Contestaţie. Decizia nr. 375/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 375/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 259/122/2013/a1*

Dosar nr._ (Număr în format vechi 618/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 375/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. G.

JUDECĂTOR P. I.

JUDECĂTOR M.-SPERANȚA C.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta creditoare A. L. IFN SA PRIN MANDATAR A. PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL împotriva Sentinței civile nr. 400/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă, în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatele creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, G. C. C. și N. A. și intimata debitoare . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSOLV IPURL ȘI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSEVAL IPURL .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta creditoare, prin avocat Butan I. L. cu împuternicire avocațială la fila 20 din dosar, intimații creditori G. C. C. și N. A., prin avocat D. C. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata debitoare PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSOLV IPURL, reprezentat de avocat I. B. care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Intimații creditori, G. C. C. și N. A., prin avocat, depun la dosar note de ședință în cadrul cărora dezvoltă excepția lipsei de interes a recurentei creditoare în formularea prezentei căi de atac, excepție pe care a invocat-o oral al termenul precedent.

Curtea acordă cuvântul părților pe excepția lipsei de interes a recurentei creditoare în formularea și susținerea prezentei căi de atac.

Intimații creditori, G. C. C. și N. A., prin avocat, solicită instanței admiterea excepției astfel cum a fost formulată și motivată prin notele scrise și pe cale de consecință respingerea recursului ca fiind lipsit de interes.

Apreciază că din moment ce s-a trecut la procedura falimentului, fiind confirmat în calitate de lichidator judiciar INSOLV IPURL, interesul ca acest practician în insolvență să nu mai fie administrator judiciar nu mai este de actualitate.

Recurenta creditoare, prin avocat, solicită instanței respingerea excepției lipsei de interes a acesteia în promovarea recursului, ca neîntemeiată, apreciind că are interes în formularea prezentei căi de atac întrucât urmărește anularea în parte a hotărârii și a procesului verbal al adunării creditorilor din data de 27.06.2013.

Intimata debitoare PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSOLV IPURL, reprezentat de avocat, solicită instanței admiterea excepției lipsei de interes a recurentei creditoare în formularea prezentei căi de atac.

Curtea unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților pe cererea de recurs.

Recurenta creditoare, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat prin cererea de recurs.

La interpelarea instanței arată că a atacat sentința numai sub aspectul confirmării administratorului judiciar și stabilirea onorariului.

Intimații creditori, G. C. C. și N. A., prin avocat, depun la dosar concluzii scrise, solicitând instanței pentru motivele arătate pe larg prin acestea respingerea recursului ca nefondat.

Intimata debitoare PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSOLV IPURL, reprezentat de avocat, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ din 3.07.2013 creditorul BCR SA a formulat contestație împotriva hotărârii Adunării creditorilor și a procesului verbal de ședință din 27.06.2013 întocmite pentru debitorul insolvent ., solicitând desființarea acestora pentru nelegalitate.

În fapt, creditorul a arătat că asociații societății debitoare, creditorii cu creanțe subordonate, d-nul G. C. C. și d-na N. A. au convocat Adunarea creditorilor pentru data de 27.06.2013 ora 15,00 publicată în BPI nr._/21.06.2013 cu următoarea ordine de zi:informarea creditorilor cu privire la activitatea administratorului judiciar; luarea de măsuri urgente de consolidare a imobilului situat în ., precum și înstrăinarea parțială a apartamentelor ce fac parte din imobilul susmenționat, având în vedere pericolul real de degradare a imobilului, precum și impactul tendinței de scădere dramatică a prețului pe piața imobiliară, cu consecințe grave pentru creditori; confirmarea administratorului judiciar și stabilirea onorariului său.

Creditoarea BCR, creditor garantat ce deține o pondere de 45,8% din masa credală a fost reprezentată în cadrul Adunării Creditorilor, a solicitat prorogarea punctului 2 și 3 și a votat împotrivă, întrucât exista contestații la tabelul preliminar, respectiv împotriva creanțelor subordonate și salariale, a căror soluționare poate modifica ponderea la masa credală a fiecărui creditor.

