Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 773/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 43448/3/2014/a1

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr intern 493/2015)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 773

Ședința publică de la 12 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. G. I.

Judecător M. P.

Grefier E.-R. L.

*************

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de către debitoarea . SRL - J40/_/2003, CUÎ_, prin administrator L.-N. Mursez împotriva încheierii de ședință din 05.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu creditoarea . SRL - J_, CUÎ_.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 100 lei; că s-a formulat întâmpinare ce a și fost comunicată; că nu s-a depus răspuns la întâmpinare și că s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.223 alin.3 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 12.12.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a civilă sub nr._ 14 cererea debitorului . SRL, care a solicitat, în baza Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, deschiderea procedurii generale a insolvenței și numirea în calitate de administrator judiciar a societății Best Insolvency SPRL.

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin încheierea din data de 5.01.2015, a admis cererea debitorului . SRL, în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 a deschis procedura generală împotriva debitoarei și a desemnat administrator judiciar provizoriu pe Expert Insolvență SPRL.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 66 alin. 4 cu referire la art. 5 pct. 29 lit. b din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, debitorul aflat în stare de insolvență, sau în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă, este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi.

Conform art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 „Dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 66, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul își arată intenția de a intra în procedură simplificată ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2), judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenței se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu numit de către judecătorul-sindic”.

În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate, există starea de insolvență astfel cum aceasta este definită de art. 5 pct. 29, din Lege, debitorul exprimându-și intenția de a intra în procedură generală indicând că nu își poate achita către creditorii săi datoriile a căror valoare depășește pragul prevăzut de art. 4 pct.72 din lege și că are intenția de reorganizare.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 a desemnat administrator judiciar provizoriu pe Expert Insolvență SPRL Filiala București, solicitat de creditoarea . SRL, urmând ca față de prevederile art. 66 alin. 7 din lege cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de această creditoare să fie calificată ca declarație de creanță.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea . SRL, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului său, a arătat că la data de 12.12.2014 a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență, întrucât se afla în imposibilitatea de a efectua plăți, solicitând instanței numirea, în calitate de lichidator judiciar, a lui Best Insolvency SPRL.

Ulterior, . SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, propunând, totodată, ca administrator judiciar pe Expert Insolventa SPRL, Filiala București.

Prin încheierea apelată, instanța a admis cererea debitoarei, deschizând procedură generală de insolvență, însă nu a numit lichidatorul judiciar solicitat de aceasta, ci a desemnat ca administrator judiciar pe Expert Insolventa SPRL, Filiala București.

Față de acest aspect, apelanta a solicitat instanței să admită apelul său, să schimbe în parte încheierea apelată, în sensul de a numi, în calitate de lichidator judiciar, pe Best Insolvency SPRL, motivat de următoarele aspecte:

S-a susținut că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată cu rea credință de către . SRL cu scopul de a crea importante prejudicii materiale și morale debitoarei.

Astfel, referitor la creanța solicitată, aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, conform prevederilor Legii nr. 85/2014 și ale Codului de procedură civilă.

. SRL a mai formulat, la data de 06.12.2013, o cerere de emitere a ordonanței de plată, pentru aceeași sumă pe care o invocă și în prezenta cerere de deschidere a procedurii insolvenței.

La data de 31.10.2014, Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, a respins cererea de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată, considerând creanța ca nefiind certă, lichidă și exigibilă și făcând aplicabilitatea prevederilor art. 1020 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că, pentru dovedirea creanței este necesară administrarea unor probe în procedură de drept comun.

Ulterior, intenționând să eludeze plata taxei de timbru (întrucât procedura dreptului comun presupune timbrarea cererii la valoarea solicitată), . SRL a formulat, la data de 06.08.2014, cerere de deschidere a procedurii insolvenței, solicitând aceeași sumă ca și în celelalte două acțiuni.

Din nou, Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiată, motivat de același fapt: creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Astfel, în speța de față, având în vedere că, în doua rânduri, instanțele au respins cererile formulate, întrucât creanța solicitată (de fiecare dată aceeași) nu este certă, lichidă și exigibilă, instanța nu ar fi trebuit să admită lichidatorul judiciar propus de către . SRL.

De asemenea, având în vedere reaua credință cu care . SRL a formulat deja o a treia cerere cu referire la aceeași sumă de bani, instanța ar fi trebuit să pună în vedere acesteia să plătească o cauțiune de 10% din valoarea creanței, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ceea ce nu a făcut, cu toate că, prin cererea formulată, au fost provocate debitoarei daune materiale și morale însemnate.

Nu în ultimul rând, prin numirea acestui lichidator judiciar, care are sediul central în municipiul D., județul Hunedoara, la fel ca și . SRL, se creează suspiciunea rezonabilă că lichidatorul ar putea avea o atitudine părtinitoare, debitoarea intenționând să propună un plan real de redresare, să acopere creanțele născute și să își continue, în bune și profitabile condiții, activitatea, punând în pericol întregul proces de reorganizare.

