Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 493/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 493/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 418/93/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1543/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI A CIVILĂ
….
DECIZIA CIVILĂ NR.493 R
Ședința publică de la data de 16 Septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDETENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva sentinței civile nr.833 din 11.03.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov– Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. D G. A M A. și N. A. MOHAMAD AL H..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.223 alin.3 NCPC. Se mai învederează faptul că intimatul N. A. Mohamed Al H. a depus întâmpinare.
Curtea, constată că prin raportare la data inițială a dosarului, 5.02.2013, când a fost formulată cererea de deschidere a procedurii insolvenței, sunt incidente în cauză dispozițiile Vechiului Cod de Procedură Civilă și ale Legii 85/2006, forma în vigoare anterior datei de 15.02.2013, motiv pentru care califică calea de atac ca fiind recurs și dispune trecerea dosarului pe lista de recursuri.
Ca urmare a calificării căii de atac,Curtea se constituie în complet de recurs, prin includerea celui de al treilea membru al completului, respectiv, d-na judecător I. G..
Curtea, în complet legal constituit, invocă excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare atât asupra excepției invocate cât și asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ /a1, la data de 29.10.2014, reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a chemat în judecată pe pârâții M. D G. A M A. și N. A. Mohamed Al H., în calitate de administratori ai societății debitoare S.C. „Candy Box” SRL, solicitând instanței de judecată angajarea răspunderii în temeiul art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin încheierea din data de 26.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva S.C. „Candy Box” SRL.
Urmare a notificării de deschidere a procedurii instituția reclamantă a formulat cerere de admitere a creanței în data de 23.04.2013, prin care a solicitat înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 72.292 lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe plătitor.
Creanța solicitată de instituția reclamantă a fost admisă și înscrisă de către lichidatorul judiciar atât în tabelul preliminar cât și în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțeleg acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
În speță, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din Legea insolvenței, încălcând astfel dispozițiile exprese ale art.35 din același act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la încetarea de plăți. În susținere se invocă dispozițiile art.9 alin.1 din legea nr.82/1991 a contabilității, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art.28 din Legea nr.85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți. În acest sens precizează și faptul că din verificările efectuate rezultă că reprezentantul legal al debitoarei nu și-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Legii nr.31/1990 și ale Legii contabilității.
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțeleg acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Scopul reglementarii dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele asociaților care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii asociaților pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 „obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat” or, acceptând desemnarea, asociatul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu culpa ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Conform art.73 alin.1 din Legea nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare, „administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere”, aceasta fiind o obligație esențială a mandatarului ce rezultă din contractul încheiat cu persoana juridică. Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
S-a susținut că se creează și legătura de cauzalitate între fapta ilicita a asociaților societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.138 lit. d și alin.3 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.82/1991 și O.G. nr.92/2003.
În susținerea cererii a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr.833/11.03.2015 pronunțată în dosarul nr.418/93/ 2013/a1 Tribunalul Ilfov – Secția civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a arătat că datorită lipsei documentelor contabile care să facă posibilă analizarea elementelor de activ și pasiv, și identificarea eventualelor persoane responsabile civilmente, cu indicarea beneficiarilor reali finali ai fluxurilor financiare. Potrivit art.4 prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacție ori o operațiune. Noțiunea de „beneficiar real” va include cel puțin: a) în cazul societăților comerciale….”.
De altfel, s-a mai arătat, instanța a dat posibilitatea reclamantului creditor să administreze probe de natură a proba cererea reclamantului, în speță înscrisuri pe baza căror reclamanta a pus la dispoziția lichidatorului fișa sintetică a debitorului, însă creditoarea nu a dat curs solicitărilor instanței, asumându-și astfel în mod integral prezenta soluție. Creditoarei, i s-a pus astfel în vedere prin comunicarea unei fotocopii după rezoluția judecătorului sindic, că are obligația de a depune cel târziu la termenul acordat de instanță o . documente. De asemenea, s-a pus în vedere creditoarei să se adreseze altor persoane/instituții, care dețin înscrisuri necesare în dovedire, inclusiv cele ce gestionează următoarele date și informații, sens în care urma să prezinte actele indicate expres.
