cazului de forța majora neexistand nicio legătură intre acestea.

Faptul ca a inițiat acțiuni împotriva factorilor implicați in edificarea Clădirii MBC reprezintă o problema care vizeaza exclusiv D. si nu privește doar neconformitatile cu privire la materialul folosit la placarea Clădirii MBC, ci si alte probleme de execuție si proiectare care nu au legătură cu Incendiul. D. a făcut trimitere la cazul de forța majora si in aceste dosare (inca nesolutionate - nici macar de instanta de fond, rezultatul fiind incert) pentru a prezenta situația de fapt, fiind indreptatita sa solicite despăgubiri pentru daunele produse de anumite neconformitati.

Faptul ca și-am rezervat dreptul de a recupera de la parate eventualele sume pe care le-ar fi plătit către terte parti, nu prezintă nicio relevanta pentru acest dosar, fiind o masura de protecție.

La termenul din 06.11.2013, instanța de apel a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, iar în cadrul acestei probe a încuviințat părților cererea de efectuare a unei adrese către Administrația Națională de Meteorologie prin care această autoritate să răspundă întrebărilor formulate de părți în completarea răspunsurilor date în adresa nr.1176/20.-03.2012 emisă pentru dosarul primei instanțe.

Prin adresa nr. 259/18.02.2014 ( fila 28 dosar C.A.B.) Vol. II Administrația Națională de Meteorologie a răspuns la întrebările adresate de părți și de instanță din oficiu.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, având în vedere dispozițiile articolului 295 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 960/12.02.2013, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, respectiv cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de A. E. Limited Londra - Sucursala București, considerând,

-pe de-o parte, că pârâta este exonerată de răspundere deoarece evenimentul a fost cauzat de forța majoră, iar,

-pe de altă parte, că aceasta nu ar fi avut cunoștință, anterior producerii incendiului, de calitatea necorespunzătoare a materialelor încorporate în construcție, deoarece nu a avut raporturi juridice directe cu antreprenorul.

I. În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la neanalizarea, de către instanța de fond, a condițiilor răspunderii civile contractuale (fapta ilicită, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăție) ceea ce echivalează cu neanalizarea fondului, fapt ce atrage în opinia apelantei- reclamante aplicarea dispozițiilor articolului 297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, Curtea constată că:

Potrivit dispozițiilor articolului 297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă modificat prin Legea nr.202/2010 – aplicabil cauzei față de data introducerii cererii de chemare în judecată (08.06.2011):”În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Se constată că, în speța dedusă judecății, s-a invocat existența unei cauze exoneratoare de răspundere și anume forța majoră, aspect ce a fost analizat pe larg de către instanța de fond.

Întrucât invocarea unei astfel de situații, atrage înlăturarea răspunderii, și implicit caracterul ilicit al faptei, condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ alături de celelalte condiții necesare atragerii răspunderii contractuale, este evident că prin constatarea existenței unei cauze exoneratoare de răspundere nu mai este necesară analizarea celorlalte condiții ale răspunderii civile contractuale.

Instanța de fond a expus motivele de fapt și de drept ce au format convingerea acesteia cu privire la situația dedusă judecății, în condițiile articolului 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, astfel încât dispozițiile articolului 297 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în cauză.

Instanța de apel va analiza pe larg, efectele forței majore, în cadrul motivului trei (3) de apel referitor la „nelegalitatea hotărârii apelate, față de interpretarea eronată a raporturilor juridice dintre părți, a efectelor forței majore și a modalității în care aceasta trebuie constatată .

II. În ceea ce privește al II- lea motiv de apel - referitor la încălcarea puterii de lucru judecat stabilit prin sentința civilă nr. 5157/21.04.2010 rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2009.

Apelanta reclamantă susține că prin această hotărâre irevocabilă – prin care s-a constatat încetat contractul de închiriere ca efect al pactului comisoriu de gradul IV – implicit, instanța s-a pronunțat și asupra culpei pârâtei . SRL care a făcut posibilă încetarea contractului.

Interpretarea apelantei – reclamante este eronată.

Nicăieri în considerentele sentinței civile nr. 5157/21.04.2010 nu este menționată culpa pârâtei . SRL în încetarea contractului ci se precizează că acest contract de închiriere a încetat întrucât bunul închiriat a devenit impropriu ca urmare a unei daune ce nu a fost produsă din culpa chiriașului, ori calitatea de chiriaș în contractul de închiriere o avea reclamanta . MKB ROMEXTERA BANK SA). Astfel, se poate reține că încetarea contractului de închiriere nu a fost determinată de culpa . considerentele sentinței civile nr. 5157/21.04.2010 nu pot fi interpretate astfel cum susține reclamanta cu privire la culpa pârâtei . SRL.

