Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 24/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 733/100/2011/a1*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 24 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: G. A. N.
JUDECĂTOR: A. M. C.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 66/03.11.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta FRITZMAN (PIRCĂLAB) L. M., împotriva Sentinței civile nr. 3723 pronunțate in data de 24.09.2014 în dosarul nr._, al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PROINSOLV IPURL, având ca obiect F. - Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurenta av.A. U., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este timbrat cu taxă de timbru de 100 lei.
Reprezentanta recurentei depune la dosar delegație de substituire i arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie, deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei recurentei în dezbateri judiciare.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Învederează că un motiv de nelegalitate a sentinței atacate este acela că instanța de fond a soluționat cauza in baza unui temei de drept care nu a fost invocat de niciuna din părți, respectiv art. 138 ,a lin. 1 lit. d din Legea 85/2006 astfel instanța nu a fost investită cu soluționarea cauzei raportat la acest temei de drept. cel de-al doilea motiv se raportează la soluționarea cauzei in baza unor motive contradictorii străine de natura pricinii. Astfel, instanța de fond a reținut incidența lit. c a art. 138 și a reținut că recurenta ar fi dispus in interes personal continuarea activității care ducea in mod vădit la încetarea de plăți. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că insolvența s-ar fi datorat neîncasării creanțelor in contextul in care societatea nu mai desfășura activitate din anul 2007. Totodată, instanța de fond a reținut și incidența literei f art. 138 apreciind că mijloacele ruinătoare ar fi acelea că recurenta ar fi instrăinat mijloacele de transport și a plătit societatea de leasing. Însă, reprezentanta recurentei apreciază că nu s-a dovedit nici faptul că vânzarea a fost făcută in alt scop decât acela de a se achita debitele scadente și nici că această operațiune a fost in detrimentul patrimoniului debitoarei. Pentru toate aceste motive dar și cele expuse pe larg in scris, solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată ocazionate la fondul cauzei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.3723 din 24.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, s-a admis acțiunea precizată de reclamantul Pro Insolv IPURL Baia M. desemnat lichidator al . Baia M. împotriva pârâtei Fritzman (fostă P.) L. M. în calitate de administrator statutar al debitoarei ., aflată în procedură și a fost obligată pârâta să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite în cuantum de 43.472 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 919 din 8.03.2011, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de Pro Insolv IPURL Baia M. dispunând deschiderea procedurii simplificate și . a debitoarei . Baia M. iar Pro Insolv ILPURL Baia M. a fost desemnat lichidator judiciar.
În dosarul de faliment s-a înregistrat o singură declarație de creanță din partea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Baia M. pentru suma de 43.472 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății aflat la fila 19.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că pârâta a predat actele și documentele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea 85/2006 după ce a fost formulată acțiunea în răspundere împotriva sa și după ce a fost notificată de mai multe ori.
Din analiza documentelor rezultă clienți neîncasați pentru suma de 9.723,09 lei și că nu există dovezi că s-ar fi întreprins demersuri de recuperare a creanțelor.
În evidențele contabile sunt înregistrate mijloace de transport în valoare de 44.282,50 lei a căror situație a fost clarificată de către pârâtă după introducerea acțiunii în răspundere.
Pârâta a depus și suma de 413,44 lei cu care figura înregistrată la casierie, motiv pentru care lichidatorul și-a precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind art. 138 al. 1 lit. c și f din Legea nr. 85/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 138 al. 1 lit. c din Legea insolvenței, judecătorul – sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei ajunsă în insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și orice persoană care a cauzat starea de insolvență dacă au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridic la încetarea de plăți.
Față de cele arătate și reținând că pârâta nu a întreprins nici un demers pentru recuperarea creanțelor în sumă de 9.723,09 lei, este lipsită de relevanță susținerea acesteia conform căreia nu mai desfășoară activitate din anul 2007. De altfel, pârâta a susținut că societatea falită mai figurează cu sume neîncasate întrucât nu s-au efectuat operațiunile în contabilitate (f.11 dosar recurs), motiv pentru care instanța constată că în cauză sunt incidente și prevederile art. 138 al. 1 lit. d, fapta pârâtei constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea.
D. fiind faptul că pârâta a înstrăinat mijloacele de transport în valoare de 44.282,50 lei și a plătit societatea de leasing, în litigiul pendinte sunt îndeplinite și cerințele art. 138 al. 1 lit. f, potrivit cărora antrenarea răspunderii personale este posibilă și în cazul în care s-au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul încetării de plăți.
Din perspectiva celor descrise anterior, apărările pârâtei nu pot fi primite de instanță și vor fi înlăturate ca nefondate.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea precizată este întemeiată și a fost admisă ca atare, ținând seama de prevederile art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 1 lit. c, d și f din Legea privind procedura insolvenței menționată anterior, cu consecința obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei – falite, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs FRIȚZMAN L. M. solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 3723/24.09.2014, ca fiind lipsita de temeinicie si nelegala, respectiv să se dispună respingerea pe fond a cererii de antrenare a răspunderii personale a recurentei.