În ceea ce privește numirea unui alt administrator judiciar și stabilirea remunerației acestuia nu au fost pe ordinea de zi, deci este nulă, neputând fi supusă la vot, fapt arătat de către BCR SA în cadrul procesului verbal votând împotriva și acestei propuneri.

Arată că deși votul a fost foarte clar exprimat creditorii care au convocat adunarea creditorilor, respectiv d-nul G. și d-na N. cu o pondere de 54% din masa credală și cu 54% din creanțele prezentate au decis să ia act de lipsa unei activități concrete din partea administratorului judiciar provizoriu, respectiv s-a decis angajarea unei firme de evaluare și a unui expert structurist, efectuarea de lucrări de consolidare și de finisaje a imobilului, precum și vânzarea imediată a apartamentelor, separat după obținerea acordului creditorilor, a infirmat administratorul judiciar Inseval IPURL și desemnarea administratorului judiciar pe Insolv Solution SPRL, cu sediul în Pitești, .,A, parter, județul Argeș și punct de lucru în București, ..16A, ., sector 2, stabilindu-i o retribuție lunară de 2500 lei, plus TVA și un onorariu de succes de 4% plus TVA din sumele atrase la masa credală.

Consideră că hotărârea adunării creditorilor este nelegală și solicită desființarea acesteia pe următoarele considerente:

Deși pe ordinea de zi a adunării creditorilor nu există desemnarea unui alt administrator judiciar și stabilirea onorariului acestuia, creditorii subordonați au aprobat desemnarea administratorului judiciar Insolv Solution SPRL, stabilindu-se o retribuție de 2500 lei plus TVA și un onorariu de succes de 4% plus TVA din sumele atrase la masa credală.

De asemenea, s-a decis angajarea unei firme de evaluare a imobilului și a unui expert structurist în vederea efectuării de lucrări de consolidare și de finisare a imobilului, precum și vânzarea imediată a apartamentelor deși nici aceste măsuri nu au fost menționate expres pe ordinea de zi.

Arată că aceste decizii de numire a unui alt administrator judiciar și stabilirea onorariului, precum și de angajare a unei firme de evaluare a imobilului și a unui expert structurist în vederea efectuării de lucrări de consolidare și de finisare a imobilului, precum și vânzarea imediată a apartamentelor excede ordinea de zi stabilită pentru adunarea creditorilor, iar la adunarea creditorilor nu au participat titularii tuturor creanțelor înscrise în tabelul de creanțe, de natură a atrage nulitatea deliberărilor și pe cale de consecință, a hotărârii luate cu ocazia adunării creditorilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ 3/a2 administratorul judiciar provizoriu Inseval IPURL a formulat contestație împotriva hotărârii Adunării creditorilor și a procesului verbal de ședință din 27.06.2013 solicitând anularea acestora pentru motive de nelegalitate.

Prin încheierea de ședință din 9.09.2013 judecătorul sindic a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr._, întrucât între cauze există o strânsă legătură, fiind vorba despre o contestație împotriva acelorași acte (hotărârea Adunării creditorilor și proces verbal de ședință din 27.06.2013).

Prin notele scrise depuse creditorii G. C. C. și N. A. au solicitat respingerea contestațiilor formulate ca nefondate și menținerea actelor atacate ca fiind temeinicie și legale.

În probațiune părțile au depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza adoptării hotărârii Adunării creditorilor din 27.06.2013, precum și procesul verbal al ședinței respective.

Prin sentința comercială nr.489/16.09.2013 a Tribunalului G. s-a respins contestația formulată de administratorul judiciar Inseval IPURL ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, admițându-se contestația creditorului BCR SA cu consecința anulării procesului verbal și a hotărârii Adunării creditorilor din 27.06.2013.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditorii G. C. C. și N. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.523/3.03.2014 a Curții de Apel București s-au admis recursurile declarate de creditori, s-a casat în parte sentința și s-a trimis spre rejudecare pricina în referire la contestația formulată de creditorul BCR SA, sentința fiind menținută cu privire la soluția dată contestației formulate de administratorul judiciar Inseval IPURL.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut, în esență, faptul că tribunalul nu a analizat argumentele contestatorului sau le-a analizat greșit, motiv pentru care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare unitară.