Efectul pozitiv al sentinței 5157/21.04.2010 de care se prevalează apelanta- reclamantă în susținerea autorității de lucru judecat nu are relevanță în cauză, întrucât instanța nu s-a pronunțat definitiv și irevocabil asupra culpei pârâtei . SRL, de fapt nu s-a pronunțat asupra culpei nici uneia dintre părți.

Nu înseamnă că dacă nu s-a reținut culpa chiriașului . a contrario, culpa aparține proprietarului imobilului . SRL.

Așa cum vom arăta în continuare, sunt înlăturate condițiile răspunderii contractuale (fapta ilicită, vinovăția (culpa), legătura de cauzalitate și prejudiciu) ca urmare a intervenirii unei cauze exoneratoare de răspundere – forța majoră, neimputabilă nici uneia dintre părțile în cauză (aspect ce va fi analizat în cadrul motivului trei (3) al apelului declarat).

III. În ceea ce privește al III lea motiv de apel nelegalitatea hotărârii apelate față de:

a) interpretarea eronată a raporturilor juridice dintre părți;

b) efectele forței majore;

c) modalitatea în care aceasta trebuia constatată (respectiv efectele avizului de forță majoră emis de C.C.I.R.).

Se susține de către apelanta – reclamantă ca fiind prezumată în culpă, era de datoria pârâtei să dovedească cauza exoneratoare de răspundere. În invocarea cauzei străine, s-a susținut existența unui „trăsnet direct” singurul care a stat la baza producerii incendiului, or, din probele administrate în cauză, în baza informațiilor furnizate de autorități, în noaptea respectivă nici un trăsnet nu a atins vreo clădire pe raza municipiului București.

Curtea, față de aceste susțineri apreciază următoarele:

Față de dispozițiile articolului 1082 Cod civil (aplicabil în cauză, având în vedere data încheierii contractului de închiriere nr. 7086/22.08.2006) condiția vinei debitorului obligației, în cazul nostru, al . SRL ca debitor al obligației de a asigura folosința bunului închiriat, rezultă în mod implicit.

În literatura de specialitate, s-a reținut că, o concluzie ce rezultă din dispozițiile articolului 1082 Cod civil, este aceea că în sarcina debitorului operează o prezumție de vină,- astfel încât debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor cât timp nu justifică existența unei cauze străine, neimputabile.

Potrivit articolului 1083 Cod civil, debitorul nu va fi obligat la plata despăgubirilor atunci cînd nu a putut executa datorită unui caz fortuit sau unui caz de forță majoră. Deci cauza străină de care vorbeste art.1082. C. civ. este intervenția cazului fortuit sau a cazului de forță majoră. Se admite că în formularea art. 1082 C. civ. in noțiunea de „cauză străină care nu-i este imputabilă debitorului" trebuie inclusă și vina creditorului. Dacă debitorul dovedește cauza străină, el va fi exonerat de răspundere.

Prezumția de vină în sarcina debitorului care nu-și execută obligația este - relativă. Ea poate fi răsturnată tocmai prin dovada cazului fortuit, a cazului de forță majoră sau a vinei creditorului.

Cît privește forța majoră și cazul fortuit, acestea sunt situații de fapt apreciate ca atare de instanța de judecată. In practica judiciară s-a decis, spre exemplu, că "în sensul art. 1082 și 1083 C. civ. constituie forță majoră orice eveniment care nu a fost previzibil în mod normal și care a pus pe debitor în imposibilitate de a-și executa obligația luată. In consecință, părțile nu sunt ținute să definească forța majoră prin contract..., urmînd ca, în caz de litigiu izvorît din neexecutarea obligației, instanța să stabilească, pe bază de probe, dacă evenimentul invocat a constituit sau nu caz de forță majoră". Concluzia este valabilă și pentru cazul fortuit.

De asemenea, cazul de forță majoră și cazul fortuit sunt exoneratorii de răspundere numai cît timp nu s-a dovedit o acțiune sau inacțiune anterioară a debitorului care să-i fie imputabilă, fără de care nu s-ar fi produs aceste evenimente.

