Acţiune în anulare. Decizia nr. 329/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 329/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 7818/3/2013*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 1210/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.329/R/2015
Ședința publică de la 18 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-creditoare B. T. S.A. CLUJ - SUCURSALA UNIRII BUCUREȘTI și S.C. M & C S. D. S.R.L., prin lichidator CITR FILIALA BUCUREȘTI ( fostă CASA DE INSOLVENȚĂ T. FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L.) împotriva Sentinței civile nr.888 din 29.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar Cențu S.P.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare B. T. S.A., prin avocat D. C., cu împuternicirea avocațială nr.76/15.03.2013, recurenta – creditoare S.C. M & C S. D. S.R.L., prin practician în insolvență Podari A. C., cu împuternicirea de reprezentare aflată la fila 92 dosar și intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENȚU S.P.R.L., reprezentat de consilier juridic R. R., cu delegația aflată la fila 92 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-creditoare B. T. S.A., prin avocat, depune la dosar timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei și ordinul de plată nr.1 din 11.05.2015, reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 60,00 lei.
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurenta-creditoare B. T. S.A., prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în anulare. Susține că acțiunea a fost depusă la Tribunalul București cu depășirea ambelor termene imperative prevăzute de lege. Astfel, acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului asupra cauzelor care au condus la starea de insolvență și nici în cel de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Învederează faptul că instanța de fond a respins excepția decăderii, fără să analizeze dacă acțiunea a fost introdusă în termenul de un an, iar pe de altă parte, în mod greșit a reținut că ar fi aplicabil un termen de 18 luni, prin raportare la momentul încheierii contractului de transfer de fond de comerț. Or, termenul avut în vedere nu este aplicabil contractului, ci este un termen procedural. Pe fond, susține că nu se face referire la conivența dintre debitoare și cocontractantul care a cumpărat fondul de comerț. Subliniază că bunul a fost cumpărat și plătit la prețul real, că nu este dovedită vreo fraudă în acest sens. Pe de altă parte, faptul că la momentul încheierii contractului, aceeași persoană deținea, pe lângă calitatea de reprezentat al M & C S. D. S.R.L. și calitatea de director al societății debitoare, nu poate constitui un motiv de a se considera că un contract încheiat între două societăți este fraudulos.
Reprezentantul recurentei – creditoare S.C. M & C S. D. S.R.L. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul Susține că dreptul material la acțiunea în anulare s-a născut la data deschiderii procedurii insolvenței și nu la data încheierii contractului, cum în mod greșit a reținut prima instanță, că termenul este cel de un an de la data depunerii raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență, respectiv 18.11.2013, iar termenul de decădere este cel de 16 luni, relevant fiind legea aplicabilă. Pe fondul cauzei, susține că nu este dovedită intenția de fraudare a creditorilor, deoarece prețul a fost plătit aproape integral, restul urmând să fie achitat prin compensare între cele două societăți. Cu privire la prevederile art.80 alin.2 din Legea nr.85/2006, consideră că nu sunt incidente în prezenta cauză.
Intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar, solicită respingerea recursurilor. Susține că instanța de fond în mod corect a reținut aplicabilitatea termenului de 18 luni și nu cel de 16 luni. Pe fond, susține că obiectul contractului l-a reprezentat un fond de comerț, din care elicopterul a reprezentat bunul cel mai important, dare pe lângă acesta au mai existat și alte echipamente specifice activității de televiziune, care au fost înstrăinate cu o valoare destul de mare. În ceea ce privește prețul, susține că a acesta nu a fost achitat integral, ci doar o parte din creditul contractat de la B. T.. Mai mult, consideră că însăși compensarea între cele două societăți denotă intenția de fraudare, având în vedere că existau persoane care dețineau dublă calitate atât în cadrul societății vânzătoare, cât și în cea cumpărătoare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamantul S.C. R. M. S.A, prin administrator special B. F., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea contractului de transfer al fondului de comerț și a drepturilor privind activitatea de filmări, producție și transmisiuni audio-vizuale folosind o platforma aeriana – elicopter, numărul GD 256/17.02.2010, și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, că între părți s-a încheiat contractul de transfer al fondului de comerț și a drepturilor privind activitatea de filmări, producție și transmisiuni audiovizuale folosind o platformă aeriană –elicopter nr.GD 256/17.02.2010, ce avea ca obiect, așa cum rezultă din prevederile art. 1 din contract, fondul de comerț al S.C. R. M. S.A., respectiv drepturile asupra activității de filmări, producție și transmisiuni audiovizuale folosind o platformă aeriană.
S-a mai învederat, că așa cum prevăd dispozițiile art. 2.1 din contract, prețul final al acestuia era de 18.900.000 lei, urmând ca acesta să fie plătit de către cumpărătoare, în tranșe, așa cum se prevede în art. 2.2. al contractului.
Reclamanta a precizat în acțiunea formulată, că deși S.C. R. M. S.A. și-a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește transferul fondului de comerț și a drepturilor privind activitate de filmări, producție și transmisiuni audiovizuale folosind o platformă aeriană - elicopter, punând efectiv în posesia și la dispoziția cumpărătoarei cele descrise în obiectul contractului, S.C. M&C S. D. S.R.L nu și-a îndeplinit obligațiile de plată așa cum și le-a asumat prin încheierea contractului, menționând totodată, că aeronava ce face obiectul contractului de transfer al fondului de comerț a fost gajată de către cumpărătoare în scopul obținerii unui credit, iar în final a fost scoasă la licitație în scopul vânzării, cu toate că S.C. M&C S. D. S.R.L nu si-a onorat obligațiile de plată asumate față de S.C. R. M. S.A, încălcând prin acest fapt prevederile art. 6.3. din contractul de transfer al fondului de comerț, prin care s-a stipulat, că în cazul, în care M&C nu achită lui RTM suma reprezentând prețul tranzacției la termenele și în cuantumurile prevăzute la art. 2.2., RTM va avea dreptul să considere, că acest contract este rezoluționat de plin drept la simpla notificare emisă de către RTM fără alte notificări, intervenții ale instanței sau alte formalități, în acest caz, iar părțile vor fi repuse în situația anterioară datei încheierii acestui contract (pact comisoriu de gradul III), M&C S. D. SRL urmând să-l despăgubească pe S.C. R. M. S.A, pentru prejudiciul cauzat.
La termenul de judecată din data de 17.03.2014 s-a depus la dosar în temeiul art. 49 și următoarele C.pr.civ., de către B. T. S.A. Cluj-Sucursala Unirii București cerere de intervenție în interesul M&C S. D. S.R.L, prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare a contractului de transfer al fondului de comerț și a drepturilor privind activitatea de filmări, producție și transmisiuni audiovizuale folosind o platforma aeriana - elicopter nr. GD 256 din 17.02.2010 încheiat intre R. M. și M&C S. D. S.R.L.