După pronunțarea deciziei nr.523/2014 dosarul a fost primit la Tribunalul G. și înregistrat sub nr._ din 06.06.2014, pricina urmând a fi rejudecată sub aspectul contestației formulate de BCR SA împotriva procesului verbal de ședință și hotărârii Adunării creditorilor din 27.06.2013, aspecte rămase în investirea instanței.

În cadrul procedurii de rejudecare părțile nu au solicitat administrarea de probe noi.

Tribunalul G. prin sentința civilă nr. 400 din 9.09.2014 a admis în parte contestația formulată de creditorul BCR SA împotriva hotărârii Adunării creditorilor și a procesului verbal din 27.06.2013 în contradictoriu cu creditorii G. Constanitn C. și N. A., a dispus anularea parțială a hotărârii și procesului verbal menționat în alineatul precedent numai în ceea ce privește punctul 2 referitor la decizia de angajare a unei firme de evaluare și a unui expert structurist, efectuarea de lucrări de consolidare și finisare a imobilelor, precum și vânzarea imediată a apartamentelor și pe cale de consecință, a confirmat în calitate de administrator judiciar definitiv pe Insolv Solution SPRL cu un onorariu lunar de 2500 lei fără TVA precum și un onorariu de succes de 4% fără TVA din sumele atrase la masa credală, sub rezerva plății din averea debitorului, acesta urmând să-l înlocuiască în funcție pe administratorul provizoriu INSEVAL IPURL, a obligat pe debitor să plătească Inseval IPURL suma de 3000 lei, fără TVA reprezentând onorariu de administrare judiciară provizorie și pe administratorul provizoriu Inseval IPURL să predea de îndată către noul administrator judiciar definitiv Insolv Solution SPRL toate documentele preluate în exercitarea funcției de administratorul judiciar provizoriu, dacă este cazul, a menținut celelalte dispoziții din hotărârea Adunării creditorilor și procesul verbal din 27.06.2013 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că, creditorii G. C. C. și N. A. au convocat adunarea creditorilor privind pe debitorul insolvent . pentru ziua de 27.06.2013 la sediul societății cu următoarea ordine de zi: - informarea creditorilor cu privire la activitatea administratorului judiciar; -luarea de măsuri urgente de consolidare și conservare a imobilului situat în ., precum și înstrăinarea parțială de apartamente din acest imobil; -confirmarea administratorului judiciar și stabilirea onorariului său.

La ședință au participat creditorii G. C. C. (43,20% din masa credală), N. A. (10,8%), BCR SA (45,8%) și administratorul judiciar Inseval IPURL.

După discuțiile prealabile purtate și consemnate ca atare în procesul verbal al ședinței, prin votul majoritar al creditorilor G. C. C. și N. A., adunarea creditorilor a decis: - să se ia act de lipsa unei activități concrete din partea administratorului judiciar provizoriu; - să se angajeze o firmă de evaluare a imobilului și a unui expert structurist, efectuarea de lucrări de consolidare și finisare a imobilului ( de la roșu la cheie), precum și vânzarea imediată a apartamentelor, separat, după obținerea acordului creditorilor; - infirmarea administratorului judiciar Inseval IPURL și desemnarea în calitate de administrator judiciar a Insolv Solution SPRL cu retribuția lunară de 2500 lei, plus TVA, precum și un onorariu de succes de 4% plus TVA din sumele atrase la masa credală; - se ia act că ședința Adunării creditorilor din 01.07.2013 rămâne fără obiect, și pe cale de consecință, se anulează.

În ceea ce privește primul motiv de contestație invocat de creditorul BCR SA tribunalul a considerat că este nefondat, întrucât al treilea punct al ordinii de zi a ședinței din 27.06.2013 conform convocatorului, era confirmarea administratorului judiciar provizoriu desemnat de instanță și stabilirea onorariului său.

