Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 763/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 22860/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 763 A
Ședința publică de la 11 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR M. C. S.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 împotriva sentinței civile nr.807 din 27.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.411 alin.1 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, reține următoarele:
La data de 03.03.2014, creditorul DGRFP București, Biroul Juridic C. nr.2, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice a depus la Tribunalul București cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtei D. A., cerere ce a fost înregistrată sub nr._ .
În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă arată că pârâta, deși cunoștea că societatea se afla în încetare vădită de plăți, nu și-a îndeplinit obligația legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ci a continuat în propriul interes activitatea neprofitabilă a societății, ceea ce a condus la majorarea datoriilor existente și ajungerea debitoarei în insolvență.
Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtei la plata pasivului societății debitoare.
În drept, creditoarea-reclamantă a invocat art.138 alin.1 lit.c), din Legea nr.85/2006.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.807/27.01.2015, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând dispozițiile legale incidente în cauză,instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Analizând probatoriul administrat în cauză,instanța constată că reclamanta D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - BIROUL JURIDIC C. 2 susține că starea de insolvență a debitoarei . SRL a fost cauzată de către pârâta D. A., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către acesta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență, respectiv era obligată să depună o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenței.
În privința săvârșirii faptei ilicite imputate pârâtei, instanța a constatat că reclamanta-creditoare nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâta, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
Instanța a mai reținut că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârâtă ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.c) din lege și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a unei asemenea fapte nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamanta a invocat o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.c) și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea reclamantă, solicitând schimbarea ei și, pe cale de consecință, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei.
În motivarea apelului, a arătat creditoarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Se mai susține că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Cu privire la prejudiciul cauzat, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ., coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimatului - pârât nu poate fi atrasă dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.807 din 27.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. A. cu domiciliul în București, ., ..1, ., sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S.G. N. M.C. S.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.G.N.
Dact.G.M.-4 ex.
Fond: Tribunalul București – Secția a VII Civilă
Președinte:C. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
