Contestaţie. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 37285/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1230/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 36/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător M. H.
Judecător A. M. S. U.
Grefier L. V. V.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulate de recurenta contestatoare . GROUP SRL împotriva sentinței civile nr. 2298/28.02.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . SA, prin administrator judiciar V.F. INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. D. LETIȚIA S.P.R.L, administratorul special D. F., intimații membrii ai comitetului creditorilor I. I. A., D. M. și ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata ., prin avocat A. L., și intimata debitoare . SA, prin administrator special D. F., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata ., prin apărător, depune note scrise.
Curtea acordă cuvântul părților pe excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, excepție invocată de către intimata . prin intermediul notelor scrise.
Intimata ., prin apărător, solicită admiterea excepției. Aceasta arată că, urmare a înlăturării creanței recurentei de la masa credală a debitoarei, o soluție favorabilă în prezenta cale de atac nu mai poate profita în niciun fel recurentei, astfel interesul recurentei în a promova și susține prezenta cale de atac nu mai subzistă la acest moment.
Intimata debitoare . SA, prin administrator special D. F., arată nu are nimic de adăugat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea rămâne în pronunțare pe excepția lipsei de interes.
CURTEA
La data de 21.11.2013, pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă a fost înregistrată sub nr._ contestația formulată de . Group SRL împotriva hotărârii adunării creditorilor . SA din data de 18.11.2013, prin care a fost votat planul de reorganizare propus de către societatea debitoare.
Prin sentința civilă nr. 2298/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se în esență că anunțul privind depunerea planului de reorganizare a fost publicat în BPI nr._/25.10.2013 și în mod suplimentar s-a procedat la publicarea convocatorului adunării creditorilor, având ca ordine de zi „aprobarea planului de reorganizare", în BPI nr._/25.10.2013.
Convocarea adunării creditorilor a fost prevăzută pentru data de 18.11.2013, ora 17,00 la sediul din București, Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 170, sector 1, având ca ordine de zi votarea planului de reorganizare propus de debitoare prin administrator special.
În ceea ce privește locația în care s-a desfășurat adunarea creditorilor, s-a constatat că aceasta coincide cu cea menționată în cuprinsul BPI ca și loc de convocare pentru adunarea creditorilor, motiv pentru care susținerile că prin anunțul convocator ar fi fost încălcate drepturile creditorului au fost apreciate ca nefondate.
În procesul verbal al adunării creditorilor s-a menționat că ședința este legal întrunită potrivit art. 15 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 98 și 99 din Legea nr. 85/2006, prezenți în sală și care au prezentat vot prin corespondență fiind creditorii care în total dețin 91,9013% din masa credală, fiind astfel îndeplinite condițiile de prezență, respectiv minim 30% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitoarei.
S-a constatat că, după cum rezultă din procesul verbal al adunării creditorilor din data de 18.11.2013, creditorul . Group SRL nu a participat la ședință, astfel că are dreptul conferit de lege de a formula cerere de desființare a hotărârii adunării creditorilor.
Tribunalul a reținut că, pentru situația specială din cauză, când ordinea de zi a convocatorului a fost exprimarea votului cu privire la planul de reorganizare al societății debitoare, dispozițiile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 fac trimitere la dispozițiile art. 101, care se referă la o etapă distinctă ulterioară, marcată de termenul pentru discutarea confirmării/infirmării planului de reorganizare, etapă în cadrul căreia, după verificarea legalității convocării adunării creditorilor și constatarea voturilor exercitate (prin corespondență sau de creditorii prezenți), sunt verificate cerințele impuse cumulativ pentru aprobarea unui plan de reorganizare.
Prin urmare, din însăși topografia textelor legale dar și din conținutul art. 101, rezultă că, după convocarea adunării creditorilor –în privința căreia trebuie verificate cerințele generale de legalitate impuse de dispozițiile generale comune reglementate de dispozițiile art.13-15 din Legea nr. 85/2006 - în situația specială a votării unui plan, verificarea respectării cerințelor impuse de art. 101 lit. A, B și implicit a determinării efectelor juridice a votului exprimat de categoria creditorilor chirografari în condițiile art. 100 alin. 5 se realizează în ședința de judecată stabilită pentru verificarea condițiilor legale impuse pentru confirmarea planului de reorganizare.
