Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1266/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1266/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 7647/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 903/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1266/2015
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător M. H.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2084/02.03.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
La data de 10 noiembrie 2014, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, a înregistrat sub nr._, cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului . P. M., întemeiată pe art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 2084/02.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se în esență că fapta prevăzută la art. 138 lit. d din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâta a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii ei în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, cauza fiind înregistrată sub nr._ (903/2015) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.
În motivarea apelului, se arată că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Astfel, apelanta consideră că responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art. 138 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Consideră că în culpă este administratorul și asociatul debitoarei, întrucât acesta, deși a fost notificat de mai multe ori de către lichidator, nu a fost găsit și astfel nu a predat acestuia documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fapt pentru care consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d, privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului și asociatului debitoarei.
Apelanta precizează că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a asociaților.
Legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestrială la organele fiscale (în speță la Administrația Finanțelor Publice Sector 3) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de ținere a contabilității.
Consideră că existența unui prejudiciu este certă, rezultând din tabelul final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, se arată căadministratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 în Legea nr. 31/1990 republicată, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă. Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii prezente, intimata nu a făcut în niciun fel dovada existenței unor cauze care să o absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului și asociatului, ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii), și prejudiciul creat creditorilor prin ..
În drept, se invocă prevederile art. 466 și urm. Cod Procedură Civilă, Legea nr. 85/2006.
Intimata pârâtă a depus la data de 23.04.2015 întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolelor 477 alin. 1 și 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente comune:
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, în calitate de creditor majoritar, a formulat cerere de angajare a răspunderii administratorului societății debitoare ., întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil 1864, respectiv art. 1357 din noul Cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație capătă unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâta, prin fapta ei culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
Dispozițiile legale din materia mandatului comercial invocate de reclamantă, criteriile de apreciere a vinovăției sau prezumțiile privind existența raportului cauzal dintre faptele ilicite și starea de insolvență ori prevederile Legii nr. 31/1990 rep. nu au aplicabilitate și relevanță în cauză.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 35 raportat la articolul 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ar fi putut eventual atrage răspunderea penală a pârâtei conform articolului 147 din lege, neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății.
De asemenea, managementul defectuos desfășurat de pârâtă în urma căruia societatea a ajuns în încetare de plăți nu poate constitui temeiul atragerii răspunderii ei patrimoniale în lipsa dovezilor din care să rezulte săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din lege, simpla conducere deficitară a societății nefiind sancționată de articolul invocat, ci numai acele fapte prin care s-a deturnat activitatea societății de la scopul pentru care a fost constituită.
În ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege și de a depune situațiile financiare la organele fiscale, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În mod corect judecătorul-sindic a reținut că în speță nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Față de cele arătate, conform articolului 480 alin. 1 Cod procedură civilă și articolului 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2084/02.03.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M., cu domiciliul în București, .. 92, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. M. H.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud.D.A.
Tehnoredactat:I.N.
5 ex.
25.09.2015
………………….
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: P. N.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 226/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
