Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Încheierea nr. 18/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 41218/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1422/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. C.
Judecător: C. M. N.
Judecător: A. C.
Grefier: P. I. L.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE și a recursului formulat de recurentul – lichidator judiciar CII S. I. împotriva Sentinței civile nr.3332/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat – pârât P. V. G. M. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție calificarea în apel a cererii de recurs formulată de lichidator judiciar CII S. I..
CURTEA
Având în vedere că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 23 decembrie 2013, după . NCPC și a Legii nr.76/2012, iar cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 este o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale, urmând același regim juridic ca cererea de deschidere a procedurii insolvenței, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.8 și art.12 alin.1 din Legea nr.85/206 în forma modificată prin Legea nr.76/2012 care prevăd că hotărârile judecătorului - sindic sunt atacate cu apel, urmează să califice în apel a cererii de recurs formulată de lichidator judiciar CII S. I., astfel că
DISPUNE
Califică în apel a cererii de recurs formulată de lichidator judiciar CII S. I..
Față de calificarea căii de atac, pentru soluționarea apelului formulat de lichidatorul judiciar CII S. I. instanța se va constitui în complet de doi judecători, respectiv președinte Ș. C. C. și judecător C. M. N..
Pronunțată în ședința publică de la 18.06.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N. A. C.
GREFIER
I. L. P.
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1422/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1038
Ședința publică de la 18.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. C.
Judecător: C. M. N.
Grefier: P. I. L.
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE și de apelantul – lichidator judiciar CII S. I. împotriva Sentinței civile nr.3332/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat – pârât P. V. G. M. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
După calificarea în apel a cererii de recurs formulată de lichidator judiciar CII S. I., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.3332/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în contradictoriu cu pârâtul P. V. G. M. ca neîntemeiată și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 11.03.2014 în cauza nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei ..
În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare cu suma de 242 lei.
Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâtului P. V. G. M., în calitate de administrator al debitoarei, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului societății.
Faptele imputate de către reclamantă pârâtului vizează omisiunea acestuia de a depune documentele financiar contabile ale societății.
Instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Instanța reține că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale.
În acest sens se reține că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.
Examinând susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale antemenționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța reține în primul rând că pârâtul a avut calitatea de administrator al societății debitoare, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pe cale de consecință este întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța reține că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În speță instanța reține că reclamanta creditoare s-a limitat la simple alegații referitoare la încălcarea de către pârât a obligației de ținere a contabilității, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) în persoana acestuia.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, instanța apreciază că simpla calitate de administrator statutar nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d).
Atragerea răspunderii pârâtului nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate.
În acest context se reține că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din lege fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea.
Niciuna dintre cele trei ipoteze nu a fost dovedită însă în cauză de către reclamantă.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia.
Pe cale de consecință, simpla constatare că pârâtul nu a înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu este de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, o astfel de probă nu a fost făcută în cauză de către reclamantă.
În considerarea aspectelor anterior expuse, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada ipotezelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Totodată, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivare s-a arătat că apelanta a formulat cerere întemeiată pe art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 împotriva numitului P. V. G. M., care a fost respinsă de prima instanță.
S-a susținut că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale cu interpretarea greșită a legii.
S-a învederat că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate între cele două și prezumția de culpă a administratorului și asociatului debitoarei.
S-a menționat că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente constituind unul dintre motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Referitor la fapta ilicită s-a susținut că, potrivit art.1 al.1 și art.5 din Legea nr.82/1991 coroborat cu art.73 al.1 lit.c și art.73 al.2 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății care o pot exercita doar în caz de faliment al societății.
S-a precizat că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Cu privire la prejudiciu s-a învederat că acesta a fost stabilit în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, care nu a fost contestat.
În privința izvorului răspunderii civile s-a indicat că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea), primând calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
S-a mai arătat că, potrivit art.11 al.1 din Legea nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective, iar administratorul are de îndeplinit un contract tacit de mandat, conform art.72 din Legea nr.31/1990.
Referitor la legătura de cauzalitate s-a menționat că societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizarii de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obliga la savarsirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit, iar depunerea documentelor contabile prevăzute de lege, fiind accesorii desfasurarii activitatilor de comerț, poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfasurarii activitatii comerciale la care asociații sunt obligați in conformitate cu contractul de societate.
S-a arătat că o societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care admnistratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societatii, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsa la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege, iar singurul rezultat previzibil al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederiile legale ce guverneaza si reglementează desfasurarea activitatii unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
S-a sustinut ca acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociaților si administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
S-a mai mentionat ca nu se poate vorbi de neimplicarea administratorului in ajungerea in stare de faliment a societatii atata vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozitului pe microîntreprinderi și a impozitului pe profit. Deci societatea, si implicit administratorul acesteia a obtinut profit din activitatile comerciale desfasurate, fara sa plateasca impozitele aferente.
S-a concluzionat ca instanta de fond a analizat eronat situatia de fapt considerând ca, in cauza, nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a paratului.
S-a susținut că sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R. sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări, iar neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.85/2006.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță a declarat recurs și lichidatorul judiciar CII S. I., solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtului la reîntregirea patrimoniului debitoarei cu suma de 224 lei.
S-a susținut că motivarea primei instanțe este netemeinică și nelegală în condițiile în care debitoarea nu a contestat concluziile raportului cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 C. de las 1865.
În baza art.242 C. de la 1865 s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
4). La termenul de judecată din data de 18.06.2015, Curtea a calificat în apel a cererii de recurs formulată de lichidator judiciar CII S. I..
5). În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
6). Analizând apelurile declarate, raportat la dispozițiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Criticile apelantei – reclamante și apelantului – lichidator judiciar referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate.
I. Nu poate fi reținută susținerea apelantei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci are natura juridică a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Mai trebuie remarcat că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, simpla invocare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 sau prezentarea unor simple afirmații nu sunt suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale deoarece părtilor le revine, potrivit art.249 NCPC, sarcina de a-și dovedi susținerile, fiind necesar să fie dovedită îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii reglementate de procedura insolvenței, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
II. Referitor la fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Trebuie remarcat că dispozițiile art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că apelanta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre faptele ilicite indicate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Mai trebuie observat că împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.d și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile, iar imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăți, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În final, trebuie subliniat că toate aceste fapte invocate de apelanta – reclamantă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.480 al.1 NCPC, urmează să respingă apelurile declarate de către apelanta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE și de apelantul – lichidator judiciar CII S. I. ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de apelanta - reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE și de apelantul – lichidator judiciar CII S. I. (cu sediul în București, ., ., ., sector 6) împotriva Sentinței civile nr.3332/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat – pârât P. V. G. M. (cu domiciliul în București, Calea Călărașilor, nr.244, ., ., sector 3) ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
5ex./09.07.2015
Jud. fond: M. B. E. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1049/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Hotărâre din 06-03-2015,... → |
|---|
