Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 855/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 855/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 7892/3/2013
Dosar nr._ (Număr intern 1923/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 855/2014
Ședința publică de la 14 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Grefier E.-R. L.
************
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul A&A C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . împotriva Sentinței civile nr. 4856/13.05.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._/3/2011 având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât N. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității căii de atac și rămâne în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 4856/13.05.2014 pronunțată de Tribunalului București – Judecător Sindic în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de lichidatorul A&A C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . împotriva pârâtului N. M., cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că nu se îndeplinesc condițiile speciale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 lit. a din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A&A C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic.
În motivarea apelului lichidatorul a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a întrucât pârâtul, deși a fost notificat în acest sens, a refuzat să predea atât documentele contabile, cât și bunurile societății între care un autoturism F. Punto înmatriculat la 27.12.2014, care figurează înmatriculat pe numele societății, dar nu poate fi identificat faptic.
În drept cererea a fost întemeiată pe art. 466 NCPC și 138 lit. a din Legea 85/2006.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
La termenul din 14.10.2014 Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac declarate.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, Curtea reține că:
Exercitarea acțiunii civile sau a unui aspect al acesteia este inadmisibilă în condițiile în care legea nu prevede respectiva modalitate de exercitare, în cadrul procesual ales. În speță, deși dosarul de insolvență este început sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 și are drept corespondență dispozițiile procedurale privind calea de atac din legea insolvenței (art. 8 din Legea 85/2006) în forma anterioară intrării în vigoare a NCPC, partea cu calitate procesual activă a înțeles să se întemeieze pe art. 466 NCPC și să declare calea de atac a apelului.
Or, în speță, fiind aplicabile dispozițiile procedurale preindicate (chiar și dacă am considera că de la data disjungerii – 12.02.2013 - s-ar constitui un nou dosar, însă, strict procedural, data este mult anterioară, legea 85/2006 raportând incidentalele la procedura valabilă la data introducerii cererii de deschidere în respectivul dosar), singura cale de atac ce se putea declara era recursul conform art. 8 din Legea 85/2006.
Pentru acestea considerente, Curtea va admite excepția inadmisibilității și va respinge apelul formulat de reclamantul A&A C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., în contradictoriu cu intimatul pârât N. M.,ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge apelul formulat de reclamantul A&A C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .,cu sediul în București, .. 12, ., împotriva Sentinței civile nr. 4856/13.05.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._/3/2011 având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât N. M.,cu domiciliul în București, ., sector 4, ca inadmisibil.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 Octombrie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
4 ex./28.01.2015
..01.2015
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: S. C. V.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 2014/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în anulare. Decizia nr. 1067/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