Nu s-a reținut motivul privind lipsa tabelului definitiv la momentul depunerii planului și convocării adunării creditorilor, în condițiile în care inclusiv creanța invocată în procedură de . GROUP SRL se regăsea înscrisă în tabelul definitiv, în acord cu prevederile art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cu titlu provizoriu, din dispoziția instanței de la termenul de judecată din 08.03.2013, fiind respectate așadar la momentul convocării adunării creditorilor dispozițiile referitoare la cvorumul și calculul valorii totale a creanțelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea . GROUP SRL, cauza fiind înregistrată sub nr._ (1230/2014) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.
În motivarea recursului, se arată în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât instanța omite să se pronunțe asupra motivului de nulitate a procesului verbal invocat, raportat la neconcordanța între locul adunării creditorilor indicat în convocator și locul unde aceasta s-a desfășurat efectiv, prin prisma prejudiciului creat recurentei, care a fost împiedicată să ia parte la ședința în care s-a aprobat planul de reorganizare.
Se susține că la adresa menționată în convocatorul adunării creditorilor, respectiv Bulevardul Bucureștii Noi nr. 170, sunt două imobile distincte cu același număr poștal, respectiv 170. La primul imobil își desfășoară activitatea societatea Cinelabs SRL, iar la al doilea imobil își are sediul Sucursala Bucureștii Noi a Băncii Comerciale Române. Prezentându-se la adresa indicată pentru adunarea creditorilor din 18.11.2013, partea s-a interesat la ambele imobile dacă au cunoștință despre vreo adunare a creditorilor debitoarei Rapid, iar reprezentanții celor două entități au informat-o că nu cunosc detalii despre acest aspect.
Potrivit informațiilor furnizate pe pagina de internet a debitoarei, baza Pro Rapid este situată pe . un kilometru distanță față de adresa indicată în convocatorul adunării creditorilor debitoarei Rapid, potrivit hărții panoramice a zonei depuse Ia dosarul cauzei.
Lipsa acestei mențiuni și, implicit, neindicarea corectă a locului de desfășurare a adunării creditorilor din data de 18 Noiembrie 2013, cu bună sau rea credință, a creat în sarcina recurentei o vătămare datorită faptului că nu a putut să își exprime votul cu privire la planul de reorganizare al debitoarei Rapid.
Prin al doilea motiv de recurs, se consideră că instanța fondului depășește în mod nelegal și motivul de nulitate a procesului verbal prin raportare Ia nulitatea voturilor exprimate și neîndeplinirea condițiilor legale pentru aprobarea planului de reorganizare.
În cadrul adunării creditorilor, a fost aprobat în mod fraudulos planul de reorganizare de către acționarul majoritar al FC Rapid SA, Dl. Z. Cornelius A., precum și de către dl. C. N., care deține indirect controlul societății prin preluarea unor creanțe aflate în incompatibilitate de vot, acești doi creditori având calitatea de creditori chirografari în tabelul de creanțe, însumând 74,0134% din voturi în cadrul acestei categorii.
Recurenta consideră că, din interpretarea art. 100 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, rezultă că acei creditori care au controlul societății sau reprezintă companiile controlate de acționarul majoritar al Rapidului nu au avut drept de vot legal în cadrul adunării creditorilor, deoarece acești creditori ar fi trebuit să primească mai puțin decât în cazul falimentului și nu o sumă egală cu cea pe care ar fi trebuit să o primească în caz de faliment.
De asemenea, se învederează că votul exprimat de creditorii sus-menționați se încadrează în sfera infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Aceste voturi au influențat finalitatea votului total, deoarece, în situația în care acestea nu s-ar fi exercitat, s-ar fi ajuns la respingerea planului de reorganizare.
Se mai susține că votul unui plan de reorganizare de către două categorii de creditori care vor primi în urma punerii în aplicare a acestui plan 0% din creanțele lor denotă intenția de fraudare a intereselor atât ale statului, cât și ale celorlalți creditori, de conivență cu societatea debitoare.
Propunerea și votul unui astfel de plan păgubos pentru toate părțile implicate, mai puțin pentru acționarii și creditorii fictivi ai societății, care reușesc să șteargă datorii către stat și persoane de bună-credință în cuantum de_,47 RON (peste 26 mil. EUR), au la bază o cauză ilicită, în sensul fraudei la lege și fraudei intereselor altor persoane, constituind motive de nulitate absolută, respectiv de inopozabilitate față de terții de bună-credință, potrivit art. 1236-1237 NCC.
Se face referire, de asemenea, la exprimarea nelegală a votului creditorilor salariați care au aprobat planul de reorganizare, în contextul încălcării tratamentului egal între creditorii din aceeași categorie.
În cazul acesta, creditorii din categoria creanțelor salariale care au respins planul de reorganizare sunt dezavantajați, fiind vădită reducerea drepturilor lor față de procedura falimentului. Mai mult decât atât, față de votul pentru aprobarea planului exprimat de către creditorii salariați jucători, există dubii de autenticitate, precum și de transparență, numai în situația asigurării unor avantaje materiale extrinseci procedurii fiind explicabil un astfel de vot.
În drept, se invocă dispozițiile art. 8, art. 14 alin. 7 și 8, art. 28, art. 94 și art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, art. 112, art. 139 și art. 172 C.p.civ. 1865.
La ultimul termen de judecată din 21.01.2015, intimata creditoare . a depus note scrise, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, întrucât aceasta a pierdut calitatea de creditor în procedură.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepției invocate, văzând și dispozițiile articolului 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
La data de 18.11.2013, data desfășurării adunării creditorilor debitoarei . SA, în cadrul căreia s-a votat planul de reorganizare al debitoarei, recurenta contestatoare era înscrisă cu titlu provizoriu în tabelul creanțelor, astfel că a justificat interesul în promovarea contestației împotriva procesului verbal al adunării creditorilor, ce formează obiectul cauzei de față.
Anterior, pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă, a fost înregistrată la data de 19.02.2013 sub nr._, contestația formulată de către . Group SRL împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei . SA, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2653/13.02.2013, în ceea ce privește soluția de înlăturare a creanței solicitate de contestatoare, în valoare de 865.352,8363 lei, TVA inclus.
Prin sentința civilă nr. 2300/28.02.2014, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, iar prin decizia civilă nr. 2043/17.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă, soluția a fost menținută prin respingerea recursului.
În aceste condiții, cum în prezent recurenta nu are calitatea de creditoare în procedura insolvenței debitoarei . SA, recursul de față este rămas fără interes.
Interesul este folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii judiciare. Orice cerere poate fi formulată și susținută, numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, respectiv să se urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
Interesul trebuie să fie personal și direct, să fie născut și actual, ceea ce impune ca acesta să existe în momentul în care este formulată cererea și să se mențină pe tot parcursul soluționării cauzei. Un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.
Această cerință trebuie să fie dovedită ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.
Interesul este actual în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.
Cu alte cuvinte, deși la data formulării contestației și promovării recursului recurenta a justificat interesul în demersurile sale, pe parcursul soluționării recursului acesta a rămas fără interes, din moment ce societatea recurentă nu mai participă la procedura insolvenței . SA, astfel încât hotărârea adunării creditorilor, respectiv planul de reorganizare al societății nu mai pot produce niciun efect în ceea ce o privește.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul ca rămas fără interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge recursul formulat de recurenta contestatoare . GROUP SRL împotriva sentinței civile nr. 2298/28.02.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . SA, prin administrator judiciar V.F. INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. D. LETIȚIA S.P.R.L, administratorul special D. F., intimații membrii ai comitetului creditorilor I. I. A., D. M. și ., ca rămas fără interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. M. H. A. M. S.
U.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud.D.A.
Tehnoredactat:I.N.
2 ex.
5.05.2015
………………….
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