Care va fi criteriul de apreciere spre a se vedea în ce măsură debitorul are o vină în neexecutarea obligațiilor asumate? Răspunsul este dat de art. 1080 alin.1 C. civ., potrivit cu care, "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar". Așadar suntem în prezența unui criteriu obiectiv, care implică necesitatea de a se compara activitatea debitorului contractual cu aceea a unei persoane diligente, care acționează cu grijă la interesele societății și față de interesele membrilor acesteia, care își subordonează activitatea sa exigențelor impuse de însăși viața socială și de regulile de conviețuire socială.

În cazul de față, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din raportul întocmit în dosarul_/3/2011 al Tribunalului București Secția a VI-a Civilă de către societatea de asigurare Chartis România SA prin intermediul evaluatorului de daună Crawford, (aflat la filele 87 și următoarele vol. I dosar C.A.B.) au rezultat următoarele:

Incendiul s-a produs in noaptea zilei de 26 iunie 2009 la Clădirea M.B.C.. Focul a fost descoperit inițial de trecători care au raportat un incendiu pe partea de sud-vest a Clădirii M.B.C. la un etaj superior al acesteia (probabil între etajele 14 și 17). În partea de sud-vest era situată o reclamă luminoasă aparținând Sanofi-Aventis.

Se presupune că focul a izbucnit la aproximativ 10.30 pm de la o reclamă situată in exteriorul clădirii din colțul de sud-vest și s-a extins pe fațada estică către coltul nord-vest.

Se pare că focul s-a extins prin fațada ventilată și a produs daune atât fațadei cât și finisajelor interioare la diferite etaje.

Incendiul a fost urmărit de brigada de pompieri locală și se crede că a fost stins după aproximativ patru ore. Martori oculari spun că brigada de pompieri a sosit la fața locului cu cel puțin o oră înainte de a putea intra în clădire. Ofițerii de pază au interzis brigăzii de pompieri să intre în clădire din primul moment în care aceștia și-au făcut apariția iar acest lucru îmbracă forma neglijenței din partea reclamantului.

Inspecția cu privire la daunele produse de incendiu a fost efectuată de către Inspectoratul de Stat în Construcții la data de 27 iunie 2009.

Incertitudinea cauzei incendiului

Nu există obiecțiuni cu privire la faptul că un fulger a lovit reclama luminoasă a Sanofi- Aventis localizată pe fațada Clădirii M.B.C. care a luat foc.

Brigada de pompieri și Poliția Română au finalizat ancheta cu privire la cauzele incendiului și au consemnat faptul că acesta a început pe elevația exterioară a colțului de sud-vest, fie de la un fulger fie de la o avarie de ordin electric al reclamei luminoase a Sanofi-Aventis. Extinderea daunelor a împiedicat orice investigație a reclamei luminoase a Sanofi-Aventis care lasă astfel loc intepretarilor cu privire la cauza efectivă a incendiului.

Pârâtul a angajat serviciile Dr. J H Burgoyne & Partners, care au confirmat că focul a început de la un fulger sau de la o avarie de ordin electric.

Conform Dr. J H Burgoyne & Partners, există două mecanisme de combustie plauzibile pentru că un incendiu să izbucnească la o reclamă luminoasă. In primul rând, ar fi putut fi vorba de o avarie electrică care a implicat circuitele de iluminare ale reclamei. O avarie electrică s-a fi putut produce ca urmare a avariei izolării electrice la componentele „vii" ale reclamei. In al doilea rând, având în vedere că buletinele meteorologice au raportat o furtună la momentul incendiului, o descărcare electrică a fulgerului ar fi putut iniția incendiul. In eventualitatea unei furtuni la momentul incendiului, această avarie ar fi putut fi precipitată fie printr-o ploaie puternică care ar fi pătruns în componentele electrice fie din cauza unui vânt puternic cu consecința unor avarii mecanice la aceste componente. Nu a mai fost nici un rest fizic pentru a putea efectua o investigație și este o presupunere rezonabilă să ne gândim că reclama nu ar fi putut rezista la expunerea fenomenelor meteorologice enunțate.

Raportul brigăzii de pompieri din România a ajuns la o concluzie similară ca cea a lui Burgoynes.

Extinderea și răspândirea incendiului este un aspect special și este posibil că compoziția de stiplex a reclamei luminoase a favorizat focul în fazele inițiale care a condus la flăcări care au cuprins pentru o bună bucată de timp panourile Exaleo Bond.

