Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 36800/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 2898/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 215
Ședința publică de la 13 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr. 9183/03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă KASHOURIS N..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
La data de 28 martie 2014 creditorul bugetar Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a înregistrat sub nr._, cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului Kashouris N. întemeiată pe art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în susținerea căreia a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul de fond nr._ 13.
Deși legal citat pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 9183/03.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de angajare a răspunderii ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului bugetar nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul K. N. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorului și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul bugetar Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 27.11.2014, a declarat apel creditoarea-reclamantă, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 09 decembrie 2014.
Prin cererea de apel, apelanta - creditoare a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtei, la suportarea debitelor cu care figurează societatea debitoare la bugetul de stat conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor existent la dosarul de fond.
În motivare se arată că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți. Astfel responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv, a arătat că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există, de asemenea, prezumția de culpă administratorilor și asociaților.
Referitor la existența faptei ilicite se arată că potrivit art.1 alin.2 și art.5 din Legea nr.82/1991 societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitate proprie în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale, iar din coroborarea acestor prevederi legale cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. c și art.73 alin.2 se apreciază că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
În privința prejudiciului se apreciază că acesta este unul cert, stabilindu-se cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoare, tabel necontestat.
În privința culpei, se arată că aceasta are atât sorginte delictuală, izvorând din nerespectarea obligațiilor legale, cât și contractuală, izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea.
Referitor la legătura de cauzalitate, apelanta susține că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege, astfel încât, singurul rezultat previzibil al acestei atitudini fiind falimentul societății comerciale.
Mai arată că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorului.
Urmare a activității desfășurate de administratorii și asociații societății, aceasta a intrat în încetare de plăți, și pe cale de consecință în faliment, apelanta fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm. N.C.pr.civ. și ale legii nr.85/ 2006.
Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, de a fi făcut să dispară unele documente contabile sau de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
S-a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de asociat și administrator însă nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta - reclamantă.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. De asemenea, simplele prezumții, deduse din neprezentarea tuturor actelor contabile, necoroborate cu nici un alt mijloc de probă, nu pot forma convingerea săvârșirii unor fapte de natura celor prevăzute de lege, și nici nu relevă vreo legătură cauzală cu ajungerea societății în stare de insolvență.
Susținerile apelantei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, în lipsa oricărei probe, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 ncpc, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, se constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N.C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 cu sediul în București ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. împotriva sentinței civile nr. 9183/03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă KASHOURIS N., cu ultimul domiciliul cunoscut în București . ., . sector 4, citat prin afișare la ușa instanței, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. N. S. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. C.N.I.
4 ex./
Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă – judecător P. N.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 98/2015. Curtea de... → |
|---|
