Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 6084/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6084/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 4682/100/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6084
Ședința publică din data de 08 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. S.
JUDECĂTOR: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul P. G. C., împotriva sentinței civile nr. 1757 din 07.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș cauza privind și pe intimata . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ R., având ca obiect procedura insolvenței – angajarea răspunderii potrivit art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. La data de 03.09.2014, recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 ei.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea declară închisă etapa cercetării procesului, deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1757 din 7 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta . prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ R. în contradictoriu cu pârâtul P. G. C. și în consecință:
Pârâtul P. G. C. a fost obligat să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei ., în cuantum de 167.948,38 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art.138 alin.1 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006 modificată, „(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”
În speță, din raportul de activitate al lichidatorului judiciar, rezultă că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei, nu a depus actele prevăzute de art.28 alin.1 din lege și nu a predat bunurile existente în patrimoniul societății.
Organele de conducere ale unei societăți comerciale au obligația legală de a ține o evidență contabilă și de a înregistra toate operațiunile contabile efectuate pe parcursul derulării activității, conform art. 27, alin 1, coroborat cu art. 30 din Legea nr. 82/1991 și conform art. 72 și art. 73 lit. c) și e) din Legea nr. 31/1990, debitoarea nu a mai depus la organele abilitate bilanțuri contabile și declarații lunare din anul 2009, fapt ce demonstrează că pârâtul nu a respectat prevederile legii contabilității, care obligă societățile comerciale să țină contabilitatea conform Legii nr. 82/1991 și să facă raportările economico - financiare la termenele și condițiile prevăzute de aceasta.
În ceea ce privește susținerea pârâtului că documentele societății au fost ridicate de la sediul firmei de către organele fiscale, potrivit adresei nr._/25.03.2014 comunicată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș nici această apărare nu poate fi primită.
Din adresa nr.427/24.01.2014, comunicată de Consiliul local al Municipiului Baia M. – Serviciul Public Ambient U. și depusă în probațiune de către lichidatorul judiciar, rezultă că autoturismele proprietatea debitoarei nu figurează în evidențe ca mașini abandonate sau ridicate de pe domeniul public, astfel încât nu se confirmă susținerile pârâtului și nici depoziția martorului audiat în cauză.
În aceste condiții, judecătorul sindic a constatat că în fapt, nu a fost ținută evidența contabilă și că bunurile au fost folosite în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, și că pârâtul a ascuns o parte din activul debitoarei, fapte care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit. a, d și e din lege. Pârâtul prin aceste fapte a cauzat starea de insolvență, astfel încât răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 167.948,38 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. G. C. solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța care a dezbătut cauza în fond a admis cererea cu privire la atragerea răspunderii personale a administratorului în temeiul art. 138 lit. a), d) și e), reținându-se următoarele aspecte din cadrul procedurii generale de insolvență față de debitoarea . că nu au fost predate documentele financiar contabile ale societății debitoare, societatea debitoare figurează în evidența fiscala a Direcției Venituri din C. Primăriei Baia M. cu bunuri impozabile și în evidențele Serviciului Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule Maramureș, respectiv două autoturisme marca Dacia 1307, respectiv marca Dacia 1300 și că administratorul societății debitoare nu a depus lista bunurilor aflate în patrimoniul societății, respectiv nu a procedat la predarea activelor către lichidatorul judiciar.
Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea . prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENTA R., astfel încât s-a reținut angajarea răspunderii personale a fostului administrator al societății debitoare.
Prezent fiind la toate termenele de judecată în dosarul nr._ 12/al, a arătat că societatea debitoare nu mai are activitate comercială din cursul anului 2010, aceasta întâmpinând dificultăți financiare încă din anul 2009 datorat mediului general de afaceri, scăderii capacității de cumpărare și a imposibilității recuperării creanțelor (pierderile înregistrate în bilanțul contabil la 31.12.2009 fiind de 76.206 lei); stocurile de marfă evidențiate în situațiile financiare reprezentau materiale de construcție care în decursul timpului s-au degradat, neputând fi valorificate în lipsa activității societății; pe fondul neachitării serviciilor de contabilitate și lipsa de cunoștințe de specialitate, înregistrările în contabilitate au fost efectuate doar până la finele anului 2009.
Din aceleași considerente, a lipsei fondurilor bănești, salariile angajaților au fost achitate din banii proprii ai administratorului, fapt ce a făcut obiectul unei cercetări penale, ce s-a finalizat cu rezoluție de neurmărire penala în dosarul nr. 2188/P/2008 (în urma cercetării penale nu s-a dovedit reaua credința în administrarea societății, nici existenta vreunui interes personal al administratorului). A făcut referire în dezbaterea asupra fondului despre existenta dosarului de la P. de pe lângă Judecătoria Baia M., însă instanța de fond nu a făcut referire la acest aspect în expunerea de motive din sentința civila nr. 1757/07.05.2014.
Cele două autoturisme aflate în patrimoniul societății s-au aflat, încă de la momentul dobândirii lor de către societate, în parcarea imobilului situat în Baia M., . până la aproximativ jumătatea anului 2011, dată de la care au fost ridicate de către un serviciu specializat al Primăriei Baia M. cu ocazia asfaltării întregii parcări. Nu cunoaște motivele pentru care nu s-au întocmit acte referitoare la ridicarea mașinilor din parcare. Consideră că neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora de către funcționarii Primăriei nu îi poate fi imputabilă. Faptul că cele două mașini din parcarea unde au fost staționate (nemișcate) de la încetarea activității societății până în anul 2011 și că au fost ridicate de o mașină cu platformă, în perioada cât nu era prezent în localitate a probat-o cu martor. De la data la care a încetat activitatea societății și pană în prezent nu a folosit în niciun fel de interes aceste două autoturisme. Nu consideră că este un act de proastă administrare a societății faptul de a nu se prezenta la serviciul specializat al Primăriei Baia M. pentru a recupera cele doua autoturisme atâta vreme cât societatea nu mai desfășura activitate și ar fi trebuit să suporte din banii proprii plata taxelor pentru recuperarea mașinilor.
Menționează că nu a avut cunoștință despre deschiderea procedurii de insolvență, datorită faptului că societatea debitoare are sediul social la adresa fostului domiciliu.
În fapt din decembrie 2007 s-a despărțit de fosta soție și și-a stabilit reședința la adresa din Baia M., . (locul unde în mod obișnuit se desfășura activitatea societății și unde erau ținute mașinile). Divorțul s-a pronunțat în drept în februarie 2008, Prin aceasta a arătat faptul ca nu s-a sustras de la predarea documentelor societății către lichidatorul judiciar, mai mult în dosarul nr. 4682/_/al, citat fiind la domiciliul din U. nr. 126, a fost prezent la toate termenele de judecata, ocazie cu care a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile, inclusiv actele autoturismelor.
Simplul fapt că nu au fost întocmite evidente contabile în conformitate cu legea și ca au existat bunuri în patrimoniul societății, nu duce implicit la crearea stării de faliment (nu au generat starea de faliment). Neîntocmirea situațiilor financiare este un efect al lipsei de disponibilități bănești, și nu cauza care a dus la lipsa disponibilităților bănești.
S-a reținut de către instanța care a dezbătut fondul ca fiind dovedită vinovăția administratorului statutar în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. a din Legea 85/2006, din probatoriul administrat rezultând că administratorul statutar a folosit bunurile persoanei juridice în interes personal, neîntocmirea situațiilor financiare creând prezumția ascunderii activelor societății.
În aceste condiții, sarcina probei este răsturnată, administratorului statutar - pârât în dosarul nr._ 1/al/revenindu-i obligația procesuală de dovedire a contrariului.
Textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societății să fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolvență în folos propriu sau în cel al unei alte persoane .
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevăzuta de art.138 al. l lit. a din lege nu este suficientă, trebuind să se arate și să se probeze care sunt bunurile/creditele pe care le-a folosit și cum au fost folosite acestea în fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
D. constatarea faptului că societatea debitoare avea înregistrate în contabilitate anumite active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe nu duce în mod automat la concluzia că acestea au fost însușite de administratorul statutar, în lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar să se probeze în concret care active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe au fost folosite, cum au fost folosite acestea în fapt și cine a folosit în aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderi delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art. 138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență. Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art.249 din Codul civil, sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.
Faptele ilicite care pot atrage răspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege .
Răspunderea prevăzută de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumată, ci este o răspundere speciala care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuală operand doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa nu este prezumată ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale, care presupune îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții generale ale răspunderii și anume:existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Pe de altă parte, această acțiune are un dublu temei de fapt și anume, atât starea de insolvență a debitoarei, cât și săvârșirea uneia din faptele expres prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, iar natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei este o răspundere contractuală sau delictuală, în funcție de izvorul obligației încălcate.
Astfel, potrivit art.138 al. l din Legea nr.85/2006 „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu disp.art.59 al. l sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolventa, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Simpla invocare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale comerciale pentru fapta proprie.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret ce bunuri au fost folosite în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, modalitatea în care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că aceasta faptă ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită prevăzuta de art.138 lit. a din Legea nr.85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face față plăților și acumularea de pierderi nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte să poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar să se dovedească că acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În drept, art. 488 pct. 3, 6 și 8 din NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că soluția pronunțată de către judecătorul sindic este pe deplin legală și temeinică și conformă stării de fapt.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege.
Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Curtea reține, contrar celor susținute de către recurent, că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Cu privire la faptea prev la art 138 lit d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că pârâtul P. G. C. a deținut funcția de administrator la debitoarea al. și nu poate invoca lipsa cunoștințelor de specialitate contabile pentru justificarea neținerii contabilității în conformitate cu legea. Astfel, potrivit art 70 din Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutive. Pe de altă parte o corectă ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care, în cuprinsul art. 73 lit, stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Astfel, motivul că pârâtul s-a despărți de fosta soție și că societatea comercială debitoare are sediul la fostul său domiciliu, nu se poate reține ca motiv pentru care nu s-a interesat de activitatea societății și ca atare nu poate fi exonerat de răspundere, având în vedere că tocmai acestuia îi revenea depunerii situațiilor financiare.
În mod corect s-a apreciat de către judecătorul sindic că neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale, fapt ce angajează răspunderea administratorilor statutari, potrivit art 138 lit d din Legea nr.85/2006. De asemenea este corectă constatarea judecătorului sindic în sensul că nu poate fi primită susținerea pârâtului că documentele societății au fost ridicate de la sediul firmei de către organele fiscale, întrucât potrivit adresei nr._/25.03.2014 comunicată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, acest aspect nu este real.
Împrejurarea că această concluzie a judecătorului-sindic s-a fundamentat pe prezumția că nu au fost furnizate datele de către administratorul statutar, nu este de natură să invalideze soluția pronunțată de către instanța de fond, atâta timp cât, potrivit dispozițiilor 1170 din Codul civil (1864), dovada se poate face și prin prezumții, chiar simple, acestea din urmă fiind lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului și constând în consecințele pe care magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
Ori, este pe deplin dovedit în cauză, deci cunoscut, faptul că nu au fost depuse situațiile financiare. Mai mult, este corectă constatarea judecătorului sindic în sensul că nu poate fi primită susținerea pârâtului că documentele societății au fost ridicate de la sediul firmei de către organele fiscale, întrucât potrivit adresei nr._/25.03.2014 comunicată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, acest aspect nu este real.
Această prezumție simplă putea fi înlăturată de către recurent doar prin dovedirea unui fapt contrar acestei deducții, probă care însă nu a fost realizată în cauză.
Pe de altă parte, în ciuda demersurilor efectuate de către lichidatorul judiciar, nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care s-a putut prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Cu privire la dovedirea condițiilor pentru angajarea răspunderii pentru faptele prev la art 138 lit a și e din Legea nr.85/2006, Curtea constată că motivele cererii de antrenare nu sunt simple afirmații, cât timp în proprietatea societății debitoare se aflau cele două autoturisme care nu au fost predate lichidatorului judiciar. De asemenea au fost identificate active circulante în valoare de 111.884,00 lei din care stocuri de marfă de 88.056 lei, creanțe de 22.690 lei și disponibilități bănești de 1.138 lei, care nu au fost predate lichidatorului.
În cauză nu se confirmată susținerile pârâtului că autoturismele au fost ridicate de către Consiliul local al Municipiului Baia M. – Serviciul Public Ambient U.. Din adresa nr.427/24.01.2014, (f.64) comunicată de Consiliul local al Municipiului Baia M. – Serviciul Public Ambient U. și depusă în probațiune de către lichidatorul judiciar, rezultă că autoturismele proprietatea debitoarei nu figurează în evidențe ca mașini abandonate sau ridicate de pe domeniul public.
Nu este dovedită nici susținerea recurentului că stocurile de marfă ar fi fost materiale de constucții care în decursului timpului s-au degradat câtă vreme nu există nicio dovadă că s-a întocmit un proces-verbal de constatare a degradării și ori un înscris care să fi justificat devenirea lor nefuncțională.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., curtea va respinge recursul declarat, iar sentința recurată va fi menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul P. G. C. împotriva sentinței civile nr. 1757 din 07.05.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. A. M. C. M. S.
GREFIER
M. N.
Red.L.D.S./dact. V.R.
2 ex./18.09.2014
Jud. fond: C. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