In concluzie, o descărcare electrică a unui fulger ar fi putut duce la aprinderea reclamei luminoase și apoi la o avarie electrică incendiară. Raportul întocmit de Dr. D. a confirmat că sistemul conductor Hghtning a respectat prevederile locale și a fost un sistem care a funcționat în mod corespunzător.

Din raportul întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” a Municipiului București a rezultat că „ sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric, provocat de o „descărcare electrică de origine atmosferică”.

Din adresele Administrației Naționale de Meteorologie ne. 1176/20.03.2012 (emisă la solicitarea primei instanțe) și nr. 259/18.02.2014 (emisă la solicitarea instanței de apel) rezultă că în seara respectivă au fost înregistrate descărcări electrice, însă este posibil ca descărcările electrice de timp nor- pământ ( trăsnet) să nu fi putut di detectate datorită unor limitări tehnice ale rețelei din România, ceea ce nu înseamnă că nu a existat nici o astfel de descărcare electrică (de tip nor – pământ – trăsnet care să atingă clădirea).

Din înscrisurile menționate anterior a rezultat că totuși o descărcare electrică (de tip fulger) ar fi lovit reclama luminoasă a unei firme localizată pe clădire și astfel s-a inițiat incendiul .

Indiferent de felul descărcării electrice care a declanșat incendiul (trăsnet sau fulger), aceasta este o cauză ce nu poate fi imputată proprietarului clădirii, fiind „ acea cauză străină ce nu-i poate fi imputată debitorului” despre care vorbesc dispozițiile articolului 1082 Cod civil și articolul 1083 Cod civil.

Ca urmare, întrucât prezumția de culpă este una relativă, iar pârâta a reușit prin probele administrate să răstoarne această prezumție, tocmai prin dovada cazului de forță majoră, rezultă că aceasta va fi exonerată de răspundere.

În ceea ce privește motivul susținut de apelanta – reclamantă referitor la faptul că în analiza efectelor forței majore, instanța de fond nu a avut în vedere și posibilitatea ca un viciu de construcție să ducă la distrugerea bunului (reluat de apelantă în motivul de apel referitor la calitatea materialelor încorporate în fațada clădirii) în susținerea acestui motiv, s-au depus înscrisuri, respectiv documente tehnice din care să rezulte faptul că materialul folosit la placarea clădirii nu ar fi avut un Agrement tehnic corespunzător și astfel o rezistență la foc mai redusă .

Se constată că instanța de fond a analizat și aceste aspecte „ în ceea ce privește materialele folosite pentru placarea clădirii” și a reținut că „în momentul în care pârâta a devenit proprietara clădirii MBC, materialul Exalcobond avea Agrementul tehnic (…)” și „nu avea posibilitatea reală de a știi că în fapt materialul nu corespundea cerințelor de securitate la incendiu” cu atât mai mult cu cât documentele erau emise de autorități acreditate.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că existau vicii ascunse la clădirea M.B.C, pentru acest motiv proprietara clădirii . SRL, declanșând litigii în contradictoriu cu antreprenorul, subantreprenorul, proiectantul clădirii și producătorul Exalcobond (dosar_ aflat pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială) dar și cu asigurătorul clădirii fosta . Chartis România SA, în prezent actuala A. E. LIMITED LONDRA- SUCURSALA BUCURESTI intervenientă în prezenta cauză, însă în această fază a procedurii, neexistând nici o hotărâre irevocabilă în sus-menționatele dosare, nu se poate reține vreo acțiune sau inacțiune imputabilă societății . SRL.

De altfel chiar intervenienta în interesul pârâtei și-a justificat interesul său de a formula cererea de intervenție prin faptul că printre daunele subsumate poliței de asigurare se regăsesc și daunele cauzate chiriașilor, iar în cazul în care pârâta va fi ținută să răspundă pentru eventuale pagube cauzate societății reclamante, asigurătorul poate fi obligat să achite toate sumele cerute de chiriași cu titlu de despăgubire.

Intervenienta a precizat și faptul că există în studiu dosarul de daună deschis în urma incidentului sus-menționat, iar asigurătorul are dreptul conform termenilor și condițiilor din polița de asigurare și inclusiv ex lege să-și conserve drepturile sale procedurale intervenind în acest proces a cărui soluționare are în mod vădit consecințe asupra dosarului de daună.

