Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 900/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 900/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 38866/3/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 900/A/2015
Ședința publică din data de 28.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1643 din 18.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. A. E. și T. M. E..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere faptul că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă și nu au fost solicitate probe noi în apel, Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a VII a Civilă la data de 29 octombrie 2014 reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a solicitat suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare de către asociații acesteia C. A. E. și T. M. E., în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Prin sentința civilă nr.1643/18.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că din relațiile emise de OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI BUCURESTI, rezultă că pârâtele C. A. E. și T. M. E. au deținut calitatea de asociate și funcțiile de administratori în cadrul societății debitoare . SRL prin LEGAL RECOVERY IPURL.
Se arată că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății în încetare de plăți este strict limitata de art. 138 din legea insolvenței la săvârșirea faptelor enumerate in acest articol, textul de lege sancționând practic acele fapte, care implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial în vederea căruia a fost înființată și o utilizare a societății în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți.
A reținut instanța de fond că se invocă de către creditor săvârșirea de către pârâte a faptei de a nu tine contabilitatea conform prevederilor legale prevăzută de art. 138 lit. d) motivat de nedepunerea la dosarul cauzei a bilanțurilor și actelor contabile prevăzute la art. 28 din legea 85 /2006. Evidența contabilă, așa cum este reglementata de Legea 82/1991 cu modificările ulterioare se refera la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plata către bugetul de stat care au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plată și care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot cauza ajungerea societății în stare de insolvență.
În opinia judecătorului sindic, este adevărat că prin nedepunerea actelor prevăzute de art.28 din legea 85/2006 în special a celor contabile, se poate deduce ca nu a fost ținută contabilitatea debitoarei conform legii 82/1991 rep., însa potrivit art.149 din Legea insolventei, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale codului de procedura civila, in măsura compatibilității lor .
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității. Pentru a putea fi reținut că pârâtele nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditorul trebuia, să probeze faptele prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între faptele pârâtelor si starea de insolventa a societății.
Consideră instanța că creditorul nu a arătat în concret care dispoziții din legea contabilității au fost încălcate, prin prisma cărora să se poată retine, raportat la probele administrate in cauză, săvârșirea faptelor prevăzute la art.138 lit. d) din lege in sarcina pârâtelor.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmație in fata judecății, iar invocarea art. 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens.
S-a concluzionat că din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. d) din lege în sarcina pârâtelor, așa cum a solicitat creditorul. Chiar și în situația in care nedepunerea actelor arătate ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat a condus la starea de insolvență a debitoarei. Răspunderea reglementata de art. 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuală, cu un caracter special. Și aceasta formă a răspunderii trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.1357-1371 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea si vinovăția, numai ca sunt circumscrise situației speciale avute in vedere de legea 85/2006.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte si a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru aceasta răspundere, in speță a legăturii de cauzalitate nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării.
Creditorul nu a făcut nici o referire concretă privind faptele pretins săvârșite de administrator, arătând doar că societatea debitoare a ajuns în insolvență datorită conduitei culpabile a pârâtelor.
În cazul tuturor debitorilor supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care reclamantul dovedește săvârșirea de către pârâte a unora din faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din lege și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și insolvența debitorului.
În conformitate cu prevederile art. 138 din legea insolventei, instanța poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsa in încetare de plați sa fie suportata de către membrii organelor de conducere daca aceștia prin activitatea lor culpabila au cauzat societății debitoare starea de încetare de plăți.
S-a concluzionat că angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere este o măsura lăsată la aprecierea judecătorului sindic, iar în cazul de față s-a constatat că nu se impune această măsură, cat timp nu s-a probat existenta faptei prevăzută de art.138 lit. d) din legea 85/2006
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelDIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin care a solicitat modificarea sentinței și admiterea cererii.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că instanța a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii. Se subliniază încălcarea dispozițiilor art.1 alin.1 și art.73 alin.1 lit.c și art.73 alin.2 din Legea nr.82/1991. Sub aspectul culpei se susține că izvorul răspunderii are sorginte delictuală și contractuală, iar în parcursul desfășurării procedurii de faliment intimații nu au făcut dovada existenței unor cauze care să îi absolve de obligațiile contractuale menționate.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Consideră apelanta că singurul rezultat previzibil al acestei atitudini este falimentul societății, acesta fiind și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor.
Apreciază apelanta că instanța a analizat eronat situația de fapt, în cauză fiind probate toate elementele necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.85/2006.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește fondul cererii, Curtea evidențiază că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Aceste împrejurări de drept au fost constatate în mod temeinic și legal de către judecătorul fondului.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a susținut prin cererea inițială aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Cu referire la incidența art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea arată că potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimatele-pârâte se fac vinovate de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.
În aceste condiții, cădea în sarcina apelantei reclamante obligația de a identifica nemijlocit faptele omisive ale intimatelor pârâte ce se circumscriu ipotezei legale evocate.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatelor pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1643 din 18.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. A. E., cu domiciliul în București, Calea Văcărești nr. 207, ., . și T. M. E., cu domiciliul în București, Zizin, nr. 7, ., ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4 ex./3 iunie 2015
Jud. Fond D. G.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 12/2015. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
