Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 26/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 21333/3/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 26A
Ședința publică din data de 15.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
JUDECĂTOR: A. M. G.
GREFIER: L. E. A.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, împotriva sentinței civile nr.6955/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. R. A. M., N. S. C. și N. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 C.pr.civ.
Curtea constată că intimații au solicitat prin întâmpinare proba cu înscrisuri, sens în care au depus raportul întocmit de lichidatorul judiciar în dosarul nr._ 13, motiv pentru care încuviințează acestora proba solicitată ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, conform art. 478 alin. 2, coroborat cu art.258 și art. 255 C.pr.civ. De asemenea, instanța de apel ia act că apelanta nu a depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu a solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 10.03.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei S.C. Sera Lux Impex S.R.L., în dosarul nr._ 13 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6, în calitate de creditor majoritar, a chemat în judecată pe pârâții N. R. A. M., N. S. C. și N. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acestora pentru pasivul societății debitoare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. Sera Lux Impex S.R.L., a fost înscrisă pe tabelul creanțelor cu suma de 20.062 lei, astfel că se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.
În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.
În speță, reclamanta a arătat că pârâții au exercitat un management defectuos, în sensul că au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență.
În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art. 138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.
În drept, sunt invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006, prevederile Legii nr. 31/1990, ale Legii nr. 82/1991.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.
În susținerea cererii, reclamanta nu a depus înscrisuri la dosarul cauzei.
Legal citați, pârâții N. R. A. M., N. S. C. și N. V. nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.6955/09.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – secția a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6, în contradictoriu cu pârâții N. R. A. M., N. S. C. și N. V..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 25.06.2013 în cauza nr._ 13, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Sera Lux Impex S.R.L.
În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu o creanță în cuantum de 20.062 lei.
Ca urmare a faptului că în urma demersurilor lichidatorului judiciar desemnat în cauză nu a fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, la data de 11.03.2014 Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006.
Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâților N. R. A. M., N. S. C. și N. V., în calitate de asociați al debitoarei, solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului societății.
Faptele imputate de către reclamantă pârâților vizează continuarea de către aceștia a unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, prin omisiunea de a se adresa Tribunalului, în vederea aplicării prevederilor Legii insolvenței.
Instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Instanța reține că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale.
În acest sens se reține că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.
Examinând susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale antemenționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța reține în primul rând că pârâții au avut calitatea de asociați ai societății debitoare, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Pe cale de consecință, este întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța reține că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta s-a limitat la simple alegații referitoare la omiterea de către pârâți, cu știință, de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății îndată ce au observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c) în persoana acestora.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului ori asociatului în activitățile legate de managementul societății, instanța apreciază că simpla calitate de administrator statutar ori de asociat a pârâtului nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c).
Atragerea răspunderii pârâților nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția acestora și legătura de cauzalitate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, ce privește fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au determinat-o ori au contribuit la aceasta, motiv pentru care angajarea răspunderii nu poate interveni pentru o faptă ulterioară apariției insolvenței, respectiv omisiunea de a formula cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile.
În considerarea aspectelor anterior expuse, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada ipotezei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 la data de 01.10.2014, înregistrat la data de 06.10.2014 sub nr._ pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților pentru pasivul societății debitoare.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, atât timp cât, potrivit art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, intimații pârâți, în calitate de reprezentanți ai societății debitoare, aveau obligația legală de a nu dispune continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, conform raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar.
S-a mai invocat încălcarea obligației instituite de art.27 din legea menționată, care se sancționează tocmai prin aplicarea art.138 lit.c din actul normativ indicat.
S-a mai susținut existența unui mandat comercial prezumat cu titlu oneros în privința administrării societății, astfel că temeiul răspunderii este unul contractual, în care culpa este prezumată și poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune. În acest mod, s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății și prejudiciul creat, pârâții arătând dezinteres față de funcționarea normală a societății.
În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ., art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.
Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.
Prin întâmpinarea depusă la data de 31.10.2014, intimații N. R. A. M., N. S. C. și N. V. au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimații au arătat că apelul este format dintr-o suită de afirmații formulate în mod abstract, fără a avea niciun suport în situația de fapt și fără a fi probate în vreun fel.
De asemenea, conform art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, fapta invocată devine culpabilă doar în ipoteza în care aceasta se realizează în interes personal, nefiind administrate dovezi din care să rezulte că administratorii societății debitoare ar fi dispus continuarea activității în interes personal. Nu trebuie omis faptul că, din cauza unor riscuri care însoțesc orice activitate comercială, se poate ajunge la o activitate neprofitabilă și la insolvență, fără a se reține incidența automată a art.138.
Intimații au subliniat că apelanta reclamantă nu a făcut dovada vinovăției lor, fiind în prezența unei răspunderi civile delictuale cu caracter special, astfel că toate condițiile pentru angajarea acesteia trebuie dovedite, iar nu prezumate. De asemenea, nu au fost administrate probe pentru dovedirea legăturii de cauzalitate și prejudiciul invocat, iar lichidatorul judiciar a menționat în raportul întocmit că administratorii societății debitoare nu au avut nicio implicare în evoluția financiară a acesteia și ajungerea în stare de insolvență, cauzele care au generat această stare fiind complet străine de orice culpă a pârâților.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr.85/2006 și ale Legii nr.31/1990.
În apărare, intimații au depus la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, raportul prevăzut la art.59 din Legea nr.85/2006, întocmit de lichidatorul judiciar SP G. Consult IPURL.
În ședința publică din data de 15.01.2015, Curtea a încuviințat intimaților proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, conform art. 478 alin. 2, coroborat cu art.258 și art. 255 C.pr.civ., și a luat act că apelanta nu a depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu a solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.
Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.6955/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat nu se regăsește în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Apelanta a afirmat că intimații pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit. c) invocând generic continuarea activității în interes personal de către aceștia, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege. Apelanta nu a fost în măsură să susțină și să probeze și interesul personal pentru care pârâții ar fi dispus astfel, ca element esențial al faptei ilicite.
De altfel, legiuitorul a avut în vedere obligația reprezentanților societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii în cazul apariției anterioare a stării de insolvență, astfel că nu se mai poate vorbi despre neîndeplinirea obligației respective ca despre o cauză a stării de insolvență, anterioară acesteia.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pretinsă a fi fost săvârșită de pârâți și prejudiciul reținut a fi fost produs, din moment ce debitoarea a intrat în starea de insolvență, are caracter obiectiv și prin urmare, trebuie să fie dovedit ca atare. Apelanta i-a atribuit însă un caracter subiectiv, constând în dezinteresul pârâților pentru funcționarea societății debitoare, iar acest aspect nu poate echivala nici cu vreuna dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor prin art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimații pârâți a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, împotriva sentinței civile nr.6955/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. R. A. M., N. S. C. și N. V..
Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, cu sediul în mun. București, . nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.6955/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. R. A. M., cu domiciliul în mun. București, . nr.1, ., ., sector 6, CNP:_, N. S. C., cu domiciliul în mun. București, . nr.1, ., ., CNP:_, și N. V., cu domiciliul în mun. București, ., ..9, ., CNP:_, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat S. A. C. în mun. București, ..2, ., ., sector 4.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. M. A. M. G.
GREFIER,
L. E. A.
Red.jud.M.M./6 ex./22.01.2015
Tribunalul București – secția a VII-a civilă – dosar nr._
Judecător fond: E. B. M.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