Instanța a mai reținut și o altă circumstanță particulară a speței, ce constă în debitele reduse înscrise în tabelul creditorilor, aspect ce poate constitui o lipsă a unui comportament premeditat al reprezentanților debitorului în a crea un pasiv dezechilibrat în raport cu activele societății respectiv în a majora pasivul societății în mod nejustificat în lipsa activelor sau posibilităților reale de achitare a debitelor societății.
Mai mult decât atât, s-a reținut că ANAF a prezentat instanței cel mai recent bilanț contabil întocmit, depus la ANAF la 31.12.2012, din care rezultă că societatea avea un sold al totalului activelor circulante de 0 lei.
În lipsa unor probe concludente/indicii/suspiciuni, a indicat judecătorul sindic, nu se poate admite la acest moment o acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale.
Având în vedere circumstanțele particulare ale prezentei cauze, legate de obiectul de activitate al societății, sumele reduse datorate bugetului public și inexistența unor eventuale alte indicii, suspiciuni care să contureze posibilitatea implicării acestei societăți într-un circuit financiar calificat, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea organului de urmărire penală și nici atragerea răspunderii personale patrimoniale ale vreunei persoane.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 13 mai 2015, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 09 iunie 2015.
Prin cererea de apel creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, solicită modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților și obligarea acestora la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivare se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Amintind prevederile art.27 din legea nr.85/2006 apelanta susține că administratorii societății comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. Formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006 nu este o opțiune ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Se mai adaugă că acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.
Se mai adaugă că se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societăți debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și art.480 alin.2 și 3 C:pr.civ. coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 și ale legii nr.31/1990.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 09 iulie 2015, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul – pârât N. Ahmed Mohamed AL H. prin care s-au invocat excepțiile inadmisibilității motivat de faptul că acțiunea a fost introdusă ulterior închiderii procedurii insolvenței și lipsei calității procesuale active a apelantului raportat la prevederile art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006, iar pe fond s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Arată intimatul în apărare că nu a avut niciodată calitatea de administrator al societății, nu a întocmit acte de administrare și nici nu are obligația de a depune documente contabile, pe care, de altfel, nu le-a deținut niciodată.
Se mai arată că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, simplul fapt al lipsei bunurilor mobile și/sau imobile din patrimoniul debitoarei sau nedepunerea documentelor contabile neconstituind de plano o premisă a angajării răspunderii în temeiul art.1398 din legea nr.85/2006.
În drept au fost invocate prevederile art.205 și urm. C.pr.civ.
Intimatul – pârât M. D G. A M A., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
La termenul de judecată de la data de 16 septembrie 2015 Curtea a calificat calea de atac ca fiind recurs și a invocat excepția nulității recursului.
Asupra excepției nulității recursului, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.303 alin.1 C.pr.civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.306 „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.2”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.3021 alin.1 pct.3 C.pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după, caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În cauza de față recursul declarat de recurenta – reclamantă a fost motivat prin însăși cererea de recurs, însă criticile formulate de aceasta sunt străine de motivarea tribunalului dar și cererea de chemare în judecată pe care aceasta a formulat-o.
Astfel se constată că tribunalul a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a intimaților - pârâți întemeiată pe dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 (temei de drept indicat prin cererea de chemare în judecată), iar criticile formulate prin cerea de recurs nu vizează modul în care judecătorul sindic a interpretat și aplicat prevederile art.138 lit. c din legea nr.85/2006.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art.304 C.pr.civ.
Pentru a se putea realiza controlul de legalitate este necesar ca recurentul să își exprime nemulțumirea față de hotărârea pronunțată de prima instanță cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată (la limitele investirii) și la soluția dată în cauză.
Odată ce în litigiul de față tribunalul a pronunțat o soluție bazată pe prevederile art.138 lit. d din legea nr.85/2006, recurenta avea obligația de a indica prin cererea de recurs motive de nelegalitate care să vizeze strict soluția pronunțată.
Constatând că prin cererea de recurs s-au invocat critici străine de motivarea instanței de fond, Curtea apreciază că în cauză au fost nesocotite dispozițiile art.3021 C.pr.civ., motiv pentru care urmează să admită excepția nulității și să constate nul recursul declarat de recurenta – reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității.
Anulează recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.833/11.03.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. D G. A M A. și N. A. MOHAMAD AL H., pentru lipsa motivării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. A. P. I. G.
GREFIER
G. M.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – C. C. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
