Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 38638/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 2661/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 131/2015
Ședința publică de la 02 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. S.
JUDECĂTOR: S. G. N.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.8236 din 10.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă raportat la dispozițiile art.223 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, astfel că reține apelul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr._ 13, pe rolul Tribunalului București, debitoarea ., prin lichidator desemnat conform Legii nr.31/1990 a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței .
Prin încheierea de la 28.03.2014, Tribunalul București a dispus . procedura simplificată.
Prin sentința civilă nr.7639/26.09.2014 Tribunalul București a dispus, în temeiul art.131 din lege închiderea procedurii, radierea debitoarei; în temeiul art.135 din lege a dispus notificarea sentinței de închidere; a dispus plata către lichidatorul judiciar a onorariului și a cheltuielilor de procedură.
În cursul procedurii a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, reclamanta creditoare DGRFP București pentru Administrația Finanțelor Publice sector 4 prin care a solicitat obligarea pârâtului D. T. la suportarea pasivului înscris la masa credală.
S-a susținut în motivarea cererii să reclamanta a solicitat înscrierea la masa credală a unei creanțe în cuantum de 7 341 lei sumă nerecuperată în cadrul procedurii, reprezentând obligații bugetare restante.
S-a învederat că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art. 28 din lege, încălcând dispozițiile exprese ale art. 35 din lege, această împrejurare punând în imposibilitate lichidatorul judiciar de a proceda la verificarea modului în care s-a realizat înregistrarea evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor din patrimoniul debitoarei; cauzele concrete care au dus la încetarea de plăți.
Nedepunerea documentelor prevăzute de art. 28 din lege instituie o prezumție relativă de neîntocmire a contabilității conform legii.
S-a prevalat reclamanta de dispozițiile art. 72 și ale art. 73 alin. 1 Legea nr.31/1990 precum și ale art. 6 Legea nr.82/1991 susținând că legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului și a societăților societății debitoare și prejudiciau creat constă în dezinteresul față de funcționarea normală, în condiții de legalitate a societății.
Prin sentința civilă nr.8236/10.10.2014, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că prin dispozițiile art. 138 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ca prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar în condițiile administrării de dovezi care să probeze atât săvârșirea faptelor în forma sancționată cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și insolvența societății.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta creditoare pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a susținut interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.
Legiuitorul, s-a arătat, a instituit obligația întocmirii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual, din raportarea semestrială la organele fiscale în vederea efectuării controlului activității contabile; nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege se creează premisele eludării legii, ale întocmirii unei contabilități fictiv sau chiar a unei duble contabilități, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.
S- a prevalat apelanta de dispozițiile art. 11 Legea nr.82/1991 raportat la care s-a învederat incidența art. 138 alin. 1 lit. d din lege.
Analizând actele și lucrările dosarului,Curtea apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea instituită prin art. 138 alin. 1 din lege are un caracter special, este o răspundere personală ce intervine numai în condițiile în care prin săvârșirea faptelor prevăzute limitativ de lege s-a determinat insolvența societății debitoare, condiții în care sunt incidente dispozițiile art. 998 – 999 cod civil.
Pentru a antrena răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare, întrucât legea nu instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, este necesar a se administra probe concludente și pertinente care să dovedească atât săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 138 din lege cât și întrunirea condițiilor prevăzute de art. 998 – 999 cod civil privind fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, prejudiciul constând în insolvența societății și legătura de cauzalitate, dintre acestea.
Din probatoriul administrat a rezultat doar neîndeplinirea obligației de înregistrare la organele fiscale a evidențelor contabile, în cei trei ani anterior deschiderii procedurii insolvenței precum și nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 din lege.
Însă creditoarea reclamantă nu a administrat probe în dovedirea legăturii de cauzalitate dintre activitatea culpabilă a administratorului, care nu a procedat la întocmirea unei contabilități în conformitate cu legea și starea de insolvență a societății.
Nerespectarea obligației de înregistrare a declarațiilor fiscale la organele fiscale este sancționată conform dispozițiilor speciale prevăzute de codul de procedură fiscală, iar neîndeplinirea obligației de depunere a documentelor contabile conform art. 28 din lege este sancționată conform art.147 din lege.
Reține și faptul că, lichidatorul judiciar a constatat, în urma verificărilor efectuate faptul că societatea a procedat la publicarea situațiilor financiare, ultima înregistrare 31.12.2008, în condițiile în care societatea a fost dizolvată în temeiul art. 237 Legea 31/1990 iar asociații societății, prin procesul verbal de la 31.10.2013 au declarat că, ulterior societatea a încetat activitatea.
În consecință, nu s-a dovedit că administratorul prin fapta sa culpabilă a cauzat starea de insolvență, aspect de altfel relevat de către lichidatorul judiciar în raportul privind cauzele insolvenței, care a opinat în sensul că insolvența s-a datorat lipsei de activitate.
Apreciind legală și temeinică sentința atacată, raportat la art. 480 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr.8236 din 10.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. T., cu domiciliul în București, ., sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. S. S.G. N.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.S.M.C./16.02.2015
Nr.ex.:4
Fond: Tribunalul București
Președinte: S. O.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 128/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 325/2015. Curtea de... → |
|---|








