Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 503/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 503/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 4741/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 503 R
Ședința publică de la 18 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3966 din 4 mai 2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin avocat V. M., cu împuternicire avocațială nr._/2015, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul de registratură intimatul a depus întâmpinare, în două exemplare.
Intimatul prin avocat arată că alte cereri prealabile nu mai are de formulat și nici probe noi de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat, Curtea apreciază terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru considerentele exprimate pe larg în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
Susține că recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, face referire la foștii administratori ai societății, dar intimatul din prezenta cauză nu a avut calitatea de administrator, potrivit certificatului constatator aflat la fila 32 din dosarul Tribunalului București, acesta având calitatea de asociat minoritar.
În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.
De asemenea, mai arată că recurenta prin cererea de atragere a răspunderii formulată cât și prin motivele de recurs face afirmații generice referitoare la continuarea activității în interes personal, fără însă a arăta în mod concret elementele care să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prev. de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006. Articolul 138 din Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere specială pentru fapte anterioare apariției insolvenței.
Totodată, formularea unei cereri de deschidere a procedurii este un fapt ulterior apariției stării de insolvență, iar neformularea unei astfel de cereri nu a cauzat starea de insolvență.
Consideră că în cauză nu există o legătură de cauzalitate între faptele invocate și prejudiciu, una din condițiile imperative ale răspunderii civile delictuale.
CURTEA
Prin sentinta civila nr. 3966 din 4 mai 2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulată de reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6 în contradictoriu cu pârâtul A. D..
In considerente, s-a retinut ca, in ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către asociatii A. D. si . SRL și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
S-a statuat ca reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, s-a apreciat ca nu exista niciuna din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Impotriva sentintei nr. 3966 din 4 mai 2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, la data de 03.06.2015, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, a formulat recurs, prin care solicita admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate si pe fond admiterea cererii formulate si obligarea paratului sa suporte pasivul societății debitoare.
In motivare, se arata ca, Prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
Dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat. datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării, evidențiază prin ea însăși că acesta a acționat contrar dispozițiilor legii, nu a permis verificarea situației fondurilor bănești și ale bunurilor societății astfel încât imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului, în evoluția cronologică pe toată durata societății, este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecințele atitudinii lui și chiar dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecința fiind aducerea în stare de faliment a societății și fraudarea creditorilor prin neputința de a-și recupera creanțele din activul patrimonial al societății falite.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Neindeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
De asemenea, din actele depuse la dosarul cauzei, rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de intârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in încetare de plați.
Se apreciaza ca sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
Astfel, in ceea ce privește existenta unei fapte ilicite, se arata ca administratorul unei societăți este obligat sa solicite aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006, nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta.
In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa. In acesta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozitiile Legii 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate incalca, iar art. 138 lit c) apare ca o sancțiune aplicata administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a asociaților si administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
In privința prejudiciului, se sustine că acesta s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, se invedereaza, în privința izvorului răspunderii civile, ca aceasta are atât sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale), cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății ii încheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Referitor la legătura de cauzalitate, se mentionează că societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se înțeleg sa pună in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizării de profit. Prin contractul de societate, asociații se obliga la săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați in conformitate cu contractul de societate.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații săi manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societati comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociatului administrator ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea șjneaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozitului pe profit sau impozit pe salarii. Deci societatea, si implicit administratorul acesteia, a obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără sa plătească impozitele aferente.
Urmare a activității desfășurate de administratorii societății, societatea a intrat in încetare de plați, si pe cale de consecința in faliment, instituția fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobânzilor si penalităților aferente acestora.
In drept, se invoca dispozițiile art. 299 si următoarele Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicata.
Se solicita judecarea si in lipsa, in conformitate cu prevederile art. 411 alin. 2 Cod Procedura Civila.
În conformitate cu prevederile art. 229 din OG 92/2003, republicat -Codul de Procedura Fiscala, organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile si orice alte masuri pe care le indeplinesc in vederea administrarii creanțelor fiscale.
Intimatul a depus intampinare, la data de 17.09.2015, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
In motivare, se arata ca paratul A. D. a avut calitatea de asociat cu un aport in numerar la capitalul social de 10 lei, reprezentând 5 % din capitalul social, celalat asociat a fost Dragon Star Guard SRL (actuala Rosegur SA) cu un aport in numerar la capitalul social de 190 lei, reprezentând 95 % din capitalul social iar administrator a fost dl. Garbacea C..
Din cuprinsul motivelor de recurs rezulta ca recurenta-reclamanta a solicitat răspunderea patrimoniala a paratului A. D. in calitate de administrator, insa acesta nu a îndeplinit funcția de administrator la aceasta societate, aceasta fiind . ceea ce privește calitatea intimatului A. D..
In ceea ce privește fapta imputata intimatului -parat A. D., se sutine ca acesta, in calitate de asociat minoritar cu 5% din capitalul social al Dragon Star Sud SRL, nu avea posibilitatea legala de a lua decizii in societate fara acordul asociatului majoritar Dragon Star Guard SRL (actuala Rosegur SA).
Mai mult, incapand cu data de 24.08.2005, intimatul-parat A. D. a vândut si partea sociala pe care o deținea la societate, astfel ca acesta nu s-a mai implicat in niciun fel in conducerea activității Dragon Star Sud SRL, aceasta revenind in exclusivitate asociatului majoritar Dragon Star Guard SRL (actuala Rosegur SA). lntimatul-parat A. D., dupa data de 24.08.2005, nu a dispus nicio măsura in societate, nu a semnat niciun document, pentru a i se imputa aceasta fapta, astfel ca nu se poate susține ca a continuat activitatea societății care ducea in mod vădit la încetare de plați, aceasta fapta poate fi imputata administratorului sub mandatul căruia societatea a intrat in procedura insolventei si asociatului majoritar.
Se mai invedereaza ca recurenta-reclamanta face doar afirmații generice referitoare la continuarea activității in interes personal, fara insa a arata in mod concret elemente care sa duca la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art 138 lit c din Legea 85/2006.
Una dintre condițiile atragerii răspunderii personale a organelor de conducere pentru fapta prevăzuta de art 138 lit c din Legea 85/2006 este interesul personal in continuarea activității, iar reclamanta nu a arătat in nici un fel care a fost acest interes personal, in ce consta in concret acesta.
Mai mult, reclamanta nu a demonstrat ca eventuala continuare a activității societății conducea in mod vădit societatea la încetare de plați. Cauza încetării plaților poate fi tocmai dificultățile economice din ultimii ani cauzate de criza economica globala.
Se mai mentioneaza ca răspunderea intimatilor-parati nu poate fi atrasa daca acestea nu au formulat cererea de deschidere a procedurii in termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolventa, intrucat dispozițiile art 138 reglementează o răspundere speciala, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolventei si care au cauzat starea de insolventa. Or, formularea unei cereri de deschidere a procedurii este un fapt ulterior apariției stării de insolventa iar neformularea unei astfel de cereri nu a cauzat starea de insolventa.
In motivele de recurs, reclamanta susține ca administratorul debitoarei a încălcat dispozițiile art 27 din Legea 85/2006 întrucât nu a introdus cererea de deschidere a procedurii in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolventa, insa intimatul parat A. D. nu a îndeplinit la societatea debitoare funcția de administrator, ci acesta a fost asociat minoritar pana in data de 24.08.2005, cand a înstrăinat partea sociala către Romanian Holding Corporation SRL.
Si in ceea ce privește depunerea documentelor contabile, aceasta operațiune era obligația administratorului debitoarei care conduce societatea si nu al asociatului, respectiv intimatului A. D..
Chiar daca s-ar presupune ca intimatul- parat a săvârșit fapta menționate la art 138 lit c din Legea 85/2006, se apreciaza ca nu exista o legătura de cauzalitate intre faptele invocate si prejudiciu, una din condițiile imperative ale răspunderii civile delictuale.
Săvârșirea unei fapte ilicite si existenta unui prejudiciu sunt doua condiții necesare dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata răspunderea unei persoane întemeiata pe dispozițiile art 138 din Legea 85/2006.
Pentru a fi admisa o astfel de acțiune este necesar ca recurenta-reclamanta sa probeze faptul ca starea de insolventa a fost determinata de fapta ilicita a persoanei împotriva căreia este exercitata acțiunea in răspundere delictuala.
Or, in speța de fata starea de insolventa nu a apărut acum 10 ani, respectiv cand intimatul-paratul deținea o parte sociala, ci aceasta este actuala, fiind imputabila altor persoane.
In dovedire, se solicita proba ci inscrisuri.
Analizand hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art. 304¹ Cod Pr Civ (1865), Curtea apreciază nefondata calea de atac, pentru următoarele considerente:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit la insolventa iminenta.
Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea de recurs, recurenta invoca faptul ca ne-am afla pe taramul raspunderii contractuale (contractul de mandat), unde culpa se prezuma.
Aceasta sustinere nu poate fi primita.
Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciul. Or, in speta, intre reclamanta si parat, respectiv asociat al societatii debitoare, nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat societar nu este incheiat intre reclamanta sau creditori si parat, ci intre acesta din urma si societate. Avand in vedere ca recurenta sau creditorii sunt terti fata de contractul de mandat sau contractul societar, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.
In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul . contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.
Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.
Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.
Recurenta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unor interese personale.
Totodată, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce neformularea cererii prevăzute de art. 27 din lege presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
Sustinerea recurentei in sensul ca dezinteresul fata de prevederile legale ce guverneaza desfasurarea activitatii unei societati a condus la falimentul societatii are un caracter general, teoretic, speculativ, nefiind sustinuta de un minim de probe.
Concluzionând, avand in vedere ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor pentru atragerea raspunderii patrimoniale a intimatelor, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat declarat recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3966 din 4 mai 2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. L. Z. D. V. D. M.
GREFIER,
A.-G. S.
Red.Jud. AMLZ /06.10.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: P. N.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 746/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
