Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 562/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 562/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 23937/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.562 A
Ședința publică de la 6 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR M. C. S.
GREFIER G. M.
====
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._ din 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. F. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.223 alin.3 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, creditorul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București a chemat în judecată pârâtul B. F. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige la suportarea pasivului debitorului . SRL.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că in urma verificărilor efectuate de lichidatorul judiciar rezultă că in patrimoniul debitorului nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile astfel ca nu a fost posibila recuperarea creanțelor înscrise in tabelul definitiv al obligațiilor.
Menționează creditorul ca potrivit dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolventei a fost instituit de către legiuitor principiul apărării drepturilor creditorilor fată de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege, in speță, paratul dispunând in interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit persoana juridica la încetarea de plăți, neconformându-se dispozițiilor potrivit cărora reprezentanții societății creditoare sunt obligați in baza art. 27 din legea 85/2006 sa solicite aplicarea dispozițiilor legii insolventei in situația in care starea de insolventa este iminenta sau atunci când se afla in încetare de plăți.
Fapta ilicita a administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea in stare de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plată.
De asemenea arată creditorul că societatea debitoare nu a depus actele contabile, lichidatorul neintrând in posesia documentelor prevăzute de art. 28 din legea 85/2006, instituindu-se astfel prezumția relativă a neținerii contabilității in conformitate cu legea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin.1 lit. c și d, Legea nr.85/2006.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr._/11.12.2014, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul au fost administrator al debitorului.
Conform tabelului definitiv de creanțe împotriva debitorului, masa pasivă a acestuia se compune din suma de 6871 lei creanța datorata DGFPMB-AFP sector 1.
Coroborând actele existente la dosar cu raportului cuprinzând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția insolvenței, întocmit în condițiile art.59 din lege, judecătorul sindic retine următoarele.
Din informațiile existente la dosarul cauzei, respectiv documentele financiare de sinteza, bilanț contabil, cont de profit si pierdere aferente anului 2006, rezulta ca societatea nu deținea active imobilizate, stocurile au fost înregistrate la valoarea de_ lei, creanțele la valoarea de 846 lei, disponibilitățile bănești la 2220 lei, pasivul societatii era de 13.376 lei, pierderea exercițiului financiar fiind de 3698 lei, rezultând in raport cu valoarea actuala a datoriilor ca atât disponibilitățile bănești cat si stocurile au fost utilizate pentru achitarea unei parți importante din debite.
Situația financiara a societatii este caracterizata prin nivel insuficient al resurselor financiare, gestionarea inadecvata a structurii de costuri, lichiditate redusa in raport cu nivelul datoriilor .
In lipsa altor situații financiare sau documente care sa fie prezentate de administratorul judiciar, lichidatorul a constatat ca nu poate forma un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea art. 138 din legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, reținem că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.
În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei și, pe cale de consecință, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
În motivarea apelului, a arătat creditoarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Se mai susține că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Cu privire la prejudiciul cauzat, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
De asemenea, a arătat apelanta că sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din L 85/2006, întrucât pârâții nu au depus la registrul comerțului documentele contabile prevăzute de lege și nici nu le-au predat lichidatorului judiciar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ., L nr.85/2006 privind procedura insolvenței, L nr.31/1990 privind societățile comerciale, L 82/1991.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, apelanta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimaților - pârâți nu poate fi atrasă dacă aceștia nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art. 138 lit. d, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare este necesar a se administra probe concludente și pertinente care să dovedească săvârșirea faptei prevăzute de lege, întrucât, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, reclamanta nu a dovedit existența faptei în condițiile legii, deși sarcina probei îi revenea sub acest aspect, potrivit regulii generale impuse de art. 1169 C. civ.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._ din 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. F. A., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S.G. N. M.C. S.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.G.N. / 7.04.2015
Dact.G.M.-4 ex
Fond: Tribunalul București-Secția a VII a Civilă
Președinte: Năstăsie N. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 370/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
