Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 239/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 25783/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.239
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 8853 din 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat P. C. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală. Consideră că în mod corect și legal, instanța de fond a reținut în cuprinsul sentinței apelate că nu sunt întrunite condițiile generale prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006, care ar conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare.
Mai mult decât atât, anterior judecării fondului prezentei cauze, instanța de fond dispusese închiderea procedurii insolvenței cu consecința radierii societății.
Administratorul judiciar a depus un raport de activitate în care se menționa foarte clar și fără lipsă de tăgadă că nu există nici un fel de indiciu din care să reiasă faptul că organele de conducere ale societății ar fi generat în vreun fel cauza stării de insolvență a societății.
Mai mult decât atât se menționează faptul că organele de conducere au colaborat cu administratorul judiciar și au depus documentele contabile solicitate.
Consideră că motivele invocate de apelantă atât în fața instanței de fond sau în fața instanței de apel sunt pur teoretice fără să aibă la bază vreo dovadă din care să rezulte culpa organelor de conducere.
Solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a VII–a Civilă sub nr._, reclamantul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 5 a solicitat, în temeiul art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, obligarea pârâtului G. V. la suportarea pasivului rămas neacoperit al debitorului S.C. VIGALI ..L.
Prin sentința civilă nr. 8853 din 28.10.2014, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiata, reținând, în esență, următoarele:
Nu a fost indicata in concret nici acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat in speța.
În lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp și nu în ultimul rând, faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicită.
Nedepunerea tuturor actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Simplul fapt că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate in sensul admiterii cererii si obligării paratei la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei
În motivarea apelului, întemeiat pe dispozițiile art. 466 si urm. Cod Procedura Civila, Legea nr.85/2006, privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr.31/1990, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr.82/1991 si O.G. nr.92/2003, s-au susținut, în esență, următoarele:
Atât timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta ca nu a fost ținuta contabilitatea in conformitate cu legea. În evidenta Administrației sectorului 5 a Finanțelor Publice debitoarea nu figurează in ultimii 5 ani cu anumite declarații depuse.
In conformitate cu prevederile Legii nr.82/1991 republicata, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Administratorul a omis cu buna știința, de îndată ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății.
Culpa este prezumata, iar răspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avându-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
Administratorii unei societăți sunt obligați sa solicite aplicarea dispozițiilor legii insolventei, nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta, iar formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in stare de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plata.
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
Asupra apelului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, faptul că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății, nu a depus documentele prevăzute de art. 28 din Legea insolventei, nu și-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative privind înregistrarea situațiilor financiare la organul fiscal.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de apel, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat ..
Nedepunerea situațiilor financiare și neîndeplinrea obligațiilor declarative, precum și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâților.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementate prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.
Nu s-a probat faptul că intimații, în timpul mandatului de administrator, au săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile acestora de a prejudicia pe creditori.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Prin raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, lichidatorul judiciar a apreciat că starea de insolvență nu se datorează unei persoane, ci activității comerciale desfășurate care nu a fost suficient de profitabilă pentru a susține cheltuielile generate, precum și condițiilor economico-financiare ale pieței.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sectorul 2, împotriva sentinței civile nr. 8853 din 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. V. domiciliat în București, ..2, ., ., sector 5 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual de avocatură „P. C.” situat în București, ., . 4.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B.-P.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud. L.C
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: G. L. D.
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
