Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1148/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1148/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13111/3/2014/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1152/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1148/A
Ședința publică de la 30.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Grefier A. M. P.
********
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr. 2099/02.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII- a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului constată:
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la data de 16.04.2014 pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a civilă sub nr._ 12 creditorul Direcția Genereală Regională a Finantelor Publice Bucuresti, în reprezentarea AFP sector 3, a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului . SERVICII SI COMISIOANE SRL, care se află în stare de insolvență și față de care deține o creanță bugetară certă, lichidă și exigibilă în sumă de 53.519 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin Sentința civilă nr. 2099/02.03.2015, pronunțată în dosarul nr._, a respins cererea formulata de reclamantul DGFP BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA AFP SECT.3 în contradictoriu cu pârâtul V. D. ca neintemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul - sindic a reținut cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul V. D. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În opinia apelantei, pârâtul a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. c întrucât în calitatea sa de reprezentant al societății debitoare avea obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arata că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
A susținut că din aceste dispoziții rezulta că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. d a arătat că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990”obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat or, conform art. 374 C.. prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului.
Prin urmare, acceptând desemnarea în calitate de administrator al societății acesta stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpa ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune(neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
A apreciat că se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societății debitoare(respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat(cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.466 C.proc.civ., Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 C.proc.civ.
Intimatul pârât, legal citat nu formulat întâmpinare .
Analizând apelul formulat de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Potrivit art. 10 alin.1 N.C.P.C. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat-art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
În ceea ce privește critica adusă sentinței raportat la dispozițiile art. 138 alin.1 lit.c Curtea constată susținerile apelantei neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Se reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către pârât s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
În speță, cum s-a reținut și de judecătorul sindic, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138, având în vedere că acestea sunt simple afirmații nesusținute de nici un alt mijloc de probă.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 „Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență " nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății.
Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, că dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru acestea considerente, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 Cod procedură civilă, apelul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, . sector 2, împotriva sentinței civile împotriva sentinței civile nr. 2099/02.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII- a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. D. domiciliat în sector 3, București, ., nr. 22, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | |
Grefier, M. A. P. |
Red.dact.M.P.
Ex.4/20.07.2015
.>
Judecător sindic: P. N.
Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
