Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 365/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 3230/93/2012/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 365/R/2015
Ședința publică din data de 28.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă S. MEȘTEȘUGARUL B., împotriva sentinței civile nr. 3508 din 19.11.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S., D. B. M. și R. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-reclamantă prin avocat H. D. O., care depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015, lipsind intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin compartimentul registratură s-au depus la dosar de către intimata-pârâtă R. M. întâmpinare, în 3 exemplare (la data de 24.03.2015), un exemplar fiind comunicat apelantei-reclamante, precum și înscrisuri (la data de 18.05.2015).
Apelanta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
Curtea constată îndeplinită obligația timbrării apelului, astfel cum s-a stabilit prin rezoluția de primire a dosarului.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului convențional al apelantei că taxa de timbru achitată de către acesta depășește cuantumul prevăzut de dispozițiile legale incidente în cauză, în sensul că s-a achitat o taxă de timbru de 100 lei, în condițiile în care suma datorată este 60 lei, în raport de dispozițiile Legii nr. 146/1997, aplicabile cauzei.
La interpelarea Curții apelanta-reclamantă, prin avocat, solicită instanței restituirea diferenței de taxă de timbru.
Curtea pune în vedere apelantei-reclamante, prin avocat, să formuleze cererea în scris.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că renunță la cerere și nu mai dorește restituirea diferenței de taxă.
Curtea, din oficiu, pune în discuție calificarea căii de atac, în ceea ce privește prezenta cauză, în raport de conținutul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012, de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, astfel cum aceasta era în vigoare la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței în ceea ce o privește pe debitoarea ., respectiv 18.12.2012.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că în opinia sa calea de atac este recursul, nu apelul.
Curtea, după deliberare, în considerarea dispozițiilor art.3 din Legea nr. 76/2012 potrivit cu care dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după .,, a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 85/2006 și a datei de sesizare a instanței cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței în ceea ce privește pe debitoarea S.C. Rapid Serv S.R.L., 18.12.2012, califică calea de atac ca fiind recurs și urmează a se compune în conformitate cu dispozițiile art._ alin. 3 și 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, în sensul că în completul C10 Recurs va fi inclus al treilea judecător al completului, domnul judecător A. A..
Va dispune trecerea cauzei de pe lista de apeluri pe lista de recursuri.
Curtea pune în discuție tardivitatea formulării căii de atac de către recurenta-reclamantă, ca și chestiune prealabilă în condițiile art.137 din codul de procedură civilă.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că cererea de recurs a fost formulată în termen de 15 zile de la data la care a fost comunicată sentința. În sentință s-a menționat că termenul de atac este de 30 de zile, probabil s-a confundat cu Noul Cod de procedură civilă. Consideră că față de acest aspect se poate invoca în condițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ.1865, aplicabil la data respectivă, nulitatea sentinței instanței de fond, pe motivul indicării greșitei căi de atac către instanța de fond. în opinia sa recursul a fost formulat în termen și în subsidiar invocă ca motiv de ordine publică nulitatea sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
La interpelarea Curții cu referire la termenul de declarare a căii de atac incidentă în cauză recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că termenul de declarare a căii de atac este de 15 zile de la data comunicării, dar nu poate indica norma de drept. Solicită instanței respingerea excepției.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 2.06.2014 reclamanta creditoare S. MEȘTEȘUGARUL B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. S., D. B. M. și R. M., angajarea răspunderii patrimoniale a acestora și suportarea în solidar a întregului pasiv neacoperit al societății debitoare ., în conformitate cu art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Prin sentința civilă nr.3508 din 19 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ilfov a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. M. și a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. M., că este neîntemeiată, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată s-au invocat fapte petrecute pe durata mandatului său de administrator.
Pe fondul cauzei, instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții au fost administratori/asociați ai debitorului.
S-a evidențiat că în ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
S-a arătat că în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Judecătorul a considerat că în speță, creditoarea a făcut doar afirmații teoretice și generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale de desfășurare a activității și la omisiunea de a solicita declanșarea procedurii insolvenței îndată ce a observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art 138 lit.c) sau d) din lege. Calitatea pârâțior de administratori/asociați ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit.c) și d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. Neplata debitului restant în cuantum de 44.526,38 lei către reclamanta creditoare nu poate duce la concluzia că pârâții au intenționat să continue activitatea societății până la încetarea de plăți; nefiind fapte prevăzute la art. 138 din lege, managementul defectuos și dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală a societății, de altfel nedovedite, nu pot duce la atragerea răspunderii personale a pârâtului..
