Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1220/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1220/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 32609/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 816/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1220
Ședința publică de la 11 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 873/28.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul – pârât N. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimat avocat Eugeniu P. cu delegație avocațială la dosar fila 38.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul prin avocat solicită respingerea căi de atac, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. _/3 DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1/2013/a1, creditorul DGRFP BUCURESTI IN REPREZENTAREA AFP SECTOR 1 a chemat în judecată paratul N. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige la suportarea pasivului debitorului ..
Mentioneaza creditorul ca potrivit dispoziitilor art 138 lit c din legea insolventei a fost instituit de catre legiuitor principiul apararii drepturilor creditorilor fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege, in speta, paratul dispunand in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati, neconformandu-se dispozitiilor potrivit carora reprezentantii societatii creditoare sunt obligati in baza art. 27 din legea 85/2006 sa solicite aplicarea dispozitiilor legii insolventei in situatia in care starea de insolventa este iminenta sau atunci când se afla in incetare de plati.
De asemenea arată creditorul că, societatea debitoare nu a depus actele contabile, lichidatorul neintrând in posesia documentelor prevazute de art. 28 din legea 85/2006, instituindu-se astfel prezumtia relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea.
În drept au fost invocate disp. art. 138 alin.1 lit. c și d, Legea nr.85/2006.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 873/28.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. _ cererea de angajare a răspunderii a fost respinsă ca neîntemeiată.
A reținut Tribunalul că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale: existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la incetarea de plăți, reținem că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.
În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la incetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 16 martie 2015, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 20.03.2015.
Prin cererea de apel, apelanta – creditoare a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului.
În motivare se arată că prin faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Apreciază apelanta că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Se mai susține că nedepunerea actelor contabile creează o prezumție relativa a neținerii contabilității în conformitate cu legea, pentru aceasta răspunzând administratorii (art. 198 și 73 din Legea nr. 31/1990, art. 10 din Legea nr. 82/1991), iar în cazul răspunderii contractuale culpa este prezumată. Fapta ilicită poate să constea și într-o omisiune, rezultând cu claritate culpa.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea căi de atac.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul, Curtea reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Referitor la susținerea în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Nu poate fi primită teza apelantei că numai fapta trebuie dovedită în lipsa unei dispoziții legale exprese.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, apelanta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul că au continuat o activitatea care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, fără a indica în concret care este această activitate.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimatei – pârâte nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, de a fi făcut să dispară unele documente contabile sau de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimatul se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nepredarea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Chiar dacă nepredarea documentelor duce la nașterea unei prezumții simple în sensul existenței faptelor pretinse de partea adversă, astfel cum afirmă și apelanta, pentru a considera îndeplinite și restul condițiilor legale, nu se poate apela tot la prezumții în lipsa unor probe.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Simplele prezumții, deduse din neprezentarea actelor contabile, necoroborate cu nici un alt mijloc de probă, nu pot forma convingerea săvârșirii unor fapte de natura celor prevăzute de lege și nici nu relevă legătura cauzală cu ajungerea societății în stare de insolvență.
Susținerile apelantei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, în lipsa oricărei probe, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 ncpc, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților-pârâți săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006,, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 480 ncpc,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta - reclamantă D. G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, cu sediul în București, .. 13 sector 1, împotriva sentinței împotriva sentinței civile nr. 873/28.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul – pârât N. G., cu domiciliul în București, ., .. 1, ., sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. N. S. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. C.N.I.
4 ex./16.09.2015
Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă – judecător M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