Faptul că cei doi creditori G. C. C. și N. A. au format o majoritate în cadrul adunării creditorilor și au decis în sensul înlocuirii administratorului judiciar provizoriu cu un alt administrator judiciar agreat de aceștia în persoana Insolv Solution SPRL nu înseamnă că s-a lărgit ordinea de zi anunțată prin convocator, soluția fiind în limitele convocării întrucât decizia de înlocuire (de infirmare) a administratorului judiciar reprezintă teza negativă a confirmării ce făcea obiectul ședinței.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de contestație tribunalul a reținut că este nefondat, întrucât prin sentința comercială nr.488/2013 a Tribunalului G. așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr.525/3.03.2014 a Curții de Apel București, s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil calitatea de creditori a numiților G. C. C. și N. A. care, împreună dețin 54% din masa credală, situație în care votul acestora din ședința din 27.06.2013 bazat pe această pondere în masa credală a fost legal.

În ceea ce privește al patrulea motiv de contestație tribunalul a constatat că este nefondat întrucât cu ocazia votului exprimat în ședința Adunării creditorilor din 27,.06.2013 creditorii G. C. C. și N. A. nu s-au aflat în conflict de interese, deși sunt asociați, administratori și creditori ai debitorului insolvent.

Astfel, tribunalul a reținut că situația abținerii de la vot reprezintă o limitare gravă a dreptului creditorului care și-a declarat creanța și care a făcut obiectul verificării și înregistrării la masa credală.

Reprezentând o limitare gravă a dreptului unui creditor de a vota, un asemenea caz trebuie să facă obiectul unui caz expres și limitativ prevăzut de legea insolvenței de interdicție de a vota.

În măsura în care legiuitorul a dorit să limiteze influența creditorilor care direct/indirect controlează/sunt controlați de debitor a introdus un caz expres și limitativ de interzicere a dreptului de vot în Adunarea creditorilor, cum este cazul prevăzut de art.100 alin.5 din Legea nr.85/2006 (votarea planului de reorganizare).

În consecință, neexistând un caz de interdicție de vot rezultă că G. C. C. și N. A. nu trebuiau să se abțină de la vot, așa cum afirmă creditorul contestator BCR SA, în baza pretinsului conflict de interese.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație tribunalul l-a constatat ca întemeiat, sens în care contestația creditorului BCR SA a fost admisă în parte.

Astfel, tribunalul a constatat că decizia adoptată în majoritate de către cei doi creditori a excedat ordinea de zi anunțată prin convocator pe de o parte, iar pe de altă parte a excedat momentul procesual la care se afla procedura insolvenței debitorului C. I. SRL.

Decizia de a desemna un evaluator și un structurist, de a efectua finisaje de la roșu la cheie, nu apar în convocatorul ședinței întocmit de cei doi creditori, așa încât adoptarea unei asemenea deciziei este nelegală, atât timp cât s-a depășit ordinea de zi anunțată.

Dintr-o altă perspectivă de nelegalitate tribunalul a reținut că o asemenea decizie nu este atributul exclusiv al Adunării creditorilor, ci aceasta trebuie să colaboreze cu administratorul/lichidatorul judiciar, cu comitetul creditorilor și cu judecătorul sindic în vederea desemnării de persoane de specialitate care să evalueze imobilul său să efectueze lucrări de structură, conform art.23 din Legea nr.85/2006