De asemenea, s-a învederat faptul că ambele societăți au același obiect de activitate (asigurarea serviciilor de pază și securitate), între societăți au existat și exista și în prezent, relații conflictuale tensionate, generate de aspectele învederate mai sus.

Față de toate aspectele învederate mai sus, apelanta a solicitat instanței să admită apelul și, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, să dispună schimbarea în parte a încheierii apelate și numirea, în calitate de lichidator judiciar, a Best Insolvency SPRL.

În drept,au fost invocate prevederile art. 466 și următoarele, art. 480, alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și ale Legii nr. 11/1991, cu modificările și completările aduse prin Legea 298/2001, privind concurența neloială.

La data de 23.03.2015 intimata creditoarea . SRL a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului formulat ca fiind neîntemeiat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată decurgând din prezentul litigiu, în temeiul art. 451 -453 Cod procedură civilă.

Față de toate susținerile din motivarea apelului, s-a învederat faptul că nu au o legătură nici cu criticarea încheierii Tribunalului București din 05.01.2015, dar nici cu obiectul cauzei.

În orice condiții de nuanță și interpretare, apelanta nu distinge faptul că tocmai propria ei cerere de deschidere a procedurii de insolvență a fost admisă și nicidecum cererea promovată de intimată, astfel că în prezenta cauză . SRL este un simplu creditor, astfel că această critică nu poate fi primită, în vederea schimbării administratorului judiciar.

Motivarea apelului nu are nicio legătură cu solicitarea de a schimba administratorul judiciar, ori apelanta arăta că A. cu rea credință a formulat cerere de deschide a procedurii de insolvență cu scopul de a crea importante prejudicii materiale și morale apelantei, dar în cauza intimata nu a formulat cererea ci tocmai apelanta.

Referitor la critica din apel că creanța A. C. nu este una certă, lichidă și exigibilă conform Legii nr.85/2014 și a Codului de procedură civilă, s-a susținut că în cauză încă nu s-a dezbătut acest lucru, nici măcar nu s-a procedat la întocmirea tabelului preliminar, pentru care apelanta are la îndemână contestarea acestuia în baza prevederilor legale.

Deliberând asupra cererii de apel prin prisma motivelor invocate de apelantă, față de actele și lucrările apelului, Curtea apreciază că apelul este nefondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.

Se are în vedere că potrivit art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuțiile judecătorului sindic este „desemnarea motivată, după verificarea eventualelor incompatibilități, prin sentința de deschidere a procedurii, după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparține acestuia. În lipsa unei astfel de propuneri făcute de către debitor sau de către oricare dintre creditori, desemnarea se va face dintre practicienii în insolvență înscriși în Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, care și-au depus ofertă la dosar. Dacă nu s-a depus nicio ofertă, va desemna aleatoriu pe oricare dintre practicienii în insolvență înscriși în Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. În cazul în care atât debitorul, cât și creditorul au solicitat desemnarea câte unui administrator judiciar/lichidator judiciar va avea prevalență cererea creditorului. Dacă creditorii solicită a fi desemnați administratori judiciari/lichidatori judiciari diferiți, judecătorul-sindic va desemna motivat pe unul dintre cei propuși de aceștia”.

În cauză, se constată că atât debitoarea cât și creditoarea . SRL au solicitat desemnarea unor administratori judiciari, și anume Best Insolvency SPRL (debitoarea), respectiv Expert Insolvență SPRL (creditoarea), astfel că față de prevederile legale suscitate în mod corect judecătorul sindic a procedat la desemnarea administratorului judiciar propus de către creditoare.

Or, în condițiile în care legea conține prevederi exprese, cu caracter imperativ, care dau prioritate cererii creditorului, reiese că nu se mai pot pune în discuție aspectele invocate de apelanta debitoare prin cererea de apel referitoare la pretinsa rea credință a intimatei creditoare în formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței sau la inconvenientele de ordin practic derivate din desemnarea unui administrator judiciar având sediul central în altă localitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de către debitoarea . SRL - J40/_/2003, CUÎ_, prin administrator L.-N. Mursez, cu sediul ales la Cabinet de Avocat "D. Beicuș": Popești-Leordeni, ..18, județ Ilfov, împotriva încheierii de ședință din 05.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ 14 având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu creditoarea . SRL - J_, CUÎ_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2015.

Președinte,

C. G. I.

Judecător,

M. P.

Grefier,

E.-R. L.

Red. Jud. C.G.I.

Tehnoredactat: C.G.I.

4 ex./23.06.2014

Comunicat: 2 ex./.25.06.2015

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: C. Ș. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI