Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 898/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 898/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 559/122/2013
Dosar nr._
(Număr intern 1823/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 898/A/2014
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. B. F.
JUDECĂTOR: M. I. B.-P.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă M. C. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. CRIST D. 2008 S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 160 din 18.03.2014, pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât R. S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că apelanta a solicitat judecarea în lipsa sa, în temeiul art. 223 alin.3 N.C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr. 160 din 18.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar M. C. I.P.U.R.L., al debitoarei S.C. Crist D. 2008 S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul R. S..
Prin aceeași sentință, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. Crist D. 2008 S.R.L. și radierea societății debitoare din registrul comerțului. S-a dispus ca sentința de închidere a procedurii să fie notificată conform art. 135 din lege și plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei fără TVA onorariu și 105 lei cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut de art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor prevăzute la art. 138 lit.d) și e) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare, insolvența având cauze obiective, de natură economică.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel lichidatorul judiciar M. C. I.P.U.R.L., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la plata sumei de 127.029,81 lei.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că pârâtul nu se face vinovat de faptele prevăzute la art. 138 lit.d) și e) din Legea nr. 85/2006.
Astfel, reluând susținerile din cuprinsul cererii de atragere a răspunderii, lichidatorul a arătat că starea de insolvență se datorează în principal derulării unei activități comerciale cu nerespectarea obligației de plată a datoriilor către bugetul statului, furnizori și ceilalți parteneri, datorii care au generat în continuare dobânzi și penalități, precum și nerealizării demersurilor legale pentru recuperarea creanțelor de la clienți și dezinteresului manifestat pentru afacere. Neîntocmirea și nepredarea documentelor contabile se încadrează în opinia apelantei în ipoteza art. 138 lit.d), iar nepredarea gestiunii averii (a stocurilor de marfă și a disponibilităților bănești) se încadrează în dispozițiile art. 138 lit.e) din Legea nr. 85/2006.
III. Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art. 479 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 sau art. 1349 și 1357 din Noul cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.d) și e) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textele de lege menționate mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimatul se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de predare a documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 către lichidator și prin nedepunerea declarațiilor fiscale. Or, lichidatorul nu a dovedit că faptele imputate pârâtului ar fi determinat apariția stării de insolvență.
Refuzul administratorului de a preda către lichidator documentele contabile este incriminat ca infracțiune prin art. 147 din Legea nr. 85/2006 și, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nu constituie cauza stării de insolvență.
De asemenea, fapta pârâtului de a nu preda bunurile societății către administratorul judiciar, ulterior deschiderii procedurii, nu putea cauza insolvența.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Nici o probă administrată nu relevă însă această legătură de cauzalitate.
Simplele aserțiuni ale reclamantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 N.C.pr.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.e) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că lichidatorul nu a indicat în concret împrejurări din care să rezulte că pârâtul ar fi ascuns activul societății ori ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
D. constatarea faptului că debitoarea avea înregistrate în contabilitate anumite active imobilizate/circulante nu duce în mod automat la concluzia că acestea au fost deturnate sau ascunse de administrator, în lipsa probării efective a acestui aspect.
Era necesar să se probeze în concret care active au fost deturnate/ascunse, cum au fost deturnate/ascunse acestea în fapt, persoana care a deturnat/ascuns bunurile, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență.
În consecință, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică astfel că, în baza art. 480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă M. C. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. CRIST D. 2008 S.R.L., cu sediul profesional în G., .. 79, ., jud. G., împotriva Sentinței civile nr. 160 din 18.03.2014, pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât R. S., cu domiciliul în comuna Comana, .. 510, jud. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. B. F. M. I. B.-P.
GREFIER,
S. I. S.
Red. jud.G.B.F. / 4 ex.
Tribunalul G. Secția Civilă
Judecător sindic – I. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1708/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