Pe de altă parte aceste aspecte nu înlătură cauza incendiului la producerea căruia nu s-a reținut până acum nici o culpă din partea . SRL (în acest sens fiind raportul I.S.U. care a determinat cauzele producerii incendiului).

Astfel, din raportul nr._/14.07.2009 întocmit de ISU București, rezultă următoarele:

Cauza care a condus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit electric la reclama luminoasa, proprietatea unui chiriaș, amplasata pe fațada Clădirii MBC la etajul 17 (treimea superioara a fațadei Clădirii MBC), la o inaltime de aproximativ 68,00 m fata de nivelul solului. Raportul ISU a constatat ca:

- Sursa de aprindere a fost un scurt circuit electric cauzat de o descarcare electrica de origine atmosferica - trăsnet;

- Mijlocul cel mai probabil care a putut produce aprinderea fiind cablul electric al reclamei ca urmare a descărcării electrice de origine atmosferica - trăsnet direct;

- Împrejurarea determinanta fiind un cablu electric defect ca urmare a supunerii la intemperiile meteo-atmosferice si descarcarea electrica de origine atmosferica - trăsnet direct.

În ceea ce privește efectele avizului de forță majoră emis de CCIR:

Potrivit dispozițiilor articolului 28 alin. 2 lit. i din Legea nr. 335/2007 CCIR avizează, la cerere, pentru societățile românești, pe bază de documente, existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor comerciale.

CCIR a eliberat un aviz de forță majoră la cererea pârâtei, iar potrivit dispozițiilor contractuale, articolul 9 din contractul de închiriere nr.7086 din 22.08.2006 referitor la forța majoră (aflat la filele 25 și următoarele vol.I dosar T.B.), părțile au prevăzut: „Nici chiriașul și nici proprietarul nu vor fi ținuți responsabili pentru neîndeplinirea completă sau parțială, ori cu întârziere, a vreuneia dintre obligațiile ce le revin în temeiul prezentului contract, în măsura în care o asemenea neexecutare sau întârziere a fost provocată de apariția unui caz de forță majoră. In sensul prezentului contract, cazul de forță majoră reprezintă un eveniment impredictibil, inevitabil și insurmontabil, care nu depinde de voința părților și nu poate fi controlat de acestea, care apare după data încheierii prezentului contract, și care este de natură să împiedice executarea obligațiilor prevăzute de acesta.

Partea care invocă apariția unui caz de forță majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în scris, apariția unui asemenea eveniment, în termen de 5 zile de la producerea acestuia, și este obligată să ia toate măsurile în mod rezonabil necesare pentru a limita efectele cazului de forță majoră. De asemenea, partea care invocă apariția cazului de forță majoră este obligată să notifice celeilalte părți încetarea acestuia, în termen de 5 zile de la data respectivă.

Din aceste dispoziții contractuale, rezultă că părțile au prevăzut expres și au definit forța majoră „ca fiind un eveniment impredictibil, inevitabil, insurmontabil care nu poate fi controlat și care apare după încheierea contractului”.

Ori, cauza care a produs incendiul în seara respectivă este un astfel de eveniment impredictibil, inevitabil, insurmontabil pe care intimata pârâtă . SRL nu l-a putut controla, propagarea incendiului ca urmare a neconformității materialelor de construcție fiind unul din efectele produse.

De altfel, de neconformitatea materialelor de construcție, intimata pârâtă a aflat abia după producerea acestui eveniment, împrejurare care oricum nu înlătură cazul de forță majoră.

În ceea ce privește ultimul motiv de apel, în care apelanta – reclamantă analizează condițiile răspunderii civile contractuale (respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția) pentru considerentele expuse pe larg, mai sus, instanța de apel, apreciază că nu mai este necesară a răspunde la acest motiv de apel.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata . SRL - aceasta a solicitat prin cererea aflată la filele 34 și următoarele Vol. II dosar C.A.B., obligarea apelantei la plata sumei de 92.185,57 lei.