Pe de altă parte, acest punct din decizie excede momentul procesual la care se afla procesul de insolvență (perioada de observație), situație în care o strategie de gestionare sau valorificare a activelor debitorului nu putea fi decisă decât în legătură cu un eventual plan de reorganizare ( pe care în prezent cei doi creditori nu îl mai susțin) sau într-o procedură de faliment general care, la acel moment, nu era deschisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A. L. IFN S.A București, cesionara contractului de cesiune încheiat la 17.12.2014 cu cedentul B. C. Română SA, criticând soluția pronunțată pentru următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ 3/al, creditoarea BCR SĂ a formulat contestație împotriva hotărârii Adunării creditorilor și a Procesului-verbal din data de 27 iunie 2013 întocmite pentru debitoarea C. I. SRL, solicitând desființarea acestora pentru nelegalitate. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ 3/a2 administratorul judiciar provizoriu INSEVAL IPURL a formulat contestație împotriva acelorași acte anterior menționate, solicitând admiterea contestației și anularea actelor pentru motive de nelegalitate. Având în vedere strânsa legătură între cele două dosare, judecătorul sindic a dispus conexarea, urmând a fi soluționat dosarul nr._ 3/al.

Prin Sentința comercială nr. 489/16.09.2013 a Tribunalului G., s-a respins contestația administratorului judiciar provizoriu ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, admițându-se contestația formulată de creditoarea BCR SA cu consecința anularii procesului verbal și a hotărârii Adunării creditorilor din data de 27 iunie 2013. împotriva sentinței anterior menționate au declarat recurs creditorii G. C. C. și N. A..

Prin Decizia civila nr. 523/03.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, s-au admis recursurile declarate de creditori, s-a casat în parte sentința și s-a trimis spre rejudecare pricina cu referire la contestația formulată de creditoarea BCR SA, sentința fiind menținută cu privire la soluția data contestației formulată de administratorul judiciar provizoriu INSEVAL IPURL.

Prin Sentința comercială nr. 400/09.09.2014 a Tribunalului G., s-a admis în parte contestația formulată de creditoarea BCR SA împotriva hotărârii Adunării creditorilor și a Procesului verbal din 27 iunie 2013 în contradictoriu cu creditorii G. C. C. și N. A.. Împotriva acestei SSET L. IFN SA a formulat recurs, apreciind că judecătorul sindic în mod greșit a interpretat dispozițiile legale aplicabile în speța dedusa judecații, impunându-se admiterea în tot a contestației formulate de creditoarea BCR SA.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor."

De asemenea, alineatul (8) al articolului 14 stabilește termenul de contestare a acestor măsuri - "cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor [...]"

Ședința a fost convocată prin Convocator nr. 1/19.06.2013 publicată în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr._/21.06.2013, pentru data de 27 iunie 2013, având ca puncte pe ordinea de zi: Informarea creditorilor cu privire la activitatea administratorului judiciar; Luarea unor masuri urgente de consolidare și conservare a imobilului, precum și înstrăinarea parțială a apartamentelor ce fac parte din imobil, având în vedere pericolul real de degradare a imobilului; Confirmarea administratorului judiciar și stabilirea onorariului sau.

În primul rând, art. 13 din Legea speciala stabilește cu titlu imperativ că „adunarea creditorilor va fi convocată și prezidată de administratorul judiciar, [...]dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel." Având în vedere că legea prevede posibilitatea creditorilor care dețin creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a acestora să convoace Adunarea creditorilor, pentru a fi prezidata, legiuitorul nu mai prevede nicio excepție. Raportat la situația de fapt, apreciază că adunarea creditorilor, deși convocată în mod legal, nu a fost prezidată de administratorul judiciar, în condițiile în care acesta a fost prezent.

Cu privire la primul punct de pe ordinea de zi contestatoarea creditoare a votat în sensul că a luat la cunoștință de afirmațiile creditorilor ce au convocat Adunarea creditorilor. Cu toate acestea, creditorii care au convocat adunarea creditorilor au decis că se ia act de lipsa unei activități concrete din partea administratorului judiciar provizoriu, denaturând înțelesul votului exprimat de creditoarea contestatoare.

În ceea ce privește al treilea punct de ordinea de zi – confirmarea administratorului judiciar și stabilirea onorariului sau - apreciază interpretarea dată de judecătorul sindic greșita întrucât nu o poate îmbrățișa opinia că cei doi creditori formând o majoritate, pot decide înlocuirea administratorului judiciar provizoriu cu un alt administrator judiciar agreat.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) "orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nulă, cu excepția cazului în care la ședința participa titularii tuturor creanțelor." Potrivit înregistrărilor din Tabelul creanțelor C. I. SRL unde sunt înscriși mai mulți creditori, și-au exprimat punct de vedere doar creditoarea BCR SA și cei doi creditori care au convocat adunarea. Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate și faptul că nu toți creditorii îndreptățiți și-au exprimat votul în scris, a apreciat că în mod greșit au fost deciziile a căror anulare se cere.