În motivele de recurs se arată că primul motiv de nelegalitate se raportează la soluționarea cauzei in baza unui temei de drept care nu a fost invocat de reclamantă, nu a fost pus în discuția părților din oficiu de către instanță si deci nu poate fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
Nici recurenta, nici reclamanta, nu a invocat ca temei de drept prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, și, ca atare, instanța de fond nu a fost investită cu soluționarea cauzei raportat la acest temei de drept.
La termenul de judecata din 10.09.2014, reclamanta a fost întrebata de instanța care sunt temeiurile de drept pe care le susține, iar aceasta a indicat exclusiv prevederile art. 138 alin. c) si f) din Legea nr. 85/2006, renunțând expres la „celelalte litere".
Nici instanța din oficiu nu a invocat in cursul cercetării judecătorești sau cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, temeiul de drept mai sus menționat - art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Cu toate acestea, cauza a fost soluționata și în temeiul prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, considerându-se că starea de fapt reținută se circumscrie si acestui temei de drept.
Apreciază că soluția pronunțată în aceste condiții încalcă principiul contradictorialității si al disponibilității, care guvernează litigiile de natură civilă.
Cel de-al doilea motiv de nelegalitate se raportează la soluționarea cauzei in baza unor motive contradictorii, străine de natura pricinii, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 7 C. pr. Civila.
In acest sens, arată că instanța de fond a reținut că este incident art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, raportat la antrenarea răspunderii personale a recurentei, motivat prin aceea ca recurenta ar fi dispus in interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridica la încetarea de plați.
Starea de fapt descrisa de instanța de fond ca reprezentând actele de continuare a activității in detrimentul vădit al debitoarei au constat in "parata nu a întreprins niciun demers pentru recuperarea creanțelor in suma de 9.723,09 lei, este lipsita de relevanta susținerea acesteia ca nu mai desfășoară activitate din anul 2007".
In acest sens, se arată ca nu exista nicio legătura, nicio corelare sau corespondenta intre ceea ce s-a reținut ca motiv determinant de antrenare a răspunderii personale a răspunderii personale - continuarea unei activități care a determinat încetarea de plați, si starea de fapt reținuta tot de instanța, ca insolventa s-ar fi produs ca urmare a neîncasării creanțelor, in contextul in care societatea nu mai desfășura activitate din anul 2007.
In fapt, se arată ca starea de fapt reala, probată în cauză (conform actelor contabile depuse de subsemnata recurentă), nu poate fi în nicio împrejurare circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 138 aln. 1 lit.c ) din Legea nr. 85/2006, deoarece in contextul in care nu a continuat activitatea din anul 2007 si nu a întreprins activitățile necesare pentru recuperarea sumei de 9.723,09 lei, nu se poate retine ca a dispus in interes personal continuarea unei activități in defavoarea societății debitoare, care sa fi generat starea de insolvență.
Solicită a se observa că în cauza nu există nicio dovadă care să probeze că recurenta a continuat activitatea societății in detrimentul acesteia, producând astfel starea de insolvență, că s-a continuat activitatea în interes personal contrar interesului societar, ar fi existat o perioadă de timp în care activitatea societății să fie desfășurată, în condițiile în care tocmai aceasta activitate a societății ar fi determinat apariția stării de insolvență.
Starea de fapt avută in vedere de instanța de fond, constând in pasivitatea afirmativ reținuta in ceea ce privește activitatea recurentei, ca administrator al societății debitoare, nu a fost dovedita in cauza si nu are legătura deloc cu temeiul de drept reținut de instanța pentru a se dispune antrenarea răspunderii personale a acesteia.
Cel de-al treilea motiv de recurs se raportează la pronunțarea unei hotărâri de antrenare a răspunderii personale a recurente fără a exista motive temeinice, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 9 C. pr. Civila.
In acest sens, subliniază ca s-a reținut ca ar fi incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 85/2006, faptele recurentei constând in folosirea de "mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul încetării de plați".
Starea de fapt reținuta de instanța de fond ca reprezentând mijloacele minatoare consta din perspectiva instanței în faptul că „parata a înstrăinat mijloacele de transport in valoare de 44.282,50 lei si a plătit societatea de leasing."
In acest sens, vânzarea unor mijloace de transport, nu poate fi considerată în sine o activitate care să constituie un mijloc minator de a se procura fonduri persoanei juridice.
Nu s-a dovedit in cauza nici ca mijloacele de transport ar fi fost înstrăinate in alt scop decât acela de a se achita debitele scadente, nici ca aceasta operațiune a fost una in detrimentul patrimoniului debitoarei.
Menționează că dacă nu s-ar fi achitat ratele de leasing, in mod evident, in aplicarea prevederilor contractuale ale contractelor de leasing, societatea de leasing ar fi acționat in consecința, recuperând bunurile obiect al leasingului, si înscriindu-se la masa credala tocmai cu suma reprezentând ratele de leasing neachitate, la care se adaugă penalitățile contractuale.
In acest sens, vânzarea bunurilor si plata ratelor de leasing nu a reprezentat in fapt o activitate prin care s-au procurat fonduri societății debitoare prin mijloace ruinătoare, ci o modalitate de a se evita apariția unor noi creanțe datorate de societate.
In cauza, nu s-a dovedit prin probele administrate că: au fost folosite mijloace minatoare; s-au procurat fonduri persoanei juridice in acest mod (prin folosirea de mijloace minatoare).
Mai mult, probațiunea administrata a dovedit ca recurenta, in calitate de administrator, a efectuat demersuri prin care s-a limitat producerea de datorii in sarcina societății debitoare, deoarece in ipoteza neachitării ratelor de leasing, acestea s-ar fi transformat in penalități, de o valoare mult mai mare decât valoarea ratelor de leasing ramase de achitat, care ar fi fost înscrise, cu rang preferențial, la masa credala.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
1. Susține recurenta că hotărârea judecătorului-sindic este nelegală întrucât se fundamentează pe un temei de drept – art.138 alin.1 lit.d din LPI – care nu a fost pus în discuția părților și cu privire la care lichidatorul judiciar a renunțat în mod expres.
Curtea constată că prin înscrisul depus în fața instanței de fond (f.54-56), lichidatorul judiciar al debitoarei a arătat că cererea de antrenare a răspunderii pârâtei este fundamentată pe dispozițiile art.138 lit.c, d și f din LPI. Împrejurarea că ulterior, la data de 10.09.2014 reprezentantul lichidatorului judiciar a menționat doar art.138 lit.c și f din LPI nu poate determina modificarea obiectului cererii de chemare în judecată cunoscut fiind că acesta poate fi modificat doar în condițiile art.132 alin.1 C., ipoteză neîntrunită în speță.
2. Lichidatorul soc. prof. Insolv IPURL a solicitat angajarea răspunderii administratorului statutar F. L. M. (fostă P.) al debitorului . în temeiul art. 138 lit. c, f și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței apreciind că aceasta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, nu a ținut o contabilitate potrivit legii și a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că activitatea debitoarei a încetat în cursul anului 2007 și, deși, era în încetare de plăți, administratorul statutar al acesteia nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, într-o insolvență prezumată fiind, pentru a asigura recuperarea creanțelor acesteia; continuarea existenței persoanei juridice chiar dacă nu desfășura efectiv activitate echivalează cu desfășurarea unei activități care aduce pierderi debitoarei și conduce la insolvența acesteia, nedeclararea insolvenței cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv desesizarea administratorului statutar creează prezumția continuării activității societare în folosul personal.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr. 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile recurentei vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispoziției legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozițiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în condiții identice celor dintr-o acțiunea în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentei că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art. 138 alin.1 lit. c și f. Astfel, Curtea va achiesa statuărilor judecătorului sindic referitoare la situația patrimonială a debitoarei și răspunderea administratorilor statutari întrucât rapoartele de activitate întocmite de către administratorul judiciar confirmă că deși societatea nu mai avea disponibilități bănești pentru achitarea obligațiilor de plată scadente, pârâta nu a solicitat deschiderea procedurii insolveneți iar prin vânzarea bunului debitoarei și plata cu prioritate a unor anumiți creditori care ar fi putut invoca insolvența, se poate susține cu temei că pârâta a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Mai mult, Curtea observă, că deși debitoarea nu mai avea disponibilități bănești pentru achitarea obligațiilor de plată scadente, pârâta a continuat activitatea acesteia acumulând datorii care depășeau cu mult valoarea activelor existente în patrimoniu.
Se poate susține, așadar, că în mod corect judecătorul sindic a statuat că în speță sunt incidente și prevederile art.138 lit.f din LPI întrucât prin activitatea descrisă mai sus pârâta a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic.
Probațiunea administrată în cauză evidențiază, așa cum s-a menționat anterior, că această prezumție nu a fost răsturnată, probele existente confirmând că nu au fost respectate dispozițiile legale.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. c și f din Legea nr.85/2006, respectiv pârâta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Lipsa documentelor contabile confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C. pr. civ, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Fritzman (P.) L. M., împotriva sentinței civile nr. 3723 din 25.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ /a1*al Tribunalului Maramureș, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta F. (P.) L. M., împotriva sentinței civile nr.3723 din 24.09.2014 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o menține in întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
M. S. G. A. N. A. M. C. M. N.
red.M.S./A.C.
2 ex. – 04.12.2014
jud.fond.I. V
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