În acest sens a atașat următoarele înscrisuri:

a)factura nr. RUM13/725 din data de 11 iulie 2013 in valoare de 6.233,49 lei cu TVA inclus - achitata cu OP nr. 693 din data de 28.11.2013;

b)factura nr. RUM13/1074 din data de 4 octombrie 2013 in valoare de 17.665,86 lei cu TVA inclus - achitata cu OP nr. 693 din data de 28.11.2013;

c)Factura nr. 13/1233 din 11 Noiembrie 2013 in valoare de 5.049,71 lei cu TVA inclus - achitata cu OP nr. 693 din data de 28.11.2013;

d)Factura nr. 13/1379 din 9 decembrie 2013 in valoare de 18.973,64 lei cu TVA inclus - achitata cu OP 733 din data de 30 01.2014;

e)Factura nr.13/1529 din 31 decembrie 2013 in valoare de 28.922,85 lei cu TVA inclus - achitata cu OP 745 din data de 06.02.2014;

f)factura nr. RUM14/85 din data de 10 februarie 2014 in valoare de 15.340,02 lei cu TVA inclus, plătită cu OP nr. 792 din data de 08.04.2014;

reprezentând onorariul achitat de către D. societatii de avocatura Wolf Theiss si Asociații S.C A cu privire la asistenta in acest dosar in calea de atac a apelului si alte cheltuieli conform desfasurator.

Arată că, munca efectiv prestata in cadrul acestui dosar a numarat aproximativ 70 de ore dupa cum urmeaza:

1.Revizuirea documentației depuse de către N.;

2.Redactarea intampinarii fata de motivele de apel;

3.Prezentarea la termenele de judecata;

4.Pregatirea in vederea prezentării la termenele de judecata;

5.Pregatirea anexelor aferente intampinarii;

6.Redactarea notelor scrise;

7.Formularea intrebarilor către Administrația Naționala de Meteorologie;

8.Corespondenta cu clientul.

9.Monitorizarea dosarului la instanta, etc. .

Curtea față de dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, urmează să admită în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată astfel:

1) din factura nr.RUM13/725/11.07.2013 se va plăti suma de 1100 lei înscrisă la rubrica detaliile serviciilor (fila 37 verso dosar C.A.B. Vol.II);

2) din factura nr.RUM13/1074/04.10.2013 se va plăti suma de 3.113,33 lei (rubrica detaliile serviciilor –fila 40 vol. II dosar C.A.B.)

3) din factura nr. RUM13/1233/11.11.2013 se va plăti suma de 890 lei (fila 42 verso dosar C.A.B. Vol.II);

4) din factura nr.RUM13/1379/09.12.2013 se va plăti suma de 3.333,33 lei (rubrica detaliile serviciilor –fila 45 vol. II dosar C.A.B.);

5) din factura nr.RUM13/1529/31.12.2013 se va plăti suma de 5066,67 lei (rubrica detaliile serviciilor –fila 48 vol. II dosar C.A.B.);

6) din factura nr.RUM14/85/10.02.2014 se va plăti suma de 2680 lei (rubrica detaliile serviciilor –fila 51 vol. II dosar C.A.B.) .

În total va fi obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 16.184,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru celelalte sume înscrise pe facturi, instanța constată că unele sume se repetă și nu rezultă ce reprezintă; în acest sens fiind acordate doar acele sume ce sunt cuprinse în rubrica „detaliile serviciilor” care sunt echivalentul a aproximativ 70 h și 20 min. de muncă, astfel cum s-a precizat în cererea de acordare a cheltuielilor de judecată .

Pe de altă parte, cererea de obligare a apelantei la plata sumei de 92.185,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, apare excesivă, corespunzând numărului de 70,20 ore de lucru care au presupus și informarea telefonică a clientului, e-mailuri trimise, conferințe telefonice și nu numai redactarea actelor sau prezența în instanță, pentru o procedură care în fața instanțelor de apel nu a fost deosebit de complexă.

De altfel și CEDO, a reiterat în cauza B. contra României (paragraful 114-115) că numai costurile și cheltuielile suportate efectiv care erau necesare în cauză și care au un cuantum rezonabil (…) pot fi acordate în baza articolului 41 din convenție.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.

Față de dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata către intimata . SRL a sumei de 16.184,13 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă .>(F. MKB ROMEXTERA BANK SA) cu sediul ales în București la Cabinet de Avocat D. A. T., .,., ., Sector 3, împotriva sentinței civile nr.960/12.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL cu sediul ales în București la SCA WOLF THEISS ȘI ASOCIAȚII . Bucharest Corporate Centre, Sector 1 și intimata intervenientă A. E. LIMITED LONDRA- SUCURSALA BUCURESTI (F. CHARTIS LIMITED LONDRA - SUCURSALA BUCURESTI) cu sediul ales în București la SCA V. & F. ..26-28, sector 1, ca nefondat.