Fapta prevazută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au facut să dispară unele documente contabile, însă comitetul creditorilor nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
S-a considerat că reclamanta nu a vizat probarea în sine a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, invocată a fi fost săvârșită de către pârât, în una dintre alternativele referitoare la neținerea contabilității în condițiile legii, determinarea dispariției unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, ci a avut în vedere doar o eventuală consecință posibilă a faptei respective și anume, nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale teritoriale sau în procedura insolvenței. Or, nedepunerea documentelor respective poate avea, evident, multe alte cauze decât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d și nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta respectivă, în acest context legiuitorul neprevăzând nici o prezumție referitor la o eventuală legătură dintre acestea. De altfel, atât Legea nr.82/1991 cât și Legea nr.85/2006 leagă alte consecințe juridice de nedepunerea documentelor contabile, în ambele ipoteze menționate, iar ca faptă în sine, nedepunerea documentelor contabile nu este cuprinsă în enumerarea limitativă a categoriilor de fapte cuprinsă în art.138 alin.1 în raport cu care se poate avea în vedere atragerea răspunderii patrimoniale.
S-a concluzionat de către judecătorul sindic că în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit.c, d) a art.138 din lege.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta creditoare S. MEȘTEȘUGARUL B. prin care a solicitat modificarea sentinței și rejudecarea în fond cu consecința obligării intimatelor pârâte la suportarea întregului pasiv neacoperit.
În motivarea cererii s-a arătat că sentința instanței de fond a fost dată fără a se ține cont de înscrisurile aflate la dosar, din care reieșea fără putință de tăgadă culpa administratorilor și asociatului unic în ceea ce privește faptul că . a ajuns în faliment.
Se subliniază faptul că din rapoartele întocmite de lichidatorul desemnat rezultă că acesta nu a putut intra în posesia documentelor contabile ale debitoarei și toate încercările acestuia de a contacta administratorul și asociatul s-au dovedit a fi un eșec.
Apelanta expune raporturile contractuale pe care le-a desfășurat cu societatea debitoare, evidențiind că aceasta a refuzat să achite facturile emise, deși administratorul societății, R. M., a recunoscut debitul de_,38 lei și a promis personal să achite acest debit, prin procesul verbal nr.563/31.07.2009.
În opinia apelantei, prin continuarea activităților economice știind că societatea are un debit care depășea valoarea prag de deschidere a procedurii insolvenței pârâții se încadrează perfect în prevederile art.138 alin.1 lit.c. Consideră partea apelant că au fost încălcate prevederile art.27 din Legea nr.85/2006, fapt ce dovedește că pârâții au continuat activitatea societății care se afla în încetare de plăți, majorând pierderile societății prin calcularea de noi penalități de întârziere conform contractului.
A fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate prevederile art.471 din Codul de procedură civilă, art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
La data de 24.03.2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă R. M. prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din 28 mai 2015 instanța, din oficiu, a pus în discuție calificarea căii de atac. Curtea, în considerarea dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012, art.8 din Legea nr.85/2006 și a datei privind procedura insolvenței debitoarei . a calificat calea de atac ca fiind recurs.
La termenul de judecată din 28 mai 2015 Curtea, din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.137 din codul de procedură civilă, a invocat excepția tardivității recursului.
În raport de prevederile art.137 din Codul de procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate excepția invocată în cauză.
Cu caracter premergător, cu referire la susținerile recurentei reclamante ce privesc pretinsa nulitate a hotărârii de fond pentru indicarea eronată a căii de atac, Curtea subliniază că cercetarea unei astfel de apărări este subsidiară verificării cerințelor de legală sesizare a instanței de control judiciar. Prin urmare, se impune a se analiza cu precădere învestirea Curții, prin formularea căii de atac în termenul prevăzut de lege.
Cu referire la excepția tardivității declarării recursului, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, forma în vigoare la data sesizării instanței de fond cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei . incidentă cauzei, termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Observă Curtea că sentința ce face obiectul recursului a fost comunicată reclamantei creditoare la data de 6 februarie 2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 119 dosar fond.
Cererea de apel a fost înregistrată la instanța de fond la data de 23 februarie 2015 (fila 5 dosar recurs). Or, în raport de prevederile art.101 alin.1 și 5 din Codul de procedură civilă, termenul legal pentru formularea căii de atac s-a împlinit la data de 14 februarie 2015, astfel încât Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art.103 din același Cod potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va admite excepția tardivității și va respinge recursul, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității declarării recursului.
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S. MEȘTEȘUGARUL B., împotriva sentinței civile nr. 3508 din 19.11.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S., D. B. M. și R. M., ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. M. G. M. M. A. A.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/2ex./24 iunie 2015
Jud. Fond N. R.
Tribunalul Ilfov - Secția Civilă
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 182/2015. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
