Alte cereri. Decizia nr. 722/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestator av. C. C.V. conform împuternicirii avocațiale ./_/2014 pe care o depune la dosar; pentru intimată răspunde av. P. P. T. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014 aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Avocat P. P. T., apărător al intimatei, nu se opune acordării unui nou termen, față de cererea formulată de recurenta contestatoare pentru a-i fi comunicat un exemplar al întâmpinării .

Întrebate fiind părțile au precizat că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte probe sau cereri de formulat, nici excepții de invocat, acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat C. C.V. pentru contestatoare având cuvântul solicită admiterea contestației în anulare, cu consecința anulării hotărârii și rejudecarea recursului în integralitatea sa.

Învederează că instanța de fond nu avea competenta materiala pentru a soluționa cererea reconvențională si implicit nici tribunalul ca instanța de apel nu putea soluționa cererea reconvențională, astfel că instanța de recurs în temeiul art.312 pct. 6 trebuia sa dispună casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța competentă material ca instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat P. P. T. având cuvântul pentru intimata R. A. REGISTRUL AUTO ROMÂN, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată. Apreciază că prin contestația în anulare reclamanta încearcă să repună în discuție motivele de recurs, ceea ce nu poate constitui obiectul contestației în anulare.

Pe de altă parte recurenta nu a justificat un interes procesual pentru formularea recursului împotriva deciziei Tribunalului C., sub aspectul respingerii cererii reconvenționale, având în vedere că cererea acestuia nu a fost respinsă ca urmare a respingerii cererii reconvenționale ci ca urmare a nulității contractului de închiriere. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, rămâne în pronunțare constatând dezbaterile închise.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Judecătoria Iași a fost investit cu soluționarea acțiunii promovată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta R. A. „Registrul Auto Român”, acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 lei reprezentând chiria restantă pentru perioada 01.06._07, la plata sumei de 90.000 lei reprezentând penalități de întârziere aferente creanței principale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat raporturile contractuale stabilite între părți în temeiul contractului de închiriere din data de 01.02.2000 încheiat între Registrul Auto Român și .,contract ale căror drepturi și obligații au fost cesionate reclamantei de către . în temeiul contractului de cesiune autentificat sub nr.1916/04.06.2004.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, excepția prematurității acțiunii dedusă din prevederile art.720 indice 1 cod proc.civ., iar ca apărări de fond în susținerea solicitării de respingere a acțiunii a invocat nulitatea absolută a contractului de închiriere și încetarea contractului ca urmare a denunțării unilaterale, începând cu data de 01.12.2006. În cursul judecății,pârâta a mai invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei,raportat la natura și obiectul litigiului, excepția autorității de lucru judecat a acțiunii față de hotărârea pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2008 irevocabilă prin decizia civilă nr.145/2011, prin care s-a respins cererea aceleiași reclamante având ca obiect pretenții constând în chiria aferentă perioadei 01.06._07.Pe fondul acțiuni,pârâta a arătat că nu datorează reclamantei chiria și penalitățile pretinse deoarece obligația de plată a chiriei este în strânsă legătură cu venitul brut lunar realizat la punctul de lucru al RAR situat în Municipiul Iași . și nu cu venitul brut lunar realizat din întreaga activitate desfășurată pe raza Municipiului Iași. La punctul de lucru din . a desfășurat nici o activitate începând cu data de 01.12.2006,deci nu a realizat venituri.

Cauza a fost strămutată la Judecătoria C..

Excepția relativă la necompetența materială a instanței investite a fost respinsă prin încheierea pronunțată la 18.05.2010. Prin aceeași încheiere, Judecătoria C. s-a declarat competentă în soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor art.158 cod proc.civ., astfel că pârâta nu a mai insistat în excepția de necompetență teritorială invocată în fața Judecătoriei Iași.

Prin încheierea pronunțată la 22.06.2010 instanța a soluționat în sensul respingerii excepția neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii concilierii prealabile.

Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă prin încheierea pronunțată la 02.08.2011.

Prin sentința civilă nr._/19.12.2011,Judecătoria C. a respins acțiunea reclamantei,ca nefondată, și a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

La data de 23.03.1996, s-a încheiat între R. A.-Registrul Auto Român și . contract de asociere în participațiune, având ca obiect asocierea, fără a se constitui persoană juridică nouă, în vederea asigurării condițiilor materiale necesare desfășurării activității de registru auto. În conformitate cu prevederile capitolului III- contribuția părților asociate, pârâta aducea în această asociere cota parte de 89% din clădirea situată în Iași, Șoseaua P., nr.92, județul Iași, precum și linia de diagnosticare tip VLT Olanda, tehnică de calcul și mobilierul necesar desfășurării activității, iar reclamanta aducea în această asociere un teren construit și neconstruit în suprafață de 2550 mp și cota pare de 11% din clădirea construită, proprietatea indiviză a părților asociate.

La data de 01.06.1998, s-a încheiat actul adițional nr.1 la contractul de asociere în participațiune, prin care s-au modificat și completat prevederile contractului inițial. Astfel, s-a modificat contribuția părților în asociere, în sensul că s-a micșorat suprafața de teren construit și neconstruit de la 2550 mp la 2064 mp, s-a stabilit că pârâta contribuie la asociere cu cota de 89% din construcția cu destinație hală omologări, împrejmuire, cabină poartă, linie de diagnosticare, tehnică de calcul, mobilier, dotări, s-a modificat capitolul V, în sensul că, în raport de contribuția părților, veniturile realizate din activitatea Reprezentanței RAR Iași, se vor împărți 90% RAR București și 10% reclamanta . s-a adăugat un nou alineat la capitolul X-Clauze de încetare a asocierii care prevede posibilitatea oricăreia dintre părți să solicite încetarea asocierii dacă aceasta nu este rentabilă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 434, încheiat la data de 15.02.2000, reclamanta . către . mai multe bunuri mobile printre care și terenul construit și neconstruit în suprafață totală de 2077,86 mp, situat în Iași, Șoseaua P., nr-92, județul Iași. La aceeași dată a fost încheiat între aceleași părți un contract de cesiune, prin care reclamanta . cesionat către . toate drepturile și obligațiile ce decurs din contractul de asociere în participațiune nr.57/22.03.1996, cu modificările ulterioare, inclusiv dreptul de proprietate a cotei de 11% din clădire.

La data de 01.03.2000, a fost încheiat un contract de închiriere între . și pârâta RAR-RA, având ca obiect închirierea către pârâtă a terenului construit în suprafață de 2077,86 mp și a cotei de 11% din clădirea construită pe acest teren, contract încheiat pe o perioadă de 50 de ani, dar nu mai mult decât durata construcției, putând înceta prin falimentul uneia dintre părți sau prin acordul părților. La data de 01.11.2003, a fost încheiat un act adițional la contractul de închiriere, prin care s-a stabilit că R. A.-Registrul Auto Român va achita lunar o cotă de 11% din venitul brut al Reprezentanței RAR Iași.

La data de 04.06.2004, . a revândut către reclamanta . mobile pe cale le-a cumpărat de la aceasta în anul 2000 și a cesionat și contractul de închiriere încheiat cu RAR-RA la data de 01.03.2000.

Relativ la raporturile contractuale stabilite între părți, prima instanța reține că, prin decizia civilă nr.145/08.03.2011 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2008, s-a constat că reclamanta, prin simpla operațiune de vânzare și cumpărare a bunurilor aduse în asocierea în participațiune către ., dublată de încheierea unui contract de închiriere de către această societate comercială și pârâta RAR-RA a ajuns să închirieze către aceasta din urmă aceleași bunuri pe care anterior, în mod independent, le adusese în asocierea în participațiune, reușind să impună pârâtei RAR penalități de întârziere care să depășească valoarea sumei neplătite la termen și un cuantum mai mare al profitului prin perceperea unei cote de 11% din profitul brut al RAR spre deosebire de convenția de asociere în participațiune. Din analiza clauzelor contractului de închiriere, s-a mai constatat, prin decizia irevocabilă pronunțată de către Tribunalul Iași, că scopul încheierii acestui contract de către reclamanta . dacă prin intermediul .) a fost de a obține un profit mai mare decât cel care îi revenea în baza contractului de asociere în participațiune. S-a mai reținut, din analiza obligațiilor asumate de către reclamanta în baza celor 2 contracte, că aceasta avea doar dreptul de a obține profit fără a-și asuma pierderi, nefăcând dovada vreunei participări la pierderi sau a modului în care a fost posibilă derularea asocierii în participațiune în raport de problemele de spațiu pe care le ridica activitatea Registrului Auto Român. Astfel, a stabilit Tribunalul Iași prin decizia amintită că, contractul de închiriere încheiat la data de 01.03.2000 are caracter leonin în raport de asocierea în participațiune a părților, scopul încheierii acestuia fiind acela de a obține un profit mai mare și de a se exonera de răspundere, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a acestuia.

Analiza pretențiilor reclamantei, a reținut prima instanță, trebuie făcută și prin prisma soluției pronunțată de Tribunalul Iași în decizia nr.145/2011 și autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

În consecință, având în vedere efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat la data de 01.03.2000, contract de închiriere ce a constituit temeiul de fapt al acțiunii promovate de către reclamantă, instanța a constatat că aceasta din urmă a rămas fără temei ca o consecință a constatării nulității absolute a acestui contract,urmând să respingă acțiunea formulată de reclamanta . neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta reclamantă .>

Apelanta a susținut că prima instanță a soluționat greșit acțiunea prin admiterea excepției autorității de lucru judecat a acțiunii cu soluționarea căreia a fost investită, față de decizia nr.145/2011 a Tribunalului Iași în ce privește nulitatea absolută a contractului de închiriere pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile și a solicitat admiterea apelului și schimbarea, în tot, a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii.

Astfel, susține apelanta, instanța de fond a săvârșit o gravă confuzie atunci când a stabilit că există autoritate de lucru judecat în sensul prevăzut de art.1200 pct.4 cod civ. în condițiile în care pretinsa nulitate absolută a contractului de închiriere încheiat la 01.03.2000 a fost stabilită doar prin considerentele deciziei, nu prin dispozitivul acesteia. În puterea lucrului judecat intră doar dispozitivul hotărârii care se pronunță, nu și considerentele sau motivarea hotărârii care sunt străine de natura cauzei. Prin decizia nr.145/2011,Tribunalul Iași a admis recursul declarat de RAR București și a modificat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii care avea drept obiect plata chiriei pentru intervalul 01.06._07. Există autoritate de lucru judecat în ce privește o nouă cerere de obligare la plata aceleiași chirii pe același interval de timp. În considerentele deciziei, Tribunalul Iași a făcut o analiză a valabilității contractului de închiriere,fără ca instanța de fond să fi fost investită cu o astfel de cerere și fără nici o legătură cu recursul. Considerentele deciziei nu pot avea puterea prezumției de legalitate prevăzută de art.1200 pct.4 cod civil, deoarece numai dispozitivul hotărârii intră în puterea lucrului judecat.

Apelanta a mai invocat faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției de nulitate a contractului de închiriere, invocată de pârâta intimată ca apărare de fond, prin prisma unei probe administrate, hotărâtoare în dezlegarea pretinsei nulități, și anume sentința civilă nr. 189/03-02-2010 pronunțată de Tribunalul Iași, irevocabilă prin decizia nr.83/2010 a curții de Apel Iași și decizia nr.2125/2011 a ÎCCJ. Prin această hotărâre,instanța care a fost investită cu cererea de constatare a nulității absolute a contractului de asociere în participațiune și a contractului de închiriere din 01.03.2000 a respins ambele capete de cerere. Prin aceleași hotărâri, instanțele au stabilit că între părți nu se mai executa contractul de asociere încă din anul 2000. Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu ignorarea autorității de lucru judecat stabilită prin hotărârile menționate.

În motivarea apelului, apelanta reclamantă a invocat și aprecierea greșită a probelor de către prima instanță în sensul că, deși reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe clauzele contractului de închiriere, instanța a reținut că între reclamantă și pârâtă se desfășoară simultan două contracte având același obiect,cu ignorarea răspunsului pârâtei la interogatoriul administrat în care aceasta recunoștea că a denunțat unilateral contractul de asociere în participațiune începând cu data de 01.12.2006.

În drept, apelanta a invocat prevederile art. 282 cod proc.civ.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de apel prin care a solicitat respingerea apelului.

Referitor la primul motiv de apel,intimata a arătat că prima instanță a soluționat cauza în concordanță cu modul în care jurisprudența ÎCCJ a statuat asupra autorității de lucru judecată în sensul că aceasta cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Analizând acțiunea dedusă judecății prin prisma efectului pozitiv al hotărârii,instanța a reținut că în ambele acțiuni reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe contractul de închiriere din 01.03.200 și că prin decizia nr.145/2011 instanța a constatat nulitatea contractului pentru clauza leonină. Considerentele deciziei au putere de lucru judecat pentru că explică dispozitivul deciziei și se reflectă în acesta. Din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat,această soluție se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior,fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. A. reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure,din nevoia de ordine și stabilitate,evitarea contrazicerilor între considerente hotărârilor judecătorești.

În ce privește al doilea motiv de apel, intimata a solicita înlăturarea acestuia cu motivarea că în fața instanței de fond nu a fost invocată nici autoritatea de lucru judecat și nici prezumția de lucru judecat față de sentința civilă nr.189/2010 pronunțată de Tribunalul Iași. Cauza a fost soluționat în raport de întreg materialul probat administrat. De altfel, susține intimata,între dosarul_ al Tribunalului Iași și prezentul dosar nu există identitate de obiect și de cauză,după cum nu există identitate de obiect și cauză între dosarul nr._ și dosarul nr._/245/2009 al Tribunalului Iași.

În sfârșit, motivul de apel relativ la faptul că între părți își produce efecte un singur contract și anume contractul de închiriere din 01.03.2000 nu poate fi primit, susține intimata, deoarece rezultă în mod cert că între părți există două contracte,unul de asociere în participațiune și unul de închiriere. Și în hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul_/245/2008, respectiv în dosarul nr._, instanțele au reținut că raporturile contractuale dintre R.A-Registrul Auto Român și . guvernate de două contracte, unul de asociere în participațiune și unul de închiriere.

În susținerea motivelor de apel și a apărărilor invocate ,părțile nu au propus și administrat probe noi.

Prin decizia civilă nr. 78/21.11.2012 Tribunalul C. a admis apelul formulat de apelanta S.C. T. S.A., în contradictoriu cu intimata R. A. REGISTRUL AUTO ROMÂN, împotriva sentinței civile nr._/19.12.2011 pronunțată de Judecătoria C..

A schimbat în parte, hotărârea apelată în sensul că:

A respins excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, raportat la hotărârile pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Iași.

A admis excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, raportat la decizia nr. 145/08.03.2011 pronunțată în dosarul nr._/245/2008 al Tribunalului Iași.

A respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, formulată de pârâta R. A. Registrul Auto Român, față de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 145/08.03.2011 pronunțată în dosarul nr._/245/2008 al Tribunalului Iași.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr._/2011.

A obligat apelanta la plata sumei de 8402,27 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru datorată pentru apel.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:

Acțiunea principală are ca obiect obligarea pârâtei RA Registrul Auto Român la plata sumei de 234.606,61 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada iunie 2007-30 noiembrie 2007 și 2.519.548,55 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate asupra creanței principale, până la data de 30.06.2009 (câtimea pretențiilor inițiale a fost majorată conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză). Temeiul pretențiilor îl constituie contractul de închiriere din 01.03.2000 încheiat între RA Registrul Auto Român și .. Drepturile și obligațiile născute din contractul de asociere în participație nr.57/1996 cu modificările ulterioare –anume contract de închiriere din data de 01.03.2000 și act adițional din 01.11.2003 au fost transmise reclamantei . către . în temeiul contractului de cesiune autentificat sub nr.1617/04.06.2004 BNP D. B., reclamanta SA T. SA justificând astfel calitatea procesual activă în cauză.

Pârâta a invocat în apărare nulitatea contractului de închiriere din 01.03.2000 pentru nerespectarea dispozițiilor legale imperative cu ocazia încheierii sale. Această cerere, deși invocată pe calea întâmpinării ca apărare de fond, îmbracă forma unei veritabile cereri reconvenționale și trebuia calificată ca atare de instanța de fond. Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere, apelanta reclamantă a susținut că instanța era ținută să analizeze excepția autorității de lucru judecat prin prisma a două hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv și a sentinței civilă nr. 189/03-02-2010 pronunțată de Tribunalul Iași, irevocabilă prin decizia nr.83/2010 a Curții de Apel Iași și decizia nr. 2125/2011 a ÎCCJ pronunțate în dosarul nr._, nu doar a deciziei nr.145/2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2008.

Susținerile apelantei sunt întemeiate.

Într-adevăr, prima instanță a fost învestită cu soluționarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere asupra căreia nu s-a pronunțat, considerând că fiind invocată că apărarea de fond poate fi analizată pe cale incidentală, ceea ce instanța a și făcut, de altfel. Față de modalitatea în care cererea a fost formulată se impunea o soluționare a acesteia ca reconvențională, evident și prin prisma excepțiilor invocate cu privire la acesta, respectiv a puterii de lucru judecat.

În temeiul prevederilor art.296 cod proc.civ., instanța a admis apelul declarat de apelata . schimbă, în parte, hotărârea apelată.

Procedând la soluționarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, instanța de apel a reținut că intimata pârâtă RA -RAR a invocat nulitatea absolută a contractului de închiriere din 01.03.2000, cu motivarea că acesta conține clauze leonine ce atrag nulitatea contractului deoarece încalcă principiul egalității părților contractante.

Relativ la această cerere a fost invocată puterea de lucru judecat raportat la hotărâri judecătorești pronunțate în două dosare și anume:

1. Dosarul nr._ soluționat prin sentința civilă nr. 189/03.02.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului.

Prin sentința menționată, instanța a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere cu următoarea motivare „S-a avut în vedere faptul că, deși potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.15/1990, art.8 din HG nr.768/1991 și art.11 din anexa la HG 768/1991 pentru a încheia acte de dispoziție de către reclamantă era necesară aprobarea dată de către Consiliul de Administrație, practic aceasta invocă ca unic motiv de nulitate propria culpă. Mai mult decât atât, deși în contractul de închiriere se consemnează expres că acest aviz există la momentul încheierii lui, după cca 12 ani (în ceea ce privește contractul de asociere în participațiune) și cca 8 ani (în ceea ce privește contractul de închiriere) reclamanta formulează acțiune în anulare a acestor două acte pentru acest considerent”. Se constată astfel, din hotărârea menționată, dar și din cuprinsul cererilor deduse judecății în dosarul respectiv, că instanța a analizat valabilitatea contractului de închiriere doar prin prisma acestui motiv, nu și celui invocat în prezenta cauză, respectiv existența unei clauze leonine. Instanța de apel reține în decizia nr.83/08.11.2010 pronunțată în dosar nr._, menținând soluția primei instanțe, că „…În ceea ce privește cel de al doilea motiv de nulitate despre care face vorbire apelanta, anume existența clauzelor leonine Curtea constată că acesta nu a fost invocat la instanța de fond”. Recursul declarat împotriva sentinței și a deciziei menționate a fost respins de ÎCCJ.

Analizând excepția puterii de lucru judecat invocată cu privire la cererea de constatare nulității contractului de închiriere formulată de intimata pârâtă în dosar nr._/245/2009 raportat la hotărârile mai susmenționate, instanța a respins-o deoarece nu există identitate de cauză, motivele de nulitate invocate fiind diferite, după cum am arătat.

2. Dosarul nr._/245/2008 soluționat prin sentința civilă nr._/2009 a Judecătoriei Iași, irevocabilă prin decizia nr. 145/2011 a Tribunalului Iași.

Cauza a avut ca obiect pretenții izvorâte din același contract de închiriere, aferente unei perioade anterioare celei ce face obiectul prezentului dosar. Judecătoria C. a analizat excepția puterii de lucru judecat raportat la cererea principală și, în mod corect, a respins excepția cu motivarea că nu există identitate de obiect. Sub aspectul cererii reconvenționale ce vizează nulitatea contractului de închiriere pentru clauză leonină, excepția puterii de lucru judecat este întemeiată. Astfel, instanța de recurs -Tribunalul Iași- care a pronunțat decizia nr. 145/2011 în sensul admiterii recursului declarat împotriva sentinței civile nr._/11.12.2009 și a modificat, în tot, sentința recurată în sensul respingerii acțiunii în pretenții, a reținut în considerentele hotărârii caracterul leonin al contractului de închiriere, ce atrage nulitatea absolută a acestuia.

Deși pe cale incidentală, Judecătoria C. a analizat excepția puterii de lucru judecat și, în ce privește nulitatea contractului de închiriere, a soluționat-o în mod corect. Astfel cum reține prima instanță, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.). Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Față de aceste considerente, instanța a admis excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, raportat la decizia nr.145/2010 a Tribunalului Iași, cu consecința respingerii cererii de constatare a nulității a contractului de închiriere, pentru putere de lucru judecat.

Dezlegarea de drept dată excepției puterii de lucru judecat în ce privește cererea de constatare a nulității contractului de închiriere raportat la hotărârea judecătorească care a constatat nulitatea contractului, conduce la menținerea soluției primei instanțe asupra acțiunii principale, aceea de respingere a pretențiilor reclamantei. Nulitatea absolută a contractului lipsește convenția părților de efecte încă de la data încheierii sale, așa încât, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reținând că obligația de plată pe care reclamanta își întemeiază pretențiile nu există.

Constatând că instanța de apel a stabilit eronat taxa de timbru datorată, respectiv fără a avea în vedere majorarea câtimii pretențiilor la instanța de fond și că astfel apelanta nu a achitat taxa de timbru la această valoare, instanța a obligat-o la plata sumei de 8402,27 lei reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta .>pentru următoarele motive: