Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 858/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 858/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 212/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 558/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 858/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
JUDECĂTOR P. I.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECTIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 89/06.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă M. I. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 Noul Cod de procedură civilă motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Pe rolul instantei a fost înregistrata sub nr._ cererea formulata de reclamantul DIRECTIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE prin care a solicitat obligarea pârâtei M. I. L. administratorul debitorului . SRL.
În motivare, a aratat că în urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar și a răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate, în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile care să asigure recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, astfel încât solicită obligarea administratorilor societății, la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit.
În speță, reclamantul mai arată că reprezentanții societății debitoare nu au depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, încălcând astfel dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006, acest fapt făcând imposibilă verificarea de către administratorul judiciar a modalității de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la încetarea de plăți.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 138 alin 1 lit d) din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 89 din 6.10.2015 a respins acțiunea având ca obiect cerere privind atragerea răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamanta DIRECTIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE -BUCURESTI BIROU JURIDIC C. 4 în contradictoriu cu pârâta M. I. L., ca neîntemeiata.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că prin sentința civilă nr.4201/15.04.2014 pronunțata de Tribunalul București în dosar_ 13, s-a deschis procedura simplificata a falimentului față de debitoarea . SRL
Potrivit tabelului definitiv, masa pasivă a debitoarei a fost stabilita la suma de 19.700 lei, reprezentând creanțe bugetare.
Prin sentința civilă nr.8899/2014 s-a dispus în baza disp.art.131 din legea 85/2006, închiderea procedurii.
Prin prezenta acțiune unicul creditor a solicitat obligarea pârâtului la pasivul debitoarei, considerând că sunt incidente disp.art.138 alin. 1 lit.i d din legea 85/2006.
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzuta de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prevăzute la art. 138 lit. a-g din Legea nr.85/2006.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolventa.
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventa.
Ca atare, această forma de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovatie și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea conform legii nu este de natură să atragă răspunderea lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Totodată, nu exista legătura de cauzalitate între neformularea cererii de deschidere a procedurii și starea de insolventa a debitorului, aceasta din urma fiind anterioara cererii, aspect ce rezulta din formularea dispozitiilor art. 27 din legea insolventei - formularea cererii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
Pentru aceste motive, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice sector 4 împotriva pârâtei M. I. L..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub același număr unic de dosar_ .
În motivarea apelului a arătat că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii formulată cu interpretarea greșita a legii.
Astfel, în motivarea hotărârii, instanța de fond a considerat că nu s-a stabilit legătură de cauzalitate între neținerea contabilității și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, și în considerarea acestui aspect cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a fost respinsă.
Prin cererea formulata a solicitat instanței să procedeze la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății, respectiv a administratorului debitoarei pentru pasivul social rămas neacoperit că urmare a declanșării procedurii falimentului.
De asemenea din actele cauzei rezulta că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți."
Astfel "responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, fata de prevederile art. 138 alin 1 lit. d din legea 85/2006 privind procedura insolventei."
Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat că exista un prejudiciu, exista o fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și exista de asemenea și prezumția de culpă a administratorilor și asociaților.
1. În ceea ce privește existenta unei fapte ilicite, așa cum a arătat și în cuprinsul cererii, în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 « societățile comerciale ... au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » și art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partida dubla și să întocmească situații financiare anuale ». Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c și art. 73 alin. 2 « administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existenta registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Legiuitorul a instituit obligația tinerii contabilității în partida dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestriala la organele fiscale (în speța la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzută de lege se încălca prevederile legale care reglementează modalitatea de tinere a contabilității. De asemenea, pe baza declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul de stat a căror depunere lunara este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se întocmește fișa sintetică de evidență pe plătitor, care fișă centralizează toate debitele pe care o societate le are către bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creează premisele eludării legii, tinerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
Din cele expuse mai sus consideră că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinita condiția esențială prevăzută expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei.
În privința prejudiciului
Consideram că existența unui prejudiciu cert cauzat apelantei de către pârâți prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei
În privința izvorului răspunderii civile, s-a arătat că aceasta are atât sorginte delictuala (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Mai mult, la art 11 al Legii 82/1991, modificată și republicată, la alin. (1) se arata în mod clar că:" Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratori având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata are și o răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii intimații nu au făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să-i absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existenta culpei.
Consideră că prin cele arătate mai sus a stabilit fără echivoc existenta culpei pârâților .
În ceea ce privește legătură de cauzalitate
Societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociat, S3 obliga la săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați în conformitate cu contractul de societate.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite că taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului și asociatului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor și asociaților în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microîntreprinderi și impozit profit. Deci societatea, și implicit administratorii și asociații acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culce ci mai degrabă de rea voință și dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plata a impozitelor.
În considerarea celor expuse mai sus s-a solicitat a se avea în vedere că instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că, în cauza nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a paraților.
În încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceasta nu au răspuns solicitărilor.
Astfel că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv că exista un prejudiciu, exista o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele doua și exista de asemenea și prezumția de culpa a administratorilor și asociaților societății debitoare.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, va respinge apelul ca nefondat, pentru următoarele motive:
Nu pot fi reținute susținerile apelantei – reclamante pentru antrenarea răspunderii fostului administrator prin prisma dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, întrucât Răspunderea reglementata de art. 138 din Legea 85/1996 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolventa.
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale :fapta ilicită, prejudiciul, legătură de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în disp. Art 138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventa.
Ca atare, această formă de răspundere reglementata de art. 138 din legea 85/2006 nu este o răspundere izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de răspundere contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art. 1169 C.civ. sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art. 138 din legea 85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul consta în ajungerea sa în stare de insolventa și declanșarea procedurii prevăzute de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul consta în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezulta că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoana care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Prin reglementările din art. 138 din legea 85/2006, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de administrator, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi dus la starea de insolventa, nu poate fi reținută ca fiind dovedita faptă ilicită.
Totodată, în cauză nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, întrucât dispozițiile textului de lege mai sus arătat cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că apelanta avea posibilitatea de a formula o plângere penală dacă considera că sunt elemente în sensul că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, apelanta nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Curtea, față de dispozițiile art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECTIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, . împotriva Sentinței civile nr. 89/06.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă M. I. L. (CNP_), cu domiciliul în sector 4, București, .. 28, ., .,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică 25.05.2015.
Președinte, G. G. | Judecător, I. P. | |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. G.G.
Tehnored.A.A.
4 ex./26.06.2015
.>
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: S. F. I.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