Prin sentința civilă nr.888/29.01.2015 Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune si excepția tardivității invocate de parata ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de . în contradictoriu cu parații . D. SRL prin lichidator judiciar Casa De Insolventa T., București,a dispus anularea contractului de transfer al fondului de comerț si a drepturilor privind activitatea de filmări producție si transmisiuni audio vizuale folosind o platforma aeriana elicopter nr. GD 256/17.02.2010 încheiat intre . si . D. SRL, a dispus restituirea in patrimoniul paratei debitoare . a aeronavei tip elicopter Eurocopter . echipamentului video aferent sau a contravalorii acestora, in cazul in care bunurile nu se mai găsesc și a respins cererea de intervenție accesorie formulata in interesul paratei formulata de intervenienta B. T. S.A. Cluj-Sucursala Unirii București ca neîntemeiata.
Pentru a concluziona în acest sens judecătorul sindic a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, respectiv excepția tardivității invocată de către B. T. S.A. Cluj-Sucursala Unirii București, motivată de faptul că acțiunea în anulare formulată de către R. M. SA a fost promovata cu încălcarea termenului de prescripție prevăzut de art. 81 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, a constatat că prin încheierea din 07.09.2011 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitorului . în baza art. 32 din Legea nr. 85/2006, la data de 20.10.2011 s-a dispus prelungirea termenului de întocmire a raportului pana la data de 18.11.2011, precum și faptul că la data de 11.02.2013 a fost formulata acțiunea in anulare de către debitoarea . prin administrator judiciar, in termenul de 18 luni reglementat de art. 81 din lege.
Judecătorul sindic a retinut ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei. Deși acțiunea în anulare a fost introdusă la 11.02.2013, prevederile Cărții a VI-a (art. 2500-2556) din Noul cod civil nu sunt aplicabile, întrucât dispozițiile tranzitorii ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 stabilesc că prescripțiile începute anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Ca urmare, caracterul de ordine publică al excepției prescripției extinctive se întemeiază pe dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.
Potrivit art. 81 din Legea nr. 85/2006 in vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 256/17.02.2010, anterior modificării prin Legea 169/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Lege nr. 169/2010, publicata in MO nr. 505/21.07.2010,,(1) acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera art. 79 si 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator in termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii”.
Termenele reglementate de art. 81 alin 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv un an de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului prevăzut de art. 20 alin 1 lit. b dar nu mai târziu de 18 luni de la deschiderea procedurii, reprezintă termene de prescripție cu caracter special, cărora le sunt aplicabile regulile privind suspendarea, întreruperea, repunerea in termen; se vor avea in vedere in raport de data formulării cererii introductive si dispozițiile codului de procedura civila de la 1865.
Acțiunea în anulare este suspusă ca regulă termenului de un an care curge de la data expirării termenului de depunere a raportului care este de 40 de zile de la data numirii administratorului judiciar. Acest termen, de cele mai multe ori, se va împlini înaintea termenului special de 18 luni, deoarece tot ca regulă administratorul judiciar este numit prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței iar de la acel moment raportul trebuie depus în 40 de zile, ceea ce înseamnă că termenul de un an va expira la aproximativ 13 luni și 10 zile de la data deschiderii procedurii (adică cele 40 de zile pentru depunere raport și termenul de un an pentru introducerea acțiunii).Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut și termenul maxim de 18 luni, care se aplică atunci când termenul general de un an nu expiră înainte de trecerea a 18 luni din diverse motive.
Cu toate acestea, pot exista situații în care debitorul să nu dorească să pună la dispoziția administratorului judiciar actele necesare întocmirii raportului. Constatând că în reglementarea acestor dispoziții legiuitorul a avut în vedere situația în care administratorul dispune de toate actele. Prin urmare, în acest caz, va fi aplicabil termenul de 18 luni. Soluția este firească având în vedere scopul legiuitorului. Ar fi total inechitabil ca după încheierea actelor care au fraudat interesele creditorilor, administratorul judiciar să nu poată introduce acțiunea tergiversând astfel întreaga procedură și prejudiciind în continuare creditorii.
A proceda altfel ar duce la nesocotirea principiului potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obține protecția judiciară a unui drept.
În speță, motivele invocate de reclamanta exclud vreo culpă a administratorului judiciar, motivele invocate fiind de natură a răsturna prezumția de pasivitate culpabilă a administratorului judiciar/lichidatorului în introducerea în termen a acțiunii în anulare, care a indicat demersurile efectuate în vederea identificării unor eventuale acte frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, astfel că motivele invocate si dovezile prezentate de administratorul judiciar in sensul ca a acționat, prin mijloacele legale, în vederea stabilirii în termen util a situației unor acte juridice ale debitoarei, justifica aplicarea termenului de 18 luni, in raport cu care acțiunea este depusa in termen.
Pentru aceste motive excepția invocata de parți ca excepția tardivității si prescripției, calificata de instanța drept excepția prescripției dreptului la acțiune a fost apreciata ca neîntemeiata.
Pe fondul cauzei, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 80 alin 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței „administratorul judiciar, sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin … c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile”, iar raportat la dispozițiile art. 80 alin 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, pot de asemene, să fie anulate operațiunile încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, dacă sunt în dauna creditorilor, iar potrivit art. art. 80 alin 2 litera d), pot fi anulate actele încheiate „cu un administrator, director sau membru al organelor de supraveghere al debitorului, societate cooperativa, societate pe acțiuni cu răspundere limitata sau, după caz, societatea agricola”.
Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.79-80 din Legea nr.85/2006, deși este acțiune în anulare, nu vizează îndeplinirea condițiile legale pentru încheierea unui act juridic, ci sancționează fraudarea intereselor creditorilor prin acte care, prin natura lor sunt valide, având astfel un caracter revocatoriu, interpretare larg acceptată de doctrină.
Spre deosebire de acțiunea revocatorie de drept comun, care, potrivit art. 975 Cod civil are drept efect numai inopozabilitatea actului față de creditorul care a solicitat revocarea, procedura specifică reglementată de Legea nr. 85/2006 a prevăzut efecte mai largi unei astfel de acțiuni, care conduc la desființarea totală a actului juridic încheiat în fraudarea creditorilor, efecte care se produc față de întreaga masă credală care are posibilitatea de a participa la sumele rezultate din valorificarea acestor bunuri.
In acest caz, frauda debitorului este prezumata de legiuitor, iar prin încheierea actului, debitorul urmărește sau cel puțin accepta posibilitatea vatamarii creditorilor în beneficiul celui cu care a contractat si căruia îi transfera o valoare patrimoniala. Frauda este una din condițiile de promovabilitate a acțiunilor la care fac referire dispozițiile Legii nr.85/2006 (art.79 si 80) si, spre deosebire de dreptul comun unde frauda trebuie dovedita, prin excepție, în aceasta procedura speciala, legiuitorul prezuma frauda săvârșita de debitorul insolvent.
