Contestaţie creanţe. Decizia nr. 8626/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8626/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 9870/100/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8626/2014
Ședința publică de la 24 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării - recursul declarat de debitoarea . împotriva Sentinței civile nr. 1839 din 6 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimat . prin administrator judiciar U. SPRL, intimat B. L. IFN SA, având ca obiect contestație creanță.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 17 octombrie 2014, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA:
P. sentința civilă nr. 1.839 din 06.05.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ 12, s-a admis contestația formulată de către debitoarea ..L. M., la tabelul preliminar cuprinzând creanțele, împotriva debitoarei, și în consecință, s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei a creditoarei B. L. IFN SA, cu o creanță în cuantum de 1.582.272,73 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 211/15.01.2013, pronunțată de Tribunal în dosar nr. 9870/100/ 2010, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de societatea debitoare . M., fiind desemnat în calitate de administratorul judiciar U. SPRL Bistrița .
În tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva debitoarei, administratorul judiciar a înscris creditoarea B. L. IFN SA București, cu o creanță în cuantum de 2.831.765,96 lei.
Debitoarea a contestat această creanță, susținând prin precizarea contestației că suma convenită cu creditoarea, ce urma să fie achitată era de 1.582.272,73 lei, potrivit înscrisului de la fila 127, emisă prin fax la data de 2.09.2013.
Deși precizarea contestației a fost comunicată creditoarei, instanța solicitând chiar în mod expres creditoarei să precizeze punctul de vedere cu privire la susținerile debitoarei, aceasta a arătat faptul că își menține întâmpinarea.
Având în vedere că din înscrisurile depuse de către creditoare nu rezultă modul de calcul al penalităților de întârziere precum și perioada pentru care au fost calculate după cum nici modul de calcul al dobânzii nu rezultă din tabelele întocmite, tribunalul a apreciat că în speță creanța B. L. IFN SA București ce urmează a fi înscrisă în tabel este de 1.582.272,73 lei.
Împotriva acestei sentințe debitoarea .. M. a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul înscrierii creditoarei B. L. IFN SA București în tabelul creditorilor cu o creanță în cuantum de 352.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a achiziționat de la creditoarea B. L. IFN SA București, un număr de 5 autocamioane SCANIA, conform contractelor de leasing financiar_ / 18.05.2007,_ / 18.05.2007,_ / 18.05.2007,_ / 18.05.2007,_ / 18.05.2007.
Datorită apariției crizei economice și societatea a fost afectată, astfel nu a mai reușit să obțină comenzi pentru efectuarea de lucrări de prestări servicii cu autocamioanele cumpărate în leasing, astfel au apărut restanțe la plata ratelor, atât către creditoarea B. L. IFN SA București, cât și către ceilalți creditori înscriși în tabelul preliminar.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.27 din Legea 85/2006, a solicitat Tribunalului Maramureș deschiderea procedurii generale a insolvenței, societatea dorind să propună un plan de reorganizare, sens în care a formulat și o declarație de intenție în acest sens.
A mai arătat recurenta că la data când a formulat cererea pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței, creditoarea B. L. IFN SA București, aflând de această intenție, a reziliat cele 5 contracte de leasing menționate anterior – adresa din 4 ianuarie 2013- comunicându-i și cuantumul debitului restant, formulând ulterior o declarație de creanță pentru suma de 2.831.763,96 lei.
Având in vedere înscrisul comunicat de către creditoarea B. L. IFN SA in septembrie 2013, recurenta arată că a formulat o precizare de acțiune prin care a solicitat înscrierea creditoarei în tabel cu o creanța în suma de 1.582.272,73 lei, în loc de 1.899.803 lei, suma totala potrivit înscrisului era de 290.706,34 Euro, făra TVA, suma echivalenta fiind de 1.582.272,73 lei.
Susține recurenta că la această dată debitul pe care îl datorează creditoarei B. L. IFN SA este de doar 80.706,34 Euro, în echivalent 352.000 lei, deoarece creditoarea a recuperat suma de 210.000 Euro ca urmare a vânzării celor cinci autocamioane Scania către MIS G. SRL, conform contractelor de leasing financiar.
Având in vedere aspectele prezentate anterior si înscrisurile depuse, recurenta consideră că la aceasta dată creditoarea B. L. IFN SA are o creanța în sumă de 80.706,34 Euro, asa cum rezulta din adresa depusa de creditoare din care rezultă că la data formulării primei precizări a contestației sale debitul pe care îl datorează este în sumă de 290.706,34 Euro, din care la aceasta data creditoarea a recuperat suma de 210.000 Euro ca urmare a vânzării celor cinci autocamioane SCANIA la prețul de 42.000 Euro/autocamion, debit recunoscut de către creditoare conform discuțiilor telefonice purtate in aceasta perioada.
In consecință, având în vedere cele prezentate, recurenta solicită modificarea sentinței civile nr. 1839/6 mai 2014 si înscrierea creditoarei B. L. IFN SA în tabelul creditorilor cu o creanță în sumă de 352.000 lei.
Creditoarea B. L. IFN S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în parte a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică și înscrierea sa la masa credală și în tabelul creditorilor debitoarei recurente cu întreaga sumă de 1.750.358 ron și nu 352.000 lei cum în mod greșit a precizat debitoare(f.40).
În susținerea poziției procesuale, creditoarea a arătat că în virtutea principiului liberei voințe a părților și al forței obligatorii a contractului prev. de art. 969 C.civ., părțile au convenit încheierea contractului de leasing financiar, iar utilizatorul și-a manifestat în mod expres consimțământul la încheierea acestuia, acceptând și semnând acest contract, iar contractului de leasing nu îi sunt aplicabile normele care reglementează locațiunea sau vânzarea-cumpărarea.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:
Debitoarea . încheiat cu B. L. IFN SA 5 contracte de leasing financiar nr._/18.05.2007, nr._/18.05.2007, nr._/18.05.2007, nr._/18.05.2007 și nr._/18.05.2007, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra a 5 autocaminoane Scania. În baza acestor contracte debitoarea s-a obligat să plătească ratele de leasing în cuantumul, condițiile și la termenele menționate în contracte și scadențarul de plăți anexă la contractele de leasing. Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a ratelor de leasing, intimata B. L. IFN SA i-a comunicat rezilierea contractelor de leasing.
După deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, creditoarea B. L. IFN SA a solicitat înscrierea sa la masa credală cu o creanță de 2.831.763,96 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente și neachitate, capital achitat și nerecuperat, penalități de întârziere și dobânzi.
Creditoarea B. L. IFN SA a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 2.831.763,96 lei.
În urma contestației întemeiate pe prevederile art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis solicitarea administratorului special al debitoarei și a dispus reducerea creanței B. L. IFN SA de la suma de 2.831.763,96 lei la suma de 1.582.272,73 lei reținându-se că față de imposibilitatea de a verifica modul de calcul al penalităților de întârziere și a dobânzilor se impune a se înscrie doar suma de 1.582.272,73 lei care a fost convenită prin înscrisul datat 02.09.2013, față de care creditoarea nu a formulat obiecțiuni.
Sentința pronunțată a fost recurată doar de către debitoare. Față de această împrejurare, Curtea apreciază că în favoarea recurentei-debitoare operează principiul non reformatio in pejus instituit de art. 315 alin. (4) C.proc.civ.
Principiul "non reformatio in pejus", consacrat actualmente în art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă, aplicabil și în etapa recursului, presupune ca părții care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluția dată de instanța de control judiciar, situația stabilită prin hotărârea atacată. Cu alte cuvinte, hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părții care a exercitat recursul.
Curtea apreciază că acest principiu este aplicabil recurentei . în primul ciclu procesual, instanța de fond a admis contestația debitoarei împotriva tabelului preliminar de creanțe și a dispus înscrierea în tabelul definitiv a creditoarei B. L. IFN SA cu o creanță chirografară în sumă de 1.582.272,73 lei. Sentința a fost recurată doar de către debitoare. În lipsa unui recurs din partea societății de leasing, Curtea nu poate majora creanța invocată de această creditoare peste limita deja stabilită de prima instanță, așa cum se solicită prin întâmpinarea depusă în fața instanței de recurs, decât prin eludarea principiului neagravării situației în propria cale de atac.
P. urmare, Curtea conchide că orice discuție în demersul de cuantificare a creanței cuvenite B. L. IFN SA trebuie să se raporteze la suma de 1.582.272,73 lei care reprezintă plafonul maxim al debitului ce poate fi stabilit în sarcina debitoarei, ca efect al neexercitării căii de atac a recursului de către pârâta societatea de leasing.
Trecând la analiza fondului recursului, Curtea constată că prin memoriul de recurs s-a susținut că prejudiciul cauzat prin rezilierea celor 5 contracte de leasing încheiate cu debitoarea s-a diminuat până la concurența sumei de 352.000 lei, reprezentând echivalentul a 80.706,34 euro urmare a vânzării celor 5 autocamioane către societatea MIS G. SRL în cursul anului 2013 contra sumei de 210.000 euro.
Afirmația recurentei referitoarea la valorificarea celor 5 autocamioane prin intermediul unei operațiuni de vânzare-cumpărare nu este conformă cu realitatea în condițiile în care înscrisurile depuse în etapa recursului probează că cele 5 autocamioane Scania au transferate societății MIS G. SRL tot în sistem de leasing prin încheierea a 5 contracte de leasing financiar identificate după cum urmează: nr._/07.11.2013, nr._//07.11.2013, nr._/07.11.2013, nr._/07.11.2013 și nr._/07.11.2013.
Clauzele contractuale convenite între B. L. IFN SA și . atestă faptul că valoarea fiecărui bun finanțat este de 42.000 euro, iar din această sumă, . a achitat pentru fiecare contract semnat câte un avans de 8.400 euro. Ca atare valoarea certă a prejudiciului recuperat de către B. L. IFN SA prin relocarea bunurilor la un alt utilizator este de 42.000 euro, rezultând din totalizarea avansurilor achitate pe baza celor 5 contracte de leasing, iar nu de 210.000 euro cum susține în mod eronat debitoarea-recurentă, deoarece Curtea nu poate anticipa la momentul de față dacă noul utilizator își va onora întocmai și la timp angajamentele asumate prin încheierea celor 5 contracte de leasing. În plus recurenta nu a făcut nici măcar dovada faptului că noul utilizator și-a achitat ratele de leasing la timp până la soluționarea prezentei căi de atac.
Echivalentul în lei a sumei de 42.000 euro la cursul valutar existent la momentul deschiderii procedurii insolvenței ( 1 euro= 4,3894 lei ) este de 184.354,8 lei.
Solicitarea debitoarei de deducere a prejudiciului efectiv recuperat de societatea de leasing prin relocarea bunurilor la un alt utilizator este admisibilă pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei a creditoarei B. L. IFN SA în detrimentul debitoarei . asemenea deducerea sumei de 184.354,8 lei din valoarea creanței de 1.582.272,73 lei pretinsă de creditoarea B. L. IFN SA este în acord cu clauza penală convenită între părțile litigante la punctul 19. 9 lit. c din contractele de leasing perfectate în anul 2007 prin care acestea au înțeles să evalueze daunele interese datorate în cazul rezilierii contractelor de leasing de maniera că acestea vor include valoarea de intrare a bunului finanțat cu cheltuielile de închidere aferente, cu luarea în considerare a sumelor deja achitate în contul autovehiculului cu titlu de capital. Ca atare, Curtea va dispune înscrierea în tabelul definitiv în favoarea creditoarei B. L. IFN SA a sumei de 1.397.917,93 lei, reprezentând diferența dintre suma de 1.582.272,73 lei admisă deja de judecătorul sindic și prejudiciul deja recuperat ( 184.354,8 lei ) prin relocarea bunurilor finanțate.
Față de toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 304 pct. 9 Cproc.civ. va admite recursul declarat de debitoarea .. M. împotriva sentinței civile nr. 1.839 din 06.05.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ 12, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor și dispune înscrierea creditoarei B.C.R. L. IFN S.A. cu suma de 1.397.917,93 lei în tabelul definitiv de creanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea .. M. împotriva sentinței civile nr. 1.839 din 06.05.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ 12, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor și dispune înscrierea creditoarei B.C.R. L. IFN S.A. cu suma de 1.397.917,93 lei în tabelul definitiv de creanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, M.-I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.I.I./ 18.12.2014.
Dact.H.C./3 ex.
Jud.fond: N. B..
| ← Contestaţie creanţe. Decizia nr. 4396/2014. Curtea de Apel CLUJ | Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr.... → |
|---|








