Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 761/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 761/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 3410/93/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 761 A
Ședința publică de la 11 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR M. C. S.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea A.J.F.P. ILFOV împotriva sentinței civile nr.3761 din 22.12.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații I. M. și O. –C. G.-C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.223 alin.3 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.09.2014, sub numărul_, reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, a chemat in judecată pe pârâții I. M. si O.-C. G.-C. solicitând admiterea cererii cu atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia potrivit dispozițiilor art. 138 lit. si d) din Legea 85/2006.
În motivare, reclamanta a arătat ca urmare a notificării de deschidere a procedurii, la masa credală s-au înscris creditoarea DGFP Ilfov cu suma de_ lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe plătitor.
Creanțele solicitată a fost admisă si înscrisă de către lichidatorul judiciar stat in tabelul preliminar cat si in tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
In urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar si a răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate rezulta ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, motiv pentru reclamanta a solicitat obligarea la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare de către administratorul acesteia I. M. si O.-C. G.-C..
Reclamanta a arătat ca, in primul rând, faptul ca răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situația in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Activitățile ce duc in mod vădit la starea de insolventa sunt acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod conștient si voit de membrii organelor de conducere.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua Principii făra de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: Principiul apărării drepturilor creditorilor societății fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se ana in încetare de plați si Principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport lunar contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atât . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
Se creează astfel si legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor), iar aceasta consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 3761/22.12.2014, Tribunalul Ilfov a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții O. C. G. C. și, respectiv, I. M. au fost asociați, ultimul fiind și administratorul debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a făcut vreo dovadă în acest sens; aceeași este situația și în ceea ce privește cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege, care se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe; în orice caz, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nedepunerea documentelor la dosar nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâților de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Astfel, reclamanta nu a vizat probarea în sine a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, invocată a fi fost săvârșită de către pârâți, în una dintre alternativele referitoare la neținerea contabilității în condițiile legii, determinarea dispariției unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, ci a avut în vedere doar o eventuală consecință posibilă a faptei respective și anume, nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale teritoriale sau în procedura insolvenței. Or, nedepunerea documentelor respective poate avea, evident, multe alte cauze decât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d și nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta respectivă, în acest context legiuitorul neprevăzând nici o prezumție referitor la o eventuală legătură dintre acestea. De altfel, atât Legea nr.82/1991 cât și Legea nr.85/2006 leagă alte consecințe juridice de nedepunerea documentelor contabile, în ambele ipoteze menționate, iar ca faptă în sine, nedepunerea documentelor contabile nu este cuprinsă în enumerarea limitativă a categoriilor de fapte cuprinsă în art.138 alin.1 în raport cu care se poate avea în vedere atragerea răspunderii patrimoniale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului, s-a arătat că sunt întrunite condițiile impuse de art. 138 din L 85/2006 pentru atragerea răspunderii pârâtei, respectiv prejudiciul constând în pasivul societății, precum și fapta ilicită, întrucât pârâta nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței, deși lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitatea depuse la dosar că a notificat atât societatea debitoare cât și pe administratorul acesteia cu privire la depunerea documentelor contabile. Or, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinare a bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor care se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plăți.
Apreciază apelanta că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform art.28 din legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
În ceea ce privește aspectul vinovăției, apelanta apreciază că administratorul societății a prevăzut și urmărit consecințele faptelor sale.
Referitor la raportul de cauzalitate se arată că acesta privește relația dintre fapta, respectiv activitatea defectuoasă realizată de pârât, care s-a repercutat asupra rezultatelor economice ale societății, determinând în final starea de insolvență a acesteia.
Se mai adaugă că existența stării de insolvență este prezumată cât timp există o hotărâre irevocabilă care atestă acest lucru, precum și faptul că după realizarea procedurilor legale, societatea nu și-a achitat debitul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ., L 85/2006.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea constată următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, Curtea apreciază că neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d. Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a pârâtului sau pentru refuzul de colaborare al acesteia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea A.J.F.P. ILFOV cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.3761 din 22.12.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații I. M. domiciliat în com.G. . și O. –C. G.-C. domiciliat în București, ., .,., sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S.G. N. M.C. S.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.G.N./12.05.2015
Dact.G.M.-5 ex.
Fond: Tribunalul Ilfov- Secția Civilă
Președinte:P. V. Badița
| ← Contestaţie. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 375/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
