Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 488/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 488/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 39429/3/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 728 A

Ședința publică de la 6 mai 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE V. D.

JUDECĂTOR I. G.

GREFIER G. M.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta . împotriva sentinței civile nr. 488/19.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat Z. E. cu împuternicirea avocațială aflată fila 30 din dosar și intimata prin avocat R. M. cu împuternicirea avocațială aflată la fila 49 din dosar, lipsind administratorul judiciar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a depus prin serviciul registratură, înscrisuri în susținerea cererii de apel. De asemenea, intimata . SRL a depus întâmpinare față de apelul formulat în cauză.

Curtea comunică apelantei prin avocat o copie a întâmpinării formulată de intimata . SRL și totodată acordă cuvântul pe probe.

Apelanta prin avocat solicită proba cu înscrisurile de la dosar.

Intimata prin avocat nu are probe de solicitat.

Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de apel de față.

Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate, pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea de apel.

La interpelarea Curții „dacă a atacat ordonanța de plată”, apelanta răspunde că „da, a atacat ordonanța de plată, a formulat acțiune în anulare și contestație la executare”.

Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Cu privire la primul motiv de apel, respectiv, că apelanta susține că nu a fost legal citată, solicită să se observe că la dosarul de fond –filele 34 și 43, conform încheierilor de ședință, procedura a fost legal îndeplinită la două termene consecutive, așadar, apelanta debitoare nu se poate susține că nu a fost legal citată și nu a putut să-și formuleze apărări pe fond. Cu privire la celelalte aspecte invocate de apelantă, consideră că nu pot constitui susțineri în apel, fiind vorba de aspecte ce au făcut obiectul verificărilor de alte instanțe de judecată.

CURTEA

Constată că, prin sentința civilă nr. 488/19.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 14, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditorul C. B. ROMANIA SRL și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei A. P. SRL, fiind luate măsurile legale subsecvente.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, potrivit art. 70(1) în ref. la art. 5(1) pct. 20 și pct. 72 din Legea nr. 85/2014, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență, a cărui creanță, de cel puțin 40.000 lei, este certă, lichidă și exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere introductivă, la care va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Încetarea de plăți față de creditorul care a formulat cererea introductivă se prezintă ca o prezumție legală, ce poate fi răsturnată doar de debitorul care face dovada ca are sume de bani disponibile în patrimoniu, ceea ce nu s-a probat în speță.

În speță, s-a constatat că creanța este certă, fiind constatată prin înscrisurile de la dosar, respectiv sentința civilă nr. 9766/13.12.2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București pronunțată în dosarul_, este lichidă, câtimea ei fiind determinată prin însuși actul de creanță, este exigibilă, deoarece termenul de plată a expirat, iar pentru plata acesteia creditorul poate obține intervenția coercitivă a forței publice și are un cuantum superior valorii prag de 40.000 lei prevăzută la art. 5(1) pct.72 din lege.

Neplata la scadență a creanței este efectul incapacității debitoarei de a plăti datoria cu fondurile bănești disponibile, cerința de încetare a plăților de către debitoare fiind îndeplinita deoarece durează de cel puțin 60 de zile.

Împotriva acestei sentințe, debitoarea . a declarat solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii creditoarei.

În motivare, apelanta a susținut că a refuzat plata sumelor invocate de creditoare din cauza nelivrării produselor indicate în facturile întocmite în mod unilateral de creditoare și nu din cauza lipsei disponibilităților bănești. Debitoarea a arătat că a refuzat plata și în faza executării silite deoarece nu a recunoscut contractul nr._/16.12.2010 și facturile fiscale nr._/16.12.2010 și nr._/16.12.2010 care au fost completate cu o cantitate mai mare de produse decât au fost livrate.

Totodată, a invocat nelegala citare cu prilejul judecării cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și urm. C.p.civ. 2010.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30.04.2015, intimata C. B. ROMANIA SRL a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Sub aspectul motivului de anulare, Curtea constată că apelanta a fost legal citată cu o copie a cererii creditoarei potrivit C.p.civ. conform art. 42(3) din Legea nr. 85/2014 la sediul menționat în registrul comerțului și indicat în cererea de apel potrivit dovezilor atașate la fila 34 și 43 dosar fond.

În ceea ce privește criticile de netemeinicie, Curtea reține că, în speță, creditoarea a invocat o creanță reținută prin dispozitivul sentinței civile nr. 9766/13.12.2011 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ . Hotărârea pronunțată în procedura specială a ordonanței de plată a rămas irevocabilă prin respingerea ca tardivă a cererii în anulare conform sentinței civile nr. 4775/28.05.2012 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ și este titlu executoriu potrivit art. 13(3) și (5) și 14(1) din OUG nr. 199/2007.

Prin urmare, în mod corect a reținut judecătorul sindic că C. B. ROMANIA SRL este creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței potrivit art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014, iar creanța acestuia depășește valoarea prag prevăzută la art. 5 pct. 72 din lege. În aceste condiții, insolvența debitoarei era prezumată potrivit art. 5 pct. 29 lit. a) din lege, iar debitoarea apelantă nu a administrat nicio probă aptă a demonstra existența fondurilor bănești pentru plata datoriei și a răsturna prezumția legală relativă nici cu prilejul căii de atac declarate. Mai mult, suma indicată de creditoare reprezintă diferența rămasă neexecutată în urma declanșării procedurii executării silite în baza titlului obținut, debitoarea limitându-se a invoca disponibilități bănești ce nu au fost identificate de executorul judecătoresc.

Toate apărările pe fond formulate de apelant în cuprinsul căii de atac sunt irelevante în acest cadru procesual și față de titlul executoriu existent împotriva sa.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază nefondat apelul și îl va respinge ca atare potrivit art. 480(1) C.p.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta A. P. SRL împotriva sentinței civile nr. 488/19.01.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 14, în contradictoriu cu intimata C. B. ROMANIA SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V. D. I. G. G. M.

Red. /Dact. – VD / Ex.: 4

Judecător fond: C. V.

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 488/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI