Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1043/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1043/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 21996/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1301/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1043
Ședința publică de la 18.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. C.
Judecător: C. M. N.
Grefier: P. I. L.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.2834/23.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât M. V. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.2834/23.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul M. V. ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2014 debitoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței întrucât se află în stare de incapacitate de plată a datoriilor exigibile cu fondurile bănești existente în patrimoniu.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 02.07.2014 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată, conform art.107 alin.1 rap.la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 .
Întrucât lichidatorul judiciar a precizat că nu formulează cerere întemeiată pe disp.art. 138 din Legea 85/2006, în conf. cu disp.art.138 alin.3 Legea 85/2006 creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.
În conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006: judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți .
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșire, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, instanța nu va reține incidența disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății,sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare .
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
În cerere, creditoarea a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art 138 lit. c) din lege.
De asemenea, răspunderea pârâtului M. V. nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de creditoare, nici nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Se observă că la data 02.07.2014 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată, conform art.107 alin.1 rap.la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006, la solicitarea debitoarei, reprezentată tocmai de pârâtul M. V. .
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil .
În cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtul M. V. a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență a . SRL.
În consecință, în raport de aceste considerente judecătorul sindic va respinge cererea formulată creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI ca nefondată”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivare s-a arătat că apelanta a formulat cerere întemeiată pe art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 împotriva numitului M. V., care a fost respinsă de prima instanță.
S-a susținut că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale cu interpretarea greșită a legii.
S-a menționat că prin continuarea activității ineficiente, reprezentanții societății debitoare au încălcat dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006 care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
S-a precizat că prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art.138 lit.c).
S-a învederat că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
S-a arătat că dispozițiile art.138 lit.c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art.72 din Legea 31/1990 rep.).
S-a arătat că fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile evidențiază că aceasta a acționat contrar dispozițiilor legii, nu a permis verificarea situației fondurilor bănești și a bunurilor societății, astfel că imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecințele faptei sale și, dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecința fiind aducerea în stare de faliment a societății și fraudarea creditorilor prin imposibilitatea de a-și recupera creanțele.
S-a indicat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
S-a învederat că răspunderea reglementată de art.138 din lege este o răspundere contractuală, administratorul fiind considerat culpabil fără a mai produce dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul – sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
S-a susținut că neîndeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
S-a precizat că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plați.
S-a indicat că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o fapta ilicită, o legătură de cauzalitate intre cele doua si există si prezumția de culpa a asociaților.
Referitor la fapta ilicită s-a învederat că administratorul unei societati este obligat să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă.
S-a menționat că pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În acesta situație, formularea unei cereri întemeiată pe dipozitiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
S-a susținut că fapta ilicita a asociaților și administratorului societății constă în exercitarea unui management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în starea de insolvență, iar dovada acesteia rezultă implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată.
Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, s-a indicat că acesta deriva din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei, care nu a fost contestat.
Referitor la culpă, s-a arătat că răspunderea civilă are sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea), iar în acest caz primează calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
S-a indicat că art.11 din Legea nr.82/1991, modificată și republicată, la alin.(1) arată în mod clar că "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective".
S-a mai învederat că pe parcursul desfășurării procedurii falimentului și în cursul judecării cererii intimatul nu a făcut dovada existenței unor cauze care să îi absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
Referitor la legătura de cauzalitate, s-a precizat că societatea comerciala este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării de profit. Deci, prin contractul de societate, asociații se obligă la săvârșirea anumitor acte de comerț de natură a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerată de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați în conformitate cu contractul de societate.
S-a învederat că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege.
S-a subliniat că acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale asociaților și administratorului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
S-a mai adăugat că nu se poate vorbi de neimplicarea administratorului în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozitului pe profit sau impozit pe salarii. Deci, societatea și implicit administratorul acesteia a obtinut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente.
S-a precizat că în temeiul art.138 din lege sunt răspunzători pecuniar membrii organelor de conducere "care au cauzat" ajungerea persoanei juridice la încetarea de plați prin una dintre faptele enumerate in text. Aceasta expresie "au cauzat" sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și consecutiv de creditori, dar aplicarea textului are loc și în situația în care fapta a constituit condiții favorabile pentru ajungerea în insolvență.
S-a susținut că sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R. sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări, iar neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.466 și urm. NCPC, art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991, OG nr.92/2003.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
4). Analizând apelul declarat, raportat la dispozițiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Criticile apelantei – reclamante referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate.
I. Nu poate fi reținută susținerea apelantei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci are natura juridică a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Mai trebuie remarcat că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, simpla invocare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 sau prezentarea unor simple afirmații nu sunt suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale deoarece părtilor le revine, potrivit art.249 NCPC, sarcina de a-și dovedi susținerile, fiind necesar să fie dovedită îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii reglementate de procedura insolvenței, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
II. Referitor la fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus de către intimatul – pârât, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite și că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data la care a apărut starea de insolvență nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Trebuie remarcat că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorilor / asociaților, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestora.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Nedepunerea tuturor actelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu se încadrează în dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Mai mult, această faptă nu poate fi asimilată nici cu cea prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 în lipsa unor probe certe.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că apelanta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
În final, mai trebuie observat că faptele invocate de apelantă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.480 al.1 NCPC, urmează să respingă apelul declarat de către apelanta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta - reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE (cu sediul în București, ., sector 2) împotriva Sentinței civile nr.2834/23.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât M. V. (cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3) ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
4ex./09.07.2015
Jud. fond: B. A. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Contestaţie. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