Așa cum rezultă din probele administrate, la data de 17.02.2010 a fost încheiat contractul de transfer nr. GD256/17.02.2010, prin care pârâtul . a înstrăinat către pârâtul M&C S. D. SRL fondul de comerț și drepturile privind activitatea de filmări, producție și transmisiuni audio-vizuale, folosind o platforma aeriana – elicopter, iar la încheierea acestuia reclamantul . a fost reprezentat de director general E. S., iar pârâtul M&C S. D. SRL a fost reprezentat N. D. A., în calitate de administrator, care a semnat contractul.
S-a retinut faptul că numitul N. D. A. deținea la momentul încheierii contractului, pe lângă calitatea de reprezentant legal al M&C S. D. SRL și calitatea de director și membru în consiliul de administrație al ., iar raportat la dispozițiile art. 80 alin 2 lit. d din Legea insolventei, contractul a fost încheiat fraudulos în dauna creditorilor, având în vedere, și faptul, că E. S., reprezentantul debitoarei . a fost implicat în diverse fraude săvârșite pe timpul exercitării mandatului de director general și administrator special al ., împotriva sa fiind formulate mai multe plângeri penale.
În ceea ce privește numitul N. D. A., care in calitate de membru în consiliul de administrație cât și de director al ., se apreciază, că acesta cunoștea deficitul grav de lichidități al debitoarei, și pe cale de consecință ., motiv, pentru care a hotărât scoaterea bunului de la masa credală pentru a nu fi valorificat, procedând la înstrăinarea acestuia către societatea administrată de către domnul N. D. A., cu consecința prejudicierii celor respectiv 450 creditori, în sensul imposibilității recuperării creanțelor, prin diminuarea activelor, aspect reglementat și de prevederile art. 80 alin 1 lit. c) din Legea insolventei, privind anularea actelor încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Referitor la mențiunea paratului . D. SRL, în sensul validității contractului întrucât prețul convenit a fost achitat, instanța a apreciat, că acest argument raportat la prevederile art. 80 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, se referă la analiza contractului doar din punct de vedere al caracterului fraudulos și al prejudiciului produs creditorilor, legea menționată reglementând și posibilitatea anularii unui contract fraudulos, indiferent de plata prețului, posibilitatea întoarcerii prețului în cazul în care a fost achitat depinzând de buna credință a cumpărătorului.
Față de cele menționate dispozițiile art. 83 alin 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, arată, că ,, terțul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanță de aceeași valoare, cu condiția ca terțul să fi acceptat transferul cu bună - credință, și fără intenția de a-i împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitorului, astfel, că în caz contrar, terțul dobânditor pierde creanța sau bunul rezultat din repunerea în situația anterioara, în favoarea averii debitorului”.
S-a reținut de către judecătorul sindic, că raportat la dispozițiile art. 80 alin 1 lit. c) și art. 80 alin. 2 lit. d) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, că terțul cumpărător nu a fost de buna - credință, având în vedere intenția de fraudare a tuturor părților implicate în contract, raportat și la prejudiciul creat creditorilor, instanța concluzionând față de aceste argumente, că prevederile art. 83 alin 2 din legea insolventei, privind posibilitatea înscrierii cumpărătorului la masa credală a debitoarei cu suma achitată, nu sunt aplicabile, având în vedere și modul prin care a fost stipulată efectuare a plăților, respectiv în transe multiple, cu posibilitatea cumpărătorului de a deveni proprietarul bunului și a se folosi de acesta înainte de achitarea integrală, respectiv de plata ultimei transe ) pentru care a fost invocată compensarea), fapt ce a dus la defavorizarea debitoarei care avea nevoie de lichidități, în favoarea cumpărătorului, care nu avea posibilitatea reală de plată a bunului la data achiziționării bunului, scopul achiziționării acestui bun fiind clar acela de a scoate bunul din patrimoniul debitoarei.
Raportat la situația juridică a terțului dobânditor . D. SRL, în sensul, că acesta se află în insolvență, instanța a apreciat, că acest aspect nu face inaplicabile reglementările art. 80 care prevăd anularea oricăror acte juridice patrimoniale cu caracter fraudulos, încheiate de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei, indiferent de situația juridică a terțului dobânditor.
Pentru toate aceste considerente instanța a admis acțiunea, a dispus anularea contractului de transfer al fondului de comerț, și a drepturilor privind activitatea de filmări producție, și transmisiuni audio vizuale folosind o platforma aeriană elicopter, nr. GD 256/17.02.2010 încheiat între . și . D. SRL, a dispus restituirea în patrimoniul pârâtei debitoare . a aeronavei tip elicopter Eurocopter . echipamentului video aferent sau a contravalorii acestora, în cazul în care bunurile nu se mai găsesc.
Tribunalul a fost învestit la termenul de judecată din data de 17.03.2014, de către B. T. S.A. Cluj - Sucursala Unirii București cu soluționarea cererii de intervenție accesorie în interesul M&C S. D. S.R.L.
Intervenție accesorie este o cerere incidentă prin intermediul căreia o terță persoană participă în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părți.
Astfel, că prin intervenția accesorie se urmărește apărarea unor drepturi, fie ale reclamantului, fie ale pârâtului, instanța apreciind, că terțul intervenient nu reclamă în justiție o pretenție proprie, distinctă de pretenția părții în favoarea căreia a intervenit.
Totuși, intervenientul nu este un apărător al uneia dintre părți, deoarece are un interes propriu, și anume acela de a lua parte la rezolvarea litigiului și de a sprijini pe una dintre părți în vederea câștigării procesului, întrucât în acest fel terțul evită posibilitatea unei acțiuni ulterioare care ar putea fi declanșată împotriva sa de către partea în favoarea căreia a intervenit.
Utilitatea practică a intervenției accesorii constă în necesitatea apărării pe această cale a unor interese proprii ale intervenientului.
Ori, raportat la faptul că acțiunea în anulare formulată de reclamantul . privește analiza pe fond a unui contract, instanța trebuie să se pronunțe asupra caracterului fraudulos sau nu al acestuia, iar nu asupra valorificării bunului, în cadrul valorificării intervenientul putându-și exercita dreptul de urmărire, s-a reținut că cererea de intervenție nu este în interes propriu aceasta fiind formulată în interesul pârâtei.
Raportat la prevederile Legii 85/2006 privind procedura insolvenței, la soluția ce se va pronunța asupra acțiunii principale, cererea de intervenție accesorie formulata in interesul paratei a fost respinsa ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 888/29.01.2015 a declarat la data de 07.04.2015 recurs B. T. S.A. Cluj, prin care a solicitat modificarea sentinței recurate in sensul respingerii acțiunii in anulare formulate de către lichidatorul debitoarei R. M. SA.
În motivare, se invocă nelegalitatea sentinței recurate in raport de excepția tardivității/prescripției formulării acțiunii in anulare de către lichidatorul debitoarei R. M. SA. Astfel, atât parata prin intampinare, cat si recurenta prin cererea de intervenție depusa la dosarul cauzei au invocat excepția decăderii/prescripției fata de împrejurarea ca prezenta cerere de chemare in judecata a fost depusa cu incalcarea termenului prevăzut de art. 81 alin. (l) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei (denumita in continuare „Legea nr. 85/2006" sau „Legea insolventei") potrivit căruia acțiunea pentru anularea actelor frauduloase poate fi introdusă în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (i) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Astfel, potrivit textului menționat, sub aspect temporal legea impune o dubla condiționare, nerespectarea oricărui termen fiind sancționată cu decăderea din termenul de a solicita anularea actelor frauduloase.
In primul ciclu procesual, Tribunalul București a respins excepția decăderii, pe de o parte, fără nici măcar sa analizeze daca acțiunea a fost introdusa in termenul de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. b) iar, pe de alta parte, aplicând greșit principiul de drept „tempus regit actum", a reținut ca termenul ar fi cel prevăzut art. 81 alin. (i) din Legea insolventei in vigoare nu la data deschiderii procedurii insolventei ci cel prevăzut de art. 81 alin. (l) din Legea insolventei in forma acesteia la data încheierii actului pretins fraudulos.
Hotărârea a fost casata in recurs, pentru incalcarea formelor de procedura fata de imprejurarea ca părțile nu au fot legal citate. Urmare admiterii cererii de abținere formulata de magistratul care a soluționat cauza in primul ciclu procesual, dosarul a fost repartizat unui alt complet al Tribunalului București.
In rejudecare, s-a arătat pe larg atât faptul ca suntem in prezenta unei duble condiționări, respectiv ca ambele termene prevăzute de art. 81 alin. (1) trebuie respectate, cat si faptul ca, fiind un termen procedural, legea aplicabila este cea in vigoare la momentul deschiderii procedurii insolventei.
Cu toate acestea, in mod cel puțin surprinzător, asemenea hotărârii pronunțate in primul ciclu procesual, instanța a soluționat excepția decăderii/prescripției fără a analiza susținerile paratei si ale recurentei cu privire la acest aspect si fără a menționa măcar termenul de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b).
In continuare, ignorând total argumentele prezentate, in rejudecare, instanța preia (in mod trunchiat) raționamentul cuprins in hotărârea pronunțata in primul ciclu procesual si retine in mod profund eronat ca termenul prevăzut de art. art. 81 alin. (1) teza finala din Legea privind procedura insolventei ar fi de 18 luni (așa cum prevedea legea la momentul încheierii actului pretins fraudulos, si nu cel de 16 luni (așa cum prevede legea la momentul deschiderii procedurii insolventei).
Or, așa cum urmează sa arătam in continuare, hotărârea primei instanțe este profund eronata, acțiunea in anulare fiind in mod evident introdusa cu nerespectarea termenelor imperative prevăzute de art. 81 alin. (i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Dincolo de eroarea vădita a instanței de fond in ceea ce privește legea ce guvernează termenele procedurale de exercitare a acțiunii, instanța face o grava eroare prin neanalizarea introducerii acțiunii in cadrul primului termen prevăzut de art. 81 alin. (i) - cel de un an de la data stabilita pentru depunerea raportului cu privire la cauzele apariției insolventei debitorului.
Fiind termene de decădere, acestea sancționează pasivitatea titularului acțiunii de a o exercita. Legea prevede, sub aspect temporal, o dubla condiționare in ceea ce privește acțiunea in anularea actelor frauduloase, prin instituirea a doua termene distincte de exercitare a acțiunii.
Având momente diferite de la care incep sa curgă, cat si durata diferita, cele doua termene prevăzute de art. 81 alin. (i) au existente independente, insa au un scop si o finalitate . a lichidatorului, depășirea oricărui termen se sancționează cu decăderea din dreptul de a introduce acțiunea in anulare.
Textul nu da posibilitatea administratorului judiciar sa opteze pentru termenul mai favorabil. Din contra, din moment ce teza finala a art. 81 alin. (1) instituie un termen limita, imuabil, scopul legiuitorului a fost acela de a restrânge pe plan temporal posibilitatea lichidatorului de a exercita acțiunea, iar nu acela de a-i conferi doua termene alternative.
Ordinea fireasca de analizare a termenelor prevăzute de art. 81 alin. (1) este cea stabilita prin topica utilizata de legiuitor: intial se verifica introducerea acțiunii in termenul de un an de la data stabilita pentru depunerea raportului privind cauzele apariției insolventei, iar doar daca aceasta condiție este îndeplinita, se verifica apoi indeplinirea celei de-a doua condiții, si anume introducerea acțiunii in cadrul termenului limita de 16 luni de la deschiderea procedurii insolventei.
Astfel cum am arat, termenul de un an de la depunerea raportului privind cauzele insolventei este variabil, data fiind incertitudinea momentului stabilit pentru depunerea raportului. Mai mult, pentru a evita stabilirea unui termen pentru depunerea raportului excesiv de lung, legea a instituit termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii ca limita maxima a exercitării acțiunii in anulare.
Termenul de un an pentru introducerea acțiunii in anularea actelor frauduloase este unul fix, inderogabil, de un an de zile, doar începutul acestuia fiind unul variabil, dat de perioada de maxim 40 de zile de la data deschiderii procedurii.
In speța, ca prin încheierea pronunțata la data de 20.10.2011 in cadrul dosarului nr._/3/2011, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar al debitoarei R. M. SA si a dispus prelungirea termenului de întocmire a raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b) pana la data de 18.11.2011.
Pe cale de consecința, in mod evident, prin raportare la acest termen, acțiunea in anulare trebuia introdusa cel mai târziu la data de 18.11.2012.
Or, in condițiile in care acțiunea in anulare a fost promovata de către administratorul judiciar al R. M. la data de 11.02.2013, in mod evident, aceasta a fost depusa cu nerespectarea termenului de un an instituit de legiuitor in acest sens, motiv pentru care se impunea ca instanța sa respingă actiunea formulata ca fiind tardiva/prescrisa, indiferent de natura juridica a termenului.
F. de depășirea termenului de un an, analizarea îndeplinirii termenului de 16 luni prevăzut de teza finala a art. 81 alin. (1) este de prisos, fiind lipsita de temei legal. Cu toate acestea, acțiunea a fost depusa si cu nerespectarea acestui termen.
In cadrul procedurii generale a insolventei (speciala fata de dreptul comun) este reglementata acțiunea in anularea actelor frauduloase incheiate de debitor, guvernata de art. 79-80 din Lege. Printre caracteristicile derogatorii de la dreptul comun ale acțiunii in anulare se număra (i) titularul acțiunii, (ii) temeiurile si (iii) termenele legale pentru formularea acțiunii.
Acțiunea in anularea actelor frauduloase este o procedura judiciara speciala in raport de dreptul comun ce instituie termene procedurale speciale pentru exercitarea acesteia.
După cum s-a arătat si in doctrina, natura juridica a termenului in care acțiunile in anulare sunt admisibile este aceea de termen de decădere, si nu aceea a unui termen de prescripție. Soluția este una fireasca având in vedere faptul ca fiind un termen procedural, acesta nu poate fi decât de decădere, in consecința, in cazul in care acțiunea in anulare nu este formulata in termenul legal, operează decăderea pârtii îndrituite din dreptul a mai face acest demers si nu se constata prescripția.
In consecința, in mod eronat prima instanța a calificat termenul maximal pana la care poate fi introdusa acțiunea ca fiind unul de prescripție, in realitate, așa cum am arătat, acesta fiind un veritabil termen de decădere.
Contrar opiniei instanței de fond, o lege ce reglementează o procedura judiciara speciala nu poate institui termene de prescripție ale dreptului civil material la acțiune. D. fiind faptul ca o parte a doctrinei considera termenele prevăzute de art. 81 alin. (1) ca fiind de prescripție, parata M&C S. D. impreuna cu recurenta, atât in primul ciclu procesual cat si in rejudecarea din fond, au susținut excepția prescripției si respectiv a decăderii, indiferent de opinia doctrinara adoptata.
In mod vădit tendențios, instanța de fond a optat pentru a califica termenele ca fiind de prescripție pentru ca doar recurgând la acest artificiu juridic lipsit de orice temei legal, a putut instanța sa considere incident in speța termenul de „prescripție" mai lung, de 18 luni, instituit de Legea nr. 85/2006 in forma acesteia la data încheierii Contractului nr. GD 256/17.02.2010.
Efectul admiterii excepției era insa același, anume de a respinge acțiunea ca prescrisa sau tardiva, după caz.
In speța, procedura insolventei R. M. SA a fost deschisa prin hotarârea din data de 7.09.2011. Astfel, legea aplicabila intregii proceduri urmează a fi Legea nr. 85/2006, in forma in care aceasta se găsea la data de 07.09.2011.
Prin Legea nr. 169/2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 505 din 21.07.2010, a fost modificat art. 81 alin. (i) din Legea nr. 85/2006, in sensul ca termenul limita de introducere a acțiunii in anulare s-a redus la 16 luni de la data deschiderii procedurii insolventei.
Din moment ce legea procedurii generale a insolventei este cea in forma existenta la data deschiderii procedurii insolventei - 07.09.2011 - toate cererile conexe si incidentale, inclusiv acțiunile in anulare urmează a se exercita conform acestei legi.
Aceasta este si interpretarea Curții Constituționale care prin Decizia nr. 447/2013 a reținut ca Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei nu conține norme de ultraactivitate a legii vechi, legea noua aplicandu-se si proceselor in curs de derulare la momentul edictarii ei.
De asemenea, având in vederea ca termenele instituite la art. 81 din Legea nr. 85/2006 sunt termene procedurale, acestea sunt de imediata aplicabilitate, fiind guvernate de principiul tempus regit actum, potrivit căruia toate actele de procedura efectuate de părți sau de instanța sub imperiul legii vechi vor fi examinate, sub aspectul validității lor, după dispozițiile acelei legi, insa toate actele de procedura ulterioare intrării in vigoare a legii noi sunt supuse prevederilor acesteia.
In consecința, indiferent de modalitatea de calificare a naturii juridice a termenului maximal prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, acesta va fi cel prevăzut de lege la momentul deschiderii procedurii inslventei debitoarei R. M. S.A.
Pentru toate aceste motive, este evident ca spetei ii este incident termenul maximal de 16 luni (astfel cum este prevăzut de legea la momentul deschiderii procedurii). Stabilit fiind acest aspect, acțiunea in anularea actelor frauduloase a fost introdusa cu nerespectarea acestui termen.
In consecința, procedura insolventei R. M. S.A. a fost deschisa la data de 07.09.2011, moment la care art. 81 alin. (1) teza finala prevedea ca acțiunea in anulare nu poate fi formulata mai târziu de termenul de 16 luni calculat de la data deschiderii procedurii insolventei debitorului.
Raportandu-ne la termenul de 16 luni calculat de la data deschiderii procedurii insolventei, termenul limita pentru promovarea acțiunii in anulare prevăzute de art. 81 din Legea nr. 85/2006 de către R. M. SA este 07.01.2013.
Or, in condițiile in care acțiunea in anulare a fost promovata la data de 11.02.2013, in mod evident, aceasta a fost depusa tardiv, motiv pentru care instanța de fond a respins in mod nelegal excepția prescripției/ tardivității acțiunii invocata de subscrisa.
Sub alt aspect, se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală și in raport de neindeplinirea condițiilor pentru admiterea acțiunii in anulare
Interpretând greșit dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prima instanța a reținut ca „spre deosebire de dreptul comun, unde frauda trebuie dovedita, prin excepție, in aceasta procedura speciala, legiuitorul prezuma frauda săvârșita de debitorul insolvent".
Or,in cazul prevăzut de art. 80 alin. (i) lit. c) din Legea nr. 85/2006 este necesar sa se facă dovada complicității terțului la frauda, aceasta nefiind prezumata. In aceste condiții, aspectele reținute de prima instanța sunt eronate atât din perspectiva textelor de lege aplicabile, cat si prin prisma doctrinei de specialitate relevante in aceasta materie.
In acest caz, legea prevede necesitatea existentei intenției tuturor pârtilor contractante de a sustrage bunuri din patrimoniul debitorului, sau de a leza in orice alt mod drepturile creditorului.
Formularea textului art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 nu este susceptibila de interpretare, prevăzând in mod expres ca se poate solicita anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terți realizate de către debitor prin „acte încheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor pârtilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza in orice altfel drepturile".
Astfel, textul de lege citat prevede in mod expres ca pentru a se dispune anularea actelor pretins frauduloase este necesara dovedirea intenției tuturor pârtilor implicate de a frauda drepturile creditorilor.
In mod surprinzător si eronat prima instanța a reținut ca pentru a fi incidente dispozițiile art. 80 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 85/2006 nu ar fi necesara dovada fraudei, aceasta fiind prezumata, intrucat ar exista un text de lege care prevede in mod expres ca prezumția de frauda.
Într-adevăr, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 „Daca sunt îndeplinite condițiile art. 79 si 80, se instituie o prezumție relativa de frauda in dauna creditorilor. Prezumția poate fi răsturnata de către debitor. Ea nu se extinde la terțul dobanditor sau subdobanditor." F. de aceste dispoziții exprese si in doctrina de specialitate s-a arătat ca in ceea ce ii privește pe terți, frauda trebuie dovedita in condițiile dreptului comun.
