Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 888/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 888/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 17007/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._ /3/2013/a1
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 888 A
Ședința publică de la 27 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. C.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9782 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat Kehayan M., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 21 din dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.411 alin.2 C.pr.civ.
Nefiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, susținând că în mod corect a reținut instanța de fond, că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.138 din Legea 85/2006, arătând că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins de reclamantă, nici una din faptele invocate nu sunt dovedite. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.9782/18.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, reprezentată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București cu sediul în sector 2, București, PROF.DR.D. GEROTA, nr. 13 în contradictoriu cu pârâta S. C., cu domiciliul ales în sector 3, București, ., nr. 44BIS, ..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la data de 20.02.2014 sub nr._, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, reprezentată de Direcția G. Regională Finanțelor Publice București a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S. C., să dispună obligarea acesteia din urmă la suportarea pasivului societății debitoare S.C. Business Class Solutions S.R.L.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sentința Civilă pronunțată la data de 24.09.2013 de Tribunalul București – Secția a VII-a în cauza nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. Business Class Solutions S.R.L.
În ciuda demersurilor lichidatorului judiciar nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise pe tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, situație față de care se impunea obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.
În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.
În speță, deși notificat în repetate rânduri, pârâta – administrator al societății debitoare – nu a înțeles să depună documentele financiar-contabile, aspect ce avea valoarea unei prezumții relative de neținere a contabilității în conformitate cu legea, potrivit art. 28 din Legea nr. 85/2006, precum și a legăturii de cauzalitate între această faptă și situația încetării de plăți în care se afla societatea debitoare.
Răspunderea organelor de conducere se află în strânsă legătură cu fapta culpabilă de nedepunere a documentelor financiar – contabile, omisiune ce era imputabilă acestora, față de calitatea de mandatari ai societății falite, calitate ce le impunea o diligență superioară celei manifestate în apărarea propriilor interese.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.138 lit. d) din Legea 85/2006, prevederile Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991, precum și dispozițiile O.G. nr.92/2003.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prezenta cerere a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta a depus la data de 20.05.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că argumentele aduse de către reclamantă au fost pur teoretice, fără o raportare concretă și exactă la pretinsele fapte ilicite imputate pârâtei.
Reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală a pârâtei, însă a făcut de asemenea referire la o neexecutare a mandatului, aspect ce ținea de domeniul răspunderii civile contractuale.
Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, conform art.998 – art.999 C.Civ., deși acestea nu pot fi prezumate, ci este necesară probarea lor.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 998, art. 999 și art. 1169 C.Civ.
În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 258 coroborat cu art. 255 C.Proc.Civ, apreciind că aceasta era legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 24.09.2013 în cauza nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Business Class Solutions S.R.L.
În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare.
Ca urmare a faptului că în urma demersurilor lichidatorului judiciar desemnat în cauză nu a fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, prin sentința civilă nr.2098 pronunțată la data de 25.02.2014 Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâtei S. C., în calitate de administrator al debitoarei, solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului societății.
Faptele imputate de către reclamantă pârâtei viza omisiunea acestuia de a depune documentele financiar contabile ale societății.
Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Instanța a reținut că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale.
În acest sens s-a reținut că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.
Examinând susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale antemenționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța a reținut în primul rând că pârâta a avut calitatea de administrator al societății debitoare, astfel cum a rezultat din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pe cale de consecință a fost întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța a reținut că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În speță instanța a reținut că reclamanta creditoare s-a limitat la simple alegații referitoare la încălcarea de către pârâtă a obligației de ținere a contabilității, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) în persoana acesteia.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, instanța a apreciat că simpla calitate de administrator statutar nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d).
Atragerea răspunderii pârâtei nu putea fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate.
În acest context s-a reținut că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din lege fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea.
Niciuna dintre cele trei ipoteze nu a fost dovedită însă în cauză de către reclamantă.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului nu a putut fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia.
Pe cale de consecință, simpla constatare că pârâta nu a înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu a fost de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Ori, o astfel de probă nu a fost făcută în cauză de către reclamantă.
În considerarea aspectelor anterior expuse, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada ipotezelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Totodată, instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 9782 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a făcut apel apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulată de instituția sa și obligarea pârâtului la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei . SRL pentru următoarele motive:
Arată că prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, ce a făcut obiectul dosarului sus menționat, instituția sa a solicitat instanței de judecată să dispună suportarea datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei . SRL din patrimoniul propriu al administratorului societății debitoare.
Mai arată că hotărârea judecătorească de mai sus este pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 466 și urm. Din Codul de Procedură Civilă).
Arată mai departe că pentru a fi atrasă răspunderea în condițiile art. 138 din lege, este necesar să fie îndeplinite patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor avizate.
Arată în continuare că instanța reține faptul că nu s-a făcut dovada privind ținerea contabilității și aducerea societății în stare de insolvență.
Față de aceste considerente învederează că atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse conform obligației legale la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138.
Precizează că în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 81/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorilor.
Menționează că obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale este prevăzută în Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, precum și în Legea contabilității nr. 82/1991 (art.27 alin. 1).
Mai menționează că prin raportul de activitate nr. 1 al lichidatorului judiciar publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3235/17.02.2014 rezultă că pârâtul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, din care reiese concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991 republicată.
Precizează că, potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
Mai precizează că din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Arată că creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea . SRL a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Acumularea de datorii și alte restanțe neachitate la termen, opinează faptul că administratorul a omis cu bună știință de îndată ce a observat că societatea se afla în iminenta stare de plăți să solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății.
Consideră că aflându-se pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art.1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto cu mai multă rigurozitate avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Arată că acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
Menționează că în cazul de față, inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității, în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Mai arată că din modul în care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din legea nr. 85/2006 rezultă simplu fapt că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
De asemenea mai arată că inacțiunea constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilității este evidentă prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia că s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
Pentru considerentele sus menționate solicită instanței, admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulată de instituția sa în calitate de unic creditor și obligarea pârâtului B. ILIUTA-V. la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei S.C. BUSINESS CLASS SOLUTIONS SRL.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse, se constată că nu este fondat.
Curtea apreciază că nu este întemeiată susținerea apelantei conform căreia greșit nu a reținut instanța de fond săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care administratorul debitoarei nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că nedepunerea la dosar de către debitoare prin reprezentant a actelor contabile prevăzute de dispozițiile art.28 din Legea nr.85/2006 și nedepunerea la organele abilitate de lege a raportărilor contabile potrivit legii, pot constitui elemente de natură să conducă la prezumția săvârșirii faptei ilicite constând în neținerea de către debitoare, prin administratorii acesteia, a unei contabilități în conformitate cu dispozițiile legale.
Însă, răspunderea prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere de natură delictuală specială, deoarece are ca izvor dispozițiile legale și nu o răspundere de natură contractuală, întrucât nu derivă din contractul de mandat dintre societatea debitoare și administratorul acesteia. Ca urmare, nu sunt aplicabile în cauză prevederile referitoare la răspunderea întemeiată pe contractul de mandat invocate de către recurentă.
Fiind vorba despre o răspundere de natură delictuală specială, pentru antrenarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006, este necesară probarea îndeplinirii condițiilor acestei răspunderi, nefiind suficientă prezumarea vreuneia dintre ele.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, se apreciază că în mod întemeiat a reținut instanța de fond că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de neținere a unei contabilități în conformitate cu prevederile legale și prejudiciul constând în starea de insolvență a societății debitoare, deoarece nu s-a probat cu elemente concrete faptul că neținerea legală a contabilității de către intimata pârâtă, în calitate de administrator statutar al debitoarei, a determinat ajungerea acestei societăți în stare de insolvență.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu nu poate fi prezumată în cazul răspunderii civile delictuale, sens în care nu pot fi luate în considerare susținerile acesteia potrivit cărora „se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății”.
Totodată, fapta de exercitare de către administratorul societății debitoare a unui management defectuos nu poate constitui motiv de antrenare a răspunderii bazate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât o asemenea faptă nu este incriminată de acest text de lege.
Față de aceste considerente, se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., va fi respins apelul declarat împotriva ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9782 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. I. C.
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 4 ex.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
