Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 941/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 941/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 113/3/2014/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.941 A
Ședința publică de la 5 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2056 din 27 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București-secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. G. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constată că recurenta a precizat calificarea corectă a căii de atac ca fiind apelul, motiv pentru care dispune trecerea dosarului în condica ședinței de apeluri a completului C 15 A și soluționarea acestuia în complet de apel format din primii doi judecători, respectiv – PREȘEDINTE: D. M. și JUDECĂTOR: A. L. Z..
Întrucât apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art.223 alin.3 din noul C. proc.civilă Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 2056 din data de 27.02.2015, a Tribunalului București - Secția a VII-a Civila, s-a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu paratul M. G. C..
In motivare s-a retinut ca, in ceea ce privește fapta prevăzuta de dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos, nu este in măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Totodată, nu exista legătura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolvență, fapta fiind ulterioara apariției stării de insolvență, aspect ce rezulta chiar din dispozițiile art. 27 din legea insolvenței - formularea cererii in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței civile sus menționate si admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale întemeiata pe art. 138 lit. c, procedandu-se la calificarea caii de atac ca fiind apelul, la termenul din 5.06.2015, luandu-se act de declaratia apelantei in acest sens.
In sustinerea apelului se arata ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei și prejudiciul cauzat. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Astfel, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sau cenzorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", mandatarul fiind răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa în executarea mandatului..
In cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Ori, mandatul dat pentru activități de exercitare a unui act profesional este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță mandatarii nefăcând dovada contrarie. Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane, este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
Suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta, în cazul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului.
Aceste este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, " răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
In cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată, potrivit art. 1357 cod civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv ( art. 5 ) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, reprezentanții debitoarei stabilesc un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea.
Natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art. 138 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului ( art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată ).
Deși prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei și a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în insolvență, modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere, nu înlătură posibilitatea absenței culpei, ci subliniază vinovăția acestor membri, noțiune care desemnează atât intenția, cât și culpa propriu-zisă, iar din textul legii reiese că aceste fapte culpabile ale reprezentanților debitoarei trebuie doar să contribuie, alături de altele, la ajungerea societății în insolvență, pentru a se angaja răspunderea acestora și nu ca acestea să ducă în mod direct societatea în insolvență.
Prevederile art.138 din lege nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți. Această omisiune nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravant al răspunderii membrilor organelor de conducere.
In cauza de fata este dovedita legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a numitului M. G. C., constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor.
Fapta ilicita consta tocmai in omisiunea, inacțiunea, in neindeplinirea unei activități, in speța, in nerespectarea dispozițiilor legale sus-mentionate.
La termenul de judecată din 05.06.2015, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apelul, constatând că a fost declarat în termenul legal și a fost scutit de la plata taxelor de timbru prevăzute de lege.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus nicio cerere.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând actele dosarului în temeiul art.479 din N.C.pr.civ., Curtea constată și reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea 85/2006, este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate în art.998 – 999 Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care, în această situație, capătă caracteristici speciale.
Faptele la care se referă art.138 din lege, trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a susținut că intimatul pârât se face vinovat de comiterea faptelor cuprinse în art.138 lit.c) din Legea 85/2006, întrucât nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență și ar fi continuat activitatea societății suferind pierderi.
Potrivit art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persona juridică la încetarea de plăți.
Este important de subliniat că faptele ilicite enumerate de art.138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență, este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În condițiile în care obligația impusă de art.27 alin.1 din Legea 85/2006 are ca premisă existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul, nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prev. de art.138 lit.c), în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, considerentele expuse anterior, relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimat nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art.138 lit.c) din Legea 85/2006.
Simplele susțineri ale apelantei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art.138 din lege nu atrage automat admiterea cererii, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art.138 lit.c) din Legea 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.480 N.C.pr.civ. și art.8 din Legea 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.2056 din 27 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București-secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. G. C. cu domiciliul în Predeal, Șoseaua Națională, nr.92, județul B., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
D. M. A. L. Z.
Grefier,
A. G. S.
Red.Jud.D.M.
Tehnored.F.L.
14.07.2015
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
