Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 8074/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 8074/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 32393/3/2013

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 622A

Ședința publică de la 16.04.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. P.

JUDECĂTOR – A. M. G.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării apelului formulat de apelanta ., împotriva sentinței civile nr. 8074 din 09.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Agenția de R. Judiciară IPURL lichidator al ..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul perimării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 8074/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă s-a admis cererea debitoarei . și în temeiul dispozițiilor art. 27 și 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus începerea procedurii falimentului față de debitoare, fiind luate primele măsuri, respectiv a desemnat în mod provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe Agenția de R. judiciară IPURL.

. a declarat apel împotriva acestei sentințe solicitând desemnarea în calitate de lichidator a practicianului în insolvență pe care l-a propus prin cererea introductivă, R & R Proinsolvență SPRL în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din legea nr. 85/2006.

Prin încheierea de ședință din data de 13.02.2014, având în vedere lipsa părților și faptul că nici una dintre părți nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, Curtea a dispus în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din noul cod de procedură civilă, suspendarea judecării apelului.

La data de 16.04.2015, Curtea constată că de la data suspendării cauzei au trecut mai mult de 6 luni de zile și că partea interesată nu a cerut repunerea cauzei pe rol, astfel că au devenit incidente dispozițiile art. 416 alin. 1 din noul cod de procedură civilă, potrivit cărora, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

În consecință, Curtea reținând culpa procesuală a părții va constata perimat apelul potrivit art. 420 și 421 c.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul formulat de apelanta . cu sediul în București, ., ., ., și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ..4, ., ., având J40/_/2006, CUI_, prin administrator T. O. L. împotriva sentinței civile nr. 8074/9.10.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator Agenția de R. Judiciară IPURL cu sediul în București, ..3, ..12, sector 3.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Curtea de Apel București Secția a VI a Civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.04.2015.

Președinte,Judecător,

I. P. A. M. G.

Grefier,

L. E. A.

Red.Jud.I.P.

24.04.2015

Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: judecător-sindic: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 8074/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI