Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1111/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12048/3/2014/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1111/A/2015
Ședința publică din data de 25.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant C.I.I. S. P. D., în calitate de lichidator judiciar al S.C. 12 S. S. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1869 din 24.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. N. J., S. G. A. și C. A..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că apelantul-reclamant, deși a indicat în cererea de apel că înțelege să administreze proba cu înscrisuri, nu a atașat aceste înscrisuri cererii de apel.
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de intimații-pârâți, constată că i-au fost atașate acte contabile și raportul privind cauzele insolvenței, care se regăsesc și în dosar procedurii de insolvență privind societatea S.C. 12 S. S. S.R.L., motiv pentru care nu pot fi considerate înscrisuri noi în calea de atac.
Curtea reține că atât apelantul-reclamant, cât și intimații-pârâți, au solicitat judecata în lipsă, constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la data de 21.10.2014 sub nr._, reclamantul C.I.I. S. P. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții G. N. J., S. G. A. și C. A., să dispună obligarea acestora din urmă la suportarea pasivului societății debitoare S.C. 12 S. S. S.R.L.
Prin sentința civilă nr.1869 din 24.02.2015, pronunțată în dosarul nr._ , Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că pârâții au avut calitatea de asociați ai societății debitoare, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pe cale de consecință este întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța reține că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art. 138 din lege.
Se arată că din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În speță instanța reține că reclamantul s-a limitat la simple alegații referitoare la încălcarea de către pârâți a obligației de ținere a contabilității, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) în persoanele acestora.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantului legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a asociaților în activitățile legate de managementul societății, instanța apreciază că simpla calitate de asociat nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d).
Atragerea răspunderii pârâților nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâților și legătura de cauzalitate.
În acest context se reține că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din lege fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea.
Niciuna dintre cele trei ipoteze nu a fost dovedită însă în cauză de către reclamant.
În opinia instanței de fond, împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. Mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia.
Or, sub acest aspect, judecătorul sindic reține că reclamantul face referire la simple prezumții, fără a indica niciun element concret care să reiasă cu certitudine din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în sensul indicării temeiniciei cererii de atragere a răspunderii. Înafara prejudiciului invocat, reprezentând pasivul societății debitoare, reclamantul apelează la prezumții atât pentru dovedirea faptei ilicite, cât și a legăturii de cauzalitate, fără a face vorbire despre vinovăția pârâților. Or, atragerea răspunderii pârâților nu poate fi rezultatul exclusiv al unor prezumții invocate de către lichidatorul judiciar, fără suficient suport faptic și probatoriu.
Pe cale de consecință, simpla constatare că pârâții nu au înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu este de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, o astfel de probă nu a fost făcută în cauză de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel C. S. P. D., înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 3.04.2015, prin care a solicitat schimbarea acesteia și admiterea cererii de atragere a răspunderii organului de conducere a societății.
În motivarea cererii s-a arătat că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din Legea insolvenței, deși lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitate depuse la dosar că a notificat atât societatea debitoare cât și administratorul acesteia cu privire la obligația depunerii documentelor contabile, fiind astfel încălcate dispozițiile exprese ale art.35 din același act normativ. În opinia recurentului lichidator nedepunerea documentelor instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
Se susține că din verificările efectuate rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Legii nr.31/1990 și ale legii contabilității.
Lichidatorul evidențiază caracterul delictual al răspunderii, precum și intenția legiuitorului prin enunțarea faptelor enumerate de art.138.
În opinia lichidatorului recurent în cauză sunt incidente și dispozițiile art.138 lit.c, sens în care citează prevederile art.27 din Legea nr.85/2006, și arată că formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile acestei legi nu este o opțiune, ci o obligație.
Sunt citate prevederile art.72 din Legea nr.31/1990 și se subliniază natura mandatului acordat administratorului care răspunde nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui.
În drept au fost invocate art.466 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
La data de 24.04.2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimații pârâți G. N. J., S. G. A., C. A., prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că pârâții au depus toate actele, evidențele contabile și financiare, iar la data la care li s-a solicitat prezența de către lichidator au răspuns acestei solicitări.
Se învederează instanței de apel că cererea de apel face trimitere la dispozițiile art.138 lit.c și d, în condițiile în care prin cererea introductivă lichidatorul a invocat prevederile art.138 lit. c.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate de către apelant, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În aceste condiții Curtea notează că apelantul a susținut prin cerea introductivă aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, iar prin cererea de apel este argumentată atât din perspectiva dispozițiilor art.138 lit.d, cât și a prevederilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Or, prin raportare la conținutul dispozițiilor art.477 și 478 din codul de procedură civilă, reclamantul apelant nu poate extinde limitele învestirii instanței de judecată direct în calea de atac. În condițiile date, Curtea găsește ca fiind întemeiate apărările formulate de către intimații pârâți sub acest aspect, astfel încât nu va cenzura afirmațiile lichidatorului apelant cu referire la incidența prevederilor art.138 lit.c din legea nr.85/2006.
În ceea ce privește cererea întemeiată pe prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, instanța de control judiciar arată că judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelantul a afirmat că intimații-pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu au depus actele și documentele contabile.
Din cercetarea probelor administrate în cauză Curtea concluzionează că afirmațiile lichidatorului judiciar nu corespund realității. Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată chiar de către administratorul societății debitoare, G. N. J., și a fost însoțită de documentele contabile impuse de prevederile legale incidente.
Poziția lichidatorului judiciar este contrazisă chiar de raportul întocmit de către acesta asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului . SRL, care analizează nemijlocit aceste documente financiar contabile, reținând în mod expres depunerea situațiilor financiare atât la Administrația Finanțelor Publice, cât și la Registrul Comerțului.
În situația anterior expusă, cădea în sarcina reclamantului apelant să evidențieze, punctual, care au fost documentele contabile pretins nepredate ori întocmite în mod necorespunzător.
Curtea subliniază că apelantul reclamant ar fi trebuit să dovedească legătura de cauzalitate cerută de lege, respectiv că pretinsa faptă a determinat starea de insolvență. Această dovadă nu a fost făcută în cauza prezentă.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelantul ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații-pârâți a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între pretinsa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. În acest context, simplele aserțiuni ale apelantului, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de formulat de apelantul-reclamant C.I.I. S. P. D., C.I.F._, cu sediul în București, Calea Crângași nr. 21, ., ., în calitate de lichidator judiciar al S.C. 12 S. S. S.R.L., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J40/_/2004, C.I.F._, cu sediul în București, .. 297, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1869 din 24.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. N. J., cu domiciliul în București, .. 297, ., ., sector 3, S. G. A., cu domiciliul în București, .. 6, ., . și C. A., cu domiciliul în București, .. 297, ., ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/7 ex./02.07.2015
Jud. Fond E. B.-M.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 888/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
