Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1576/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1576/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 58476/3/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1576
Ședința publică de la 18.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. A.
JUDECĂTOR – S. C. M.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării recursului declarat recurenta Direcția V. Buget Local Sector 2, împotriva sentinței civile nr._ din 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . prin lichidator VALROM CONSULT IPURL și Administrația Finanțelor Publice Sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea se constituie în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 51 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin hotărârea nr. 387/2005 a Plenului C.S.M., prin includerea în complet a Doamnei judecător C. M. S., conform planificării de permanență din data de 11.06.2014, când s-a fixat termenul de astăzi.
Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul constatării perimării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._/01.11.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă s-a dispus în baza art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii falimentului debitoarei ., reținându-se în considerente că lichidatorul judiciar a învederat că societatea debitoare nu deține bunuri în patrimoniu, devenind incidente prevederile art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția V. Buget Local Sector 2, solicitând modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, continuarea procedurii până la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod greșit instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei deoarece aceasta figurează înregistrată în baza sa de date cu mijloace de transport pentru care datorează impozit, potrivit legii.
Curtea constată că prin încheierea de ședință de la 12.09.2013, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a suspendat judecarea cererii de recurs în temeiul dispozițiilor art.155^1 alin.1 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că judecata recursului este tergiversată din culpa recurentei, care nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, în sensul că aceasta nu a depus la dosar copii ale motivelor de recurs în vederea comunicării intimaților.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 11.06.2014, pentru termenul de judecată din 18.09.2014, în vederea discutării perimării.
Analizând incidentul perimării, Curtea constată că acesta a intervenit pentru următoarele considerente:
Potrivit art.248 alin.1 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, etc., se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an”.
În speța de față, în ședința publică din data de 12.09.2013, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei motivat de faptul că desfășurarea procesului este împiedicată, din vina recurentei (art.155^1 Cod procedură civilă).
Curtea reține că, de la data suspendării judecății a trecut 1 an de zile fără ca partea interesată să fi cerut redeschiderea judecății, astfel că, în cauză, s-a împlinit termenul de perimare, conform dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă.
Întrucât partea a lăsat cauza în nelucrare din vina sa, instanța urmează să constate că a intervenit, de drept, perimarea recursului, potrivit art.252 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat recurenta Direcția V. Buget Local Sector 2, împotriva sentinței civile nr._ din 01.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . prin lichidator VALROM CONSULT IPURL și Administrația Finanțelor Publice Sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.09.2014.
Președinte, Judecător Judecător
I. P. A. A. S. C. M.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
Tehnored.F.L.
1.10.2014 / Nr.ex.: 2
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 333/2014. Curtea de... | Contestaţie. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