Rațiunea pentru care se solicita ca în convocator să fie cuprinse în mod obligatoriu punctele de pe ordinea de zi a ședinței adunării creditorilor o reprezintă tocmai evitarea discutării unor chestiuni necuprinse în convocare.

Sancțiunea discutării/adoptării unor astfel de măsuri în afara ordinii de zi este nulitatea. Mai mult decât atât prin convocator nu i s-a adus la cunoștință propunerea creditorilor de infirmare a administratorului judiciar provizoriu și desemnarea unuia nou, agreat de aceștia în calitate de creditori majoritari. Decizia creditorilor de a desemna un administrator judiciar agreat este nelegală, dat fiind faptul că creditorii s-au aflat în imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere pertinent referitor la cele decise.

Soluția îmbrățișată excede ordinii de zi anunțate prin convocator, creditorii majoritari având posibilitatea de a adopta o hotărâre de înlocuire a administratorului judiciar provizoriu, distincta de hotărârea din procesul verbal al adunării creditorilor. Cu atât mai mult este evidențiată intenția acestora de fraudare, în condițiile în care împotriva creanțelor deținute de cei doi s-a formulat contestație. Prin validarea acestor masuri se lezează drepturile creditoarei BCR SA, fără a mai avea posibilitatea de a fi repuși în situația inițială. Acest lucru s-a întâmplat, prin admiterea contestației formulate de creditoarea BCR SA, fiind astfel diminuată creanța deținută de cei doi creditori majoritari temporari.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea contestației ca întemeiată cu consecința anularii în întregime a hotărârii și procesului verbal al Adunării creditorilor din data de 27.06.2013.

În contradictoriu intimatul a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes, întrucât debitoarea se află în faliment, astfel încât recurenta nu mai are un interes practic în a insista în anularea procesului – verbal atacat.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge recursul ca lipsit de interes pentru următoarele:

La data de 27.06.2013, a avut loc ședința Adunării creditorilor debitoarei . - în insolvență întocmindu-se pe cale de consecință procesul verbal, atacat de către creditoarea BCR SA.

La data de 30.09.2014, prin hotărârea intermediarăa nr. 459/20 irevocabilă, în Dosarul nr._ 3, Tribunalul G. a dispus trecerea la faliment a debitoarei, confirmând în calitate de lichidator pe INSOLV SOLUTIONS SPRL.

Interesul, una dintre condițiile exercițiului acțiunii civile, reprezintă folosul practice pe care îl obține partea prin întreprinderea demersului judiciar. Or, în condițiile în care stadiul procedurii este falimentul, recurenta nu are interes în anularea procesului verbal atacat.

Mai mult, una din condițiile interesului este că acesta să fie actual. Așa cum s-a arătat mai sus, având în vedere faptul că INSOLV SOLUTIONS SPRL a fost confirmat în calitate de lichidator, este evident faptul că interesul ca acest practician să nu mai fie administrator judiciar nu mai este de actualitate.

Pentru aceste motive, Curtea va admite excepția lipsei de interes invocată de intimată și va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca lipsit de interes recursul formulat de recurenta creditoare A. L. IFN SA PRIN MANDATAR A. PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL împotriva Sentinței civile nr. 400/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă, în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatele creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, G. C. C. și N. A. și intimata debitoare . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSOLV IPURL ȘI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSEVAL IPURL .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015.

Președinte,

G. G.

Judecător,

I. P.

Judecător,

M.-SPERANȚA C.

Grefier,

C. L.

Red.Jud. G.G.

Tehnored.A.A.

2 ex./16.07.2015

Tribunalul G.

Judecător sindic: I. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 375/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI