Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 968/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 968/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 39078/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr intern 950/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 968
Ședința publică de la 09 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
*****************
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 901/29.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. M. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat T. C., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Având cuvântul pe cereri prealabile, probatorii, apărătorul intimatei susține că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în apel.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în apel.
Intimata pârâtă, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și întemeiată. Arată, pe scurt, că nu sunt dovedite cauze imputabile administratorului pentru apariția stării de insolvență a societății și că nu sunt întrunite elementele răspunderii delictuale. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 18.03.2014 creditorul Administrația Finanțelor Publice sector 1 București, prin reprezentantul său Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a depus prin intermediul serviciului registratură al instanței cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale, în temeiul art. 138 lit. c din Legea 85/2006, împotriva pârâtei R. M. M., în calitate de administrator al S.C. MD JOB CONSULTING S.R.L.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 901/29.01.2015 a respins cererea de reclamantei având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește cererea creditorului nu s-a făcut dovada susținerilor creditorului.
Răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Pentru aplicarea art.138 lit.c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de pârâtă în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.
Prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a limitat doar la a prezenta intenția legiuitorului la momentul edictării normei de drept invocate, respectiv la enumerarea principiilor care stau la baza unui climat economic sănătos. Prin această expunere reclamantul nu a dovedit faptul că pârâta a dispus continuarea activității societății în interesul său personal.
Lichidatorul judiciar a arătat în raportul de activitate că a analizat activitatea desfășurată de societate și a constatat că debitoarea s-a confruntat cu dificultăți în funcționare pe fondul crizei generalizate, a lipsei resurselor proprii de finanțare și a contractelor, iar începând cu anul 2011 nu a mai desfășurat activitate.
Rezultă din probele dosarului de insolvență că debitorul este cel care a formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvență, la momentul la care a constatat că nu mai poate face față datoriilor exigibile, astfel că a acționat în sensul prevederilor art.27 din lege.
Din probele administrate în cadrul procedurii de insolvență nu se constată că pârâta ar fi dispus continuarea activității în interes personal, mai mult societatea nu a mai desfășurat nici un fel de activitate din anul 2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, prin care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr. 901/29.01.2015, admiterea cererii formulate în temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2005 și dispunerea ca numita R. M. M. să suporte în întegime datoriile astfel cum au fost evidențiate în tabelul definitv consolidat.
În motivarea apelului său, a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii încă din anul 2010 conform documentelor existente în dosarul de executare silită și a raportul întocmit în baza art. 59 din Legea 85/2006 de către lichidatorul judiciar
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arăta că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
De asemenea, conform art. 73 alin. 1 din Legea 31/1990, administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar din coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 10 alin. 1 din legea 82/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorului societății.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plați) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
În cauza de față este dovedită legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtei R. M. M., constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
Fapta ilicită consta tocmai în omisiunea, inacțiunea, în neîndeplinirea unei activități, în speța, în nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466, 470 și urmatoarele Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicată.
În faza apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă, a apărărilor intimaților și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății sau orice altă persoană au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Se mai reține că această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, astfel cum a reținut și judecătorul sindic, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimată a faptelor care îi sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimata ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de apel având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Referitor la motivele de apel prin care se susține nelegala ținere a contabilității (care se subsumează cazului de atragere a răspunderii prevăzut la art. 138 lit. d din Legea 85/2006), Curtea constată că prin acestea se tinde la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată (care a fost întemeiată doar pe prevederile art. 138 lit. c), ceea ce față de prevederile art. 478 alin. 3 NCPC nu poate fi primit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva sentinței civile nr. 901/29.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. M. M., cu domiciliul în București, sector 2, .-124, ..A, . nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.06.2015.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
4 ex./26.08.2015
Comunicat: 2 ex./..27.08.2015
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: A. B.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
