Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 208/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 4962/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2757/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 208
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Judecător E.-S. R.
Grefier I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 împotriva sentinței civile nr.4375/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Ș. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil constată:
Prin sentința civilă nr. 4375/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr. _ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta DGFP BUCURESTI in reprezentarea AFP SECT.3 in contradictoriu cu pârâtul S. V..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că simpla sustinere a creditoarei ca nu s-au depus actele contabile la dosarul cauzei nu se poate retine ca o fapta delictuala pentru ca omisiunea poate fi si contraventie asa cum prevede art 41 alin 1 lit f din legea 82/1992 privind contabilitatea.
Daca reclamanta creditoare detinea fisa sintetica pe platitor, putea sa arate daca debitoarea a avut activitati economice si daca paratul, in mod intentionat nu le-a inregistrat in contabilitatea debitoarei cu scopul vadit de a se sustrage de la controlul statului si implicit de a frauda creditorii.
Creditoarea nu a aratat daca debitoarea a inregistrat pierderi anuale in aceasta activitate, ca aceste pierderi pot fi imputabile paratului si ca, au determinat starea de insolventa a debitoarei, iar paratul nu a luat nicio masura de redresare sau incetare a acestei stari, fie printr-o infuzie de capital, fie prin introducerea unei cereri voluntare de deschiderea procedurii insolventei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind indicate în drept dispozițiile art. 304 pct.9 și dispozițiile art. 304 1 C.proc.civ.
În opinia recurentei, pârâtul a săvârșit faptele prevăzute la art. 138 întrucât, reprezentații societății aveau obligația de a solicita aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți. Recurenta a imputat pârâtului management defectuos desfășurat în cadrul societății.
Prejudiciul este cert și rezultă din tabelului final al obligațiilor debitoarei.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 72 din Legea nr. 85/2006 și art. 374 C.. sa culpa cerută de lege pentru atragerea răspunderii administratorului.
A susținut că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a administratorului, constă în în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Conchizând, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei la plata pasivului neacoperit respectiv a obligațiilor debitoarei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.9 și dispozițiile art. 304 1 C.proc.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Intimatul pârât S. V., deși legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția cu privire la cererea de recurs.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Deși, criticând sentința recurată, a reluat în cuprinsul cererii de recurs susținerile din cuprinsul cererii de atragere a răspunderii recurenta nu a făcut dovada susținerilor sale astfel cum a reținut și instanța de fond.
In ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006,simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.
Contrar susținerii recurentei, Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedita fapta ilicita.
Astfel, în cauză nu a dovedit actele dispuse de pârât în cursul desfășurării activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți și în dauna creditorilor și nici actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
Deși potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. avea obligația de a proba susținerile, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății.
De asemenea, faptul că într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență " nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății.
Justificarea folosită de recurentă, aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială. Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
De asemenea, nedepunerea actelor contabile, faptă invocată în justificarea pretențiilor sale de reclamantă poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 împotriva sentinței civile nr.4375/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Ș. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, I. L. P. |
Red.Jud.M.P.
Tehnored.M.P./2 ex./
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Judecător sindic: M. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1402/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
