Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 654/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 654/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 40910/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.654
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.9635 din 14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat T. E. S. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2015, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală. Consideră că în mod corect a apreciat instanța de fond faptul că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale personale a administratorului societății. Solicită a se avea în vedere că din înscrisurile depuse în dosarul de fond rezultă faptul că intimatul a făcut demersuri în vederea recuperării sumelor de bani care erau datorate de alte societății, însă nu s-a reușit finalizarea acestor demersuri din motive care nu îi sunt imputabile. Pentru aceste motive solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă a fost inregistrata sub nr._ cererea formulata de reclamantul D. G. a Finantelor Publice Bucuresti in reprezentarea Administratiei Finantelor Publice Sector 6 prin care a solicitat, în temeiul dispozitiilor art. 138 alin 1 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, obligarea paratului B. C., în calitate de administrator, la suportarea pasivului societatii debitoare ..
Prin sentința civilă nr.9635 din 14.11.2014, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neintemeiata, reținând, în esență, următoarele:
În lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte daca bunul a fost folosit in interes propriu, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca paratul a efectuat demersuri in vederea recuperarii creantelor de la debitorii Consilier Construct SRL, Geotop 2001 si Gaz Invest SRL. Astfel, s-a inscris la masa credala a debitoarei Geotop 2001 SRL in dosar nr._/3/2011, a formulat plangere penala impotriva lui Ciochina V., administratorul debitoarei Gaz Invest SRL, societatea de la care debitoarea avea de recuperat suma de 7.380 lei.
Se mentioneaza de catre creditoare faptul ca societatea era in stare de insolventa inca din anul 2010, iar paratul nu a formulat cererea intemeiata pe dispozitiile art. 27 din lege, desi ii revenea aceasta obligatie.
Nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, intrucat, astfel cum rezulta chiar din dispozitiile art. 27 din lege, starea de insolventa este anterioara cererii.
În lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, reclamanta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, în calitate de creditor unic, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, in sensul admiterii cererii.
În motivarea apelului, întemeiat pe dispozițiile art. 8, art. 138 lit. a, si c, din Legea nr. 85/2006, art. 466 si urm. din Codul de procedura Civila, s-au susținut, în esență, următoarele:
Reprezentantul societății debitoare avea obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați, societatea înregistrând datorii astfel cum rezulta din raportul privind cauzele si împrejurările care au condus la apariția stării de insolventa a societății debitoare.
Faptul ca la data deschiderii procedurii de faliment, creanțele neachitate la bugetul general consolidat al statului erau in suma de 83.190 lei, arata dezinteresul administratorului debitoarei, constând într-o activitate care dusese debitoarea in incapacitate de plata cu mult timp inainte de a se deschide procedura falimentului.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa. Formularea acestei cereri nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Administratorul debitoarei a solicitat deschiderea procedurii de faliment foarte târziu, după ce datoriile acesteia au ajuns la suma de 65.812 lei, conform bilanțului la 31.12.2012, deși datoriile erau inca din 2010, 59.611 lei si 2011, tot 65.812 lei.
Din Raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolventa a debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar, rezulta ca inca din anul 2011, debitoarea avea de recuperat de la clienți suma de 79.161 lei, pentru care nu a făcut demersuri de recuperare,din motive necunoscute sau având interes.
Din coroborarea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, cu cele prevăzute de art. 374 Cod Comercial, rezultă că administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv a dispus continuarea unei activități ce ducea in mod vădit societatea la incetare de plați, si ca urmare a nerecuperarii creanțelor de la debitorii săi) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar) consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Asupra apelului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. a și c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, faptul că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății, în sensul că inca din anul 2011 debitoarea avea de recuperat de la clienți suma de 79.161 lei, însă nu a făcut demersuri de recuperare, din motive necunoscute sau având interes.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de apel, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
Aplicarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor art. 129 Cod procedură civilă, astfel că dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască din fapte sau acte juridice care se dovedesc prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională. In speța, reclamantul nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei, cu atât mai mult cu cat probele relevă efectuarea de demersuri in vederea recuperării sumelor de la debitorii societății, astfel cum a reținut instanța de fond.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementate prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. Din actele și lucrările dosarului rezultă, însă, faptul că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată chiar de către debitoare prin reprezentantul său.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
Încetarea de plăți este rezultatul unui complex de factori care țin într-o măsură determinantă de dinamica pieței interne și externe, de evoluția prețurilor, precum și de falimentul principalilor furnizori ai societății.
Desfășurarea unei activități manageriale neperformante, obținerea unor rezultate negative, nu atrag incidența dispozițiilor art.138 din Lege, prin acestea sancționându-se, exclusiv, săvârșirea culpabila a actelor limitativ prevăzute, ce au drept consecința insolvența societății comerciale.
Așadar, nu s-a dovedit faptul că pârâtul, in calitate de administrator al societății, a dispus continuarea activității în condițiile în care ar fi fost evidenta atragerea stării de insolventa.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.9635 din 14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. C., domiciliat în București, Calea Giulești nr.133, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B.-P.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.L.C.
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: P. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 98/2015. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
