Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1176/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1176/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 30480/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.1176
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. P.-B.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.142 din 07.01.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. M. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 411 alin.2 N.C.P.C. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.142 din 07.01.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins cererea formulată de reclamant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâtul R. M. V. ca neîntemeiată.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constata următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 138 lit. c din legea 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență a societății prin aceea că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Textul de lege impune îndeplinirea a doua condiții: existenta interesului personal al organului de conducere si caracterul evident al iminentei insolvabilității societății.
Astfel, nu este suficient ca administratorii societății debitoare să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuia probata si împrejurarea că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
În cauza nu s-a probat faptul ca parata a dispus in interes personal continuarea activității societății debitoare, starea de pasivitate a administratorului cu privire la recuperarea creanțelor nefiind prin ea însăși o fapta prin care sa se poată aprecia incidenta dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolventei. Creditorul ar fi avut posibilitatea propunerii, in vederea administrării, de probe suplimentare pentru a dovedi ca paratul a dispus in interes personal continuarea activității care a condus in mod vădit persoana juridica în încetare de plăți. Situațiile de fapt reglementate de dispozițiile art.138 lit. c) nu au fost probate în condițiile art. 249 C.pr.civ., deși sarcina probei incumbă celui care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății numai pentru că ar fi dispus continuarea activității societății care ducea in mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Faptul că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București în calitate de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care a fost înscrisă la masa credală nu constituie o premisa suficienta pentru a determina instanța să oblige pârâtului la plata pasivului.
Pentru nerespectarea obligației debitorului aflat in încetare de plăți de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara si faliment in maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență nu este instituita o sancțiune care să conducă la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea 85/2006. Aceasta din urma prevedere legala încriminează o fapta distincta de obligația stabilita prin art. 27 din lege, impunând condiția continuării activității de către membrii organelor de conducere în interes propriu.
Se invoca de către creditor săvârșirea de către pârât a faptei de a nu tine contabilitatea conform prevederilor legale prevăzută de art. 138 lit. d motivat de nedepunerea la dosarul cauzei a actelor contabile prevăzute la art. 28 din legea 85 /2006 a bilanțurilor și raportărilor contabile.
Evidenta contabila, așa cum este reglementata de Legea 82/1991 cu modificările ulterioare se refera la registrele contabile si situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plată către bugetul de stat care au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plata si care sunt supuse unor sancțiuni distincte si care in nici un caz nu pot cauza ajungerea societății in stare de insolventa.
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens.
Pentru a putea fi reținut că pârâtului nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditorul trebuia să probeze faptele prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între faptele pârâtului și starea de insolvență a societății. Creditorul nu a arătat în concret care dispoziții din legea contabilității au fost încălcate, prin prisma cărora să se poată retine, raportat la probele administrate in cauza, săvârșirea faptelor prevăzute la art.138 lit. d din lege in sarcina paratului .
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fata judecății, iar invocarea art. 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. d din lege in sarcina paratei, așa cum a solicitat creditorul. Chiar si in situația în care nedepunerea actelor arătate ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii raportărilor contabile a condus la starea de insolventa a debitoarei.
Afirmația creditorului că potrivit art. 1350 cod civil este prezumată culpa pârâtului, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu poate fi primita întrucât natura juridica a răspunderii administratorului societății atrasa in conformitate cu art. 138 din lege poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului, ceea ce nu s-a probat în speță.
D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți.
În speță, creditorul a făcut doar afirmații generice pe cererea de atragerea răspunderii, astfel încât din probele administrate în cauză, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. d din lege in sarcina pârâtului .
Răspunderea reglementata de art. 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a răspunderii trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.1357-1371Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția, numai că sunt circumscrise situației speciale avute in vedere de legea 85/2006.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru aceasta răspundere, în speță a legăturii de cauzalitate nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării. Impotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București solicitand admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea cererii formulată în temeiul art. 138 lit. c) si d) din) Legea nr. 85/2006 și obligarea paratului R. M. V., să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate in tabelul definitiv consolidat, pentru urmatoarele motive de apel:
Debitoarea nu a depus bilanțuri contabile sau raportări contabile.
Aceasta omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității. Astfel, conform cu art. 28 alin. (1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a întocmi situații financiare anuale.
Potrivit art.198 alin. (1) si (2) art.148 si art. 73 lit. c) din Legea 31/1990 rep. administratorii/asociații sunt solidari răspunzători pentru netinerea registrelor prevăzute de lege.
Aceste dispoziții se coroborează cu art.10 din legea 82/1991 rep., in sensul ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unității respective.
In aceste condiții, lipsa actelor contabile si neindeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție in legătura cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către parat in alte scopuri, lasă sa se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum si de a ascunde patrimoniul fata de creditori; dovedește culpa paratului in ajungerea societății debitoare in incapacitate de plata.
Mai mult decât atât, administratorul societății debitoare avea obligația sa pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevăzute la art.28 din lege, or conform raportului intocmit de lichidatorul judiciar in conformitate cu dispozițiile art. 59 din lege, reprezentanții debitoarei, deși au fost notificați, nu i-au pus la dispoziție aceste documente.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei și prejudiciul cauzat. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
Fiind pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Astfel, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sau cenzorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat ", mandatarul fiind răspunzător nu numai pentru doi, dar însă și de culpa în executarea mandatului..
In cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv ( art. 5 ) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, reprezentanții debitoarei stabilesc un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea.
Natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art. 138 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului ( art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată ).
Deși prevederile art. 138 din Legea n r. 85/200 6 nu conțin în mod explicit cerința culpei și a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în insolvență, modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere nu înlătură posibilitatea absenței culpei, ci subliniază vinovăția acestor membri, noțiune care desemnează atât intenția cât și culpa propriu-zisă, iar din textul legii reiese că aceste fapte culpabile ale reprezentanților debitoarei trebuie doar să contribuie, alături de altele, la ajungerea societății în insolvență pentru a se angaja răspunderea acestora și nu ca acestea să ducă în mod direct societatea în insolvență.
In cauza de fata este dovedita legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a paratului R. M. V.., constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor.
Fapta ilicita consta tocmai in omisiunea, inacțiunea, in neindeplinirea unei activități, in speța, in nerespectarea dispozițiilor legale sus-mentionate.
Intimatul R. M. V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
Asupra apelului:
Potrivit art. 138 alin.1din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Cât privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit.c). din lege, Curtea reține că apelanta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept indicat.
În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit.d), nedepunerea actelor contabile menționate de apelantă nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei „ nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în starea de insolvență.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Se reține astfel că apelanta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c), d) din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține apelanta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărei mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 249 Noul C. proc.civ.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge conform art. 480 Noul C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.142 din 07.01.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. M. V., domiciliat în București, ., ., ., sector 2.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.09.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
F. D.
Red. MIBP: 25.09.2015
4 ex.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Jud fond: D. G.,
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1412/2015. Curtea de... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 192/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
