Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 207/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 39071/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2661/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 207/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
JUDECĂTOR M. B.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA AFP SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr.8082/07.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față retine următoarele:
Prin sentința civila nr.8082/07.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 reprezentata de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București in contradictoriu cu parata Vaider M. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța aceasta sentință prima instanța a reținut ca prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 17.12.2013 în cauza nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Elacris 2002 S.R.L.
În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu o creanță în cuantum de 169.630 lei.
Ca urmare a valorificării tuturor bunurilor aflate în patrimoniul societății debitoare și a distribuirii fondurilor rezultate, prin sentința nr. 3928 pronunțată la data de 08.04.2014, Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâtei V. M., în calitate de administrator al debitoarei, solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului societății.
Faptele imputate de către reclamantă pârâtei vizează continuarea de către acesta a unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, prin omisiunea de a se adresa Tribunalului, în vederea aplicării prevederilor Legii insolvenței.
Instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Instanța reține că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale.
În acest sens se reține că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.
Examinând susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale antemenționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța reține în primul rând că pârâta a avut calitatea de administrator al societății debitoare, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pe cale de consecință este întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța reține că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta s-a limitat la simple alegații referitoare la omiterea de către pârâtă, cu știință, de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății îndată ce a observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c) în persoana acesteia.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, instanța apreciază că simpla calitate de administrator statutar nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c).
Atragerea răspunderii pârâtei nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâtei și legătura de cauzalitate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, ce privește fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au determinat-o ori au contribuit la aceasta, motiv pentru care angajarea răspunderii nu poate interveni pentru o faptă ulterioară apariției insolvenței, respectiv omisiunea de a formula cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile.
În considerarea aspectelor anterior expuse, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada ipotezei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Totodată, instanța a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea Direcția generală Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a ..
In motivarea apelului s-a arătat că in cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 in sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii cu mult înainte de data deschiderii procedurii.
In vederea realizării acestui deziderat legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr.85/2006 din care rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei însuți aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația in care această stare este iminentă. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
In această situație, arată apelanta, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
In drept s-au invocat prevederile art.466 si urm C.pr.civ, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
Intimata, legal citata, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și in raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, Curtea reține că apelanta, deși a invocat aceste prevederi nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator – pârâta în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
În speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtei de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de apel, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Pentru acestea considerente, în temeiul dispozițiilor articolului 480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in București ., sector 2 împotriva sentinței civile nr.8082/07.10.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. M., cu domiciliul in București, ., ., st.1, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi 12.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. C. M. B.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.jud.A:C/th.red.jud.A.C
4 ex/23.02.2015
………………………………………….
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic:E. B. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 110/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








