Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 686/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 686/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 26465/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 248/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 686/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._/26.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât W. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra apelului:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamantul D. G. Regionala a Finantelor Publice Bucuresti in reprezentarea A.F.P. SECTOR 4 a chemat în judecată pe paratul W. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige paratul la suportarea pasivului debitorului . INTERNATIONAL SRL.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Prin sentința civilă nr._/26.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea creditorului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, in contradictoriu cu pârâtul W. B., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că paratul a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea paratului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că paratul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că paratul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația paratului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că paratul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitând modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În motivarea apelului s-a arătat că din actele cauzei rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de legale, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți."
Astfel "responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorului debitoarei, față de prevederile art. 138 alin 1 lit. d) din legea 85/2006 privind procedura insolvenței."
A arătat că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorilor și asociaților.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite se arata ca în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 « societățile comerciale ... au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » și art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale ».
Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c și art. 73 alin. 2 «administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o pot exercita numai în caz de faliment al societății» rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestrială la organele fiscale (în speță la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzută de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de ținere a contabilității. De asemenea, pe baza declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul d stat a căror depunere lunara este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se întocmește fișa sintetică de evidență pe plătitor, care fișă centralizează toate debitele pe care o societate le are către bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
Din cele expuse mai sus consideră că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Consideră că existența unui prejudiciu cert cauzat recurentei de către pârât prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
În privința izvorului răspunderii civile, subliniază că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Mai mult, la articolul 11 al Legii 82/1991, modificată și republicată, la alin. (1) se arată în mod clar că: "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorilor, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicată și are răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa că obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societății în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între o societate și administratorul ei.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii recurentei, intimatul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să-l absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
În ceea ce privește legătură de cauzalitate, o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microîntreprinderi și venituri din amenzi. Deci societatea, și implicit administratorul acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe ci mai degrabă de rea voință și dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plată a impozitelor.
În încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), recurenta a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceștia nu au răspuns solicitărilor. Nici după depunerea cererii întemeiată pe art. 138, după ce administratorii și asociații au devenit pârâți, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce întărește prezumția de culpă a administratorilor și asociaților societății debitoare.
A arătat astfel că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat că există un prejudiciu, există o fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare.
În privința izvorului răspunderii civile, subliniază că acesta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentantului societății.
In apel nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta apelată in raport de criticile invocate, conform art. 476 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, apelul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. d), presupune tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca intimatul parat nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile, situatiile financiare anual si nu a depus declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat la organele fiscale, ceea ce inseamna ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991.
Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in pricina, apelanta, careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimat a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, in cauza nu s-a probat ca intre inactiunea ilicita a organelor de conducere ale debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului, care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile, exista un raport cauzal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, Speranței, nr. 40, sector 2, împotriva sentinței civile nr._/26.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât W. B. domiciliat în București, .. 32, .. 206, sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. D. A.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
4 ex.
08.06.2015
……………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: G. D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 12/2015. Curtea de... → |
|---|