Așadar, nu poate fi apreciata ca fiind legala si temeinica hotărârea de instanței de fond conform căreia presupusul contract a cărui anulare se solicita a fost incheiat in mod fraudulos cu intenția tuturor pârtilor de a sustrage elicopterul de la urmărirea creditorilor R. M., la dosarul cauzei neexistand nicio dovada a pretinsei fraude ce ar fi stat la baza încheierii Contractului nr. GD 256/17.02.2010.
In speța, administratorul judiciar nu a depus niciun document probator din care sa reiasă faptul ca cele doua părți contractante, R. M. S.A. si M & C S. D. S.R.L., ar fi acționat de coniventa pentru a frauda drepturilor creditorilor debitoarei insolvente, astfel incat sa se poată retine incidența cazului de anulare prevăzut de art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Un aspect foarte important pentru aprecierea caracterului licit al Contractului nr. GD 256/17.02.2010 ii reprezintă faptul ca in temeiul acestui contract M&C S. D. achitat, parțial prin creditul acordat de subscrisa, aproximativ 17.000.000 lei, ceea ce exclude de plano orice prezumție de frauda a creditorilor.
Deși prima instanța a reținut ca acest fapt ar fi irelevant pentru stabilirea caracterului fraudulos al actelor încheiate de către debitor in perioada suspecta, atât prețul real cuprins in acest contract, cat si faptul ca acesta a fost achitat reprezintă împrejurări de natura a crea cel puțin o prezumție a caracterului licit al contractului de transfer.
Astfel, din patrimoniul debitoarei nu a fost scos un bun fără ca acesta sa fie înlocuit cu o alta valoare economica si nici nu s-a incheiat un contract de vânzare pentru un preț derizoriu, așa incat sa poată exista suspiciuni de frauda in dauna creditorilor.
De altfel, așa cum rezulta din materialul probator depus la dosarul cauzei, prețul plătit de către M&C S. D. S.R.L. pentru achiziția elicopterului este chiar mai mare decât valoarea sa de circulație.
Singurul aspect care ar dovedi in opinia instanței caracterul fraudulos al Contractului de transfer nr._/17.02.2010 ar fi reprezentat de faptul ca numitul N. D. A. deținea la momentul incheierii contractului, pe lângă calitatea de reprezentat legal al M&C S. D. S.R.L. si calitatea de director si membru in consiliul de administrație al R. M. S.A.
Insa, o astfel de împrejurare nu poate, sub nicio forma, atrage in mod automat prezumția ca in speța Contractul de transfer ar fi fost incheiat in dauna creditorilor.
Or, in lipsa oricărui suport probator care sa susțină aspectele reținute de prima instanța, hotărârea acesteia nu poate fi apreciata decât ca fiind netemeinica si nelegala, neputand fi reținuta intenția de frauda a tuturor contractanților, de vreme ce pentru asemenea concluzii nu exista niciun corespondent in materialul probator aflat la dosarul cauzei.
Totodată, instanța de control judiciar urmează a constata ca in mod eronat a fost reținuta in speța incidența dispozițiilor art. 80 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 85/2006, nefiind indeplinite condițiile legale pentru a fi aplicabil acest text. Astfel, pe de-o parte, numitul N. D. A. nu deține calitatea ceruta de acest text de lege, iar, pe de alta parte, nu exista niciun document probator din care sa reiasă ca in speța contractul de transfer s-ar fi incheiat in dauna creditorilor, astfel cum se cere prin art. 80 alin. (2) din Legea insolventei.
In speța de fata, contractul de transfer a fost încheiat intre doua societăți comerciale, respectiv debitoarea insolventa R. M. S.A. si M&C S. D. S.R.L., iar nu intre debitoarea insolventa si o persoana din conducerea acesteia.
Așadar, chiar si in situația in care numitul N. D. A. deținea la momentul incheierii contractului, pe lângă calitatea de reprezentant legal al M&C S. D. si calitatea de director si membru in consiliul de administrație al R. M., acesta împrejurare nu atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2006 întrucât nu ne aflam in ipoteza vizata de acest text.
Altfel spus, pentru a fi aplicabil acest teniei legal, actul juridic ar fi trebuit încheiat intre R. M. S.A. si un membru al organelor sale de conducere sau de supraveghere.
Sub un al doilea aspect, netemeinicia hotărârii atacate reiese si din modul total bizar in care prima instanța a reținut ca intenția fraudării a aparținut ambelor părți intrucat din susținerile reclamantei ar rezulta ca N. D. era un apropiat al reprezentantului debitoarei, E. S..
De asemenea, si cu privire la numitul E. S., in mod nejustificat si nelegal, instanța de fond a considerat suficiente o . plângeri penale formulate împotriva acestuia pentru a proba o . fraude săvârșite pe timpul exercitării mandatului de administrator special al R. M. S.A. Or, este evident ca o plângere penala nu poate constitui o proba cu privire la vinovăția unei persoane despre care se pretinde ca a săvârșit o anumita fapta, fiind cel mult un mijloc de sesizare a organelor de urmărire penala.
Practic reclamanta a făcut o . susțineri ce au fost preluate fără rezerve de către instanța de fond, fără a exista o minima verificare a realității si veridicității lor si fără a exista nici măcar o proba a acestor susțineri, aspecte de natura a atrage nelegalitatea si netemeinicia hotărârii atacate.
Sub un al treilea aspect, se arată ca nu exista niciun document probator din care sa reiasă ca in speța contractul de transfer s-ar fi incheiat in dauna creditorilor. In aceste condiții, considerentele instanței de fond nu au nicio susținere in realitatea faptica, bazandu-se pe afirmațiile reclamantei speculative pentru care reclamanta nu a produs nicio proba.
Faptul ca numitul N. D. A. deținea, la momentul încheierii contractului, pe lângă calitatea de reprezentant legal al M&C S. D. si calitatea de director si membru in consiliul de administrație al R. M. nu reprezintă per se un motiv pentru a aprecia ca un contract incheiat intre doua societăți este fraudulos.
Astfel, fără niciun temei legal, prima instanța a reținut ca simpla deținere de către dl N. D. A., la momentul încheierii contractului, a calității de reprezentat legal al M&C S. D. S.R.L. si a calității de director si membru in consiliul de administrație al R. M. S.A. ar reprezenta prin ea insasi o dovada a faptului ca in speța Contractul de transfer nr._ din 17.02.2010 ar fi fost incheiat in dauna creditorilor.
