Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 104/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 39585/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2905/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
Decizia civilă nr.104
Ședința publică de la 29.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. C.
JUDECĂTOR: C. M. N.
GREFIER: I. L. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.9093/31.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - pârât H. F. D. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.9093/31.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva pârâtului H. F. D..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu ar fi ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația paratului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre reclamantul D. G. a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti in reprezentarea Administratiei Finnatelor Publice Sector 4 impotriva paratului H. F. D.”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivare s-a arătat că apelanta a formulat cerere întemeiată pe art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 împotriva numitului H. F. D., care a fost respinsă de prima instanță.
S-a susținut că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale cu interpretarea greșită a legii.
S-a învederat că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate între cele două și prezumția de culpă a administratorului și asociatului debitoarei.
S-a menționat că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente constituind unul dintre motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Referitor la ilicită s-a susținut că, potrivit art.1 al.1 și art.5 din Legea nr.82/1991 coroborat cu art.73 al.1 lit.c și art.73 al.2 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății care o pot exercita doar în caz de faliment al societății.
S-a precizat că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Cu privire la prejudiciu s-a învederat că acesta a fost stabilit în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, care nu a fost contestat.
În privința izvorului răspunderii civile s-a indicat că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea), primând calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
S-a mai arătat că, potrivit art.11 al.1 din Legea nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective, iar administratorul are de îndeplinit un contract tacit de mandat, conform art.72 din Legea nr.31/1990.
Referitor la legătura de cauzalitate s-a menționat că societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizarii de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obliga la savarsirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit, iar depunerea documentelor contabile prevăzute de lege, fiind accesorii desfasurarii activitatilor de comerț, poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfasurarii activitatii comerciale la care asociații sunt obligați in conformitate cu contractul de societate.
S-a arătat că o societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care admnistratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societatii, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsa la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege, iar singurul rezultat previzibil al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederiile legale ce guverneaza si reglementează desfasurarea activitatii unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
S-a sustinut ca acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociaților si administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
S-a mai mentionat ca nu se poate vorbi de neimplicarea administratorului in ajungerea in stare de faliment a societatii atata vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozitului pe microîntreprinderi și impozit pe profit. Deci societatea, si implicit administratorul acesteia a obtinut profit din activitatile comerciale desfasurate, fara sa plateasca impozitele aferente.
S-a concluzionat ca instanta de fond a analizat eronat situatia de fapt considerând ca, in cauza, nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a paratului.
S-a susținut că sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R. sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări, iar neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile din Legea nr.85/2006.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
4). Analizând apelul declarat, raportat la dispozițiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Criticile referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate.
I. Nu poate fi reținută susținerea apelantei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci are natura juridică a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Mai trebuie remarcat că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, simpla invocare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 sau prezentarea unor simple afirmații nu sunt suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale deoarece părtilor le revine, potrivit art.249 NCPC, sarcina de a-și dovedi susținerile, fiind necesar să fie dovedită îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii reglementate de procedura insolvenței, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
II. Referitor la fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că apelanta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre faptele ilicite indicate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Mai trebuie observat că împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.d și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile, iar imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăți, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În final, trebuie subliniat că toate aceste fapte invocate de apelanta – reclamantă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.480 al.1 NCPC, urmează să respingă apelul declarat de către apelanta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta - reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE (cu sediul în București, ., sector 2) împotriva Sentinței civile nr.9093/31.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - pârât H. F. D. (cu domiciliul în București, ., nr.3 – 5, ., ., sector 4) ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
4 ex./10.02.2015
Jud. fond: P. M. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Hotărâre din 19-03-2015,... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
