Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 570/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 5108/3/2014/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 570
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7170 din data de 15.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 a FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.411 alin.1 pct. 2 N.C.P.C., constată cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.7170 din data de 15.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins cererea formulată de reclamantul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul G. T., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pe disp.art. 138 lit. c fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în acele dispoziții.
Sub acest aspect, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență prev. de disp.art.138 lit.c din lege, se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Or,condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare.
Răspunderea pârâtului G. T. nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de reclamant, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
În cerere, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art 138 lit. c) din lege.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 cod civil .
În cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtul G. T. a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice solicitând, în principal schimbarea sentinței civile sus menționate iar în subsidiar admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale intemeiata pe art. 138 lit. c, pentru următoarele motive:
În cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați, societatea inregistrand datorii cu mult inainte de data deschiderii procedurii.
In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de incetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, conform dispozițiilor art.374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
Conform art.73 alin (1) din Legea nr.31/1990, cu modificările si completările ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esențiala a mandatarului ce rezulta din contractul incheiat cu persoana juridica. Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art.10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rezista implicit ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar in aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisa pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
Se creează astfel si legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale si a dispus continuarea unei activități ce ducea in mod vădit societatea la incetare de plați) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Asupra apelului:
Potrivit art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
Cât privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art.138 alin.1 lit.c. din lege, Curtea reține că apelanta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept indicat.
Se reține astfel că apelanta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art.138 lit.c din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora.
Invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține apelanta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge conform art. 480 alin.1 Noul C.pr.civ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 a FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 7170 din data de 15.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. T., citat prin afișare la ușa instanței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
F. D.
Red. MIBP, 2 ex,
Jud fond A. B., Tribunalul Bucuresti, Secția a VII a civila
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