Împotriva sentinței civile nr.888/29.01.2015 a declarat recurs și CITR Filiala București SPRL(fostă Casa de Insolvență T. Filiala BucureștI SPRL) prin care a solicitat în principal, modificarea sentinței recurate cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului la acțiunea în anulare de către HM Expert IPURL (continuată de Cențu SPRL), în calitate de administrator judiciar al ., conform art. 312 alin. 3 și 7 din Legea nr. 85/2014, iar în subsidiar modificarea sentinței cu consecința respingerii pe fond acțiunii în anulare formulate de către HM Expert I.P.U.R.L. (continuată de Cențu SPRL) în calitate de administrator judiciar al . ca neîntemeiată nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 79,80 din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la respingerea excepției tardivității/prescripției acțiunii în anulare introduse de HM Expert IPURL, și susținută în continuare de Cențu SPRL apreciază faptul că hotărârea a fost pronunțată pornind de la interpretarea greșită a actului juridic și culminând cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 8 si pct. 9 c. proc. civ.)
Instanța aflată în rejudecare, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a comis o gravă eroare când a pus semnul egalității între legea aplicabilă contractului nr. GD 256/17.02.2010 și legea aplicabilă dreptului material la acțiune și în consecință, a promovării acțiunii în anularea acestui contract de către administratorul judiciar, în temeiul Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței. O asemenea interpretare a normelor de drept civil făcută de prima instanță se plasează într-o contradicție ireconciliabilă cu principiul celerității procedurii insolvenței reglementat de art. 5(2) din legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Este cert și indiscutabil că în acest caz, vorbim de legi cu totul distincte. Astfel, dacă valabilitatea acestui contract se impune a fi analizată prin prisma legii în vigoare la data încheierii acestuia, dreptul material la acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile Legii 85/2006 este guvernat de legea în vigoare la momentul nașterii acestuia, adică de la data la care subiectul activ este îndrituit să-l exercite.
În speță, dreptul material la acțiunea în anulare s-a născut la data deschiderii procedurii insolvenței R. M. SA. Față de acest moment se pune în discuție legea aplicabilă termenului de prescripție prevăzut de art. 81 din Legea nr.85/2006, aceasta deoarece acest termen are un caracter special care se aplică doar în cadrul procedurii insolvenței.
Ca atare, în prezenta cauză nu poate fi reținută motivarea primei instanțe potrivit cărei ar fi incidență forma Legii nr. 85/2006 în vigoare la data de 17.02.2010, data încheierii contractului a cărui anulare se solicită de către R. M. SA prin administrator judiciar, ci trebuie avute în vedere prevederile legii insolvenței în vigoare la data nașterii dreptului de a introduce acțiunea în anulare, adică data deschiderii procedurii insolvenței față de R. M. SA, respectiv 07.09.2011. Prin urmare, la această data, art. 81 alin. l din Legea nr.85/2006, prevedea:
Art. 81. - (1) Acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 si 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției având ca obiect dreptul material la acțiune este aceea că prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat, sens în care în prezenta cauză dreptul trebuia exercitat în termen de un an de la data limita a raportului de cauze, dar nu mai târziu de 16 luni de la deschiderea procedurii insolvenței, iar nu 18 luni cum în mod greșit a reținut prima instanță în rejudecare.
Prin urmare, odată stabilită legea în vigoare care este aplicabilă în speță, solicită să se constate că, termenul în care trebuia introdusă acțiune în anulare este de cel mult, de 16 luni și nicidecum de 18 luni cum în mod eronat a reținut în motivare instanța de fond.
Din perspectiva prezentată mai sus și raportat la prevederile art. 81 din, intervalul în care administratorul judiciar al R. M. SA trebuia să introducă acțiunea în anulare care face obiectul prezentului recurs este 18.11.2011(data limită pentru depunerea raportului de cauze și dată de la care curge termenul de prescripție de un an) și data de 18.11.2012(data la care se împlinește termenul de l an) dar nu mai târziu de 07.01.2013(data la care a expirat termenul maxim de 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței, în care putea fi introdusă acțiunea). Prin urmare, au fost depășite termenele stabile de prevederile legale, adică an de la data expirării termenului pentru depunerea raportului de cauze cât, dar nu mai târziu de 16 luni de la deschiderea procedurii insolvenței, termen în care dreptul material la acțiune se putea exercita în mod legal și temeinic.
Ordinea firească de analizare a termenelor prevăzute de art. 81 alin. (1) este cea stabilită prin topica utilizată de legiuitor: initial se verifică introducerea acțiunii în termenul de un an de la data stabilită pentru depunerea raportului privind cauzele apariției insolvenței, iar doar dacă această condiție este îndeplinită, se verifică apoi îndeplinirea celei de-a doua condiții, și anume introducerea acțiunii în cadrul termenului limita de 16 luni de la deschiderea procedurii insolvenței.
Față de toate aceste aspecte, consideră că, în mod nelegal, instanța în rejudecare a respins excepția prescripției acțiunii.Aceasta cu atât mai mult cu cât prin argumentația expusă mai sus, acțiunea în anulare a fost promovată de către administratorul judiciar al R. M. SA la data de 11.02.2013, cu nerespectarea atât termenului imperativ de un an, cât și a celui de 16 luni, termene prevăzute de art. 81 alin, l din cadrul Legii nr. 85/2006, aflată în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței, iar nu cel prevăzut de Legea nr.85/2006 aflată în vigoare la momentul încheierii operațiunii dintre cele două părți.
Pe fondul cauzei, contrar celor reținute de instanța de fond și raportat la aplicabilitatea în prezenta speță a art. 80 alin. 2 lit. d), din Legea nr. 85/2006 învederează următoarele:în prezenta speță nu sunt incidente prevederile art.80 alin. 2 lit. d) din Legea insolventei întrucât contractul de transfer GD256/17.02.2010 nu a fost încheiat între . și numitul N. D. ca persoană fizică, ci între R. M. SA și . D. SRL. Acest fapt face să nu fie întrunite condițiile prevăzute la art. 80 (2) lit. d) din legea insolventei.
Cu privire la susținerea instanței conform căreia E. S., reprezentantul debitoarei . a fost implicat în diverse fraude săvârșite pe timpul exercitării mandatului de director general și administrator special al R. M. SA, împotriva sa fiind formulate mai multe plângeri penale, arată că o astfel de motivare este lipsită de orice suport în realitatea faptică în condițiile în care afirmațiile sunt speculative, conjuncturale si în plus nedovedite.
Aceste afirmații au fost preluate din cererea reclamantei, în mod total surprinzător de către instanța aflată în rejudecare. Subliniază faptul că aceste afirmații contravin până și prezumției de nevinovăție din cadrul procesului penal, având în vedere că până la data sentinței E. S. nu a fost condamnat definitiv pentru fapte săvârșite pe timpul exercitării mandatului de director general și administrator special al R. M. SA.
Prin urmare aceste afirmații speculative nu pot sta la baza admiterii acțiunii în anulare a reclamantei și nu pot constitui un argument solid în probarea intenției de fraudă a părților implicate, sens în care solicităm să respingă această susținere a reclamantului, ca neîntemeiată.
Cu privire la intenția de fraudare a tuturor părților,recurenta precizează faptul că funcția deținută de N. D. A. la momentul încheierii contractului, pe lângă calitatea de reprezentant legal al M&C S. D. și pe cea de director și membru în consiliul de administrație al R. M. nu reprezintă un motiv întemeiat pentru a aprecia că un contract încheiat între două societăți are caracter fraudulos. Dimpotrivă, consideră că tocmai cunoașterea deficitului de lichidități a fost mobilul încheierii contractului, sens în care s-a dorit reducerea cheltuielilor și obținerea de lichidități de către R. M. SA, prin plata fracționată a unor sume de bani, în schimbul transferului fondului de comerț. În schimbul încheierii acestui contract, R. a transferat către M&C S. D. SRL proprietatea asupra unui fond de comerț care este reprezentat în esență de aeronava Eurocopter EC 135 P2 0455 și de echipamentul video aferent acesteia. Transferul dreptului de proprietate asupra fondului de comerț s-a efectuat în schimbul unui preț de 18.500.000 lei care a fost încasat aproape integral de către reclamantă, cu privire la diferența neîncasată operând compensarea legală.
Menționează faptul că prețul transferului în cauză a fost achitat de către M&C S. D. SRL prin contractarea unui credit bancar în acest sens de la B. T. SA. Arătă faptul că potrivit Contractului GD 256/17.02.2010 plata bunurilor achiziționate trebuia făcută în trei tranșe: prima în valoare de 550.000 lei a doua tranșă de 13.000.000 lei și ultima tranșă de 5.350.000 lei care era împărțită în 12 rate lunare dintre care primele 11 în valoare egală de 468.750 lei fiecare și ultima rată de 193.750 lei.
Privitor la drepturile terțului dobânditor (M & C S. D. SRL), în cazul anulării operațiunii, raportat la art. 83 alin. 2 din Legea nr.85/2006, instanța a reținut faptul că terțul cumpărător nu a fost de bună credință, având în vedere intenția de fraudare a tuturor părților implicate în contract, raportat si la prejudiciul creat creditorilor. Or,intenția de fraudare tuturor părților implicate nu a fost dovedită. Menționează faptul că prețul transferului în cauză a fost achitat de către M&C S. D. SRL prin contractarea unui credit bancar în acest sens de la B. T. SA.
Consideră faptul că nu se poate reține argumentul potrivit căruia stabilirea plății în tranșe și transferul dreptului de proprietate la momentul încheierii contractului, sunt dovezi ale relei credințe a M&C S. D. SRL, cu consecința neînscrierii la masa credală pentru suma achitată în contul transferului. O astfel de interpretare a voinței părților duce la crearea unui prejudiciu, în primul rând creditorului care a finanțat achiziția fondului de comerț, B. T. SA și în al doilea rând celorlalți creditori înscriși la masa credală a debitoarei M&C S. D. SRL, aflată în faliment.
în concluzie, menționează faptul că reclamanta nu a făcut dovada încadrării Contractului de transfer în niciuna din situațiile menționate în cuprinsul art. 80 din Legea nr. 85/2006, astfel încât cu privire la acesta să subziste o prezumție simplă a fraudei creditorilor. De asemenea, consideră că încadrarea acțiunii în anulare la art. 80 alin. 1 lit. c, de către instanța aflată în rejudecare, raportat la argumentele prezentate mai sus nu este întemeiată, nefiind dovedită intenția tuturor părților de a frauda interesele creditorilor.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea urmează a admite recursul, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, raportat la modalitatea de soluționare a excepției, Curtea urmează a constata,astfel cum rezultă atât din denumirea marginală, cât și din interpretarea logică a art. 149, faptul că legea insolvenței este o lege de procedură, iar nu de drept material. Este necesar a se face diferențierea între normele juridice care alcătuiesc legea materială( drepturi subiective materiale) și care reglementează substanța dreptului, respectiv conținutul, condițiile existenței, exercitarea, transmiterea, stingerea și efectele acestora, de normele juridice care alcătuiesc legea procedurală, ca mijloc de realizare a normelor juridice materiale. În speță, judecătorul sindic a fost învestit cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe art.79-80 Legea 85/2006, acțiune în anularea de acte frauduloase, acțiune al cărei termen de introducere este prevăzut de art. 81 din același act normativ. Motivarea judecătorului sindic în analiza excepției prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe Decretul nr.167/1958, dar și pe dispozițiile tranzitorii ale art.20 Legea nr.71/2011 este în vădită contradicție atât cu normele de drept aplicabile, cât și cu modalitatea de punere în aplicare a acestora. Astfel, dacă valabilitatea unui contract se analizează prin raportare la legea în vigoare la data încheierii acestuia, dreptul la acțiunea în anularea acestuia, drept procedural, se analizează prin raportare la legea în vigoare la momentul nașterii acestuia, în speță, de legea în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței.
În cauză, procedura insolvenței R. M. a fost deschisă la 07.09.2011, astfel încât, legea aplicabilă întregii proceduri, deci inclusiv acțiunii în anularea actelor frauduloase este Legea nr.85/2006, în forma în vigoare la 07.09.2011.
Potrivit art. 81 Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.169/2010, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 si 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Analizând termenul imperativ de un an, raportat la faptul că termenul pentru depunerea raportului de cauze a fost stabilit la 18.11.2011, Curtea constată că acesta s-a împlinit la 18.11.2012. În ceea ce privește termenul de prescripție, de 16 luni, față de data deschiderii procedurii, acesta s-a împlinit la 07.01.2013. Întrucât acțiunea promovată de către intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar a fost înregistrată la 11.02.2013, cu depășirea termenului legal, prevăzut în mod imperativ de legislația procesuală, și a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii, Curtea urmează a admite excepția tardivității, invocate de către recurenți.
Concluzionând, apreciind ca judecătorul sindic a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a aplicat în mod greșit legea, în conformitate cu disp. art. 312 alin. 2 C.proc.civ., va admite recursul formulat de S.C. M & C S. D. S.R.L., prin lichidator CITR Filiala București (fostă Casa de Insolvență T. Filiala București S.P.R.L.), va modifica sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de către S.C. R. M. S.A. ca tardivă. Având în vedere soluția pronunțată în acțiunea principală, Curtea urmează a admite și recursul formulat de către B. T. S.A. Cluj - Sucursala Unirii București, terț intervenient în interesul S.C. M & C S. D. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentele B. T. S.A. CLUJ - SUCURSALA UNIRII BUCUREȘTI și S.C. M & C S. D. S.R.L., prin lichidator CITR FILIALA BUCUREȘTI ( fostă CASA DE INSOLVENȚĂ T. FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L.) împotriva Sentinței civile nr.888 din 29.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar Cențu S.P.R.L.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite excepția tardivității.
Respinge acțiunea ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./27.05.2015
Nr.ex.:2
Fond: Tribunalul București
Președinte: N. N.M.
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
