Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 637/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 637/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 36751/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 295/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 637
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător G. VINȚANU
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._/05.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă a fost inregistrata sub nr._ cererea formulata de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 prin care a solicitat obligarea paratului M. C., administratorul debitorului .. la suportarea pasivului societatii debitoare.
În motivare, în fapt, a arătat ca paratul a condus in mod defectuos activitatea debitoarei, aducand-o in stare de insolventa. Nu a depus la dosarul cauzei actele prevazute de dispozitiile art. 28 din legea insolventei. Nedepunerea actelor instituie o prezumtie relativa de netinere a contabilitatii in conformitate cu legea. Debitoarea nu a formulat cerere de deschidere a procedurii in conformitate cu dispozitiile art. 27 din legea nr. 85/2006.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 138 alin 1 lit c) si d) din Legea nr. 85/2006.
Paratul nu a formulat intampinare.
Prin sentința civilă nr._/05.12.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, a respins ca neîntemeiată cererea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitatea intre neformularea cererii de deschidere a procedurii conform art. 27 din lege si starea de insolventa a debitoarei, intrucat fapta este ulterioara starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din reglementarea textului d elege invocat.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE, apreciind hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala fiind data cu incalcarea si aplicarea greșita a normelor de drept (art. 488 pct. 8 Cod Procedura Civila), instanta de apel urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitata la motivele de casare prevăzute la art. 488 Cod Procedura Civila.
Astfel, in motivarea hotararii, instanta de fond a considerat ca nu s-a stabilit legătură de cauzalitate intre faptele invocate de institutia noastra si starea de insolventa a debitoarei.
Apreciază ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societatii debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activitati care ducea in mod vădit la incetarea de plați, societatea inregistrand datorii inca din anul 2006.
Legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societati comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situatia apariției stării de incetare de plați, ci chiar in situatia in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
De asemnea considera incidente dispozițiile art. 138 lit d) din legea 85/2006, potrivit caruia "au tinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea".
In speța, invederează instanței, faptul ca debitoarea nu figureaza cu bilanțuri contabile depuse la organul fiscal (adresa nr._/12.03.2014 emisa de Serviciul Registrul Contribuabili si Declarații Persoane Juridice din cadrul Administratiei Sector 1 a Finanțelor Publice).
Aceasta omisiune reprezintă o incalcare a dispozițiilor legii contabilitatii. Astfel, conform cu art. 28 alin. (1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a intocmi situatii financiare anuale.
Potrivit art. 198 alin. (1) si (2) art. 148 si art. 73 lit. c) din Legea 31/1990 rep. administratorii/asociatii sunt solidari răspunzători pentru netinerea registrelor prevăzute de lege.
Aceste dispoziții se coroboreaza cu art. 10 din legea 82/1991 rep., in sensul ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unitatii respective.
In aceste condiții, lipsa actelor contabile si neindeplinirea obligațiilor legale menționate creeaza o prezumție in legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societatii debitoare de către parat in alte scopuri, lasa sa se inteleaga o intentie de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societatii, precum si de a ascunde patrimoniul fata de creditori; dovedeste culpa paratului in ajungerea societatii debitoare in incapacitate de plata.
Se creeaza astfel si legătură de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societatii debitoare (respectiv nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale si a dispus continuarea unei activitati ce ducea in mod vadit societatea la incetare de plați) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligațiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in conditii de legalitate a societatii. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in conditiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, urmează să respingă apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Analizând motivele invocate de apelantă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, căTribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi, nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârât în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, în condițiile art. 129 C. (de partea care o invocă).
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, nedepunerea actelor contabile reprezintă un indiciu important pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, însă doar dovedirea faptei nu poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce apelanta nu a făcut.
Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul formulat de creditoarea reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr._/05.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. C. domiciliat în Galati, .. 71, ., ., J. G., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. M. S. G. VINȚANU
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.4
15.05.2015
……………………..
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: S. O.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 647/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
